Ascultă Radio România Iași Live

O nouă creşă construită prin programul „Sfânta Ana” a fost inaugurată la Huși

O nouă creşă construită prin programul „Sfânta Ana” a fost inaugurată la Huși

Publicat de letitia, 21 mai 2025, 17:17

Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a inaugurat, miercuri, la Huşi, o creşă cu program prelungit, construită în cadrul programului guvernamental ‘Sfânta Ana’.

Obiectivul a fost finanţat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), are o valoare de peste 21 de milioane de lei, cu o capacitate de 110 locuri, urmând să aibă 37 de angajaţi.

‘Este o investiţie complet nouă, cu panouri solare fotovoltaice, cu soluţii moderne, cu toate dotările şi echipamentele necesare. Se predă la cheie, ceea ce înseamnă că Primăria municipiului Huşi nu are altceva de făcut cel puţin în acest moment decât a operaţionaliza, adică a avea autorizaţie de funcţionare şi de a primi copiii cât mai rapid posibil. La Huşi este a optsprezecea creşă inaugurată şi avem 92 de creşe care sunt în execuţie şi 136 care sunt în proiectare, dar au contract de proiectare şi execuţie cu antreprenor. Practic, cu această creşă din Huşi, am predat 18 creşe cu peste 1.000 de noi locuri create peste tot în ţară’, a menţionat ministrul Dezvoltării.

Potrivit acestuia, programul guvernamental ‘Sfânta Ana’ a fost iniţiat în anul 2021 şi presupune construirea de creşe în mai multe zone din ţară, scopul acestuia fiind rezolvarea problemei demografice cu care se confruntă România. Programul a pornit iniţial cu finanţare de la bugetul de stat, o parte dintre obiective fiind transferate ulterior pe PNRR.

‘Programul este prioritizat din punct de vedere financiar pe 2025 prin hotărâre de guvern, ceea ce înseamnă că finanţarea acestui program este asigurată atât de la bugetul de stat, cât şi de la PNRR. Din cele 246 de creşe, 112 sunt pe finanţare PNRR, restul sunt pe finanţare de la bugetul de stat. Ele merg deodată, sunt pe proiecte tip, toate sunt la fel, diferenţa între ele este că avem şi creşe mici cu 40 de locuri, creşe medii cu 70 de locuri şi creşe mari cu 110 locuri. Sigur, aceste proiecte au fost aprobate în funcţie de nevoia comunităţii locale şi, pe de altă parte, şi de posibilitatea de a dispune de un anumit teren. Am avut situaţii în care exista necesitate pentru o creşă mai mare, dar pur şi simplu terenul care era disponibil din partea primăriei nu permitea să construim o creşă mare’, a precizat ministrul Cseke Attila.

Obiective similare vor fi inaugurate în perioada următoare la Râmnicu Vâlcea, Călăraşi, Zalău şi Piteşti.

În judeţul Vaslui sunt în total şase creşe aprobate spre construire în cadrul programului ‘Sfânta Ana’, aceste instituţii urmând să asigure 340 de locuri pentru copii. AGERPRES/FOTO Radio Iași

Iași: UAIC va conferi titlul de Doctor Honoris Causa doamnei Ana Blandiana, membru titular al Academiei Române
Regional luni, 9 martie 2026, 11:44

Iași: UAIC va conferi titlul de Doctor Honoris Causa doamnei Ana Blandiana, membru titular al Academiei Române

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (UAIC) va conferi luni, 16 martie 2026, ora 14.00, în Sala Senatului, titlul de Doctor Honoris...

Iași: UAIC va conferi titlul de Doctor Honoris Causa doamnei Ana Blandiana, membru titular al Academiei Române
Mașină arsă în județul Botoșani
Regional luni, 9 martie 2026, 11:34

Mașină arsă în județul Botoșani

O mașină a ars complet, în această dimineață, pe o stradă din minicipiul Botoșani. Proprietarul mașinii a încercat să stingă flăcările,...

Mașină arsă în județul Botoșani
Botoşani: Angajaţii şi clienţii unei bănci din Dorohoi, evacuaţi ca urmare a prezenţei unui pachet suspect
Regional luni, 9 martie 2026, 10:54

Botoşani: Angajaţii şi clienţii unei bănci din Dorohoi, evacuaţi ca urmare a prezenţei unui pachet suspect

Angajaţii şi clienţii unei agenţii bancare din municipiul Dorohoi au fost evacuaţi, luni dimineaţă, din cauza unui colet suspect, informează...

Botoşani: Angajaţii şi clienţii unei bănci din Dorohoi, evacuaţi ca urmare a prezenţei unui pachet suspect
Iași: Elevii discută despre carieră la simpozionul „Interviu cu viitorul meu”
Regional luni, 9 martie 2026, 10:00

Iași: Elevii discută despre carieră la simpozionul „Interviu cu viitorul meu”

Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Iași organizează, astăzi, Simpozionul Județean „Interviu cu viitorul meu”....

Iași: Elevii discută despre carieră la simpozionul „Interviu cu viitorul meu”
Regional luni, 9 martie 2026, 09:53

(AUDIO) Inspectoratul Școlar Județean Iași a stabilit oferta educațională pentru clasa pregătitoare din anul școlar 2026–2027

Inspectoratul Școlar Județean Iași a stabilit oferta educațională pentru clasa pregătitoare din anul școlar 2026–2027.  Ana Maria Pânzaru,...

(AUDIO) Inspectoratul Școlar Județean Iași a stabilit oferta educațională pentru clasa pregătitoare din anul școlar 2026–2027
Regional duminică, 8 martie 2026, 11:02

(AUDIO) Se fac disponibilizări la nivelul Prefecturii Iași!

Se fac disponibilizări la nivelul Prefecturii Iași! Din cele 54 de posturi – dintre care doar 47 ocupate – vor rămâne funcționale, în urma...

(AUDIO) Se fac disponibilizări la nivelul Prefecturii Iași!
Regional duminică, 8 martie 2026, 10:46

(AUDIO) Scrisoare deschisă: cercetătorii reclamă pierderi salariale și lipsa proiectelor

Zeci de cercetători ai Academiei Române – filiala Iași au trimis o scrisoare deschisă premierului și noului ministru al Educației, prin care...

(AUDIO) Scrisoare deschisă: cercetătorii reclamă pierderi salariale și lipsa proiectelor
Regional duminică, 8 martie 2026, 10:27

Informare meteo de intensificări ale vântului

INFORMARE METEOROLOGICĂ Interval de valabilitate: 8 martie, ora 20:00 – 10 martie, ora 22:00 Fenomene vizate: intensificări ale vântului Zone...

Informare meteo de intensificări ale vântului