Ascultă Radio România Iași Live

Mii de persoane au protestat în mai multe oraşe ale ţării împotriva modificării legilor Justiţiei (grupaj)

Mii de persoane au protestat în mai multe oraşe ale ţării împotriva modificării legilor Justiţiei (grupaj)

Publicat de Andreea Drilea, 18 decembrie 2017, 06:35

Câteva mii de persoane au protestat duminică seara în mai multe oraşe ale ţării împotriva modificărilor legilor Justiţiei, cei mai mulţi manifestanţi fiind în Cluj-Napoca, Sibiu şi Braşov.

Protestatarii au înfruntat frigul şi ploaia şi au scandat lozinci la adresa guvernanţilor.

Manifestaţiile s-au încheiat fără incidente.

* BRAŞOV

Peste 1.200 de braşoveni, potrivit forţelor de ordine, au ieşit duminică din nou în stradă pe o vreme rece cu ninsoare şi vânt, nemulţumiţi de modificările legilor Justiţiei.

Acţiunea de protest a început la ora 18,00, în faţa Prefecturii.

Oamenii au venit cu pancarte, vuvuzele, steaguri tricolore şi tobe. Au scandat lozinci împotriva Guvernului şi a coaliţiei PSD-ALDE.

‘Nu mai vrem să fim conduşi de hoţi’, ‘PSD, pui de hoţi, pepenari şi mafioţi’, ‘PSD, ciuma roşie’, ‘Hoţii’, ‘Demisia’, ‘Nu vrem să fim o naţie de hoţi’, ‘Vrem legi corecte, nu vrem legi pentru mafioţi şi corupţi’, au scandat protestatarii.

Pe pancartele purtate de manifestanţi se putea citi: ‘Zăbrele pentru lichele’, ‘Dacă nu scăpăm de voi, istoria şi copiii noştri nu ne vor ierta’, ‘Responsabilitate. Nu mai vrem minciună şi corupţie’, ”Încetaţi cu scandalurile din Parlament’.

Unul dintre protestatari a spus că este foarte important să se iasă în stradă în continuare pentru că politicienii sunt disperaţi să schimbe repede legile Justiţiei.

‘Tocmai am înţeles că se schimbă Codul Penal şi Codul de Procedură Penală. Sunt disperaţi să schimbe legile Justiţiei şi de aceea este foarte important să ieşim cât mai mulţi în stradă, în continuare. Cred că duminica viitoare numărul va fi redus pentru că este Ajunul Crăciunului, dar protestele de stradă trebuie să continue cu şi mai mulţi oameni. Prin schimbarea legilor Justiţiei vor să legalizeze hoţia, furtul, crima, tâlhăria. Majoritatea celor care vor face lucruri ilegale, de la criminali la interlopi, pedofili şi alţii vor fi mult mai greu de prins. Toată societatea este speriată, de aceea este nevoie să ieşim în stradă în continuare, în număr şi mai mare. Nu cedăm uşor. Ne dorim un stat de drept cu legi clare, nu legi care să-i avantajeze pe corupţi şi politicieni’, a spus bărbatul.

La ora 19,00, manifestanţii au plecat din faţa Prefecturii, pe traseul Bulevardul 15 Noiembrie-strada Toamnei-strada 13 Decembrie-strada Iuliu Maniu-strada Mureşenilor-Prefectură. Marşul a durat două ore şi jumătate. Protestul s-a încheiat la 21,30, fără incidente.

* CLUJ

Peste 6.000 de persoane au protestat în centrul municipiului Cluj-Napoca împotriva legilor Justiţiei şi au scandat împotriva Guvernului, după care au pornit în marş către unul din cartierele oraşului, blocând circulaţia.

Manifestaţia a început în jurul orei 18,00, pe unul din bulevardele centrale ale oraşului, în apropierea sediului PSD, dar şi a Târgului de Crăciun, care adună, în fiecare duminică, mii de oameni.

Dacă la începutul demonstraţiei în jurul monumentului Memorandiştilor de pe bulevardul Eroilor erau adunate câteva sute de persoane, după plecarea în marş numărul manifestanţilor a ajuns la aproximativ 3.000, iar pe drum numărul a crescut alţi protestatari alăturându-se coloanei pe traseu.

Oamenii au adus cu ei steaguri, vuvuzele şi pancarte cu mesaje împotriva Guvernului şi au scandat ‘Bucureşti, nu uita, Clujul e de partea ta’, ‘Şase, şase, am ieşit din case’, ‘Nu vrem să fim conduşi de hoţi’.

