Ascultă Radio România Iași Live

Iaşul va găzdui o şedinţă festivă de Guvern în cadrul unor manifestări cuprinse în programul Centenarului Marii Uniri

Iaşul va găzdui o şedinţă festivă de Guvern în cadrul unor manifestări cuprinse în programul Centenarului Marii Uniri

Publicat de Andreea Drilea, 6 octombrie 2017, 18:45

Guvernul a aprobat, joi, o hotărâre prin care municipiul Iaşi va găzdui evenimente şi manifestări importante, reunite sub titlul ‘Centenarul Marii Uniri şi al Primului Război Mondial. Iaşi, capitala Regatului României 1916-1918 şi Moldova – leagăn al Marii Uniri’, în cadrul programului naţional Centenarul Marii Uniri.

Potrivit unui comunicat al Executivului, acţiunile de la Iaşi urmează să se desfăşoare în zilele de 23 şi 24 noiembrie 2017, iar printre acestea se numără şi organizarea unei şedinţe festive de Guvern în sediul Bibliotecii Universităţii Tehnice ”Gh. Asachi”.

Totodată, se are în vedere organizarea unei şedinţe simbolice a Parlamentului la Teatrul Naţional, aceeaşi locaţie în care, în 1916, regele Ferdinand a deschis lucrările Legislativului mutat la Iaşi.

Alte evenimente care se vor desfăşura la Iaşi vizează reiterarea unui scurt traseu feroviar între gara Ciurea şi gara Iaşi, pentru comemorarea celor peste 1.000 de morţi în accidentul feroviar produs în iarna anului 1916 la Iaşi, din cauza supraaglomerării generate de numărul de refugiaţi din zonele ocupate, accident considerat drept cea mai mare catastrofă de gen din România şi a treia ca mărime la nivel mondial.

‘De asemenea, în zona catastrofei feroviare vor fi plantaţi 1.000 de stejari şi tei, în memoria celor decedaţi’, se arată în comunicat.

Totodată, este planificată depunerea de coroane la Mausoleul Eroilor din Iaşi şi la celelalte monumente din judeţele din regiune. Se vor organiza ceremonialuri militare şi religioase, parade şi defilări de arme şi steaguri, precum şi evenimente care să celebreze diversitatea culturală şi modelul de toleranţă propus de Iaşi şi de România la momentul Primului Război Mondial, când aproximativ jumătate din populaţia Iaşiului era compusă din evrei, ruşi, polonezi şi greci.

‘Va fi organizată, simbolic, o ‘Mare Adunare’ care să aducă laolaltă porturile tradiţionale ale tuturor minorităţilor de pe teritoriul României şi porturile româneşti din toate ţinuturile şi tipărirea, într-o singură ediţie, a unui ziar al Centenarului, care să recreeze starea de spirit a acelor vremuri şi care urmează să fie distribuit pe parcursul celor două zile în care se vor desfăşura evenimentele’, se menţionează în comunicat.

Nu în ultimul rând, se are în vedere reabilitarea a 10 monumente de pe raza judeţului Iaşi dedicate Primului Război Mondial, însoţită de refacerea marcajelor şi indicatoarelor turistice către acestea.

‘Programul propus pentru zilele de 23 şi 24 noiembrie 2017 va implica populaţia întregii Moldove, dar şi pe vorbitorii de limbă română din ţările vecine. În ceea ce priveşte acţiunile destinate instituţiilor, se estimează că acestea vor aduna peste 600 de reprezentanţi din partea Preşedinţiei României, Guvernului, Parlamentului, cultelor religioase, ambasadelor străine în România, rectorilor universităţilor din regiune, administraţiei locale a judeţelor din regiune. Contribuţia financiară a Guvernului României la desfăşurarea evenimentelor de la Iaşi va fi în sumă de 5.956.300 lei, care se adaugă fondurilor obţinute de autorităţile locale din alte surse, precum donaţiile şi sponsorizările. Banii alocaţi provin din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2017’, explică Executivul.

