Ascultă Radio România Iași Live

Participarea senatorului Titus Corlățean la reuniunea interparlamentară „Stadiul dezbaterii privind Viitorul Europei”

Participarea senatorului Titus Corlățean la reuniunea interparlamentară „Stadiul dezbaterii privind Viitorul Europei”

Publicat de Nicolae Tomescu, 15 octombrie 2018, 10:15

Titus Corlățean, președinte al Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru coordonarea activităţilor parlamentare necesare pregătirii Președinției Consiliului Uniunii Europene, a participat la reuniunea interparlamentară „Stadiul dezbaterii privind Viitorul Europei”, organizată de Comisia pentru afaceri constituționale a Parlamentului European, la Bruxelles.

Reuniunea a constat într-un schimb de opinii cu parlamentele naționale pe marginea acestei teme cu obiectivul de a evalua evoluțiile politice și instituționale în contextul adoptării de către Parlamentul European a unor rezoluții relevante în contextul acestei dezbateri.

La reuniune au participat, alături de reprezentanții parlamentelor naționale, comisarul european pentru justiție, consumatori și egalitate de gen, Vera Jourova, reprezentanții Președinției austriece a Consiliului Uniunii Europene, ai Consiliului Economic și Social European și ai Comitetului Regiunilor.

În discuții au fost abordate provocările curente la adresa viitorului proiectului comunitar, precum Brexit, alegerile pentru viitorul Parlament European, reducerea bugetului Uniunii, riscurile securitare, migrația, schimbările climatice și demografice, funcționarea transparentă și democratică a Uniunii.

În cadrul schimbului de vederi, senatorul Titus Corlățean a arătat că, reprezentând Senatul României, statul care va prelua Președinția Consiliului Uniunii Europene la 1 ianuarie 2019, perspectiva asupra stadiului dezbaterii privind Viitorul Europei este dublă. Pe termen scurt, aceasta este determinată de exercitarea mandatului semestrial de Președinție, iar pe termen mediu este dominată de unul dintre obiectivele Summit-ului special de la Sibiu, din 9 mai 2019, acela de a da Uniunii Europene o perspectivă pentru următorii cinci ani.

A subliniat abordarea constructivă și consensuală a României în asumarea Președinției și a responsabilității de a contribui la orientarea pozitivă a agendei europene, precizând că pentru asigurarea unui viitor comun al Europei este nevoie de voință politică, abordare echilibrată și  mai ales onestitate în luarea deciziilor și în realizarea îndatoririlor în slujba cetățenilor.

În această privință, Titus Corlățean a reliefat că, mai mult decât în trecut, alegerile europene de anul viitor sunt de o importanță deosebită, implicit din perspectiva viitorului politic al proiectului european, întrucât provocările cu care acesta se confruntă sunt deosebit de complexe, iar implicațiile cu potențial diviziv încă departe de a fi complet analizate și măsurate.

În această ordine de idei, senatorul român s-a referit la consecințele ieșirii Marii Britanii din Uniune și la riscurile politice și societale ale amplificării în Europa a populismului, xenofobiei, rasismului, anti-semitismului și a discursului de incitare la ură, aspecte pe care Președinția Română a Consiliului Uniunii Europene le va aborda, la propunerea Parlamentului României, în decursul mandatului de anul viitor.

A insistat pe necesitatea unor măsuri care să prevină posibilitatea ca aceste curente să câștige teren în contextul viitorului scrutin electoral european și, mai mult, pe importanța unor eforturi conjugate în plan european și național, fundamentate pe rezultate și pe o strategie eficientă de comunicare, care să contribuie la coagularea unei majorități pro-europene puternice în viitorul Parlament European, dincolo de separările ideologice.

De asemenea, referindu-se la precondițiile asigurării rezilienței Uniunii Europene pe fondul multitudinii de factori ce o pot afecta, atât structural, cât și ca anvergură, Titus Corlățean a precizat că un aspect cheie este credibilitatea. Aceasta poate fi privită și judecată din mai multe perspective – la nivel de cetățean, state membre și în plan global – și se reflectă în modul în care Uniunea produce rezultate cu impact pozitiv imediat pentru cetățeni, în modul în care funcționează instituțional după reguli aplicabile uniform și egal pentru toții membrii sau după cum înțelege să acționeze într-un spațiu vital pentru stabilitatea și securitatea sa, vecinătatea imediată.