Unii dintre manifestanţi au spus că sunt nemulţumiţi de situaţia economică a ţării, de corupţie şi de faptul că se încearcă subordonarea justiţiei politicului. Alţi protestatari au declarat că, deşi consideră că manifestaţiile organizate în fiecare duminică sunt utile pentru transmiterea unor mesaje, îşi doresc măsuri mai clare, care să ducă eventual la schimbarea Guvernului.

‘Am senzaţia că nu se va întâmpla nimic. Bun, ieşim din case, dar ce? Am vrea să vedem lucruri mai concrete’, a spus un protestatar.

Un grup de clujeni a afişat un banner pe care scria ‘Căşi sociale, nu evacuare, manifest de ziua împotriva evacuării, 17 dec., 350 de persoane evacuate’. Bannerul făcea referire la un eveniment care a avut loc la Cluj-Napoca în decembrie 2010, când sute de persoane, majoritatea romi, au fost evacuate din câteva blocuri în care locuiau în condiţii improprii şi mutate la marginea oraşului, în containere, pe o vreme extrem de friguroasă. Cei aproximativ 350 de oameni, dintre care aproape jumătate erau copii, locuiesc în prezent într-una din cele patru colonii de la Pata Rât, o zonă de lângă municipiul Cluj-Napoca.

Pe traseul marşului, protestatarii s-au oprit pentru câteva minute şi în faţa Prefecturii Cluj unde au scandat mesaje împotriva liderilor PSD-ALDE.

* GALAŢI

Aproximativ 70 de persoane au protestat, duminică seara, pe platoul din faţa sediului Prefecturii Galaţi, nemulţumite de activitatea Guvernului, dar şi de modificările la legile justiţiei.

Iniţial, aproximativ 30 de persoane au participat la un flashmob unde s-au legat la ochi cu banderole negre şi au stat în tăcere aproximativ un sfert de oră, în acest mod exprimându-şi susţinerea pentru independenţa justiţiei.

‘Justiţia e simbolizată ca fiind legată la ochi, ea nu poate să se exprime, nu poate să protesteze şi atunci o facem noi, ne asumăm noi această ipostază şi încercăm, cumva, în numele ei să protestăm pentru că principala ţintă a acestei operaţiuni este justiţia şi vrem să o protejăm’, a spus un participant la flashmob.

Ulterior, pe platoul din faţa Prefecturii Galaţi s-au adunat în jur de 70 de persoane care au scandat ‘Puşcărie hoţilor, puşcărie lor’, ‘Demisia’, ‘Vrem justiţie nu corupţie’.

Protestatarii au fluturat un steag tricolor şi au afişat pancarte pe care era scris ‘#Vă vedem’, ‘Toţi pentru justiţie’.

* DOLJ

Peste 100 de persoane au protestat în centrul Craiovei, mai bine de două ore, împotriva modificării legilor Justiţiei, solicitând demisia Guvernului.

În Piaţa ‘Mihai Viteazu’ – Piaţa Prefecturii s-au adunat, în jurul orei 18,00, circa 20 de persoane care au fluturat drapelul României şi au purtat pancarte cu mesajul ‘Toţi pentru justiţie!’. Oamenii au plecat în marş, străbătând Centrul Vechi, spre sediul PSD Dolj, unde au stat câteva minute şi apoi s-au întors în piaţă.

Pe parcursul marşului s-au adunat peste 100 de persoane care au strigat ‘Jos comunismul!’, ‘Hoţii!’, ‘Uniţi, salvăm toată România!’, ‘Parlament de hoţi şi de mafioţi!’, ‘Nu vrem să fim o naţie de hoţi!’, ‘Refuz, refuz, refuz acest abuz!’, ‘Veniţi cu noi, strigăm şi pentru voi!’, ‘Nu staţi la căldură şi pe voi vă fură!’, ‘Justiţie, nu corupţie!’, ‘Ieşiţi din casă, dacă vă pasă!’, ‘PSD, ciuma roşie!’, ‘Demisia!’, ‘DNA să vină să vă ia!’, ‘Parlament penal, marş la tribunal!’, ‘Craiova, trezeşte-te!’, ‘Anticipate!’, ‘Singura soluţie, o nouă revoluţie!’, ‘Păcat, păcat, de sângele vărsat!’.

Protestatarii le-au cerut procurorilor şi judecătorilor să iasă la proteste împotriva modificărilor la legile Justiţiei.

* IAŞI

Aproximativ 1.000 de persoane au ieşit din case pentru a protesta împotriva pachetului de legi ale Justiţiei şi modificărilor Codului Penal.

