Ascultă Radio România Iași Live

Elevii şi preşcolarii revin astăzi la cursuri, după două săptămâni de vacanţă

Elevii şi preşcolarii revin astăzi la cursuri, după două săptămâni de vacanţă

Publicat de Gabriela Rotaru, 2 mai 2017, 06:06

Elevii şi preşcolarii revin astăzi la cursuri, după două săptămâni de vacanţă.

La începutul lunii iunie elevii se vor mai bucura de câteva zile libere: e vorba de joi, 1 iunie, Ziua Copilului, care începând de anul acesta devine zi liberă. Vor urma apoi liberele de Rusalii – 4-5 iunie (4 iunie e duminică, 5 iunie e luni), astfel că e foarte posibil ca și 2 iunie să fie declarată liberă anul acesta, pentru a face punte între aceste zile legal libere. Ar putea exista, deci, o minivacanță și la începutul lunii iunie.

Vacanța de vară va începe pe 17 iunie și va ține până la 10 septembrie.

Elevii claselor a VIII-a vor termina cursurile mai devreme, pe 9 iunie, iar cei de clasa a XII-a încheie semestrul pe 26 mai.

Pentru elevii de gimnaziu, în perioada 15 mai – 9 iunie este posibil să fie organizată și săptămâna „Școala altfel” (în cazul în care nu s-a organizat deja), în cele cinci zile elevii urmând să desfășoare activități extrașcolare, și nu cursuri.

Poliţiştii îşi vor relua şi ei patrularea în apropierea unităţilor de învăţământ.

Potrivit datelor Poliţiei Române, s-a intervenit în lunile februarie şi martie la 169 de sesizări primite prin numărul de urgenţă 112 şi s-au făcut peste 1.300 de controale privind asigurarea cu pază a unităţilor de învăţământ.

Aproape 5.600 dintre acţiunile poliţiei au vizat prevenirea absenteismului şcolar, iar aproximativ 3.500 de elevi care lipseau de la cursuri au fost găsiţi în afara şcolilor.

În cele două luni au fost înregistrate 487 de infracţiuni: cele mai multe au fost loviri şi violenţe, şi doar 30% – furturi comise, în mare parte, în şcoli.

Poliţiştii au fost la peste 8.000 de activităţi la orele de curs, au participat la peste 5.000 de şedinţe cu părinţii.

Poliţia Română le atrage atenţia elevilor să nu accepte compania unor persoane necunoscute şi să nu primească nimic de la acestea, să nu aibă la ei sume mari de bani sau bijuterii, pentru a nu le atrage atenţia infractorilor, şi să respecte regulile de circulaţie. (Rador/ FOTO cunoastelumea.ro)

Etichete:
Procurorul Viorel Cerbu, propus la conducerea DNA, a primit aviz pozitiv de la Secţia pentru Procurori a CSM
Naţional luni, 16 martie 2026, 19:06

Procurorul Viorel Cerbu, propus la conducerea DNA, a primit aviz pozitiv de la Secţia pentru Procurori a CSM

Procurorul Viorel Cerbu, propus să preia conducerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie, a primit aviz pozitiv de la Secţia pentru Procurori a...

Procurorul Viorel Cerbu, propus la conducerea DNA, a primit aviz pozitiv de la Secţia pentru Procurori a CSM
Proiectul de buget intră în dezbaterea parlamentară
Naţional luni, 16 martie 2026, 19:01

Proiectul de buget intră în dezbaterea parlamentară

Proiectul de buget intră în dezbaterea parlamentară. De la această oră sunt programate să înceapă primele şedinţe în comisiile de...

Proiectul de buget intră în dezbaterea parlamentară
Nominalizările pentru Gala Premiilor Radio România Cultural
Naţional luni, 16 martie 2026, 17:10

Nominalizările pentru Gala Premiilor Radio România Cultural

Radio România Cultural anunță nominalizările pentru ediția a XXV-a a Galei Premiilor Radio România Cultural, eveniment dedicat recunoașterii...

Nominalizările pentru Gala Premiilor Radio România Cultural
97,8% dintre unităţile de învăţământ cu nivel gimnazial au participat la proba la Limba română a simulării Evaluării Naţionale
Naţional luni, 16 martie 2026, 16:53

97,8% dintre unităţile de învăţământ cu nivel gimnazial au participat la proba la Limba română a simulării Evaluării Naţionale

4.545 de unităţi de învăţământ, reprezentând 97,8% dintre şcolile care au nivel gimnazial, au participat luni la proba de Limba şi...

97,8% dintre unităţile de învăţământ cu nivel gimnazial au participat la proba la Limba română a simulării Evaluării Naţionale
Naţional luni, 16 martie 2026, 15:15

Pompierii fac apel la responsabilitate după aproape 700 de incendii în weekend

Aproape 700 de incendii au avut loc în weekendul care s-a încheiat, iar peste 70% dintre acestea au fost arderi de vegetaţie uscată, în urma...

Pompierii fac apel la responsabilitate după aproape 700 de incendii în weekend
Naţional luni, 16 martie 2026, 15:15

Leul s-a depreciat, astăzi, în raport cu euro, dar a crescut faţă de dolarul american

Moneda naţională s-a depreciat, luni, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României (BNR) la 5,0949 lei, în creştere...

Leul s-a depreciat, astăzi, în raport cu euro, dar a crescut faţă de dolarul american
Naţional luni, 16 martie 2026, 10:50

Furturile de energie din zona Delgaz Grid au pus, anul trecut, în pericol viața a peste 1.000 de persoane

Circa 20,5 milioane de lei este prejudiciul creat de sustragerile din rețelele companiei;   Peste 23 milioane de kWh este cantitatea de energie...

Furturile de energie din zona Delgaz Grid au pus, anul trecut, în pericol viața a peste 1.000 de persoane
Naţional luni, 16 martie 2026, 08:32

Proiectul de lege care interzice cumulul pensiei cu salariul la stat va fi aprobat în această săptămână de Guvern şi trimis Parlamentului spre adoptare

Proiectul de lege care interzice cumulul pensiei cu salariul la stat va fi aprobat în această săptămână de Guvern şi trimis Parlamentului spre...

Proiectul de lege care interzice cumulul pensiei cu salariul la stat va fi aprobat în această săptămână de Guvern şi trimis Parlamentului spre adoptare