Ascultă Radio România Iași Live

Salariile în IT au fost cu 92,4% peste media pe economie, în 2020; în hoteluri şi restaurante câştiguri cu 45% sub medie

Salariile în IT au fost cu 92,4% peste media pe economie, în 2020; în hoteluri şi restaurante câştiguri cu 45% sub medie

Publicat de , 24 septembrie 2021, 10:15

Domeniul informaţii şi comunicaţii a consemnat cele mai mari câştiguri salariale medii nete lunare în anul 2020, acestea situându-se cu 92,4% peste media pe economie, în timp ce sectorul hoteluri şi restaurante a consemnat câştiguri salariale medii nete lunare cu 45,2% sub medie.

‘Cele mai mari câştiguri salariale medii nete lunare realizate în anul 2020, superioare mediei pe economie, s-au înregistrat în următoarele activităţi economice: informaţii şi comunicaţii (+92,4%), intermedieri financiare şi asigurări (+65,2%), administraţie publică (+62,0%), producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (+50,2%), industria extractivă (+41,5%), activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice (+28,8%), sănătate şi asistenţă socială (+24,4%), respectiv învăţământ (+11,1%)’, se arată în comunicatul Institutului naţional de Statistică transmis vineri AGERPRES.

Câştigurile salariale medii nete lunare care s-au situat la cea mai mare distanţă sub media pe economie au fost în următoarele activităţi economice: hoteluri şi restaurante (-45,2%), alte activităţi de servicii (-37,1%), agricultură, silvicultură şi pescuit (-25%), activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport (-23,6%), tranzacţii imobiliare (-21,5%), comerţ cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor (-18,9%), distribuţia apei, salubritate, gestionarea deşeurilor, activităţi de decontaminare (-17,7%), activităţi de spectacole, culturale şi recreative (-15,4%), industria prelucrătoare (-14,3%), transport şi depozitare (-9,6%), respectiv construcţii (-4,7%).

Potrivit datelor INS, câştigul salarial mediu brut lunar înregistrat la nivelul economiei naţionale anul trecut a fost 5213 lei, cu 7,4% mai mare faţă de anul precedent, iar câştigul salarial mediu net lunar a fost 3217 lei, în creştere cu 7,7% (+231 lei) comparativ cu anul precedent.

Lunar, angajatorii au cheltuit în medie 5409 lei/salariat, cu 6,2% mai mult comparativ cu anul precedent.

Pentru anul trecut, indicele câştigului salarial real (exprimat ca raport între indicele câştigului salarial nominal net şi indicele preţurilor de consum al populaţiei) a fost 225% faţă de anul 1990, mai mare cu 10,7 puncte procentuale faţă de anul precedent, respectiv cu 94,7 puncte procentuale faţă de anul 2008.

Salariaţii femei au câştigat în medie, în expresie brută, cu 1,2% mai puţin decât salariaţii bărbaţi, realizând un câştig salarial mediu brut lunar de 5179 lei (faţă de 5244 lei al salariaţilor bărbaţi). În expresie netă, salariaţii femei au câştigat cu 4,2%, respectiv cu 139 lei lunar mai puţin decât salariaţii bărbaţi (3144 lei câştigul salarial mediu net al salariaţilor femei faţă de 3283 lei al salariaţilor bărbaţi).

Salariaţilor bărbaţi le-au revenit câştiguri salariale medii nete lunare superioare salariaţilor femei în majoritatea activităţilor economice, cele mai mari diferenţe (peste 17%) regăsindu-se în intermedieri financiare şi asigurări (37,9%), informaţii şi comunicaţii (25,9%), alte activităţi de servicii (25,6%), industria prelucrătoare (25,2%) şi comerţ cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor (17,2%).

În profil teritorial, pe judeţe, câştigul salarial mediu net lunar în anul 2020 s-a situat sub media pe economie în 37 dintre judeţe.
Cele mai scăzute câştiguri salariale medii nete lunare s-au înregistrat în judeţele Harghita (2483 lei, cu 22,8% mai puţin decât media pe economie), Bistriţa-Năsăud (2538 lei, cu 21,1% mai puţin decât media pe economie), Teleorman (2539 lei, cu 21,1% mai puţin decât media pe economie), Vrancea (2561 lei, cu 20,4% mai puţin decât media pe economie), respectiv Covasna (2579 lei, cu 19,8% mai puţin decât media pe economie).

