Ascultă Radio România Iași Live

Moţiunea simplă privind agricultura a fost respinsă

Publicat de Gabriela Rotaru, 26 septembrie 2018, 14:29

Moţiunea simplă privind agricultura iniţiată de liberali a fost respinsă în plenul Camerei Deputaţilor.

Opoziţia nu renunţă însă la această acest tip de demers.

S-au înregistrat 93 de voturi în favoarea moţiunii, 150 împotrivă şi 25 de abţineri. Nemulţumiţi de activitatea ministrului Petre Daea, liberalii au criticat prin acest demers modul în care a fost gestionată evoluţia pestei porcine africane.

Deputaţii PNL susţin că aplicarea tardivă a unor măsuri a contribuit semnificativ la răspândirea epidemiei, fapt ce pune în pericol securitatea alimentară.

Ministrul agriculturii a precizat, în schimb, că evoluţia virusului care nu are nici tratament şi nici vaccin este permanent monitorizată, iar autorităţile române au luat măsurile stabilite la nivel european pentru astfel de cazuri.

Demersul liberalilor a fost susţinut de USR şi PMP, în timp ce reprezentanţii PSD au respins criticile formulate de opoziţie, subliniind că subiectul pestei procine nu ar trebui să fie unul politic.

La rândul lor, deputaţii UDMR şi cei neafiliaţi au atras atenţia că, potrivit legii, principalele atribuţii în gestionarea pestei porcine revin ANSVSA şi nu ministrului agriculturii, motiv pentru care s-au abţinut de la vot.

Rezultatul votului nu i-a descurajat însă pe liberali, car au anunţat, cu puţin timp în urmă, în plen, depunerea a două noi moţiuni simple – una la adresa ministrului finanţelor, Eugen Teodorovici, criticat pentru rezultatele strategiei fiscal-bugetare şi cea de-a doua, împotriva ministrului economiei, Dănuţ Andruşcă, despre care liberalii spun că s-a remarcat doar prin gafe şi bâlbe în spaţiul public.

Biroul permanent stabileşte la această oră când vor ajunge pe agenda plenului cele două demersuri ale opoziţiei. (Rador/ FOTO rador.ro)

Etichete:
Procurorul Viorel Cerbu, propus la conducerea DNA, a primit aviz pozitiv de la Secţia pentru Procurori a CSM
Naţional luni, 16 martie 2026, 19:06

Procurorul Viorel Cerbu, propus la conducerea DNA, a primit aviz pozitiv de la Secţia pentru Procurori a CSM

Procurorul Viorel Cerbu, propus să preia conducerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie, a primit aviz pozitiv de la Secţia pentru Procurori a...

Procurorul Viorel Cerbu, propus la conducerea DNA, a primit aviz pozitiv de la Secţia pentru Procurori a CSM
Proiectul de buget intră în dezbaterea parlamentară
Naţional luni, 16 martie 2026, 19:01

Proiectul de buget intră în dezbaterea parlamentară

Proiectul de buget intră în dezbaterea parlamentară. De la această oră sunt programate să înceapă primele şedinţe în comisiile de...

Proiectul de buget intră în dezbaterea parlamentară
Nominalizările pentru Gala Premiilor Radio România Cultural
Naţional luni, 16 martie 2026, 17:10

Nominalizările pentru Gala Premiilor Radio România Cultural

Radio România Cultural anunță nominalizările pentru ediția a XXV-a a Galei Premiilor Radio România Cultural, eveniment dedicat recunoașterii...

Nominalizările pentru Gala Premiilor Radio România Cultural
97,8% dintre unităţile de învăţământ cu nivel gimnazial au participat la proba la Limba română a simulării Evaluării Naţionale
Naţional luni, 16 martie 2026, 16:53

97,8% dintre unităţile de învăţământ cu nivel gimnazial au participat la proba la Limba română a simulării Evaluării Naţionale

4.545 de unităţi de învăţământ, reprezentând 97,8% dintre şcolile care au nivel gimnazial, au participat luni la proba de Limba şi...

97,8% dintre unităţile de învăţământ cu nivel gimnazial au participat la proba la Limba română a simulării Evaluării Naţionale
Naţional luni, 16 martie 2026, 15:15

Pompierii fac apel la responsabilitate după aproape 700 de incendii în weekend

Aproape 700 de incendii au avut loc în weekendul care s-a încheiat, iar peste 70% dintre acestea au fost arderi de vegetaţie uscată, în urma...

Pompierii fac apel la responsabilitate după aproape 700 de incendii în weekend
Naţional luni, 16 martie 2026, 15:15

Leul s-a depreciat, astăzi, în raport cu euro, dar a crescut faţă de dolarul american

Moneda naţională s-a depreciat, luni, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României (BNR) la 5,0949 lei, în creştere...

Leul s-a depreciat, astăzi, în raport cu euro, dar a crescut faţă de dolarul american
Naţional luni, 16 martie 2026, 10:50

Furturile de energie din zona Delgaz Grid au pus, anul trecut, în pericol viața a peste 1.000 de persoane

Circa 20,5 milioane de lei este prejudiciul creat de sustragerile din rețelele companiei;   Peste 23 milioane de kWh este cantitatea de energie...

Furturile de energie din zona Delgaz Grid au pus, anul trecut, în pericol viața a peste 1.000 de persoane
Naţional luni, 16 martie 2026, 08:32

Proiectul de lege care interzice cumulul pensiei cu salariul la stat va fi aprobat în această săptămână de Guvern şi trimis Parlamentului spre adoptare

Proiectul de lege care interzice cumulul pensiei cu salariul la stat va fi aprobat în această săptămână de Guvern şi trimis Parlamentului spre...

Proiectul de lege care interzice cumulul pensiei cu salariul la stat va fi aprobat în această săptămână de Guvern şi trimis Parlamentului spre adoptare