Potrivit sursei citate, prin această măsură s-au urmărit reiterarea şi evidenţierea semnificaţiei aparte a Iaşiului în vremea Primului Război Mondial, când oraşul a devenit pentru doi ani nu doar capitala Regatului României, după ce Bucureştiul a căzut în mâna Puterilor Centrale, ci şi spaţiul în care şi-au găsit adăpost peste 300.000 de refugiaţi români din zonele ocupate.

(Agerpres/FOTO ziaruldeiasi.ro)

Etichete:
Procurorul Viorel Cerbu, propus la conducerea DNA, a primit aviz pozitiv de la Secţia pentru Procurori a CSM
Naţional luni, 16 martie 2026, 19:06

Procurorul Viorel Cerbu, propus la conducerea DNA, a primit aviz pozitiv de la Secţia pentru Procurori a CSM

Procurorul Viorel Cerbu, propus să preia conducerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie, a primit aviz pozitiv de la Secţia pentru Procurori a...

Procurorul Viorel Cerbu, propus la conducerea DNA, a primit aviz pozitiv de la Secţia pentru Procurori a CSM
Proiectul de buget intră în dezbaterea parlamentară
Naţional luni, 16 martie 2026, 19:01

Proiectul de buget intră în dezbaterea parlamentară

Proiectul de buget intră în dezbaterea parlamentară. De la această oră sunt programate să înceapă primele şedinţe în comisiile de...

Proiectul de buget intră în dezbaterea parlamentară
Nominalizările pentru Gala Premiilor Radio România Cultural
Naţional luni, 16 martie 2026, 17:10

Nominalizările pentru Gala Premiilor Radio România Cultural

Radio România Cultural anunță nominalizările pentru ediția a XXV-a a Galei Premiilor Radio România Cultural, eveniment dedicat recunoașterii...

Nominalizările pentru Gala Premiilor Radio România Cultural
97,8% dintre unităţile de învăţământ cu nivel gimnazial au participat la proba la Limba română a simulării Evaluării Naţionale
Naţional luni, 16 martie 2026, 16:53

97,8% dintre unităţile de învăţământ cu nivel gimnazial au participat la proba la Limba română a simulării Evaluării Naţionale

4.545 de unităţi de învăţământ, reprezentând 97,8% dintre şcolile care au nivel gimnazial, au participat luni la proba de Limba şi...

97,8% dintre unităţile de învăţământ cu nivel gimnazial au participat la proba la Limba română a simulării Evaluării Naţionale
Naţional luni, 16 martie 2026, 15:15

Pompierii fac apel la responsabilitate după aproape 700 de incendii în weekend

Aproape 700 de incendii au avut loc în weekendul care s-a încheiat, iar peste 70% dintre acestea au fost arderi de vegetaţie uscată, în urma...

Pompierii fac apel la responsabilitate după aproape 700 de incendii în weekend
Naţional luni, 16 martie 2026, 15:15

Leul s-a depreciat, astăzi, în raport cu euro, dar a crescut faţă de dolarul american

Moneda naţională s-a depreciat, luni, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României (BNR) la 5,0949 lei, în creştere...

Leul s-a depreciat, astăzi, în raport cu euro, dar a crescut faţă de dolarul american
Naţional luni, 16 martie 2026, 10:50

Furturile de energie din zona Delgaz Grid au pus, anul trecut, în pericol viața a peste 1.000 de persoane

Circa 20,5 milioane de lei este prejudiciul creat de sustragerile din rețelele companiei;   Peste 23 milioane de kWh este cantitatea de energie...

Furturile de energie din zona Delgaz Grid au pus, anul trecut, în pericol viața a peste 1.000 de persoane
Naţional luni, 16 martie 2026, 08:32

Proiectul de lege care interzice cumulul pensiei cu salariul la stat va fi aprobat în această săptămână de Guvern şi trimis Parlamentului spre adoptare

Proiectul de lege care interzice cumulul pensiei cu salariul la stat va fi aprobat în această săptămână de Guvern şi trimis Parlamentului spre...

Proiectul de lege care interzice cumulul pensiei cu salariul la stat va fi aprobat în această săptămână de Guvern şi trimis Parlamentului spre adoptare