Printre zgomotul fluierelor şi vuvuzelelor, manifestanţii şi-au strigat şi nemulţumirile faţă de actuala guvernare şi faţă de Partidul Social Democrat. Ei au strigat ‘Ieri pentru Rege, azi pentru lege’, ‘Legile voastre, nişte dezastre!’, ‘Să fiu furat, m-am săturat’, ‘PSD, ciuma roşie’, ‘România, trezeşte-te’, ‘Rezistăm, nu plecăm’, ‘Justiţie, nu corupţie’, ‘Afară, afară, castă ordinară’, ‘Nu vrem legi făcute de penali’.

După o oră petrecută în Piaţa Unirii, cei aproximativ 400 de protestatari adunaţi în jurul statuii domnitorului Alexandru Ioan Cuza au intonat imnul naţional şi au plecat în marş pe străzile centrale ale Iaşului. Pe traseu, manifestanţilor li s-au alăturat alţi nemulţumiţi, numărul acestora ajungând la peste 1.000.

Coloana protestatarilor a trecut şi prin faţa sediului PSD, strigând la unison ‘Hoţii, hoţii’, ‘PSD, ciuma roşie!’, ‘Nu vrem să fim o naţie de hoţi!’, ‘Veniţi cu noi, vă fură şi pe voi!’, ‘Demisia, demisia’, ‘Nu se mai poate, vrem anticipate’.

Huiduieli şi lozinci antiguvernamentale s-au auzit şi în faţa Casei Pătrate, imobil în incinta căruia funcţionează Instituţia Prefectului şi Consiliul Judeţean Iaşi.

Ulterior, mulţimea s-a întors în Piaţa Unirii din Iaşi.

* MUREŞ

Cele aproximativ 150 de persoane care au protestat la Târgu Mureş împotriva modificărilor aduse legilor privind justiţia, au cerut parlamentarilor PSD şi UDMR din judeţ să voteze împotriva schimbărilor în Comisia specială constituită în acest scop.

În timpul marşurilor din centrul municipiului Târgu Mureş, protestatarii au purtat bannere pe care erau înscrise numele unor parlamentari PSD şi UDMR din judeţ, cărora li s-a cerut să voteze ‘împotrivă’: ‘Spuneţi NU legilor Justiţiei sau spuneţi ADIO unui nou mandat!’.

Manifestanţii au susţinut că, dacă pachetul de legi va fi adoptat în forma adoptată de Comisia Iordache, va fi ‘începutul dictaturii hoţiei în România’.

‘E doar o chestiune de timp până când se vor decide dosare penale la partid, ca pe vremea Rodicăi Stănoiu şi a lui Adrian Năstase. Furtul din banii noştri va redeveni normă acceptată şi nepedepsită a comportamentului politic, iar hărţuirea magistraţilor independenţi va fi un fapt cotidian. În acest timp, noi vom continua să sărăcim şi să trăim într-o ţară fără spitale, fără şcoli, drumuri şi autostrăzi’, au susţinut manifestanţii.

În timpul protestului, care a durat mai bine de două ore şi jumătate, s-a scandat ‘Justiţie, nu corupţie!’, ‘Hoţii!’, ‘PSD, ciuma roşie!’, ‘Nu vrem să fim o naţie de hoţi!’, ‘România, trezeşte-te!’, ‘Jos, jos, jos Guvernul mincinos!’, ‘Legea-i lege pentru toţi/ Nu-i făcută pentru hoţi!’, ‘Voi staţi la căldură, PSD vă fură!’, ‘Bucureşti, nu uita, Mureşu-i de partea ta!’, ‘DNA, suntem de partea ta!’.

* SIBIU

Peste 2.500 de oameni au înfruntat frigul şi ploaia şi au mărşăluit pe principalele bulevarde din oraş, în cadrul unui protest avizat de autorităţi, a precizat, pentru AGERPRES, organizatorul Doru Apostol.

Oamenii au pornit din centrul istoric, din faţa Magazinului Dumbrava, şi au mers pe Calea Dumbrăvii şi Bulevardul Mihai Viteazu.

Protestarii au scandat ‘Ieşiţi din casă, dacă vă pasă!’, ‘PSD, ciuma roşie!’ sau ‘Vrem justiţie, nu corupţie!’, ‘Ce vă aduce Moşul vouă, de sub ramuri zeghe nouă’.

A fost cel de-al doilea protest organizat duminică la Sibiu, după ce peste 600 de persoane au participat la protestul mut din faţa sediului PSD, unde majoritatea oamenilor au venit cu genţi de voiaj şi mesajul ‘vă vedem’ şi ‘nu emigrăm din România’.

* TIMIŞ

Circa 500 de manifestanţi au protestat, duminică seara, spontan, în Piaţa Victoriei din Timişoara, cerând alegeri anticipate, demisia Guvernului şi independenţa Justiţiei.

