Ascultă Radio România Iași Live

Ministerul Sănătății va demara 5 programe naționale de screening

Publicat de Andreea Drilea, 6 octombrie 2017, 14:38

Ministerul Sănătății va demara 5 programe naționale de screening, cu finanțare europeană nerambursabilă, precizează un comunicat de presă remis vineri AGERPRES.

Potrivit sursei citate, România va beneficia, în urma accesării fondurilor nerambursabile, de peste 191 milioane de euro pentru implementarea de programe de depistare precoce (screening) a cancerului de col uterin, cancerului de sân, tuberculozei, hepatitelor B,C și D, precum și pentru screening prenatal, precum și pentru formarea personalului medical din domeniile prioritare de sănătate.

„În primă fază, peste 64,7 milioane de euro din cele 191 milioane de euro vor fi utilizate pentru pregătirea a peste 14.000 de specialiști (ex. medici, medici radiologi, senologi, anatomopatologi, epidemiologi, tehnicieni de radiologie și anatomie patologică, fizicieni, manageri de date, asistenți medicali, asistenți medicali comunitari, psihologi implicați în furnizarea serviciilor de sprijin/ suport, biologi, tehnicieni de laborator, registratori medicali, mediatori sanitari, alt personal medical etc.) în domeniile programelor prioritare de sănătate. Programele vor putea include schimburi de experiență în alte State Membre. În acest sens, au fost aprobate 34 de proiecte în urma cărora cadrele medicale vor fi pregătite în managementul bolilor infecțioase transmisibile prioritare (tuberculoza; hepatite virale cronice B și C), în managementul pre și post natal al afecțiunilor cu impact asupra mortalității infantile, îngrijirea continuă a nou născutului și a sugarului cu risc crescut de îmbolnăvire și deces, prevenția nașterii premature și îngrijirea nou născutului prematur”, se arată în comunicat.

Alte domenii de formare mai vizează managementul bolilor cardiovasculare, al afecțiunilor oncologice (cancer col, cancer mamar), diabet zaharat, al bolilor endocrine/disfuncții tiroidiene, sănătate mintală și boli rare (inclusiv genetică medicală).

Peste 15 milioane de euro vor fi utilizate în domeniul tuberculozei, pentru „Organizarea de programe de depistare precoce (screening), diagnostic și tratament precoce al tuberculozei, inclusiv al tuberculozei latente”.

„În cadrul proiectului care va dura maxim 5 ani un număr de 500 cadre medicale vor beneficia de programe de formare și 70.000 persoane vor beneficia de servicii de sănătate de prevenire, depistare precoce (screening), diagnostic și tratament precoce al tuberculozei, inclusiv al tuberculozei latente. Este prevăzut ca, 90% din persoanele care vor intra în program să provină din regiuni mai puțin dezvoltate ale României, iar 10% din Regiunea București Ilfov. Toți pacienții tratați vor fi reevaluați periodic. De asemenea, tot în cadrul proiectului, va fi elaborată metodologia de screening a populației pentru depistarea tuberculozei. Mai mult, datele obținute vor fi analizate, după care vor fi elaborate rapoarte, studii, informări în vederea realizării politicilor publice în domeniul tuberculozei, inclusiv al tuberculozei latente în conformitate cu Strategia Națională de Control al Tuberculozei 2015-2020”, afirmă MS.

Totodată, vor fi alocate 47 de milioane de euro pentru programul național de depistare a cancerului de col.

Astfel, în prima fază vor fi alocate 5 milioane de euro pentru elaborarea metodologiei programelor de prevenție, depistare precoce, diagnostic și tratament precoce al cancerului de col uterin (HPV/ Babeș Papanicolau) și pentru formarea personalului medical care va fi implicat în derularea acestor programe.

