Ascultă Radio România Iași Live

Taxi lovit de tren, patru oameni morţi

Publicat de Andreea Drilea, 12 decembrie 2015, 06:06 / actualizat: 12 decembrie 2015, 9:18

UPDATE ora 7:30 – Patru tineri şi-au pierdut viaţa, sâmbătă dimineaţă, după ce maşina de taxi în care se aflau a fost lovită de un tren personal în cartierul Viişoara, din municipiul Bistriţa.

Potrivit informaţiilor furnizate AGERPRES de către purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud, Marius Rus, accidentul s-a produs în jurul orei 4,00 dimineaţa, la trecerea la nivel cu calea ferată care duce spre blocurile sociale din cartierul Viişoara.

Şoferul, în vârstă de 29 ani, nu s-a asigurat corespunzător la trecerea peste calea ferată, iar maşina, în care se aflau în total cinci persoane, a fost lovită în plin de trenul regio care circula pe relaţia Bistriţa – Cluj-Napoca.

În urma impactului, taximetrul a fost proiectat într-un şanţ, la o distanţă de peste 10 metri, iar trenul a reuşit să oprească abia după circa 150 metri.

Trei dintre victime, două fete şi un tânăr, au fost proiectate în afara maşinii şi au decedat în urma rănilor suferite.

Şoferul a fost preluat de un echipaj SMURD, însă a pierdut lupta cu viaţa în drum spre spital.

Singurul supravieţuitor este o tânără de 19 ani, rănită grav, care a fost transportată de urgenţă la spitalul din Bistriţa şi a intrat direct în sala de operaţie.

Poliţiştii au deschis o anchetă, pentru a stabili exact condiţiile în care s-a produs accidentul feroviar.

În urmă cu puţin timp un taxi plin cu călători a fost spulberat de un tren pe calea ferată lângă Bistriţa. În urma impactului, 4 persoane care se aflau în maşină au decedat, iar o altă persoană este în stare gravă la spital.

Poliţia se află la faţa locului pentru a stabili împrejurările producerii incidentului.

(Radio Iaşi, Agerpres/FOTO arhivă rnewsdotme.wordpress.com)

Etichete:
Pompierii fac apel la responsabilitate după aproape 700 de incendii în weekend
Naţional luni, 16 martie 2026, 15:15

Pompierii fac apel la responsabilitate după aproape 700 de incendii în weekend

Aproape 700 de incendii au avut loc în weekendul care s-a încheiat, iar peste 70% dintre acestea au fost arderi de vegetaţie uscată, în urma...

Pompierii fac apel la responsabilitate după aproape 700 de incendii în weekend
Leul s-a depreciat, astăzi, în raport cu euro, dar a crescut faţă de dolarul american
Naţional luni, 16 martie 2026, 15:15

Leul s-a depreciat, astăzi, în raport cu euro, dar a crescut faţă de dolarul american

Moneda naţională s-a depreciat, luni, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României (BNR) la 5,0949 lei, în creştere...

Leul s-a depreciat, astăzi, în raport cu euro, dar a crescut faţă de dolarul american
Furturile de energie din zona Delgaz Grid au pus, anul trecut, în pericol viața a peste 1.000 de persoane
Naţional luni, 16 martie 2026, 10:50

Furturile de energie din zona Delgaz Grid au pus, anul trecut, în pericol viața a peste 1.000 de persoane

Circa 20,5 milioane de lei este prejudiciul creat de sustragerile din rețelele companiei;   Peste 23 milioane de kWh este cantitatea de energie...

Furturile de energie din zona Delgaz Grid au pus, anul trecut, în pericol viața a peste 1.000 de persoane
Proiectul de lege care interzice cumulul pensiei cu salariul la stat va fi aprobat în această săptămână de Guvern şi trimis Parlamentului spre adoptare
Naţional luni, 16 martie 2026, 08:32

Proiectul de lege care interzice cumulul pensiei cu salariul la stat va fi aprobat în această săptămână de Guvern şi trimis Parlamentului spre adoptare

Proiectul de lege care interzice cumulul pensiei cu salariul la stat va fi aprobat în această săptămână de Guvern şi trimis Parlamentului spre...

Proiectul de lege care interzice cumulul pensiei cu salariul la stat va fi aprobat în această săptămână de Guvern şi trimis Parlamentului spre adoptare
Naţional luni, 16 martie 2026, 06:32

Parlament/Bugetul pe 2026 – în dezbaterea comisiilor de specialitate

Proiectul de buget pe anul 2026 ajunge luni în comisiile parlamentare de specialitate pentru dezbatere şi avizare. Potrivit calendarului aprobat de...

Parlament/Bugetul pe 2026 – în dezbaterea comisiilor de specialitate
Naţional luni, 16 martie 2026, 06:29

Simularea Evaluării Naţionale/Astăzi – proba la Limba română

Elevii de clasa a VIII-a susţin luni proba la Limba română în cadrul simulării Evaluării Naţionale. Anul acesta, simularea Evaluării...

Simularea Evaluării Naţionale/Astăzi – proba la Limba română
Naţional vineri, 13 martie 2026, 12:05

Persoanele aflate în judeţul Tulcea, zona de graniţă cu Ucraina, au primit un mesaj RO-Alert, pe fondul războiului declanşat de Rusia în Ucraina

Persoanele aflate în judeţul Tulcea, zona de graniţă cu Ucraina, au primit astăzi, în jurul orei 10 şi 5 minute un mesaj RO-Alert pe fondul...

Persoanele aflate în judeţul Tulcea, zona de graniţă cu Ucraina, au primit un mesaj RO-Alert, pe fondul războiului declanşat de Rusia în Ucraina
Naţional vineri, 13 martie 2026, 08:19

MAE: Alţi 96 de cetăţeni români au revenit în ţară printr-un zbor de repatriere organizat prin rescEU

96 de cetăţeni români, dintre care 21 de minori şi un infant, au fost repatriaţi astăzi din Orientul Mijlociu. Ministerul Afacerilor Externe a...

MAE: Alţi 96 de cetăţeni români au revenit în ţară printr-un zbor de repatriere organizat prin rescEU