Ascultă Radio România Iași Live

Ivan,despre preţul carburanţilor: Ar putea ajunge la pragul psihologic de 10 lei/litru,dacă barilul de petrol va depăşi 120 de dolari

Ivan,despre preţul carburanţilor: Ar putea ajunge la pragul psihologic de 10 lei/litru,dacă barilul de petrol va depăşi 120 de dolari

Publicat de Andreea Drilea, 4 martie 2026, 07:50

Preţul carburanţilor în România ar putea ajunge la 10 lei/litru dacă barilul de petrol va depăşi 120 dolari şi dacă va mai creşte în continuare preţul la tona de motorină, a transmis, marţi, ministrul Energiei, Bogdan Ivan.

Acesta a fost întrebat la ce ne putem aştepta în momentul de faţă legat de preţul carburanţilor, mai ales că zilele trecute s-a vehiculat faptul că litrul ar putea ajunge la 10 lei.

‘În momentul de faţă, depinde foarte mult cât mai durează acest conflict. Pe datele pe care le-am avut acum 2 zile, acest scenariu era total improbabil. În momentul de faţă, când ne uităm la cifre, dacă barilul de petrol va ajunge la 120-130 dolari atunci da, există acest risc, şi dacă va mai creşte în continuare preţul la tona de motorină există, din nefericire, acest risc. Depinde foarte mult de cum evoluează situaţia în Orientul Mijlociu, lucru pe care, din păcate, nu putem să-l controlăm nici noi din România sau cred că aproape nimeni din Occident. (…) Repet, vom putea să ajungem, dacă va depăşi barilul 110-120 de dolari, şi la acel prag psihologic de 10 lei. Nu îmi doresc să ajungem acolo. Facem tot ce ţine de noi ca să absorbim acest şoc’, a declarat ministrul Energiei, pentru Digi 24.

Luni, ministrul Energiei Ministrul Energiei, afirmase că speculaţiile potrivit cărora motorina sau benzina vor ajunge să coste 10 lei litrul sunt nişte ‘minciuni sfruntate’, nu exista niciun argument raţional, comercial sau economic care să justifice un astfel de nivel al preţului la pompă.

‘În momentul de faţă, suntem preocupaţi, în primul rând, de modul în care arată potenţialele perturbaţii pe piaţa de aprovizionare cu produse petroliere, de asigurarea faptului că nu vor creşte preţurile la carburanţi nejustificat, în contextul în care avem acest conflict în Orientul Mijlociu. (…) Am discutat cu toţi operatorii din piaţă, suntem asiguraţi cu depozite în caz de urgenţă (…) care vor putea să fie folosite într-o situaţie de avarie şi care vor putea să asigure aprovizionarea pentru piaţa din România aproximativ 90 de zile în situaţii de avarie. Dar nu suntem în această situaţie. În plus, în toate terminalele de pe teritoriul României, plus în depozite, sunt suficienţi carburanţi pentru a asigura fluxurile normale fără a avea o perturbaţie’, a spus Ivan la sediul central al PSD.

El a adăugat că există o creştere de aproximativ 10% a cotaţiei petrolului la nivel internaţional, însă, în condiţiile în care costul ţiţeiului reprezintă circa 25% din preţul final al carburanţilor, nu se poate vorbi despre un potenţial de creştere extrem de mare.

‘Ceea ce este foarte important şi ceea care am cerut explicit ANPC, ANAF, Consiliul Concurenţei este să se uite foarte clar în aceste momente la piaţă, să se asigure că nu se foloseşte acest context internaţional pentru o potenţială speculaţie din partea unor actori economici, pentru că o creştere mai mare de 3-5 bani la pompă nu este justificată în momentul de faţă. Iar acele speculaţii care au avut loc în spaţiu public cu motorina sau benzina 10 lei sunt nişte minciuni sfruntate, vreau să le dezavuez total, pentru că nu există în momentul de faţă niciun argument raţional, comercial, economic, pentru care ar putea să ajungă preţul la pompă la aceste cote de 10 lei sau apropiat de 10 lei. Aşa că ceea ce vă spun foarte clar e că statul este în alertă, a făcut aceste lucruri încă de la începutul conflictului de sâmbătă, duminică, am lucrat permanent cu toţi colegii din Guvern pe această temă şi nu există motive pentru ca preţurile să ajungă la 10 lei. (…) Tot ceea ce încearcă unii să se folosească în acest context internaţional doar pentru a creşte artificial preţurile îi blocăm cu toate instrumentele statului român’, a conchis Bogdan Ivan.
AGERPRES/FOTO imagine ilustrativă radioiasi.ro