„Fondurile vor mai fi utilizate pentru activități de informatizare suport al bazelor de date ale screeningului integrate cu sistemele informatice ale programului național, precum și pentru monitorizarea la nivel național și controlul implementării programelor de prevenție, depistare precoce, diagnostic și tratament precoce al cancerului de col uterin. Datele obținute în urma screeningului vor utilizate pentru realizarea de rapoarte și studii care vor fundamenta viitoarele politici de sănătate din domeniu”, susține aceeași sursă.

Cea de-a doua etapă este dedicată implementării efective a programelor regionale de prevenție, depistare precoce, diagnostic și tratament precoce al cancerului de col uterin, în această fază fiind alocate 42 milioane de euro.

Noutatea programului de screening constă în introducerea testării HPV în regim pilot pentru femeile cu vârsta cuprinsă între 30 și 64 ani. Prima regiune care va asigura implementarea testării HPV este Nord Vest, având în vedere experiență anterioară în derularea de programe similare de testare.

„În cadrul programului, peste 800.000 de femei cu vârsta cuprinsă între 24 — 64 ani urmează a beneficia de servicii de depistare precoce (HPV și Babeș Papanicolau), precum și de triaj citologic (în cazul femeilor identificate cu teste HPV pozitive în screening), tratament și reevaluarea periodică (follow-up) a pacientelor tratate pentru leziuni depistate, consiliere psihologică, etc. Vor fi finanțate și achiziții de echipamente, precum și servicii de sprijin pentru femeile din grupuri vulnerabile (ex. costuri de transport etc.)” se arată în comunicat.

Aproximativ 21 milioane de euro vor fi alocate pentru programul național de depistare al cancerului de sân.

„În primă etapă vor fi alocate 5 milioane de lei pentru acțiuni care vizează organizarea unui centru de referință pentru programele regionale de screening al cancerului mamar, pentru formarea personalului implicat în derularea programelor de screening, elaborarea metodologiei pentru derularea programelor de prevenție, depistare precoce, diagnostic și tratament precoce al cancerului de sân (ex. mamografie digitală/ ecografie/ biopsie/ tratament/ urmărire în timp etc.), activități de informatizare suport al bazelor de date ale screeningului integrate cu sistemele informatice ale programului național, monitorizarea la nivel național și controlul implementării programelor de prevenție, depistare precoce, diagnostic și tratament precoce al cancerului de sân. Datele obținute vor fi analizate și pe baza lor vor fi implementate noi politici de sănătate publică”, precizează MS.

În a doua etapă vor fi implementate programele regionale de prevenție, depistare precoce, diagnostic și tratament precoce al cancerului de sân. Vor fi alocate 16 milioane de euro (8 milioane de euro pentru fiecare proiect, fiecare proiect necesitând acoperirea a 2 regiuni de dezvoltare: Nord Vest și Vest, respectiv Nord Est și Sud Est).

Peste 30.000 de femei cu vârsta cuprinsă între 50 și 69 ani care au domiciliul într-una din aceste regiuni de dezvoltare vor beneficia, gratuit, de servicii de screening prin testare mamografică cu dublă citire și arbitraj, evaluări ecografice a leziunilor mamare incipiente depistate (mamografii declarate pozitive direct sau după arbitraj), biopsierea și confirmarea anatomopatologică a leziunilor suspecte cu trimitere la tratament a pacientelor confirmate cu diagnostice de leziuni mamare incipiente.

Tot în cadrul proiectului vor fi finanțate acțiuni de achiziție echipamente (ex. aparatură de laborator necesară derulării acțiunilor de screening/ aparatură de evaluare a leziunilor incipiente mamare: mamografe, ecografe, puncție/ biopsie asistată, aparatură specifică confirmare leziuni laborator anatomie-patologică, suport informatic de telemedicină pentru dublă citire cu arbitraj, suport informatic pentru bazele de date, unități mobile, sistem informatic de stocare a imaginii etc.), dar și acțiuni de sprijinire a femeilor, în special a celor diagnosticate în programul de screening pentru cancerul de sân, în vederea determinării eficacității măsurilor întreprinse și ajustării acestora (ex. peer-to-peer suport, consiliere psihologică și alte servicii adaptate și necesare etc.). În urma analizării datelor obținute vor fi elaborate rapoarte, studii, informări cu privire la rezultatele acestuia în baza cărora se vor face viitoarele politici publice în domeniu.

