Ascultă Radio România Iași Live

Expoziţia multisenzorială „World Unseen” va fi vernisată, astăzi, la Palatul Culturii din Iaşi, unde va rămâne până la 29 iulie

Expoziţia multisenzorială „World Unseen” va fi vernisată, astăzi, la Palatul Culturii din Iaşi, unde va rămâne până la 29 iulie

Publicat de Gabriela Rotaru, 29 aprilie 2025, 07:32

Canon România, în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” și Complexul Muzeal Național „Moldova” – Muzeul Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu”, anunță itinerarea națională a expoziției multisenzoriale ”World Unseen”. După ce a fost vizitată de peste 100.000 de persoane la Muzeul Antipa din București, această experiență unică merge mai departe și ajunge la Palatul Culturii din Iași, unde va fi vernisată oficial marți, 29 aprilie 2025, de la ora 11:00. Expoziția va putea fi vizitată până pe 29 iulie 2025.

”World Unseen” face ca fotografia să fie accesibilă tuturor – de la persoanele cu deficiențe de vedere sau nevăzători, până la publicul fără afecțiuni vizuale.

Folosind tehnologia Canon de imprimare în relief, descrieri audio și planșe în Braille, expoziția transformă în povești palpabile 12 fotografii realizate de ambasadori și fotografi Canon. Această abordare inovatoare oferă vizitatorilor o experiență tactilă unică, permițându-le să se conecteze profund cu imagini puternice și poveștile emoționante din spatele lor.

„Ne bucurăm că în acest an centenar, când Palatul Culturii aniversează 100 de ani de la inaugurare, muzeele, cultura și natura devin mai accesibile ca oricând. ”World Unseen”, acest proiect expozițional unic ajunge la Iași, unde va aduce bucurie tuturor vizitatorilor și cu precădere celor cu deficiențe de vedere”, subliniază Andrei Apreotesei, manager Palatul Culturii – Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași.

La nivel global, peste 2,2 miliarde de oameni trăiesc cu o formă de deficiență vizuală, dintre care 84.635 doar în țara noastră, conform ultimelor date ale Ministerului Muncii și Solidarității Sociale. Pentru mulți dintre aceștia, fotografia rămâne, în mare măsură, inaccesibilă. Concepută pornind de la experiența nevăzătorilor și a persoanelor cu deficiențe de vedere, ”World Unseen” redefinește modul în care experimentăm arta vizuală.

O expoziție pentru toți

Expoziția ”World Unseen” a fost prezentată anterior în țări precum Croația, Slovenia, Kazahstan, Ucraina, Germania și Anglia, unde a fost primită cu entuziasm pentru contribuția ei la promovarea incluziunii și a accesibilității în artă. Experiența este dedicată atât persoanelor cu deficiențe de vedere, cât și vizitatorilor tipici, și are o componentă educațională valoroasă. Vizitatorii tipici au la dispoziție ochelari speciali, care simulează cele mai frecvențe șase deficiențe de vedere, pentru a înțelege perspectiva persoanelor care trăiesc cu afecțiuni precum glaucomul, cataracta sau retinopatia diabetică.

„După impactul extraordinar de la București, a fost clar pentru noi că această expoziție trebuie dusă mai departe. Ne dorim ca publicul din întreaga țară să aibă ocazia să simtă, la propriu, ce înseamnă fotografia în absența văzului. Începem cu Iașiul, un oraș cu o comunitate culturală vibrantă, curioasă și deschisă la nou. Abia așteptăm să vedem reacțiile oamenilor de acolo”,  declară Petronius Secăreanu, CEO Canon România

Imagini cu povești impresionante

Expoziția reunește 12 lucrări impresionante, realizate de fotografi renumiți la nivel internațional și ambasadori Canon din întreaga lume, printre care: fotojurnalistul sud-african Brent Stirton, renumitul fotojurnalist brazilian Sebastião Salgado, fotograful sportiv Samo Vidic, fotografa de modă Heidi Rondak, fotojurnalistul Muhammed Muheisen (dublu câștigător al premiului Pulitzer) și Rareș Beșliu, singurul fotograf român prezent în cadrul proiectului.

