Decontarea tuturor investigațiilor pentru pacienții cu diabet și boli cardiovasculare, neurologice sau renale
Publicat de Andreea Drilea, 16 octombrie 2026, 06:33
Persoanele diagnosticate cu diabet zaharat, afecțiuni rare, boli cardiovasculare, cerebrovasculare, neurologice sau cronice renale vor beneficia de decontarea tuturor investigațiilor necesare dintre cele prevăzute în pachetul de servicii medicale de bază, conform indicației medicului specialist, potrivit unui proiect de lege adoptat de Senat.
Reporter: Măsura contribuie la protejarea pacienților vulnerabili, în special a celor cu resurse financiare limitate, arăta senatorul PSD, președintele Comisiei pentru sănătate, medicul Adrian Streinu-Cercel.
Adrian Streinu-Cercel: Pacienții care se află în aceste categorii de boli pot să fie evaluați cu toate procedurile necesare, în așa fel încât diagnosticul să fie unul rapid și de precizie.
Senatorul AUR Costache Chertif, medic la rândul său, arăta că susține propunerea legislativă, întrucât până acum limitarea la o singură explorare pentru aceste afecțiuni întârzia tratamentul corect.
Costache Chertif: Aici nu este vorba numai de aplicarea unui regim pe care îl dirijează numai medicul specialist. Aici este vorba și de prevenire a unor complicații care pot costa de mult mai multe ori cât costă investigația respectivă.
Din partea PNL, senatorul Cristian Niculescu Țâgârlaș spunea că această inițiativă legislativă vine să rezolve o problemă.
Cristina Niculescu Țâgârlaș: Această inițiativă nu numai corijează, este un exemplu de umanitate care, în cele din urmă, aduce normalitatea pentru pacienți, pentru bolnavi și pentru sistemul medical.
Propunerea legislativă inițiată de parlamentarii PACE – Întâi România și adoptată în unanimitate de Senat va fi înaintată Camerei Deputaților pentru votul decizional.
Rador/FOTO imagine ilustrativă radioiasi.ro