Serialul audio care intră sub acoperire în lumea fraudelor online: Țeapă, Țeapă, Țeapă
Naţional marți, 10 martie 2026, 10:28

Serialul audio care intră sub acoperire în lumea fraudelor online: Țeapă, Țeapă, Țeapă

Serialul audio care intră sub acoperire în lumea fraudelor online: Țeapă, Țeapă, Țeapă Cum sunt construite escrocheriile online și de ce...

Serialul audio care intră sub acoperire în lumea fraudelor online: Țeapă, Țeapă, Țeapă
Începe Târgul de Carte Gaudeamus Radio România de la Craiova (11 – 15 martie 2026)
Naţional marți, 10 martie 2026, 10:11

Începe Târgul de Carte Gaudeamus Radio România de la Craiova (11 – 15 martie 2026)

Târgul Gaudeamus Radio România ajunge la Craiova, la cea de-a XXIV-a ediţie, în perioada 11 – 15 martie 2026, la Teatrul Naţional...

Începe Târgul de Carte Gaudeamus Radio România de la Craiova (11 – 15 martie 2026)
Moţiunea simplă iniţiată de senatorii opoziţiei la adresa ministrului investiţiilor şi proiectelor europene a fost respinsă în Senat
Naţional marți, 10 martie 2026, 08:05

Moţiunea simplă iniţiată de senatorii opoziţiei la adresa ministrului investiţiilor şi proiectelor europene a fost respinsă în Senat

Moţiunea simplă iniţiată de senatorii opoziţiei la adresa ministrului investiţiilor şi proiectelor europene, Dragoş Pîslaru, a fost...

Moţiunea simplă iniţiată de senatorii opoziţiei la adresa ministrului investiţiilor şi proiectelor europene a fost respinsă în Senat
Ministerul de Finanţe promite că cel târziu astăzi va fi publicat bugetul pe 2026
Naţional marți, 10 martie 2026, 06:59

Ministerul de Finanţe promite că cel târziu astăzi va fi publicat bugetul pe 2026

Ministerul de Finanţe promite că cel târziu mâine va fi publicat bugetul pe 2026, iar forma lui finală va fi votată săptămâna viitoare de...

Ministerul de Finanţe promite că cel târziu astăzi va fi publicat bugetul pe 2026
Naţional luni, 9 martie 2026, 12:45

273 de cetăţenii români şi din alte state UE au fost evacuaţi cu zboruri ale companiei poloneze LOT

Două zboruri de evacuare cu 273 de cetăţenii români la bord operate de compania poloneză LOT au aterizat azi noapte la Bucureşti. La bordul...

273 de cetăţenii români şi din alte state UE au fost evacuaţi cu zboruri ale companiei poloneze LOT
Naţional luni, 9 martie 2026, 11:28

ROBOR la trei luni a urcat astăzi la 5,90%

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a crescut luni la 5,90%...

ROBOR la trei luni a urcat astăzi la 5,90%
Naţional luni, 9 martie 2026, 10:59

Românii care acumulează datorii la stat, riscă să apară pe o listă online a restanţierilor

Românii care acumulează datorii la stat riscă să apară în curând pe o listă online a restanţierilor. Guvernul are pe masă un act normativ...

Românii care acumulează datorii la stat, riscă să apară pe o listă online a restanţierilor
Naţional luni, 9 martie 2026, 10:45

Miniştrii de finanţe din G7 vor discuta despre posibilitatea eliberării de urgenţă în comun a rezervelor de petrol

Miniştrii de finanţe din G7 vor discuta azi posibilitatea eliberării de urgenţă în comun a rezervelor de petrol, în vederea unei stabilizări...

Miniştrii de finanţe din G7 vor discuta despre posibilitatea eliberării de urgenţă în comun a rezervelor de petrol