„Pornind de la experiența reușită oferită publicului la Muzeul Antipa, suntem convinși că  ”World Unseen” va aduce vizitatorilor ieșeni aceleași sentimente de explorare și conectare. Credem că accesibilitatea nu este doar o responsabilitate, ci și o oportunitate de a inspira și de a uni oamenii dincolo de barierele fizice sau senzoriale”, afirmă Dr. Luis Ovidiu Popa, Director al Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”

Aceasta nu este prima dată când Canon aduce arta la viață prin imprimarea texturată. Prin intermediul software-ului PRISMAelevate XL și al seriei de imprimante Arizona, Canon face arta mai accesibilă pentru nevăzători și persoanele cu deficiențe de vedere, sprijinind galeriile de artă și muzeele din întreaga lume, asigurând imprimare tactilă și braille.

***

Despre Canon Europe

Canon Europe este partea EMEA a Canon Inc, furnizor global de tehnologii şi servicii de imagistică. Canon Europe îşi desfăşoară activitatea în aproximativ 120 de ţări, are aproximativ 12.850 de angajaţi în toată regiunea şi contribuie cu aproximativ un sfert la veniturile globale anuale ale Canon.

Fondată în 1937, dorinţa de inovaţie permanentă a adus compania Canon printre cele mai bune companii din lume în domeniul imagisticii, în decursul a celor 80 de ani de activitate. Compania îşi propune să investească în domeniile care contează şi să fructifice toate oportunităţile de dezvoltare, de la aparate foto, la imprimante comerciale şi echipamente industriale, la tehnologii în domeniul sănătăţii.

Filosofia companiei Canon este Kyosei – „Trăim şi muncim împreună pentru binele tuturor”. În EMEA, Canon Europe este preocupată de reducerea impactului companiei asupra mediului înconjurător şi implică utilizatorii în acest demers prin produsele, soluţiile şi serviciile pe care le oferă.

Canon redefineşte mereu lumea imagisticii pentru binele cel mai înalt al umanităţii. Prin intermediul tehnologiei noastre şi datorită spiritului nostru inovator, redefinim limita imposibilului şi oferim oamenilor noi perspective de a privi lumea.

Pentru mai multe informaţii despre Canon România, accesaţi: www.canon.ro.

Despre Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”

Muzeul Antipa este unul dintre cele mai importante din România și Europa de Est, fondat pe 3 noiembrie 1834, la inițiativa Marelui Ban Mihalache Ghica, care a donat colecții valoroase de monede, fosile, animale și opere de artă.

În prezent, Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” deţine un patrimoniu științific de cca 2 milioane de exemplare, grupate în colecții zoologice, geologice, paleontologice dar şi de anatomie comparată, antropologie şi etnografie. Cu o medie de peste 500.000 de vizitatori anual, muzeul se numără printre cele mai vizitate instituții culturale din România.

Actualul sediu din Șos. Kiseleff nr. 1 a fost proiectat de Dr. Grigore Antipa, director între 1893 și 1944, care a modernizat expunerile și a introdus primele diorame biogeografice din lume. Muzeul continuă să inspire prin cercetare, educație și promovarea biodiversității.

Astăzi, Muzeul Antipa rămâne un reper în cercetarea biodiversității și conservarea naturii, dar și un spațiu dedicat educației și descoperirii pentru vizitatori de toate vârstele. Cu o combinație de tradiție și inovație, muzeul oferă o experiență captivantă și inspirațională despre diversitatea vieții pe Pământ.

Pentru mai multe informații, accesați: www.antipa.ro

Despre Complexul Muzeal Național „Moldova”

Complexul Muzeal Național „Moldova” are sediul Palatul al Culturii din Iași, un veritabil simbol arhitectural al orașului, construit în stil neogotic între anii 1906 și 1925. Considerat cea mai importantă creație a arhitectului I.D. Berindei, edificiul este ridicat parțial pe ruinele vechilor curți domnești medievale, atestate documentar încă din anul 1434, precum și ale unor construcții mai târzii. Palatul a fost inaugurat oficial pe 11 octombrie 1925 și a funcționat inițial ca Palat de Justiție și Administrativ. Începând cu anul 1955, clădirea deservește scopuri muzeale, devenind sub numele de Palatul Culturii un centru emblematic al vieții culturale din regiunea Moldovei.

