Ascultă Radio România Iași Live

Ministrul Justiţiei îi invită pe sindicaliştii din ANP la discuţii pe tema rezolvării problemelor din penitenciare

Publicat de , 2 august 2017, 11:29


Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat miercuri că a trimis o invitaţie liderilor sindicatelor din ANP pentru a discuta, în data de 8 august, în legătură cu adoptarea unui pachet de măsuri în vederea rezolvării ‘problemelor sistemice din penitenciare’.

‘Le-am trimis o invitaţie la dialog, pentru marţi, orele 10,00, pentru că avem în vedere un pachet mai mare de măsuri care trebuie luate. Prioritare sunt modificarea legilor justiţiei. Am finalizat proiectul de lege pentru modificarea legilor justiţiei şi în prim plan există, începând de ieri – alaltăieri, hotărârea pilot pronunţată de CEDO în legătură cu problema sistemică din penitenciare. Aşadar, i-am invitat pentru marţi. Avem în vedere două categorii de măsuri, astfel cum sunt prevăzute şi în hotărârea pilot. Măsuri concrete privind situaţia din penitenciare, avem cele două penitenciare unde au fost demarate procedurile pentru construcţia acestora, avem măsuri pentru modernizarea penitenciarelor existente, pentru extinderea sau construcţia unor pavilioane noi în cadrul unor penitenciare existente, avem în vedere preluarea unor foste unităţi militare care nu mai sunt folosite, sunt dezafectate şi care pot fi adaptate şi transformate în unităţi penitenciare’, a spus Toader, într-o conferinţă de presă.

Ministrul Justiţiei a adăugat că printre măsurile avute în vedere pentru rezolvarea problemelor din penitenciare se află şi supravegherea prin brăţara electronică, după un model aplicat în Georgia.

Pe de altă parte, Tudorel Toader a explicat că recentele proteste ale unor angajaţi din ANP trebuie legate de modificarea Legii pensiilor.

‘Este perioada în care se aşteaptă modificarea Legii pensiilor. Şi, pe fondul acesta, fiecare categorie socio-profesională care are vocaţie la legi speciale, în chip firesc, îşi exprimă preocuparea faţă de perspectiva modificărilor legislative. Pe fondul acesta, cred, încadrăm şi nemulţumirile exprimate de către angajaţii din penitenciare’, a spus Toader.

Declaraţia făcută de Tudorel Toader vine după ce ministrul a postat miercuri pe Facebook un mesaj cu referire la întâlnirea convocată pe 8 august.

‘CEDO – Hotărârea pilot referitoare la condiţiile din penitenciare. Foaia de parcurs va fi discutată cu liderii sindicatelor din ANP, la sediul Ministerului Justiţiei, pe data de 8 august 2017, începând cu orele 10,00. Avem în vedere următoarele: stadiul construcţiei a două noi penitenciare; modernizarea/ extinderea penitenciarelor existente; posibilitatea transformării unor foste unităţi militare, în unităţi penitenciare. Pe plan legislativ, avem în vedere următoarele: finalizarea şi adoptarea Statutului funcţionarilor din penitenciare; punerea în aplicare a Legii referitoare la recursul compensatoriu; posibile modificări ale proiectului de lege referitor la graţierea unor pedepse; posibilitatea consacrării legislative a măsurii supravegherii electronice’, a scris Toader pe Facebook.

 

(Agerpres/ FOTO radutudor.ro)

Etichete:
Procurorul Viorel Cerbu, propus la conducerea DNA, a primit aviz pozitiv de la Secţia pentru Procurori a CSM
Naţional luni, 16 martie 2026, 19:06

Procurorul Viorel Cerbu, propus la conducerea DNA, a primit aviz pozitiv de la Secţia pentru Procurori a CSM

Procurorul Viorel Cerbu, propus să preia conducerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie, a primit aviz pozitiv de la Secţia pentru Procurori a...

Procurorul Viorel Cerbu, propus la conducerea DNA, a primit aviz pozitiv de la Secţia pentru Procurori a CSM
Proiectul de buget intră în dezbaterea parlamentară
Naţional luni, 16 martie 2026, 19:01

Proiectul de buget intră în dezbaterea parlamentară

Proiectul de buget intră în dezbaterea parlamentară. De la această oră sunt programate să înceapă primele şedinţe în comisiile de...

Proiectul de buget intră în dezbaterea parlamentară
Nominalizările pentru Gala Premiilor Radio România Cultural
Naţional luni, 16 martie 2026, 17:10

Nominalizările pentru Gala Premiilor Radio România Cultural

Radio România Cultural anunță nominalizările pentru ediția a XXV-a a Galei Premiilor Radio România Cultural, eveniment dedicat recunoașterii...

Nominalizările pentru Gala Premiilor Radio România Cultural
97,8% dintre unităţile de învăţământ cu nivel gimnazial au participat la proba la Limba română a simulării Evaluării Naţionale
Naţional luni, 16 martie 2026, 16:53

97,8% dintre unităţile de învăţământ cu nivel gimnazial au participat la proba la Limba română a simulării Evaluării Naţionale

4.545 de unităţi de învăţământ, reprezentând 97,8% dintre şcolile care au nivel gimnazial, au participat luni la proba de Limba şi...

97,8% dintre unităţile de învăţământ cu nivel gimnazial au participat la proba la Limba română a simulării Evaluării Naţionale
Naţional luni, 16 martie 2026, 15:15

Pompierii fac apel la responsabilitate după aproape 700 de incendii în weekend

Aproape 700 de incendii au avut loc în weekendul care s-a încheiat, iar peste 70% dintre acestea au fost arderi de vegetaţie uscată, în urma...

Pompierii fac apel la responsabilitate după aproape 700 de incendii în weekend
Naţional luni, 16 martie 2026, 15:15

Leul s-a depreciat, astăzi, în raport cu euro, dar a crescut faţă de dolarul american

Moneda naţională s-a depreciat, luni, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României (BNR) la 5,0949 lei, în creştere...

Leul s-a depreciat, astăzi, în raport cu euro, dar a crescut faţă de dolarul american
Naţional luni, 16 martie 2026, 10:50

Furturile de energie din zona Delgaz Grid au pus, anul trecut, în pericol viața a peste 1.000 de persoane

Circa 20,5 milioane de lei este prejudiciul creat de sustragerile din rețelele companiei;   Peste 23 milioane de kWh este cantitatea de energie...

Furturile de energie din zona Delgaz Grid au pus, anul trecut, în pericol viața a peste 1.000 de persoane
Naţional luni, 16 martie 2026, 08:32

Proiectul de lege care interzice cumulul pensiei cu salariul la stat va fi aprobat în această săptămână de Guvern şi trimis Parlamentului spre adoptare

Proiectul de lege care interzice cumulul pensiei cu salariul la stat va fi aprobat în această săptămână de Guvern şi trimis Parlamentului spre...

Proiectul de lege care interzice cumulul pensiei cu salariul la stat va fi aprobat în această săptămână de Guvern şi trimis Parlamentului spre adoptare