La polul opus, cu cele mai mari valori ale câştigurilor salariale medii nete lunare s-au situat Municipiul Bucureşti (4408 lei, cu 37% peste media pe economie), respectiv judeţele Cluj (3744 lei, cu 16,4% peste media pe economie), Timiş (3536 lei, cu 9,9% peste media pe economie), Ilfov (3348 lei, cu 4,1% peste media pe economie) şi Iaşi (3327 lei, cu 3,4% peste media pe economie).

Costul mediu lunar al forţei de muncă în anul 2020 a fost 5409 lei/salariat, cu 6,2% mai mare comparativ cu anul precedent.

Costul mediu lunar a crescut în majoritatea activităţilor economice comparativ cu anul precedent, iar cele mai importante creşteri s-au regăsit în producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (+10,2%), informaţii şi comunicaţii (+9,9%), distribuţia apei; salubritate, gestionarea deşeurilor, activităţi de decontaminare (+8,5%), comerţ cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor (+8,3%), sănătate şi asistenţă socială (+8%), respectiv activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport (+7,1%).

Scăderile costului mediu lunar faţă de anul precedent au fost determinate, în principal, de transferurile acordate de la bugetul statului către angajator, în vederea sprijinirii unităţilor economico-sociale în contextul situaţiei cauzate de pandemia COVID-19 şi a stării de urgenţă/alertă, respectiv de transferurile de la bugetul statului către angajator pentru stimularea ocupării forţei de muncă prin (re)încadrarea în muncă a anumitor categorii de persoane (de exemplu: absolvenţi, şomeri), precizează INS.

Activităţile economice în care s-au înregistrat scăderi ale costului mediu lunar faţă de anul precedent au fost hoteluri şi restaurante (-10,2%), activităţi de spectacole, culturale şi recreative (-1,8%), respectiv tranzacţii imobiliare (-1,4%).

‘Spre deosebire de anii precedenţi, în anul 2020, în principal ca urmare a situaţiei cauzate de pandemia COVID-19 şi a stării de urgenţă/alertă, ponderea transferurilor de la bugetul de stat în totalul cheltuielilor cu forţa de muncă (cheltuieli directe şi cheltuieli indirecte) a fost 1,3%, dar cu variaţii importante pe activităţi economice. Astfel, cele mai ridicate ponderi s-au regăsit în activităţile de hoteluri şi restaurante (12,4%), urmate de activităţile de spectacole, culturale şi recreative (6,9%), alte activităţi de servicii (3,2%), industria prelucrătoare (2,5%), tranzacţiile imobiliare (1,7%) şi comerţul cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor (1,5%).

Comparativ cu media pe economie, costul mediu lunar a fost semnificativ mai ridicat în activităţile economice de informaţii şi comunicaţii (+89,3%), intermedieri financiare şi asigurări (+72,5%), industria extractivă (+63,3%), producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (+53,3%), sănătate şi asistenţă socială (+44,2%), administraţie publică (+37,4%), respectiv activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice (+26,5%).

Cele mai relevante valori ale costului mediu lunar situate sub media pe economie s-au înregistrat în activităţile economice din hoteluri şi restaurante (-51,2%), alte activităţi de servicii (-37,6%), agricultură, silvicultură şi pescuit (-24,1%), activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport (-22,3%), construcţii (-21,7%), respectiv tranzacţii imobiliare (-20,4%).

Numărul mediu al salariaţilor în anul 2020 a fost 5,032 milioane persoane, în scădere cu 132.700 persoane faţă de anul precedent. Comparativ cu anul precedent, scăderi semnificative ale numărului mediu al salariaţilor s-au înregistrat în industria prelucrătoare (-76.800 persoane), hoteluri şi restaurante (-17.400 persoane), comerţ cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor (-16.100 persoane), transport şi depozitare (-13.800 persoane), activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport (-7.100 persoane), activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice (-4.700 persoane), activităţi de spectacole, culturale şi recreative (-4.500 persoane), respectiv în alte activităţi de servicii (-3.600 persoane).

La polul opus, creşteri ale numărului mediu al salariaţilor s-au consemnat în activităţile economice de construcţii (+11.500 persoane), sănătate şi asistenţă socială (+8.800 persoane), respectiv informaţii şi comunicaţii (+6.100 persoane).