Astăzi, Palatul Culturii din Iași este mai mult decât un monument, este locul unde trecutul prinde viață și cultura pulsează, activitățile desfășurate aici incluzând expoziții, seminarii, conferințe, simpozioane, festivaluri culturale, lansări de carte și programe educaționale dedicate publicului larg.

Pentru mai multe informații, accesați: www.palatulculturii.ro.

Suceava: Percheziţii ale poliţiştilor la un ocol silvic şi la locuinţa şefului de ocol
Prim plan marți, 7 aprilie 2026, 08:37

Suceava: Percheziţii ale poliţiştilor la un ocol silvic şi la locuinţa şefului de ocol

Poliţiştii din Suceava, sub coordonarea directă a unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, efectuează, marţi...

Suceava: Percheziţii ale poliţiştilor la un ocol silvic şi la locuinţa şefului de ocol
Motorina standard se vinde la unele benzinării cu mai puţin de 10 lei pe litru
Prim plan marți, 7 aprilie 2026, 07:39

Motorina standard se vinde la unele benzinării cu mai puţin de 10 lei pe litru

Motorina standard se vindea în această dimineaţă la unele benzinării cu mai puţin de 10 lei pe litru, dar preţul mediu se menţine între 9...

Motorina standard se vinde la unele benzinării cu mai puţin de 10 lei pe litru
70% dintre medicii rezidenţi români iau în calcul plecarea din ţară, relevă un recent studiu naţional
Prim plan marți, 7 aprilie 2026, 06:40

70% dintre medicii rezidenţi români iau în calcul plecarea din ţară, relevă un recent studiu naţional

70% dintre medicii rezidenţi români iau în calcul plecarea din ţară, relevă un recent studiu naţional. Principalele lor nemulţumiri sunt...

70% dintre medicii rezidenţi români iau în calcul plecarea din ţară, relevă un recent studiu naţional
Alocaţiile stat pentru copii şi indemnizaţiile pentru martie vor fi achitate în cursul acestei săptămâni
Prim plan marți, 7 aprilie 2026, 06:35

Alocaţiile stat pentru copii şi indemnizaţiile pentru martie vor fi achitate în cursul acestei săptămâni

Alocaţiile stat pentru copii, indemnizaţiile pentru creşterea lor şi stimulentele de inserţie pentru martie vor fi achitate în cursul acestei...

Alocaţiile stat pentru copii şi indemnizaţiile pentru martie vor fi achitate în cursul acestei săptămâni
Prim plan marți, 7 aprilie 2026, 06:32

Preşedintele României, premierul, miniştrii de resort şi reprezentanţi ai industriei petroliere au analizat situaţia aprovizionării cu ţiţei

Preşedintele României, premierul, miniştrii de resort şi reprezentanţi ai industriei petroliere au analizat situaţia aprovizionării cu ţiţei...

Preşedintele României, premierul, miniştrii de resort şi reprezentanţi ai industriei petroliere au analizat situaţia aprovizionării cu ţiţei
Prim plan marți, 7 aprilie 2026, 06:08

România înregistrează cea mai mare cotă a şomajului la nivel comunitar în rândul tinerilor sub 25 de ani

România înregistrează cea mai mare cotă a şomajului din Uniunea Europeană în rândul tinerilor sub 25 de ani. Potrivit datelor Eurostat,...

România înregistrează cea mai mare cotă a şomajului la nivel comunitar în rândul tinerilor sub 25 de ani
Prim plan luni, 6 aprilie 2026, 11:49

METEO: Intensificări ale vântului, vreme rece, precipitații mixte; la munte ninsoare, strat de zăpadă și viscol

INFORMARE METEOROLOGICĂ Interval de valabilitate: 06 aprilie, ora 10:00 – 09 aprilie, ora 10:00 Fenomene vizate: intensificări ale vântului,...

METEO: Intensificări ale vântului, vreme rece, precipitații mixte; la munte ninsoare, strat de zăpadă și viscol
Prim plan luni, 6 aprilie 2026, 11:47

Serviciul salvamont Neamț va avea sediu nou în stațiunea Durău

Consiliul Județean Neamț a aprobat solicitarea de transmitere în folosință gratuită, pe perioadă determinată, a unor imobile aflate în...

Serviciul salvamont Neamț va avea sediu nou în stațiunea Durău