Cei prezenţi la miting au început cu un moment de reculegere în memoria martirilor Timişoarei, dar şi în memoria regelui Mihai.

”Timişoara, trezeşte-te”, ”Dragnea nu uita, aşteptăm şi cartea ta”, ”În democraţie hoţii stau la puşcărie”, ”Să vă fie frică, ţara se ridică”, ”Anticipate”, ”DNA să vină să vă ia”, ”PSD ciuma roşie”, au fost câteva dintre lozincile care s-au auzit în timpul protestului.

Manifestanţii au pornit în marş prin centrul Timişoarei. Pe traseu, acestora li s-au alăturat şi alţi protestatari. Pe tot traseul, protestatarii au fost însoţiţi de jandarmi. Mitingul s-a încheiat fără incidente.

(Agerpres/FOTO Mihaela Munteanu, redactor Radio Iaşi)

Etichete:
Ziua mondială a refugiatului. Aproape jumătate dintre copiii ucraineni aflați în România se tem de viitor, iar 25% suferă de singurătate
Naţional vineri, 20 iunie 2025, 10:49

Ziua mondială a refugiatului. Aproape jumătate dintre copiii ucraineni aflați în România se tem de viitor, iar 25% suferă de singurătate

Ziua mondială a refugiatului Aproape jumătate dintre copiii ucraineni aflați în România se tem de viitor, iar 25% suferă de singurătate sau...

Ziua mondială a refugiatului. Aproape jumătate dintre copiii ucraineni aflați în România se tem de viitor, iar 25% suferă de singurătate
121 de cetăţeni români care se aflau în zona de conflict armat din Orientul Apropiat au ajuns în România
Naţional vineri, 20 iunie 2025, 09:44

121 de cetăţeni români care se aflau în zona de conflict armat din Orientul Apropiat au ajuns în România

Încă 121 de cetăţeni români din zona de conflict armat din Orientul Apropiat şi membri de familie ai acestora au revenit vineri dimineaţă,...

121 de cetăţeni români care se aflau în zona de conflict armat din Orientul Apropiat au ajuns în România
Trei chirurgi de la Spitalul Militar Central din Bucureşti au fost plasati sub control judiciar de procurorii militari anticorupţie
Naţional vineri, 20 iunie 2025, 09:27

Trei chirurgi de la Spitalul Militar Central din Bucureşti au fost plasati sub control judiciar de procurorii militari anticorupţie

Trei chirurgi de la Spitalul Militar Central din Bucureşti, printre care şi şeful secţiei de neurochirurgie Marian Mitrică, au fost plasati sub...

Trei chirurgi de la Spitalul Militar Central din Bucureşti au fost plasati sub control judiciar de procurorii militari anticorupţie
Salvaţi Copiii România: 14% dintre copii recunosc că au jucat jocuri de noroc pe bani
Naţional vineri, 20 iunie 2025, 09:25

Salvaţi Copiii România: 14% dintre copii recunosc că au jucat jocuri de noroc pe bani

14% dintre copii recunosc că au jucat jocuri de noroc pe bani, 40% au prieteni care joacă, iar unul din 10 minori spune că are un membru de...

Salvaţi Copiii România: 14% dintre copii recunosc că au jucat jocuri de noroc pe bani
Naţional vineri, 20 iunie 2025, 07:10

Rezultatele la probele scrise din cadrul primei sesiuni a examenului naţional de Bacalaureat se vor afişa astăzi

Rezultatele la probele scrise din cadrul primei sesiuni a examenului naţional de Bacalaureat se vor afişa vineri, potrivit calendarului aprobat de...

Rezultatele la probele scrise din cadrul primei sesiuni a examenului naţional de Bacalaureat se vor afişa astăzi
Naţional vineri, 20 iunie 2025, 07:03

SRR își exprimă profunda tristețe la aflarea veștii trecerii în neființă a domnului Dragoș Șeuleanu

Societatea Română de Radiodifuziune își exprimă profunda tristețe la aflarea veștii trecerii în neființă a lui Dragoș Șeuleanu, jurnalist...

SRR își exprimă profunda tristețe la aflarea veștii trecerii în neființă a domnului Dragoș Șeuleanu
Naţional vineri, 20 iunie 2025, 07:00

Elevii intră astăzi în vacanţa de vară

Elevii intră vineri în vacanţa de vară, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Absolvenţii de clasa a VIII-a au...

Elevii intră astăzi în vacanţa de vară
Naţional joi, 19 iunie 2025, 13:24

Recomandări ale medicilor pentru perioade de caniculă

Specialiştii din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP) au făcut, joi, mai multe recomandări populaţiei pentru perioadele...

Recomandări ale medicilor pentru perioade de caniculă