Efectivul salariaţilor la 31 decembrie 2020 a fost 5,411 milioane persoane, mai mic cu 70.000 persoane comparativ cu sfârşitul anului precedent. Efectivul salariaţilor din societăţile cu capital privat a fost majoritar (75,7%) şi a înregistrat o scădere cu 1,8% comparativ cu anul precedent. AGERPRES

Etichete:
ANM: Vremea se menţine caldă în primele zile ale săptămânii, ulterior valorile termice vor fi în scădere
Naţional sâmbătă, 3 mai 2025, 08:10

ANM: Vremea se menţine caldă în primele zile ale săptămânii, ulterior valorile termice vor fi în scădere

Vremea se va menţine frumoasă şi deosebit caldă în următoarele zile la nivelul întregii ţări, iar valorile termice vor fi mult mai ridicate...

ANM: Vremea se menţine caldă în primele zile ale săptămânii, ulterior valorile termice vor fi în scădere
Ministrul energiei, Sebastian Burduja, a transmis că nu sunt probleme în sistemul energetic naţional
Naţional vineri, 2 mai 2025, 12:40

Ministrul energiei, Sebastian Burduja, a transmis că nu sunt probleme în sistemul energetic naţional

Ministrul energiei, Sebastian Burduja, a transmis, astăzi, că nu sunt probleme în sistemul energetic naţional şi nu sunt anticipate...

Ministrul energiei, Sebastian Burduja, a transmis că nu sunt probleme în sistemul energetic naţional
Prezidenţiale 2025 – Astăzi – ultima zi de campanie electorală în ţară
Naţional vineri, 2 mai 2025, 11:06

Prezidenţiale 2025 – Astăzi – ultima zi de campanie electorală în ţară

Vineri este ultima zi de campanie electorală în ţară, pentru alegerile prezidenţiale. În diaspora, s-au deschis secţiile de vot, iar scrutinul...

Prezidenţiale 2025 – Astăzi – ultima zi de campanie electorală în ţară
Jandarmeria Română a suplimentat efectivele prezente în stradă, în minivacanţa de 1 Mai
Naţional vineri, 2 mai 2025, 10:30

Jandarmeria Română a suplimentat efectivele prezente în stradă, în minivacanţa de 1 Mai

Jandarmeria Română a suplimentat efectivele prezente în stradă, în minivacanţa de 1 Mai. Zilnic acţionează peste 4.500 de jandarmi, iar...

Jandarmeria Română a suplimentat efectivele prezente în stradă, în minivacanţa de 1 Mai
Naţional vineri, 2 mai 2025, 06:53

Prezidenţiale 2025 – Peste 18 milioane de alegători, aşteptaţi duminică la urne

Peste 18 milioane de alegători sunt aşteptaţi duminică la urne pentru a-şi alege preşedintele pentru următorii cinci ani dintre cei 11...

Prezidenţiale 2025 – Peste 18 milioane de alegători, aşteptaţi duminică la urne
Naţional joi, 1 mai 2025, 08:58

În minivacanţa de 1 mai aproape 50.000 de turişti sunt aşteptaţi pe litoral

Astăzi se deschide oficial sezonul estival. Sunt aşteptaţi la mare în minivacanţa de 1 mai aproape 50.000 de turişti, estimează...

În minivacanţa de 1 mai aproape 50.000 de turişti sunt aşteptaţi pe litoral
Naţional joi, 1 mai 2025, 08:55

Peste 550 de salvamontiştii vor patrula pe traseele montane

Minivacanţa de 1 mai aduce mai mult turişti în zona montană. Dispeceratul Naţional Salvamont recomandă 10 reguli esenţiale pentru o drumeţie...

Peste 550 de salvamontiştii vor patrula pe traseele montane
Naţional miercuri, 30 aprilie 2025, 19:09

Fostul episcop al Huşilor, Corneliu Bârlădeanul, condamnat definitiv la 8 ani de închisoare pentru viol

Fostul episcop ortodox al Huşilor, Corneliu Bârlădeanu – pe numele său din buletin Cornel Onilă – a fost condamnat miercuri la opt...

Fostul episcop al Huşilor, Corneliu Bârlădeanul, condamnat definitiv la 8 ani de închisoare pentru viol