Ascultă Radio România Iași Live

(UPDATE) Bucăţi din drona care a pătruns în spaţiul aerian românesc au căzut la patru kilometri distanţă de comuna gălăţeană Cudalbi

(UPDATE) Bucăţi din drona care a pătruns în spaţiul aerian românesc au căzut la patru kilometri distanţă de comuna gălăţeană Cudalbi

Publicat de Gabriela Rotaru, 16 august 2026, 19:04 / actualizat: 17 august 2026, 6:48

UPDATE ora 19:00 – Acţiunile de căutare a resturilor dronei doborâte cu avioane de vânătoare noaptea trecută în judeţul Galaţi s-au încheiat, anunţă Ministerul Apărării.

Purtătorul de cuvânt al instituţiei, Daniel Nistor, ne spune ce au găsit echipele de cercetare la faţa locului.

Daniel Nistor: Misiunea de cercetare aeriană şi terestră, desfăşurată de echipe mixte din cadrul Ministerului Apărării Naţionale şi Ministerului Afacerilor Interne în zona de impact dintre localităţile Băleni şi Cudalbi din judeţul Galaţi, s-a încheiat duminică în jurul orei 16 şi 20 de minute. În urma cercetărilor au fost descoperite fragmente ale rachetei interceptoare, care au fost neutralizate în condiţii de siguranţă de către echipa EOD, precum şi fragmente ale dronei doborâte în cursul acestei dimineţi, prelevate de către specialişti.

Realizator: Acţiunea de astăzi a fost marcată şi de un incident. Un militar a fost dus la spital după ce i s-a făcut rău din cauza căldurii.

Rador


UPDATE, ora 10:00 – Bucăţi din drona care a pătruns în această dimineaţă în spaţiul aerian românesc şi care a fost doborâtă de un avion de luptă au căzut pe un teren agricol, la patru kilometri distanţă de comuna gălăţeană Cudalbi.

Pe câmp se află un parc eolian şi o stână de oi şi capre, i-a declarat primarul Petrică Gheonea corepondentei RRA, Maria Măndiţă.

Ciobanii au relatat că de dimineaţă, înainte de ora 5:00, pe când mulgeau animalele, s-a auzit zgomotul dronei în zbor, apoi cel produs de doborârea acesteia. Nimeni nu a fost rănit.

Potrivit datelor comunicate de Ministerul Apărării Naţionale, ţinta a fost detectată la ora 4 şi 44 de minute, la 24 de km nord de municipiul Galaţi, după ce a intrat illegal în spaţiul aerian naţional dinspre Republica Moldova.

Două avioane de vânătoare spaniole, aflate deja în misiune de patrulare preventivă, au primit imediat aprobarea de angajare. Interceptarea a avut loc la ora 5:01. Ministrul interimar al apărării, Radu Miruţă, i-a felicitat pe piloţii spanioli pentru reuşită şi a transmis că România îşi apără ferm spaţiul aerian. Oficialul a subliniat că vigilenţa, reacţia rapidă şi solidaritatea aliată sunt garanţiile concrete ale securităţii noastre în acest moment.


Alertă în zori, în judeţul Galaţi, unde o dronă care pătrunsese ilegal în spaţiul aerian românesc a fost doborâtă de un avion de vânătoare spaniol.

Locuitorii au fost treziţi la ora 5:10 de un mesaj RO-ALERT care avertiza asupra riscului căderii de obiecte.

Pe reţelele de socializare, gălăţenii care locuiesc în mediul rural, în zona de est, centru, dar şi nordul judeţului Galaţi au relatat faptul că în jurul orei 5:00 s-au auzit zgomote provenind de la zborul unor avioane, dar şi o bubuitură puternică.

Ulterior, Ministerul Apărării Naţionale a comunicat că drona a fost detectată pe radare la ora 4:44, fiind vorba despre pătrunderea unei ţinte aeriene în spaţiul aerian naţional, dinspre Republica Moldova, la aproximativ 24 km nord de Galaţi.

Drona a fost doborâtă în siguranţă la ora 5:01, fragmente din ea căzând într-o zonă nepopulată, cuprinsă între comunele gălăţene Băleni şi Cudalbi.

Purtătorul de cuvântă al Ministerului Apărării Naţionale, colonel Daniel Nistor: O aeronavă F-18 a Forţelor Aeriene şi Spaţiale Spaniole din Serviciul de Luptă Poliţia Aeriană, aflată în misiune de monitorizare, a realizat contact radar cu ţinta şi a primit aprobare de angajare. Drona a fost doborâtă în condiţii de siguranţă de către aeronava F-18. Un posibil punct de impact al resturilor dronei a fost identificat între localităţile Băleni şi Cudalbi, din judeţul Galaţi, într-o zonă nepopulată.

Evenimentul din această dimineaţă nu este unul izolat, ci face parte dintr-un val fără precedent de astfel de incidente. În ultimele zile, teritoriul naţional a fost practic asaltat de resturi de drone, în special pe litoral şi în Deltă. Autorităţile au fost în alertă ieri, după ce bucăţi dintr-un aparat au fost găsite pe plaja din Olimp, la scurt timp după alte patru incidente similare în Tulcea, Costineşti şi Saturn. O altă dronă, prăbuşită vineri la Plauru, a fost detonată controlat ieri de genişti.

