Ascultă Radio România Iași Live

Familia Regală anunţă decesul arhiducesei Maria Magdalena a Austriei, fiica principesei Ileana

Familia Regală anunţă decesul arhiducesei Maria Magdalena a Austriei, fiica principesei Ileana

Publicat de Andreea Drilea, 18 august 2021, 13:52

Familia Regală anunţă decesul arhiducesei Maria Magdalena a Austriei, fiica principesei Ileana şi afirmă că aceasta reprezintă ‘o grea pierdere pentru întreaga Familie’.

‘Familia Regală a aflat cu mare tristeţe vestea trecerii la cele veşnice a Alteţei Sale Imperiale şi Regale Arhiducesa Maria Magdalena a Austriei. (…) Decesul Arhiducesei Maria Magdalena este o grea pierdere pentru Majestatea Sa şi pentru întreaga Familie. Astăzi, Custodele Coroanei şi Principele Radu au transmis condoleanţe Baronului Johannes von Holzhausen, fiul cel mare al arhiducesei, şi întregii familii von Holzhausen. Dumnezeul să o odihnească în pace!’, se arată într-o postare pe pagina de Facebook Familia Regală a României.

Potrivit Casei Regale, fiică a Principesei Ileana a României şi a Arhiducelui Anton al Austriei, Maria Magdalena s-a născut la 2 octombrie 1939, la Castelul Sonnberg din Austria. Alături de fraţii ei Ştefan şi Dominic, şi de surorile ei Maria Ileana, Alexandra şi Elisabeta, a copilărit în ţară, la Bran şi la Bucureşti.

A trăit o parte din anii adolescenţei în Statele Unite ale Americii şi apoi s-a stabilit pentru totdeauna în Austria, la Salzburg, unde a închis ochii. A fost căsătorită cu Baronul Hanns von Holzhausen şi împreună au avut trei copii, Baronul Johannes, Baronul Georg şi Baroana Alexandra von Holzhausen.

Arhiducesa Maria Magdalena a fost foarte legată de România şi a petrecut multe clipe alături de Familia Regală, la Bucureşti şi Sinaia, la Săvârşin şi Balcic. În ultimii 13 ani, arhiducesa a călătorit împreună cu soţul ei, alături de Custodele Coroanei şi de Principele Radu, în Trenul Regal şi a vizitat multe oraşe din ţară, precum Cluj, Sibiu, Oradea, Arad, Alba Iulia, Braşov şi Făgăraş.

În anul 2008, Arhiducesa Maria Magdalena şi Baronul Hanns von Holzhausen au venit împreună cu un număr de personalităţi austriece la Bucureşti şi au fost oaspeţii Custodelui Coroanei şi ai Principelui Radu la Palatul Elisabeta. Din acel moment, cele două familii au fost nedespărţite. În anul 2012, Maria Magdalena a venit împreună cu sora ei mai mică, Arhiducesa Elisabeta, la Bucureşti, unde au fost din nou musafirii Custodelui Coroanei şi ai Principelui Radu. Arhiducesa a luat parte la aducerea Inimii Reginei Maria la Castelul Pelişor, în anul 2015, a participat la ziua de 10 Mai la Castelul Peleş, în 2016, cu ocazia aniversării a 150 de ani ai Dinastiei Naţionale. Arhiducesa şi Baronul Hanns von Holzhausen au participat la funeraliile Reginei Ana, în august 2016 şi, deşi starea sa de sănătate se deteriorase considerabil, arhiducesa a fost prezentă la funeraliile Regelui Mihai, în decembrie 2017.

De-a lungul ultimului deceniu, Custodele Coroanei şi Principele Radu au avut adesea călătorii private cu arhiducesa şi soţul ei, fie în România, fie în Austria şi au stat alături la mai multe aniversări ale căsătoriei Majestăţii Sale cu Principele Radu la Alba Iulia, la Salzburg şi la Istanbul. Regele Mihai a decorat-o pe Arhiducesa Maria Magdalena cu Crucea Casei Regale a României, la 10 Mai 2016. AGERPRES

Etichete:
Cel puţin 31 de persoane au murit într-un atac contra unui sediu al poliţiei în nordul Pakistanului
Internaţional sâmbătă, 19 septembrie 2026, 12:45

Cel puţin 31 de persoane au murit într-un atac contra unui sediu al poliţiei în nordul Pakistanului

Un atac cu încărcătură explozivă şi arme de foc contra unui cartier general al poliţiei în nordul Pakistanului, acţiune revendicată de o...

