Ascultă Radio România Iași Live

Camera Deputaţilor dezbate moţiunea simplă la adresa ministrului de Interne, Carmen Dan

Publicat de Andreea Drilea, 11 septembrie 2018, 07:36

Camera Deputaţilor dezbate, marţi, moţiunea simplă depusă de PNL la adresa ministrului de Interne, Carmen Dan, intitulată ‘Bastoanele PSD peste obrazul democraţiei româneşti’, urmând ca miercuri să fie supusă votului final.

Grupul parlamentar al PNL de la Camera Deputaţilor a depus, săptămâna trecută, moţiunea simplă în care solicită demisia ministrului de Interne, menţionând că aceasta ‘a coordonat represiunea din 10 august’.

‘Din perspectiva Partidului Naţional Liberal, demisia ministrului Carmen Dan, care a coordonat de facto intervenţia de pe 10 august, şi a întregii conduceri a Jandarmeriei este o prioritate de siguranţă naţională: aceşti oameni au dovedit că nu vor şi nu sunt capabili să asigure ordinea şi să respecte legea, inclusiv o serie de documente esenţiale, cum ar fi Strategia Naţională de Apărare a Ţării – care subliniază faptul că garantarea siguranţei cetăţenilor reprezintă un interes naţional de securitate. Zeci de mii de protestatari paşnici au fost loviţi şi atacaţi cu gaze lacrimogene din cauza unui grup provocator care nu a putut fi identificat şi izolat ore în şir. Şi ne putem gândi la premeditare, amintindu-ne că recent Liviu Dragnea şi Carmen Dan voiau să ofere Jandarmeriei atribuţii de cercetare penală, dar şi pază şi protecţie pentru demnitari. Stimaţi colegi, nu este permis şi generaţiei noastre să accepte încă o mineriadă fără ca vinovaţii să plătească. Nu trebuie să mai tolerăm niciodată imaginea cetăţenilor români nevinovaţi, paşnici, loviţi peste cap cu bastoane de cauciuc. Nu aceasta este ţara pe care am ales să o construim la Revoluţia din 1989. Fiecare lovitură ilegală din 10 august a fost una peste obrazul democraţiei româneşti, iar cei vinovaţi trebuie să plătească. Carmen Dan trebuie să plece azi din fruntea Ministerului Afacerilor Interne’, se arată în textul moţiunii.

Semnatarii moţiunii solicită deputaţilor să sprijine acest demers prin care cer demiterea de urgenţă a ministrului Carmen Dan.

‘Încă din primele zile de mandat, actuala guvernare PSD-ALDE a afectat imaginea României în rândul partenerilor externi, iar ministrul Carmen Dan s-a asigurat că nu se abate de la această politică. Inclusiv cetăţeni străini au fost agresaţi de către forţele de ordine. Patru turişti israelieni au fost scoşi din taxi şi bătuţi de jandarmi, chiar dacă aceştia au explicat că nu participă şi nu au participat la proteste şi şi-au arătat paşapoartele. Pe cale de consecinţă, Ambasada Israelului în România a anunţat că va depune plângeri penale pe numele agresorilor. Chiar aşa: doamna Carmen Dan, vă asumaţi răspunderea pentru faptul că aţi stricat imaginea României în plan internaţional prin toate aceste acţiuni? Imagini şi filmări de la suprimarea protestelor de pe 10 august au fost prezentate în presa internaţională’, adaugă liberalii.

Deputaţii PNL acuză faptul că ministrul de Interne a comis nenumărate gafe, amintind de episodul ‘microfonul’.

‘Ministrul a generat atunci o isterie generală în presă şi în minister, pe fondul unor bănuieli personale legate de acţiuni de spionaj asupra sa. În loc să anunţe Direcţia Generală de Protecţie Internă (DGPI) – instituţie abilitată să se ocupe de astfel de cazuri – Carmen Dan a ales să se plângă presei şi a compromis astfel o anchetă care ar fi trebuit demarată. În joc nu erau nici atunci şi nu sunt nici acum mizele personale ale doamnei Dan, ci interese de siguranţă naţională, de securitate şi de prestigiu ale instituţiei pe care o reprezintă’, spun iniţiatorii moţiunii simple.

Liberalii mai arată că pe 10 august au intervenit jandarmi cu indicativul ascuns, ceea ce este împotriva regulamentelor, şi au uzat de practici de intervenţie interzise împotriva unei majorităţi paşnice a protestatarilor.

‘Jandarmeria a acţionat în baza unui ordin care nu exista legal în momentul intervenţiei’, mai precizează liberalii.

Deputaţii PNL consideră că ‘miza evidentă a celor din PSD este muşamalizarea oricărei discuţii despre 10 august şi promovarea tuturor celor implicaţi în represiune’.

