Ascultă Radio România Iași Live

Muzeul Luvru rămâne închis, o decizie luată în ultimul moment

Muzeul Luvru rămâne închis, o decizie luată în ultimul moment

Publicat de Andreea Drilea, 20 octombrie 2025, 11:28

UPDATE – Muzeul Luvru va rămâne în cele din urmă închis publicului, luni, după ce duminică a fost ţinta unui jaf în timpul căruia au fost furate bijuterii ale Coroanei Regale franceze, cu ‘o valoare inestimabilă’, transmite agenţia EFE.

Decizia de închidere, confirmată agenţiei EFE de către o purtătoare de cuvânt a muzeului, a fost luată în ultimul moment, după ce vizitatorii au putut accesa intrarea din piramidă la ora locală 09:00 (7:00 GMT), ora obişnuită de deschidere.

Conducerea nu a oferit imediat un motiv pentru a justifica această decizie.

Iniţial se presupunea că turiştii vor putea intra în muzeu, însă nu vor putea vizita Galerie d’Apollon, sau Galeria Apollo, în care hoţii au pătruns duminică şi au furat nouă bijuterii, dintre care una (coroana împărătesei Eugénie, soţia lui Napoleon al III-lea) a fost pierdută sau abandonată în timpul fugii, fiind recuperată cu unele daune.

Cei patru autori ai spectaculosului jaf au ajuns în partea de sud a Muzeului Luvru cu două motociclete şi o autoutilitară echipată cu scară extensibilă, care le-a permis să urce în Galeria Apollo, situată la primul etaj. După ce au trecut de uşa de la balcon, ei au spart două vitrine şi au luat bijuteriile.

Ministrul francez al Justiţiei, Gérald Darmanin, a recunoscut luni, într-un interviu acordat postului de radio France Inter, că jaful şi circumstanţele în care acesta a avut loc scoate în evidenţă probleme de securitate. Oficialul, ministru de Interne timp de patru ani, a insistat, însă, că ‘nu se poate garanta securitatea tuturor locurilor’.

‘Ceea ce este clar este că am eşuat’, deoarece infractorii au fost ‘capabili să pună un lift de marfă’ pe drumul public, ‘să urce în câteva minute pentru a lua bijuterii nepreţuite şi să ofere o imagine deplorabilă a Franţei’, a declarat Darmanin.

Cu toate acestea, ministrul a refuzat să ofere mai multe informaţii, precizând că aşteaptă ca ancheta şi instanţele să stabilească ‘dacă a fost o acţiune extrem de organizată’.

‘Ceea ce ştiu’, a concluzionat el, ‘este că poliţia va câştiga în cele din urmă’ şi că ‘aceste persoane vor fi arestate într-o lună, într-un an’.

Ministerul Culturii a declarat că următoarele opt piese au fost furate: o diademă din setul de bijuterii al reginei Marie-Amélie şi al reginei Hortense, un colier din setul de bijuterii cu safire al reginei Marie-Amélie şi al reginei Hortense, cercei, parte dintr-o pereche din setul de bijuterii cu safire al reginei Marie-Amélie şi al reginei Hortense, un colier cu smaralde din setul Marie-Louise, a doua soţie a lui Napoleon, o pereche de cercei cu smaralde din acelaşi set, o broşă cunoscută sub numele de ‘broşă relicvar’, o diademă a împărătesei Eugénie şi o broşă mare de corsaj a împărătesei Eugénie.

Luvru este cel mai vizitat muzeu din lume, înregistrând 8,7 milioane de vizitatori anul trecut. AGERPRES


Forțele de ordine din Franța caută ceea ce a fost numit un comando de patru persoane, considerate responsabile pentru jaful spectaculos comis ieri dimineață la Muzeul Luvru din Paris.

Autorii, descriși drept profesioniști, au furat mai multe piese de secolul XIX din Galeria Bijuteriilor Coroanei, iar urmărirea este contra cronometru, pentru că obiectele pot fi dezasamblate ușor și vândute pe bucăți.

Potrivit corespondentei Radio România Actualităţi, ministrul francez de interne a declarat că prinderea autorilor și recuperarea bijuteriilor sunt prioritatea numărul 1.

Corespondenţă de la Paris – Reporter: Daniela Coman – Coliere, cercei, broșe, diademe care au aparținut unor capete încoronate ale Franței – opt obiecte de o valoare istorică inestimabilă au fost furate de la Luvru, cel mai valoros dintre ele fiind diadema cu nestemate a împărătesei Eugénie, soția lui Napoleon al III-lea.

În fuga lor, hoții au pierdut coroana cu diamante și smaralde a aceleiași împărătese. Coroana a fost găsită pe stradă, lângă muzeu, parțial deteriorată.

Potrivit experților, aceste bijuterii înseamnă în total peste 10.000 de diamante, sute de smaralde, safire, perle, rubine, o importantă cantitate de aur.