Ministrul apărării, Radu Miruţă, explică această situaţie prin intensificarea atacurilor ruseşti din Ucraina la graniţa cu noi şi anunţă o ridicare graduală a nivelului de alertă.

Radu Miruţă: În ultimele 96 de ore, au fost şapte atacuri la porturile ucrainene de la Dunăre. Dronele venite în roiuri acolo au fost doborâte, cele mai multe dintre ele de apărarea antiaeriană din Ucraina. Resturile sunt văzute şi la ţărmul Mării Negre. Nu sunt elemente care să arate că este crescut gradul de risc pentru teritoriul naţional sau pentru populaţie. Atacurile este posibil să se menţină la intensităţi ridicate, având în vedere tranzitul grânelor şi exportul acestora din Ucraina prin porturile dunărene. Armata română este vigilentă, am evoluat foarte mult, am pus nişte drone jos.

Radu Miruţă a mai spus că nu doar avioanele de vânătoare, ci şi artileria antiaeriană de la sol poate lovi cu succes ţinte neautorizate. România face deja demersuri rapide pentru a-şi întări capabilităţile antidronă. (Rador/ FOTO imagine generată cu AI)

Patru medici de la Spitalul Pantelimon, trimişi în judecată pentru că au provocat decesul unor pacienţi
Prim plan marți, 10 noiembrie 2026, 10:51

Patru medici de la Spitalul Pantelimon, trimişi în judecată pentru că au provocat decesul unor pacienţi

Patru medici de la Spitalul Clinic de Urgenţă ‘Sf. Pantelimon’ au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea unor infracţiuni de...

Patru medici de la Spitalul Pantelimon, trimişi în judecată pentru că au provocat decesul unor pacienţi
Gala Corneliu Coposu, ediția a IX-a, se va desfășura la Iași, sub semnul memoriei și al identității
Prim plan marți, 10 noiembrie 2026, 07:25

Gala Corneliu Coposu, ediția a IX-a, se va desfășura la Iași, sub semnul memoriei și al identității

Cea de-a IX-a ediție a Galei Corneliu Coposu se va desfășura în acest an la Iași, în zilele de 10 și 11 noiembrie 2026, sub tema „Memorie...

Gala Corneliu Coposu, ediția a IX-a, se va desfășura la Iași, sub semnul memoriei și al identității
Suceava: Patru persoane au fost amendate de poliţişti după ce au cărat frunze cu drapelul României
Prim plan marți, 10 noiembrie 2026, 06:33

Suceava: Patru persoane au fost amendate de poliţişti după ce au cărat frunze cu drapelul României

Patru persoane din judeţul Suceava au fost amendate de poliţişti, după ce au folosit drapelul României la cărat frunze, au anunţat, luni,...

Suceava: Patru persoane au fost amendate de poliţişti după ce au cărat frunze cu drapelul României
Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV şi SRR
Prim plan marți, 10 noiembrie 2026, 05:56

Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV şi SRR

Camera Deputaţilor şi Senatul se reunesc marţi, începând cu ora 12:00, în şedinţă de plen comun pentru a desemna noi membri ai Consiliilor...

Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV şi SRR
Prim plan marți, 10 noiembrie 2026, 05:49

Uniunea Europeană va accelera lucrările la Centrul de Securitate Maritimă de la Marea Neagră

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a promis astăzi la București că Uniunea va accelera lucrările la Centrul de Securitate...

Uniunea Europeană va accelera lucrările la Centrul de Securitate Maritimă de la Marea Neagră
Prim plan luni, 9 noiembrie 2026, 16:20

Călin Georgescu va fi plasat în arest la domiciliu, potrivit deciziei Tribunalului Bucureşti

UPDATE – Tribunalul Bucureşti a decis ca fostul candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu să fie plasat în arest la domiciliu...

Călin Georgescu va fi plasat în arest la domiciliu, potrivit deciziei Tribunalului Bucureşti
Prim plan luni, 9 noiembrie 2026, 16:10

(AUDIO) Podul de la Ungheni din cadrul proiectului autostrăzii A8 a fost executat în proporție de 62%

Podul de la Ungheni din cadrul proiectului autostrăzii A8 este finalizat în proporție de aproximativ 62 la sută. La această etapă, ar urma să...

(AUDIO) Podul de la Ungheni din cadrul proiectului autostrăzii A8 a fost executat în proporție de 62%
Prim plan luni, 9 noiembrie 2026, 11:49

Salvați Copiii România anunță cea de-a 26-a ediție a Festivalului Brazilor de Crăciun, polul de solidaritate al anului

București, 9 noiembrie 2026: Dincolo de statistici, sărăcia în rândul copiilor este resimțită de aceștia prin lipsurile pe care le au și...

Salvați Copiii România anunță cea de-a 26-a ediție a Festivalului Brazilor de Crăciun, polul de solidaritate al anului