Simona Halep vs Elise Mertens 6-3; 4-6; 3-6

Publicat de Nicolae Tomescu, 16 februarie 2019, 19:28 / actualizat: 17 februarie 2019, 0:16

A 34-a finală a carierei pentru Simona Halep, cea de la Doha, cu Elise Mertens, nu a început cu mare întârziere (pe terenul central din capitala Qatarului); adevărat, finala de dublu/dintre Hao-Ching Chan/Latisha Chan şi Anna-Lena Groenefeld/Demi Schuurs/, încheiată cu 6-1; 3-6; 10-6, a avut și clipe de suspans (la scorul de 6-1; 1-5, ploaia măruntă a afectat antrenamentul Simonei – pe unul dintre terenurile amplasate chiar lângă arena centrală); starea de tensiune provocată m-a făcut să-mi amintesc de declarația româncei: „Cu Mertens am jucat de câteva ori și am câștigat, are un stil diferit, joacă mai rapid. Sper să fie (…) bine, să intru cu încredere, pozitivă și să nu cedez. Îmi doresc tare mult de acum înainte să nu mai cedez”…

Belgianca (23 de ani) beneficiase de retragerea Karolinei Pliskova (care trebuia să îi fie adversară în turul secund), după care a reuşit victorii importante – cu Kiki Bertens (6-4; 6-3) şi Angelique Kerber (scor 6-4; 2-6; 6-1, la capătul unui meci care a durat o oră şi 48 de minute de joc)…

Primul set al finalei a fost amețitor, agitat, frământat… până la 3-3; oricum, prin consemnarea celor 6 (șase) break-uri se conturează imaginea unei partide relativ „strânse”… La 6-3 și 2-0 pentru Simona Halep, Mertens a câștigat un break; imediat, meciul a fost întrerupt la solicitarea belgiencei, pentru „time-out” medical (acuza „dureri la spate”)/Simona i s-a „plâns” arbitrului Kader Nouni de faptul că adversara stă prea mult la vestiare; întoarsă și odihnită, mizând pe faptul că i-a „tăiat ritmul” oponentei, și-a făcut, cu emoții, serviciul; favorita noastră, așijderea; meciul s-a „strâns” într-o măsură mai mare decât în primul set, chiar i-a întrezărit speranțe lui Mertens (5-4, cu un nou break), întărite prin câștigarea setului; actul „decisiv” a început dezamăgitor pentru noi, dar re-break-ul Simonei părea să echilibreze disputa, presărată, din punctul meu de vedere, cu prea multe servicii nereușite (dovada oboselii acumulate de-a lungul turneului și încărcăturii psihice?); da, Mertens este o trișoare (nu am dubii în acest sens), dar…

De multe ori, diferența dintre un sportiv foarte bun și un campion este că ultimul își păstrează cumpătul, nu dă frâu liber emoțiilor, știe ce înseamnă direcția și cantitatea de energie psihică pe care o alocă acțiunilor sale….

P.S.: Am parcurs, în dorința mea de documentare exhaustivă, (și) „drumuri” specifice internetului. Nu numai când eram dezamăgit (oricine are dreptul la dezamăgire, a mea, întemeiată pe așteptări, nu se dovedise definitivă). Pe lângă viteza atitudinii dușmănoase și rezistența în față normalității, caracteristice haterilor, sau poate ca o sursă de „complementaritate”, multe site-uri se cramponează de o stare permanentă de alertă psihotică în privința prolificității financiare a Simonei Halep…

„Mașina de făcut bani” a fost și este integrată unui Sistem… Potrivit federației britanice de tenis, dezvoltarea carierei unui jucător între 5 și 18 ani poate să coste circa 250.000 de lire sterline (280.000 de euro, 300.000 de dolari); astfel, devine și mai important suportul părinților, sponsorilor, investitorilor, federațiilor naționale[1], ceea ce accentuează presiunea exercitată asupra copiilor (de a obține performanțe)… Spre deosebire de jucătorii profesioniști de fotbal, înzestrați cu salarii fixe (și bonus-uri), cei care practică tenisul sunt antreprenori, majoritatea fiind obligată să plătească pentru antrenamente, călătorii, hrană, cazare; în cazul fetelor, ITF estima (în 2013) aceste costuri anuale la o valoare medie cuprinsă între 38.800 și 40.180 de dolari (fără antrenamente)… Chiar la nivel de profesionist, nu este obligatoriu să te îmbogățești; potrivit unui studiu realizat,jumătatea celor 14.000 de jucători profesioniști (masculin și feminin), nu câștigă nimic… „Cineva mi-a zis că aș fi trecut de (…) de milioane, dar jumătate din banii ăștia merg la «Unchiul Sam». Îmi iubesc «unchiul». Întotdeauna îi dau jumătate din banii mei” (declarația malițioasă aparține Serenei Williams)… Desigur, cu sau fără taxe, jucătorii de top din tenis nu își bazează întregul venit doar pe banii câștigați pe teren; tenisul a dobândit alura unui sport global, iar calendarul după care se derulează îi plimbă pe jucători prin întreaga lume, plasându-i mereu sub „reflectorul” atenției fanilor și al expunerii, la cel mai înalt nivel, din partea sponsorilor (situație mai greu de atins în alte sporturi); „grosul” încasărilor vine, pentru „sportivii de top”,  din afara turneelor, din parteneriatele long-term cu unele dintre cele mai faimoase branduri ale planetei, din meciurile demonstrative sau din sumele pe care le primesc de la organizatorii unor turnee în calitate de „appearance fee”…

Oare mulți „jurnaliști online” nu fac altceva decât să răspân­dească, în funcţie de interesul lor şi al altora, „noutăți din viața economico-financiară” a Simonei Halep? Dacă „şi-a creat un imperiu imobiliar; și-a cumpărat un hotel în Poiana Braşov, în timp ce în Mamaia a construit un imobil”, oare este mai puțin adevărat că „Persoana din afara terenului este mult mai bună decât orice rezultat a reușit. Lucrurile pe care voi nu le vedeți, acelea fac diferența pentru mine. Ea nu vrea bani de la Federația Română pentru a juca la «Fed Cup», le oferă bani colegilor din România pentru a-și susține cheltuielile în circuit. Sponsorizează și o echipă de hochei pentru fete. Și pot continua. Ajută oamenii din țara ei, știe că este privilegiată. A muncit mult pentru toate realizările și le merită din plin”? (Darren Cahill, fostul antrenor al Simonei Halep)…

[1] Cu excepția celor patru state care organizează turnee de Grand Slam (Australia, Franța, Anglia, S.U.A.), ale căror federații bogate au programe de finanțare a carierei tinerilor jucători, federația română nu beneficia/beneficiază/ de fonduri pentru a o susține pe Halep… „Sportivii au parte de succes în mod regulat, deşi climatul în Romania este diferit decât cel din Italia, sunt mai puţine cluburi decât în Spania sau Franţa şi nu există turnee majore. Nu există un sistem de dezvoltare, dar, chiar şi aşa, România are o medalie olimpică şi şase jucătoare în «Top 100». În această parte a Europei, tenisul funcţioneaza în mod individual” (Bartosz Gebicz, jurnalist al revistei „Przeglad Sportowy”)…