Procuroarea generală a Parisului, Laure Beccuau, declara duminică seară, într-un interviu la televiziunea de știr BFM, că alarmele muzeului au funcționat, că agenții de securitate au reacționat conform protocolului, prioritatea lor fiind protejarea vizitatorilor aflați la acea oră în muzeu. Ea a mai spus că au fost strânse numeroase probe de la locul faptei.

Laure Beccuau: Avem o serie întreagă de elemente pe care va trebui să le exploatăm, de exemplu, camioneta cu nacelă pe care infractorii au vrut să o incendieze, dar n-au mai reușit. Au fost prelevate probe ale tuturor urmelor ce au putut fi găsite în acest vehicul. O altă mare pistă de acțiune o reprezintă exploatarea supravegherii video, precum și a mărturiilor persoanelor prezente la momentul faptelor.

Președintele Emmanuel Macron a afirmat că furtul de la Luvru este un atac asupra unui patrimoniu pe care toți francezii îl prețuiesc pentru că reprezintă istoria lor. El a dat asigurări că operele vor fi recuperate și că autorii jafului vor fi aduși în fața justiției.

Rador/FOTO imagine ilustrativă radioiasi.ro

Iran: Noul lider suprem, Mojtaba Khamenei, influent succesor al tatălui său
Internaţional luni, 9 martie 2026, 06:45

Iran: Noul lider suprem, Mojtaba Khamenei, influent succesor al tatălui său

Desemnat duminică să preia conducerea Iranului, succedându-i în funcţia de lider suprem tatălui său, ucis de atacurile americano-israeliene,...

Iran: Noul lider suprem, Mojtaba Khamenei, influent succesor al tatălui său
Iranul se declară pregătit pentru şase luni de război; noi atacuri în ţările din Golf
Internaţional duminică, 8 martie 2026, 08:56

Iranul se declară pregătit pentru şase luni de război; noi atacuri în ţările din Golf

Iranul susţine este capabil să lupte încă cel puţin şase luni împotriva Statelor Unite şi Israelului, care duminică dimineaţă a lovit un...

Iranul se declară pregătit pentru şase luni de război; noi atacuri în ţările din Golf
Donald Trump ameninţă că Statele Unite vor lovi Iranul foarte dur
Internaţional duminică, 8 martie 2026, 08:40

Donald Trump ameninţă că Statele Unite vor lovi Iranul foarte dur

Preşedintele american, Donald Trump, ameninţă că Statele Unite vor lovi Iranul foarte dur şi că loviturile vor fi extinse la zone şi grupuri...

Donald Trump ameninţă că Statele Unite vor lovi Iranul foarte dur
18 state din UE au cerut activarea mecanismului de protecție civilă pentru evacuarea cetățenilor europeni
Internaţional sâmbătă, 7 martie 2026, 09:35

18 state din UE au cerut activarea mecanismului de protecție civilă pentru evacuarea cetățenilor europeni

18 state europene, printre care și România, au solicitat activarea mecanismului de protecție civilă al Uniunii Europene pentru organizarea de...

18 state din UE au cerut activarea mecanismului de protecție civilă pentru evacuarea cetățenilor europeni
Internaţional sâmbătă, 7 martie 2026, 07:29

Peste 1.000 de români au reuşit să plece din zona Golfului sau din Orientul Mijlociu

Un prim zbor de evacuare organizat de România prin intermediul Mecanismului de Protecţie Civilă al Uniunii Europene a adus ieri în ţară...

Peste 1.000 de români au reuşit să plece din zona Golfului sau din Orientul Mijlociu
Internaţional vineri, 6 martie 2026, 05:18

Autoritățile monitorizează cazul cetățeanului român condamnat în Rusia pentru spionaj

Ministerul de Externe de la București confirmă condamnarea la închisoare în Federația Rusă, sub acuzația de spionaj, a unui cetățean român....

Autoritățile monitorizează cazul cetățeanului român condamnat în Rusia pentru spionaj
Internaţional joi, 5 martie 2026, 11:03

La Teheran s-au auzit mai multe explozii în a 6-a zi de război

Armata israeliană a anunţat că a lovit peste noapte un lansator de rachete balistice în nordul Iranului, care era pregătit să tragă asupra...

La Teheran s-au auzit mai multe explozii în a 6-a zi de război
Internaţional miercuri, 4 martie 2026, 11:26

Conflict în Orientul Mijlociu: Guvernul R.Moldova instituie stare de alertă în sectorul energetic pentru 60 de zile

Executivul Republicii Moldova a declarat stare de alertă la nivel naţional în sectorul energetic pentru o perioadă de 60 de zile, începând cu...

Conflict în Orientul Mijlociu: Guvernul R.Moldova instituie stare de alertă în sectorul energetic pentru 60 de zile