Ascultă Radio România Iași Live

Galaţi: Cele 30 de cutremure din ultima lună de la Izvoarele sunt de natură tectonică

Publicat de Andreea Drilea, 9 octombrie 2014, 15:51

Un număr de 30 de cutremure, cu intensitatea maximă de 2,4 grade pe scara Richter, s-au înregistrat din septembrie şi până în prezent în satul Izvoarele, din judeţul Galaţi, toate fiind de natură tectonică, a anunţat, joi, în şedinţa extraordinară a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi, Mihai Diaconescu, specialist al Institutului Naţional de Cercetare şi Dezvoltare pentru Fizica Pământului.

Ca şi anul trecut, specialistul a precizat că seismele din zonă sunt de natură tectonică, dar că sunt şi alte cauze – solul îmbibat cu apă, structura precară de rezistenţă a locuinţelor din sat – dar nu a exclus nici factorul antropic.

La analiza de la Prefectura Galaţi au fost prezenţi şi reprezentanţii OMV Petrom care efectuează, din 1959, exploatări petroliere în zonă, aceştia precizând că nu efectuează explorări pentru gazele de şist, aşa cum bănuiesc localnicii că se întâmplă.

Potrivit lui Alexandru Maximescu, director afaceri publice OMV Petrom, toate activităţile de exploatare petrolieră se desfăşoară sub stricta supraveghere a autorităţilor abilitate iar până acum, nicio instituţie nu a ajuns la concluzia că seismele ar fi provocate de tehnologia de extragere a ţiţeiului din pământ. Cum nimeni nu a reuşit să explice coincidenţa pentru care, la interval de exact un an de zile, s-au repetat cutremurele din satul Izvoarele, Institutul de Fizica Pământului intenţionează să instaleze şase staţii seismice care să monitorizeze, timp de un an, activitatea tectonică din zonă.

În luna septembrie, s-au făcut simţite mai multe cutremure de pământ, care au mai continuat şi pe 1 şi 2 octombrie, după care s-au oprit. Cu exact un an în urmă, la finele lunii septembrie, în satul Izvoarele s-au produs pentru prima oară mai multe cutremure, până în noiembrie înregistrându-se 437 de seisme, de diferite intensităţi. După mai multe măsurători ale specialiştilor, aceştia au precizat, anul trecut, că seismele sunt de natură tectonică şi nu au legătură cu exploatările petroliere din zonă, pe seama cărora localnicii pun şi acum producerea seismelor. (agerpres/FOTO jurnalul.ro)

Etichete:
Suceava: Preşedintele CJ anunţă lansarea licitaţiei pentru noul terminal al Aeroportului Ştefan cel Mare
Regional vineri, 6 februarie 2026, 12:02

Suceava: Preşedintele CJ anunţă lansarea licitaţiei pentru noul terminal al Aeroportului Ştefan cel Mare

Consiliul Judeţean Suceava a lansat procedura de licitaţie pentru proiectarea şi execuţia Terminalului 3 de la Aeroportul Internaţional...

Suceava: Preşedintele CJ anunţă lansarea licitaţiei pentru noul terminal al Aeroportului Ştefan cel Mare
Vaslui: Noi cazuri de gripă aviară în judeţ
Regional vineri, 6 februarie 2026, 11:57

Vaslui: Noi cazuri de gripă aviară în judeţ

Membrii Comitetului Local pentru Combaterea Bolilor (CLCB) Vaslui s-au întâlnit, vineri, pentru stabilirea unor măsuri după confirmarea a patru...

Vaslui: Noi cazuri de gripă aviară în judeţ
Luna februarie la Ateneul din Iași: Protagoniști de renume și o premieră de excepție
Regional vineri, 6 februarie 2026, 11:13

Luna februarie la Ateneul din Iași: Protagoniști de renume și o premieră de excepție

Luna februarie la Ateneul Național din Iași se anunță a fi o celebrare a artei dramatice, aducând în fața publicului o selecție remarcabilă...

Luna februarie la Ateneul din Iași: Protagoniști de renume și o premieră de excepție
Vaslui: Campania ‘E.U. informat pentru călătoria în MEDIA’ – derulată în judeţ de Centrul Europe Direct
Regional vineri, 6 februarie 2026, 11:10

Vaslui: Campania ‘E.U. informat pentru călătoria în MEDIA’ – derulată în judeţ de Centrul Europe Direct

Centrul de Informare Europe Direct Vaslui derulează în perioada februarie – iunie 2026 Campania ‘E.U. informat pentru călătoria în...

Vaslui: Campania ‘E.U. informat pentru călătoria în MEDIA’ – derulată în judeţ de Centrul Europe Direct
Regional vineri, 6 februarie 2026, 10:13

Observatorul Astronomic al Muzeului „Vasile Pârvan”: S-a descoperit a 72-a stea variabilă care poartă numele ”Bârlad V72”

În urma observațiilor astronomice cu caracter științific, la Observatorul Astronomic al Muzeului „Vasile Pârvan” din Bârlad s-a descoperit...

Observatorul Astronomic al Muzeului „Vasile Pârvan”: S-a descoperit a 72-a stea variabilă care poartă numele ”Bârlad V72”
Regional vineri, 6 februarie 2026, 09:46

Tineri și adulți cu autism sever din Iași primesc acces la educație funcțională și incluziune socială printr-un proiect incluziv

Proiectul face parte din mișcarea națională „România se mișcă”, susținută de Fundația Dacia pentru România, pentru eliminarea...

Tineri și adulți cu autism sever din Iași primesc acces la educație funcțională și incluziune socială printr-un proiect incluziv
Regional vineri, 6 februarie 2026, 09:35

Tenorul ŞTEFAN von KORCH revine la Opera Naţională din Iaşi în “Văduva veselă 2.0” pe 6 ş 7 februarie

După un an cu prezenţe constante pe scene din ţară dar şi de peste hotare, tenorul Ştefan von Korch revine la Opera Naţională din Iaşi, în...

Tenorul ŞTEFAN von KORCH revine la Opera Naţională din Iaşi în “Văduva veselă 2.0” pe 6 ş 7 februarie
Regional vineri, 6 februarie 2026, 08:18

(AUDIO) Autorităţile au instituit o zonă de restricţii sanitar-veterinare în municipiul Piatra-Neamţ, după confirmarea unui caz de gripă aviară

O zonă de restricţii sanitar-veterinare a fost instituită în municipiul Piatra-Neamţ şi pe o rază de zece kilometri în jurul oraşului, după...

(AUDIO) Autorităţile au instituit o zonă de restricţii sanitar-veterinare în municipiul Piatra-Neamţ, după confirmarea unui caz de gripă aviară