Cel puţin 31 de persoane au murit într-un atac contra unui sediu al poliţiei în nordul Pakistanului
Rata de vaccinare a copiilor, în scădere în mai multe ţări din UE, inclusiv în România (studiu)
Internaţional vineri, 18 septembrie 2026, 10:17

Rata de vaccinare a copiilor, în scădere în mai multe ţări din UE, inclusiv în România (studiu)

După ce a înregistrat progrese semnificative începând cu anii ’80, rata de vaccinare a copiilor dă semne de scădere în mai multe ţări...

Rata de vaccinare a copiilor, în scădere în mai multe ţări din UE, inclusiv în România (studiu)
Germania: Transportatorii îi cer cancelarului Friedrich Merz să ia măsuri urgente, în contextul scumpirii carburanţilor
Internaţional joi, 17 septembrie 2026, 19:00

Germania: Transportatorii îi cer cancelarului Friedrich Merz să ia măsuri urgente, în contextul scumpirii carburanţilor

În Germania, motorina a ajuns la cel mai ridicat preţ înregistrat vreodată – scumpirea carburanţilor afectează tot mai mult nu doar...

Germania: Transportatorii îi cer cancelarului Friedrich Merz să ia măsuri urgente, în contextul scumpirii carburanţilor
Grevă a controlorilor de trafic aerian pe Aeroportul Charleroi din Belgia, de pe 16 septembrie până pe 10 octombrie
Internaţional miercuri, 16 septembrie 2026, 06:10

Grevă a controlorilor de trafic aerian pe Aeroportul Charleroi din Belgia, de pe 16 septembrie până pe 10 octombrie

Ministerul de Externe informează că începând de mâine până pe 10 octombrie, sunt anunţate greve nocturne ale controlorilor de trafic aerian...

Grevă a controlorilor de trafic aerian pe Aeroportul Charleroi din Belgia, de pe 16 septembrie până pe 10 octombrie
Internaţional marți, 15 septembrie 2026, 06:05

Avioanele NATO au doborât, în această noapte, o dronă care a pătruns în spaţiul aerian al Lituaniei

Avioanele NATO au doborât, în această noapte, o dronă care a pătruns în spaţiul aerian al Lituaniei. Aparatul s-a prăbuşit într-o zonă...

Avioanele NATO au doborât, în această noapte, o dronă care a pătruns în spaţiul aerian al Lituaniei
Internaţional luni, 14 septembrie 2026, 17:24

Nicuşor Dan: Nu putem să mai aşteptăm şi va urma o desemnare de premier

UPDATE ora 17:45 – Preşedintele Nicuşor Dan a declarat luni, în cadrul unui interviu acordat Euronews România, că va face o desemnare de...

Nicuşor Dan: Nu putem să mai aşteptăm şi va urma o desemnare de premier
Internaţional luni, 14 septembrie 2026, 10:30

Filmul „Eu contez”, regizat de Alina Şerban, a câştigat Premiul publicului la Veneţia

Lungmetrajul „Eu contez”, scris şi regizat de Alina Şerban, a câştigat seara Premiul publicului „Armani beauty”, în...

Filmul „Eu contez”, regizat de Alina Şerban, a câştigat Premiul publicului la Veneţia
Internaţional luni, 14 septembrie 2026, 06:06

Donald Trump i-a cerut lui Volodimir Zelenski să înceteze să mai atace rafinăriile de motorină din Rusia

Preţul petrolului Brent, de referinţă pe plan global, a urcat la 107 dolari în această dimineaţă, după noile atacuri din zona Strâmtorii...

Donald Trump i-a cerut lui Volodimir Zelenski să înceteze să mai atace rafinăriile de motorină din Rusia