Peste 19 milioane de lei vor fi alocate pentru Programul Mama și copilul.

Astfel, în primă etapă vor fi alocate 3 milioane de euro pentru dezvoltarea registrelor naționale pentru programele regionale de îngrijire a gravidei și copilului și pentru organizarea programe de formare profesională specifică pentru personalul implicat în îngrijirea gravidei și copilului.

În cea de-a doua etapă vor fi implementate programe și servicii de sănătate de prevenție, depistare precoce, diagnostic și tratament precoce prenatal: consult medicina de familie, consult de specialitate obstetrică-ginecologie, analize laborator, analize prenatale: test combinat (trimestrul I): ecografie, biochimie și interpretarea rezultatului obținut, morfologia fetală de trimestrul II (ecografia morfologică), amniocenteza etc.

Tot în contextul proiectelor vor putea fi achiziționate echipamente necesare activităților. Pentru etapa II vor fi alocate 16 milioane de euro.

În ceea ce privește hepatita, suma de 25 milioane de euro va fi alocată pentru derularea programelor de depistare (screening), stadializare și acces la tratament al pacienților cu boli hepatice cronice secundare infecțiilor virale cu virusuri hepatitice B/D și C.

„În prima etapă vor fi alocate 5 milioane de euro pentru elaborarea metodologiei de screening al populației în vederea depistării infecțiilor cronice cu virusuri hepatitice B /D și C. De asemenea, vor fi realizate registrele naționale de screening și va fi asigurată monitorizarea la nivel național a implementării programelor de screening. Vor fi organizate programe de formare pentru profesioniștii implicați în prevenirea, depistarea precoce (screening), diagnosticul și tratamentul hepatitelor virale B/ D și C (ex. medici de familie, medici de specialitate în gastroenterologie, psihologi, asistenți sociali, asistenți medicali comunitari, asistenți medicali, mediatori sanitari etc.). Datele obținute vor fi analizate, iar studiile realizate în urma acestora vor sta la baza viitoarelor politici de sănătate”, susține același comunicat.

De asemenea, în cea de-a doua fază se va asigura finanțarea pentru testarea în vederea depistării cazurilor de infecție HVC și HVB prin teste rapide (Ac anti VHC, Ag HBs, Ac anti HBs), investigațiile, tratamentul și follow-up-ul pentru pacienții depistați cu infecții cronice cu virusuri hepatitice B/D și C.

„Tratamentul pentru pacienții depistați cu infecții cronice cu virusuri hepatitice B/D și C va fi asigurat exclusiv pentru persoanele neasigurate. Se vor achiziționa și echipamente necesare activității. Pentru etapa II sunt alocate 20 milioane de euro (10 milioane de euro pentru fiecare proiect, fiecare proiect necesitând acoperirea a 2 regiuni de dezvoltare: Sud-Vest Oltenia și Sud Muntenia, respectiv Sud-Est și Nord Est)”, afirmă MS.

MS precizează că în prezent sunt lansate apelurile pentru etapa 1 a derulării programelor de prevenție, depistare precoce, diagnostic și tratament precoce al cancerului de col uterin și a celui mamar, precum pentru programele regionale de îngrijire a gravidei și copilului. Etapa a doua va fi implementată după finalizarea negocierilor cu reprezentanții Comisiei Europene a opțiunilor simplificate privind costurile.

„În cursul lunii octombrie 2017 se va lansa și apelul pentru programele de depistare (screening), stadializare și acces la tratament al pacienților cu boli hepatice cronice secundare infecțiilor virale cu virusuri hepatitice B/D și C”, se mai arată în comunicat.

