Ascultă Radio România Iași Live

Burse pentru avocatură, acordate studenţilor la drept din anii terminali din Iaşi

Publicat de Gabriela Rotaru, 17 octombrie 2014, 12:24

Burse pentru avocatură, acordate studenţilor la drept din anii terminali din Bucureşti, Iaşi şi Cluj.

Studenţii din anii III şi IV ai Facultăţii de Drept din Universitatea Bucureşti, respectiv anul IV al Universităţii A.I.Cuza din Iaşi şi Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj vor primi şi în acest an patru burse în valoare de câte 200 euro lunar, anunţă casa de avocatură „Boştină şi Asociaţii”.

Bursele sunt destinate studenţilor are doresc să îşi îndrepte atenţia spre avocatura de business şi acordate pe perioada în care câştigătorul este angrenat în activităţile academice ale universităţii, se arată într-un comunicat.

Temele propuse pentru redactarea lucrărilor, până la jumătatea lunii noiembrie, în scopul obţinerii burselor privesc garanţiile reale şi privilegiile în Noul Cod civil, pentru anul III, şi anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna creditorilor din perspectiva Noului Cod civil, a Legii societăţilor comerciale şi a Legii privind procedura insolvenţei.

Aceasta este cea de-a noua ediţie a programului prin care casa de avocatură acordă burse studenţilor. (mediafax.ro/ FOTO cronicadeiasi.ro)

Etichete:
Fundația Universitară „Gheorghe Asachi” din Iași lansează mâine, 23 octombrie, TUIASI Conectum: Innovation & Creativity Spaces
Prim plan joi, 22 octombrie 2026, 18:45

Fundația Universitară „Gheorghe Asachi” din Iași lansează mâine, 23 octombrie, TUIASI Conectum: Innovation & Creativity Spaces

Fundația Universitară „Gheorghe Asachi” din Iași lansează vineri, 23 octombrie 2026, TUIASI Conectum: Innovation & Creativity Spaces, un...

Fundația Universitară „Gheorghe Asachi” din Iași lansează mâine, 23 octombrie, TUIASI Conectum: Innovation & Creativity Spaces
(AUDIO) CONAF a reunit la Piatra Neamț antreprenori pentru dezbateri despre investiții, leadership și obstacolele care împiedică dezvoltarea afacerilor
Prim plan joi, 22 octombrie 2026, 18:20

(AUDIO) CONAF a reunit la Piatra Neamț antreprenori pentru dezbateri despre investiții, leadership și obstacolele care împiedică dezvoltarea afacerilor

Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin, CONAF, a reunit astăzi, la Piatra Neamț, antreprenori care dezvoltă companii și branduri...

(AUDIO) CONAF a reunit la Piatra Neamț antreprenori pentru dezbateri despre investiții, leadership și obstacolele care împiedică dezvoltarea afacerilor
(AUDIO) Acord preliminar de colaborare între Camerele de Comerț din Dallas, Texas și municipiul Iași, încheiat în cadrul evenimentului „Invest in Iași”
Prim plan joi, 22 octombrie 2026, 18:15

(AUDIO) Acord preliminar de colaborare între Camerele de Comerț din Dallas, Texas și municipiul Iași, încheiat în cadrul evenimentului „Invest in Iași”

A fost încheiat un acord preliminar de colaborare între Camerele de Comerț din Dallas, Texas și Iași, în cadrul evenimentului intitulat...

(AUDIO) Acord preliminar de colaborare între Camerele de Comerț din Dallas, Texas și municipiul Iași, încheiat în cadrul evenimentului „Invest in Iași”
Ziua Armatei României, sărbătorită prin ceremonii militare și religioase, manifestări științifice și expoziții de tehnică militară, în garnizoana Iași
Prim plan joi, 22 octombrie 2026, 18:04

Ziua Armatei României, sărbătorită prin ceremonii militare și religioase, manifestări științifice și expoziții de tehnică militară, în garnizoana Iași

Cu prilejul Zilei Armatei României, sărbătorită anual la 25 octombrie, militarii Brigăzii 15 Mecanizate „Podu Înalt”, alături de...

Ziua Armatei României, sărbătorită prin ceremonii militare și religioase, manifestări științifice și expoziții de tehnică militară, în garnizoana Iași
Prim plan joi, 22 octombrie 2026, 17:25

CCR admite sesizarea preşedintelui Camerei Deputaţilor, Sorin Grindeanu, asupra cadrului emiterii ordonanţei SAFE

Curtea Constituţională a admis azi sesizarea preşedintelui Camerei Deputaţilor, Sorin Grindeanu, cu privire la un posibil conflict juridic, de...

CCR admite sesizarea preşedintelui Camerei Deputaţilor, Sorin Grindeanu, asupra cadrului emiterii ordonanţei SAFE
Prim plan joi, 22 octombrie 2026, 16:04

(AUDIO) Taras Prokop, la Iași: Forțele armate de pe flancul estic trebuie să fie pregătite să răspundă atacurilor rusești cu drone

Forțele armate de pe flancul estic trebuie să se pregătească pentru a răspunde în timp util la atacurile cu drone ale Federației Ruse...

(AUDIO) Taras Prokop, la Iași: Forțele armate de pe flancul estic trebuie să fie pregătite să răspundă atacurilor rusești cu drone
Prim plan joi, 22 octombrie 2026, 15:35

A fost lansată licitația pentru Studiul de Fezabilitate al Variantei de Ocolire Hârlău

ADI „Iași Infrastructură” a publicat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) procedura de atribuire a contractului pentru...

A fost lansată licitația pentru Studiul de Fezabilitate al Variantei de Ocolire Hârlău
Prim plan joi, 22 octombrie 2026, 15:00

Serviciul de distribuție a gazelor naturale va fi sistat vineri, 23 octombrie, pe trei străzi din municipiul Suceava

Pentru efectuarea unor lucrări specifice la sistemul de distribuție a gazelor naturale, compania Delgaz Grid este nevoită să sisteze temporar...

Serviciul de distribuție a gazelor naturale va fi sistat vineri, 23 octombrie, pe trei străzi din municipiul Suceava