Ascultă Radio România Iași Live

Indemnizaţie lunară de 600 lei pentru o familie care adoptă un copil cu vârsta între 3 şi 6 ani (proiect)

Indemnizaţie lunară de 600 lei pentru o familie care adoptă un copil cu vârsta între 3 şi 6 ani (proiect)

Publicat de Andreea Drilea, 31 mai 2018, 16:07

O familie care adoptă un copil poate beneficia de o indemnizaţie lunară de 600 de lei în situaţia în care vârsta copilului este cuprinsă între 3 şi 6 ani, acesta este încadrat în grad de handicap uşor sau mediu sau face parte dintr-un grup de 2 fraţi adoptabili împreună, potrivit Proiectului de modificare a Legii privind procedura adopţiei, publicat de Ministerul Muncii.

De asemenea, pentru cei care adoptă un copil cu vârsta de 7 ani şi peste se propune acordarea unei indemnizaţii lunare de 900 lei, aceeaşi sumă urmând să fie acordată şi în cazul în care copilul este încadrat în grad de handicap accentuat sau grav sau face parte dintr-un grup de cel puţin 3 fraţi adoptabili împreună.

Cuantumul indemnizaţiei se majorează cu 25% dacă copilul adoptat întruneşte două dintre condiţiile menţionate şi cu 50% dacă copilul adoptat întruneşte toate cele trei condiţii menţionate.

Indemnizaţia se acordă până la dobândirea capacităţii depline de exerciţiu de către copilul adoptat, respectiv până la 18 ani.

‘Proiectul de modificare a Legii privind procedura adopţiei propune introducerea mai multor măsuri menite să susţină şi să sprijine adopţia internă, declararea mai rapidă a adoptabilităţii copilului şi flexibilizarea procedurii de evaluare şi de pregătire a adoptatorilor’, subliniază Ministerul Muncii într-un comunicat remis joi AGERPRES.

Potrivit sursei citate, pentru declararea mai rapidă a adoptabilităţii copilului, prin noul proiect de act normativ au fost eliminate prevederile legale referitoare la căutarea rudelor până la gradul IV, a fost investit managerul de caz cu posibilitatea de a stabili adopţia ca finalitate a planului individualizat de protecţie anterior împlinirii termenelor prevăzute de lege şi, de asemenea, a fost introdusă obligaţia directorului DGASPC de a controla trimestrial modul în care personalul din subordine respectă dispoziţiile legale.

Nerespectarea atribuţiei de urmărire a evoluţiei copilului de către director constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă între 2.000 lei şi 3.500 lei.

Pentru a flexibiliza procedura de evaluare şi pregătire a adoptatorilor a fost extinsă durata de valabilitate a atestatului de persoană/ familie aptă să adopte de la 2 ani, cât este în prezent, la 5 ani şi a fost eliminată obligativitatea legalizării unor documente (certificatele de naştere, căsătorie) care se anexează cererii de încuviinţare a adopţiei.

‘Pentru a sprijini familiile adoptatoare, prin proiectul de act normativ au fost introduse prevederi privind decontarea sumelor care reprezintă cheltuielile efectuate pentru asigurarea unor servicii destinate recuperării/ reabilitării copilului, în limita sumei de 1.500 RON pe an, precum şi decontarea cheltuielilor de transport şi cazare realizate de familia adoptatoare în vederea participării la procedura potrivirii practice cu un copil având domiciliul în alt judeţ decât cel al adoptatorului/ adoptatorilor, în limita sumei de 200 de lei/ zi/persoană’, se mai arată în comunicatul citat.

Proiectul de modificare a Legii privind procedura adopţiei a fost lansat în dezbatere publică cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului, care se celebrează pe 1 iunie, şi a Zilei Naţionale a Adopţiei – 2 iunie.

(Agerpres/FOTO arhivă ziare.com)

Etichete:
Procurorul Viorel Cerbu, propus la conducerea DNA, a primit aviz pozitiv de la Secţia pentru Procurori a CSM
Naţional luni, 16 martie 2026, 19:06

Procurorul Viorel Cerbu, propus la conducerea DNA, a primit aviz pozitiv de la Secţia pentru Procurori a CSM

Procurorul Viorel Cerbu, propus să preia conducerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie, a primit aviz pozitiv de la Secţia pentru Procurori a...

Procurorul Viorel Cerbu, propus la conducerea DNA, a primit aviz pozitiv de la Secţia pentru Procurori a CSM
Proiectul de buget intră în dezbaterea parlamentară
Naţional luni, 16 martie 2026, 19:01

Proiectul de buget intră în dezbaterea parlamentară

Proiectul de buget intră în dezbaterea parlamentară. De la această oră sunt programate să înceapă primele şedinţe în comisiile de...

Proiectul de buget intră în dezbaterea parlamentară
Nominalizările pentru Gala Premiilor Radio România Cultural
Naţional luni, 16 martie 2026, 17:10

Nominalizările pentru Gala Premiilor Radio România Cultural

Radio România Cultural anunță nominalizările pentru ediția a XXV-a a Galei Premiilor Radio România Cultural, eveniment dedicat recunoașterii...

Nominalizările pentru Gala Premiilor Radio România Cultural
97,8% dintre unităţile de învăţământ cu nivel gimnazial au participat la proba la Limba română a simulării Evaluării Naţionale
Naţional luni, 16 martie 2026, 16:53

97,8% dintre unităţile de învăţământ cu nivel gimnazial au participat la proba la Limba română a simulării Evaluării Naţionale

4.545 de unităţi de învăţământ, reprezentând 97,8% dintre şcolile care au nivel gimnazial, au participat luni la proba de Limba şi...

97,8% dintre unităţile de învăţământ cu nivel gimnazial au participat la proba la Limba română a simulării Evaluării Naţionale
Naţional luni, 16 martie 2026, 15:15

Pompierii fac apel la responsabilitate după aproape 700 de incendii în weekend

Aproape 700 de incendii au avut loc în weekendul care s-a încheiat, iar peste 70% dintre acestea au fost arderi de vegetaţie uscată, în urma...

Pompierii fac apel la responsabilitate după aproape 700 de incendii în weekend
Naţional luni, 16 martie 2026, 15:15

Leul s-a depreciat, astăzi, în raport cu euro, dar a crescut faţă de dolarul american

Moneda naţională s-a depreciat, luni, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României (BNR) la 5,0949 lei, în creştere...

Leul s-a depreciat, astăzi, în raport cu euro, dar a crescut faţă de dolarul american
Naţional luni, 16 martie 2026, 10:50

Furturile de energie din zona Delgaz Grid au pus, anul trecut, în pericol viața a peste 1.000 de persoane

Circa 20,5 milioane de lei este prejudiciul creat de sustragerile din rețelele companiei;   Peste 23 milioane de kWh este cantitatea de energie...

Furturile de energie din zona Delgaz Grid au pus, anul trecut, în pericol viața a peste 1.000 de persoane
Naţional luni, 16 martie 2026, 08:32

Proiectul de lege care interzice cumulul pensiei cu salariul la stat va fi aprobat în această săptămână de Guvern şi trimis Parlamentului spre adoptare

Proiectul de lege care interzice cumulul pensiei cu salariul la stat va fi aprobat în această săptămână de Guvern şi trimis Parlamentului spre...

Proiectul de lege care interzice cumulul pensiei cu salariul la stat va fi aprobat în această săptămână de Guvern şi trimis Parlamentului spre adoptare