‘România este un stat care a revenit, după o dictatură lungă şi sângeroasă, în rândul ţărilor democratice şi liberale. Avem experienţe triste ale reprimării manifestărilor publice atât înainte de 1989, dar, din păcate, am trăit momente grave – mineriadele – şi după Revoluţia din decembrie. În aceste condiţii, având în vedere proximitatea istorică a unor astfel de traume, este esenţial pentru structurile de ordine publică să facă din libertăţile şi drepturile civice o prioritate absolută. Integritatea fizică şi dreptul fiecărui cetăţean la opinie şi protest sunt principii indiscutabile într-un stat de drept şi sunt garantate de Constituţie, dar şi de tratatele internaţionale privind drepturile omului la care România este parte. Niciun român nu poate deveni victimă sau victimă colaterală a unor represiuni violente, indiferent de justificare. Din păcate, nu asta s-a întâmplat la protestul Diasporei din 10 august. Dimpotrivă. Sunt, de altfel, câteva lucruri care trădează lipsa de logică, de legalitate şi poate chiar o premeditare a violenţelor din 10 august’, mai susţin liberalii.

(Agerpres/FOTO arhivă news.ro)

Etichete:
Procurorul Viorel Cerbu, propus la conducerea DNA, a primit aviz pozitiv de la Secţia pentru Procurori a CSM
Naţional luni, 16 martie 2026, 19:06

Procurorul Viorel Cerbu, propus la conducerea DNA, a primit aviz pozitiv de la Secţia pentru Procurori a CSM

Procurorul Viorel Cerbu, propus să preia conducerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie, a primit aviz pozitiv de la Secţia pentru Procurori a...

Procurorul Viorel Cerbu, propus la conducerea DNA, a primit aviz pozitiv de la Secţia pentru Procurori a CSM
Proiectul de buget intră în dezbaterea parlamentară
Naţional luni, 16 martie 2026, 19:01

Proiectul de buget intră în dezbaterea parlamentară

Proiectul de buget intră în dezbaterea parlamentară. De la această oră sunt programate să înceapă primele şedinţe în comisiile de...

Proiectul de buget intră în dezbaterea parlamentară
Nominalizările pentru Gala Premiilor Radio România Cultural
Naţional luni, 16 martie 2026, 17:10

Nominalizările pentru Gala Premiilor Radio România Cultural

Radio România Cultural anunță nominalizările pentru ediția a XXV-a a Galei Premiilor Radio România Cultural, eveniment dedicat recunoașterii...

Nominalizările pentru Gala Premiilor Radio România Cultural
97,8% dintre unităţile de învăţământ cu nivel gimnazial au participat la proba la Limba română a simulării Evaluării Naţionale
Naţional luni, 16 martie 2026, 16:53

97,8% dintre unităţile de învăţământ cu nivel gimnazial au participat la proba la Limba română a simulării Evaluării Naţionale

4.545 de unităţi de învăţământ, reprezentând 97,8% dintre şcolile care au nivel gimnazial, au participat luni la proba de Limba şi...

97,8% dintre unităţile de învăţământ cu nivel gimnazial au participat la proba la Limba română a simulării Evaluării Naţionale
Naţional luni, 16 martie 2026, 15:15

Pompierii fac apel la responsabilitate după aproape 700 de incendii în weekend

Aproape 700 de incendii au avut loc în weekendul care s-a încheiat, iar peste 70% dintre acestea au fost arderi de vegetaţie uscată, în urma...

Pompierii fac apel la responsabilitate după aproape 700 de incendii în weekend
Naţional luni, 16 martie 2026, 15:15

Leul s-a depreciat, astăzi, în raport cu euro, dar a crescut faţă de dolarul american

Moneda naţională s-a depreciat, luni, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României (BNR) la 5,0949 lei, în creştere...

Leul s-a depreciat, astăzi, în raport cu euro, dar a crescut faţă de dolarul american
Naţional luni, 16 martie 2026, 10:50

Furturile de energie din zona Delgaz Grid au pus, anul trecut, în pericol viața a peste 1.000 de persoane

Circa 20,5 milioane de lei este prejudiciul creat de sustragerile din rețelele companiei;   Peste 23 milioane de kWh este cantitatea de energie...

Furturile de energie din zona Delgaz Grid au pus, anul trecut, în pericol viața a peste 1.000 de persoane
Naţional luni, 16 martie 2026, 08:32

Proiectul de lege care interzice cumulul pensiei cu salariul la stat va fi aprobat în această săptămână de Guvern şi trimis Parlamentului spre adoptare

Proiectul de lege care interzice cumulul pensiei cu salariul la stat va fi aprobat în această săptămână de Guvern şi trimis Parlamentului spre...

Proiectul de lege care interzice cumulul pensiei cu salariul la stat va fi aprobat în această săptămână de Guvern şi trimis Parlamentului spre adoptare