În concret, a pledat pentru importanța respectării și menținerii perspectivei europene pentru Republica Moldova și a arătat că obstacolele la îndeplinirea obiectivului României de aderare la Spațiul Schengen, în condițiile în care criteriile tehnice au fost îndeplinite, întreține frustrarea cetățenilor români față de inechitățile existente în Uniune.

Titus Corlățean a avertizat asupra riscurilor superficialității în abordarea temei referitoare la Viitorul Europei, făcând apel la o conștientizare mai acută a riscurilor și la o abordare mai profundă, axată pe interesele cetățenilor europeni, în analizarea și avansarea soluțiilor.

 

 

Etichete:
Second World Summit for Social Development: Europa, în prim-planul dialogului global despre politici sociale (Doha, 3–6 noiembrie 2025)
Internaţional luni, 3 noiembrie 2025, 11:00

Second World Summit for Social Development: Europa, în prim-planul dialogului global despre politici sociale (Doha, 3–6 noiembrie 2025)

Astăzi a început la Doha Second World Summit for Social Development (a doua ediție a Summitului Mondial pentru Dezvoltare Socială), cel mai...

Second World Summit for Social Development: Europa, în prim-planul dialogului global despre politici sociale (Doha, 3–6 noiembrie 2025)
(UPDATE) Cel puţin 20 de morţi şi peste 320 de răniţi în urma cutremurului din nordul Afganistanului
Internaţional luni, 3 noiembrie 2025, 07:51

(UPDATE) Cel puţin 20 de morţi şi peste 320 de răniţi în urma cutremurului din nordul Afganistanului

UPDATE ora 07:50 –  Un puternic seism, cu magnitudinea 6,3 grade pe scara Richter, s-a produs în nordul Afganistanului, în apropiere de...

(UPDATE) Cel puţin 20 de morţi şi peste 320 de răniţi în urma cutremurului din nordul Afganistanului
Papa Leon al XIV-lea a făcut un nou apel la pace
Internaţional luni, 3 noiembrie 2025, 07:15

Papa Leon al XIV-lea a făcut un nou apel la pace

Papa Leon al XIV-lea a făcut, astăzi, un nou apel la pace. La sfârşitul tradiţionalei rugăciuni de duminică, Suveranul Pontif a solicitat...

Papa Leon al XIV-lea a făcut un nou apel la pace
RADIO IAȘI – LA 84 DE ANI, SĂRBĂTORIT LA TORINO ȘI MILANO
Internaţional duminică, 2 noiembrie 2025, 08:55

RADIO IAȘI – LA 84 DE ANI, SĂRBĂTORIT LA TORINO ȘI MILANO

În toamna 2025, Radio România Iași – una dintre cele mai longevive și apreciate instituții media publice din România – marchează 84 de ani...

RADIO IAȘI – LA 84 DE ANI, SĂRBĂTORIT LA TORINO ȘI MILANO
Internaţional joi, 30 octombrie 2025, 10:25

Franţa: Cinci suspecţi arestaţi după jaful de la Muzeul Luvru; Bijuteriile încă nu au fost găsite

Cinci noi arestări, printre care şi cea a suspectului principal, au avut loc în cadrul anchetei privind jaful de la Muzeul Luvru, a anunţat joi...

Franţa: Cinci suspecţi arestaţi după jaful de la Muzeul Luvru; Bijuteriile încă nu au fost găsite
Internaţional marți, 28 octombrie 2025, 06:24

UE intenţionează să sprijine financiar interconectarea energetică a țărilor membre

Uniunea Europeană intenţionează să ofere linii de finanţare de până la 30 de miliarde de euro statelor membre pentru implementarea de proiecte...

UE intenţionează să sprijine financiar interconectarea energetică a țărilor membre
Internaţional vineri, 24 octombrie 2025, 11:31

Maia Sandu l-a desemnat pe Alexandru Munteanu candidat la funcţia de prim-ministru

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat vineri decretul prin care îl desemnează pe Alexandru Munteanu în calitate de candidat la...

Maia Sandu l-a desemnat pe Alexandru Munteanu candidat la funcţia de prim-ministru
Internaţional vineri, 24 octombrie 2025, 06:14

LIVE VIDEO: Președintele Nicușor Dan, declarații de presă la Bruxelles

Președintele României, Nicușor Dan, susține la Bruxelles, Regatul Belgiei, declarații de presă după participarea la reuniunea Consiliului...

LIVE VIDEO: Președintele Nicușor Dan, declarații de presă la Bruxelles