Ascultă Radio România Iași Live

Premierul Victor Ponta efectuează astăzi o vizită de lucru în Ucraina, la Kiev

Publicat de , 2 octombrie 2014, 10:42

Prim-ministrul Victor Ponta va efectua o vizită de lucru la Kiev, astăzi, la invitaţia omologului său ucrainean Arseni Iaţeniuk.

Cu această ocazie, Primul-ministru va avea convorbiri cu Premierul ucrainean şi va fi primit de către Preşedintele Petro Poroşenko.

Vizita se înscrie în cadrul acţiunilor de sprijin constant al României pentru eforturile Ucrainei, ca şi pentru cele ale Republicii Moldova şi Georgiei, de a consolida parcursul şi apropierea de Uniunea Europeană a acestor parteneri.

La Kiev va fi prezent şi Primul-ministru al Republicii Moldova, Iurie Leancă, cei trei prim-miniştri urmând a avea o reuniune trilaterală în care vor fi discutate aspecte privind parcursul european  al celor două ţări şi cooperarea în acest format.

În cadrul convorbirilor Primului-ministru Victor Ponta cu cei doi înalţi oficiali ucraineni vor fi abordate aspecte legate de susţinerea concretă pe care România, ca stat membru al UE, o poate acorda Ucrainei pentru consolidarea parcursului său european, evoluţiile recente ale situaţiei de securitate din Ucraina şi stadiul implementării Protocolului şi respectiv a Memorandumului de la Minsk din 5 şi 19 septembrie 2014.

De asemenea, se va trece în revistă stadiul relaţiilor bilaterale şi perspectivele de dezvoltare ale acestora, cu accent pe dinamizarea cooperării economice şi sectoriale, problematica persoanelor aparţinând minorităţii române din Ucraina, deschiderea de noi puncte de trecere a frontierei şi alte dosare bilaterale de interes.

Cu ocazia vizitei va fi semnat, de către Prim-ministrul Ponta şi omologul său ucrainean Iaţeniuk, Acordul bilateral privind micul trafic de frontieră.(Agerpres/ FOTO voceatransilvaniei.ro)

Etichete:
La Roma este astăzi zi de doliu în memoria muncitorului român care a murit în urma prăbuşirii turnului unei clădiri medievale
Internaţional miercuri, 5 noiembrie 2025, 07:17

La Roma este astăzi zi de doliu în memoria muncitorului român care a murit în urma prăbuşirii turnului unei clădiri medievale

La Roma este astăzi zi de doliu în memoria muncitorului român care a murit în urma prăbuşirii parţiale a turnului unei clădiri medievale...

La Roma este astăzi zi de doliu în memoria muncitorului român care a murit în urma prăbuşirii turnului unei clădiri medievale
Anchetă pentru ucidere din culpă în cazul prăbuşirii turnului de la Forumurile Imperiale din Roma
Internaţional marți, 4 noiembrie 2025, 12:39

Anchetă pentru ucidere din culpă în cazul prăbuşirii turnului de la Forumurile Imperiale din Roma

În urma morţii muncitorului în vârstă de 66 de ani, Procuratura din Roma urmăreşte acuzaţiile de ucidere din culpă în cadrul anchetei...

Anchetă pentru ucidere din culpă în cazul prăbuşirii turnului de la Forumurile Imperiale din Roma
Second World Summit for Social Development: Europa, în prim-planul dialogului global despre politici sociale (Doha, 3–6 noiembrie 2025)
Internaţional luni, 3 noiembrie 2025, 11:00

Second World Summit for Social Development: Europa, în prim-planul dialogului global despre politici sociale (Doha, 3–6 noiembrie 2025)

Astăzi a început la Doha Second World Summit for Social Development (a doua ediție a Summitului Mondial pentru Dezvoltare Socială), cel mai...

Second World Summit for Social Development: Europa, în prim-planul dialogului global despre politici sociale (Doha, 3–6 noiembrie 2025)
(UPDATE) Cel puţin 20 de morţi şi peste 320 de răniţi în urma cutremurului din nordul Afganistanului
Internaţional luni, 3 noiembrie 2025, 07:51

(UPDATE) Cel puţin 20 de morţi şi peste 320 de răniţi în urma cutremurului din nordul Afganistanului

UPDATE ora 07:50 –  Un puternic seism, cu magnitudinea 6,3 grade pe scara Richter, s-a produs în nordul Afganistanului, în apropiere de...

(UPDATE) Cel puţin 20 de morţi şi peste 320 de răniţi în urma cutremurului din nordul Afganistanului
Internaţional luni, 3 noiembrie 2025, 07:15

Papa Leon al XIV-lea a făcut un nou apel la pace

Papa Leon al XIV-lea a făcut, astăzi, un nou apel la pace. La sfârşitul tradiţionalei rugăciuni de duminică, Suveranul Pontif a solicitat...

Papa Leon al XIV-lea a făcut un nou apel la pace
Internaţional duminică, 2 noiembrie 2025, 08:55

RADIO IAȘI – LA 84 DE ANI, SĂRBĂTORIT LA TORINO ȘI MILANO

În toamna 2025, Radio România Iași – una dintre cele mai longevive și apreciate instituții media publice din România – marchează 84 de ani...

RADIO IAȘI – LA 84 DE ANI, SĂRBĂTORIT LA TORINO ȘI MILANO
Internaţional joi, 30 octombrie 2025, 10:25

Franţa: Cinci suspecţi arestaţi după jaful de la Muzeul Luvru; Bijuteriile încă nu au fost găsite

Cinci noi arestări, printre care şi cea a suspectului principal, au avut loc în cadrul anchetei privind jaful de la Muzeul Luvru, a anunţat joi...

Franţa: Cinci suspecţi arestaţi după jaful de la Muzeul Luvru; Bijuteriile încă nu au fost găsite
Internaţional marți, 28 octombrie 2025, 06:24

UE intenţionează să sprijine financiar interconectarea energetică a țărilor membre

Uniunea Europeană intenţionează să ofere linii de finanţare de până la 30 de miliarde de euro statelor membre pentru implementarea de proiecte...

UE intenţionează să sprijine financiar interconectarea energetică a țărilor membre