De asemenea, MS susține că până la sfârșitul anului intenționează finalizarea de noi apeluri în domeniul derulării programelor de prevenție, depistare precoce, diagnostic și tratament precoce al cancerului colorectal și pentru programul de screening pentru identificarea pacienților cu factori de risc cardiovascular are ca scop reducerea morbidității și mortalității prin boli cardiovasculare.

(Agerpres/FOTO arhivă ziare.com)

Etichete:
Creştinii ortodocşi îl sărbătoresc pe Sfântul Dimitrie cel Nou
Naţional luni, 27 octombrie 2025, 08:26

Creştinii ortodocşi îl sărbătoresc pe Sfântul Dimitrie cel Nou

Creştinii ortodocşi îl sărbătoresc astăzi pe Sfântul Dimitrie cel Nou, are cărui moaşte se găsesc în Catedrala Patriarhală din...

Creştinii ortodocşi îl sărbătoresc pe Sfântul Dimitrie cel Nou
Senatorii urmează să dezbată, în această săptămână, proiectul privind pregătirea populaţiei pentru apărare
Naţional luni, 27 octombrie 2025, 07:29

Senatorii urmează să dezbată, în această săptămână, proiectul privind pregătirea populaţiei pentru apărare

Senatorii dezbat, săptămâna aceasta, proiectul de lege privind pregătirea populaţiei pentru apărare, care prevede că tinerii între 18 şi 35...

Senatorii urmează să dezbată, în această săptămână, proiectul privind pregătirea populaţiei pentru apărare
Oportunitatea creşterii salariului minim pe economie, tema principală de pe agenda Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social
Naţional luni, 27 octombrie 2025, 07:19

Oportunitatea creşterii salariului minim pe economie, tema principală de pe agenda Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social

Oportunitatea creşterii salariului minim pe economie este tema principală de pe agenda Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, care...

Oportunitatea creşterii salariului minim pe economie, tema principală de pe agenda Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social
Premierul Ilie Bolojan: TVA nu va creşte şi nici alte taxe în 2026
Naţional luni, 27 octombrie 2025, 06:37

Premierul Ilie Bolojan: TVA nu va creşte şi nici alte taxe în 2026

Premierul Ilie Bolojan a declarat duminică seara, la Digi 24, că TVA nu va creşte anul viitor şi nu vor creşte nici alte taxe şi a reafirmat...

Premierul Ilie Bolojan: TVA nu va creşte şi nici alte taxe în 2026
Naţional duminică, 26 octombrie 2025, 11:38

Creştinii îl sărbătoresc astăzi pe Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de Mir

Creştinii îl sărbătoresc astăzi pe Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, martir creştin din secolul al IV-lea. Peste 250.000 de români îi...

Creştinii îl sărbătoresc astăzi pe Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de Mir
Naţional duminică, 26 octombrie 2025, 09:59

Aproape 120 de mii de persoane au fost angajate prin intermediul ANOFM în primele 9 luni ale anului

Aproape 120 de mii de persoane au fost angajate prin intermediul Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă în primele 9 luni ale...

Aproape 120 de mii de persoane au fost angajate prin intermediul ANOFM în primele 9 luni ale anului
Naţional duminică, 26 octombrie 2025, 08:59

Astăzi va fi sfințită pictura Catedralei Naționale

Doi patriarhi și alți 65 de ierarhi vor sluji la Sfințirea Picturii Catedralei Naționale. Catedrala Națională, sfințită în Anul Centenar al...

Astăzi va fi sfințită pictura Catedralei Naționale
Naţional duminică, 26 octombrie 2025, 08:53

Programul de circulaţie a trenurilor nu suferă modificări din cauza trecerii la ora de iarnă

Este cea mai lungă zi din an – România a trecut la ora de iarnă. Ceasurile au fost date înapoi cu o oră, astfel că ora 4:00 a devenit ora...

Programul de circulaţie a trenurilor nu suferă modificări din cauza trecerii la ora de iarnă