#StareaEducației (INTERVIU) Antoaneta Luchian, profesor MERITO: ”Despre creșterea normei didactice erau discuții de mai mult timp. Ce ne-a deranjat a fost faptul că au fost luate măsuri în momentul desfășurării unui calendar de mobilitate și înaintea unei schimbări curriculare.” /Liliana Olărașu, profesor MERITO: ”Aceste măsuri ar trebui să fie personalizate, să țină cont de realitatea din fiecare școală.”

Publicat de Andreea Drilea, 29 august 2025, 09:00 / actualizat: 29 august 2025, 10:40

Suntem în ultima săptămână de vară, final de vacanță pentru elevi și preșcolari și privim cu emoție spre un nou început. Lunile care au trecut n-au fost însă cele mai liniștite pentru cadrele didactice, care s-au confruntat cu schimbări importante, cele mai multe făcute pe repede înainte și fără o analiză de impact a acestora. Măsurile de austeritate impuse prin ”Legea Bolojan” au scos profesorii în stradă, există apeluri din partea sindicatelor pentru boicotarea noului an școlar, iar reforma mult promisă de Ministrul Educației se lasă așteptată, fiind acoperită de tumultul creat de consecințele aplicării unor decizii care afectează atât profesorii cât și elevii.

Pornind de la contextul Legii 141/2025 și al unor măsuri fiscal bugetare care afectează direct calitatea actului educațional, comunitatea profesorilor MERITO a lansat un set de propuneri concrete pentru reformarea sistemului preuniversitar. Acestea vizează trei direcții majore: simplificarea administrativă, digitalizare inteligentă și profesionalizarea reală a carierei didactice.

Printre ideile cheie se numără introducerea unui rezidențiat didactic riguros și mai orientat spre formare practică, eliminarea birocratiei inutile pe principiul ”zero hârtii pentru profesori”, digitalizarea reală a administrației școlare și acordarea de autonomie financiară unităților de învățământ.

Colega noastră, Andreea Daraban, a discutat despre aceste măsuri, despre ce presupun ele în practică, cât de rapid pot fi implementate și cum pot transforma în mod real școala românească cu două reprezentante ale Comunității MERITO de la Iași: doamna Liliana Olărașu, profesoară de Matematică la Școala Gimnazială ”Vasile Conta” și doamna Antoaneta Luchian, profesoară de Educație muzicală  la Colegiul Național și Colegiul ”Costache Negruzzi”.

Andreea Daraban: Ce a determinat comunitatea profesorilor Merito, formată din peste 130 de cadre didactice din toată țara, să realizeze acest set de propuneri?

Antoaneta Luchian: Cred că a fost o reacție naturală, spunem noi, la ceea ce s-a întâmplat în această vară și ce ne-a bulversat a fost precedat de acel raport al ministrului, apărut la sfârșitul lunii martie, care a analizat cumva sistemul educațional și care pentru noi dădea niște semnale de bun augur. Se valida faptul că e nevoie de profesionalizarea cadrelor didactice, că sunt niște minusuri care ar putea fi acoperite. Și iată că ne-am trezit la începutul lunii iulie, brusc, într-o situație de criză, în care s-au luat niște măsuri, zicem noi, care nu au legătură cu ce se întâmplă la firul ierbii și atunci reacția noastră a fost natural, aceea de a aduce în fața ministerului și a ministrului problemele cu care noi ne confruntăm în această stare de fapt.

Andreea Daraban: Și nu numai problemele, ci și soluții pentru aceste probleme.

Antoaneta Luchian:  Și soluții pentru că aceste schimbări făcute în mijlocul calendarului de mobilitate, înainte de examenul de titularizare, e poate cel mai bulversant aspect al acestor măsuri luate.

Liliana Olărașu: Comunitatea MERITO este foarte diversă. Este ca un eșantion care radiografiază toată comunitatea profesorilor din România, aș putea spune, în sensul că în comunitate există și profesori din mediul rural și profesori de mediul urban și profesori care au probleme serioase la școală, directori, și de aceea reacția a venit din partea fiecăruia, organic. Fiecare și-a dat seama că va avea o anumită problemă dacă se va întâmpla ceea ce s-a propus.

Andreea Daraban: Iată că ne apropiem cu pași repezi de începutul anului școlar și schimbările deja s-au făcut. Intrăm pe o normă nouă de predare de 20 de ore.

Antoaneta Luchian: Intrăm pentru școli comasate, intrăm pe clase cu număr mărit, chiar dacă sunt clasele de început, dar deja directorii și-au făcut o încadrare. Încadrările cred că s-au fost făcute în februarie, la începutul anului calendaristic și atunci bulversarea este cu atât mai mare cu cât am fost în perioade de concediu, mulți dintre noi.

”Noi am cerut un audit national real, iar acesta ne-ar da o imagine, o cartografiere a muncii reale a profesorului în sala de clasă și în afara ei.”

Andreea Daraban: Unul dintre motivele protestelor profesorilor din ultima perioadă se referă la creșterea normei didactice de predare. În setul de propuneri pe care comunitatea MERITO l-a realizat se numără și o serie de referiri la norma didactică. Spuneați în scrisoarea deschisă că norma didactica actuală se concentrează aproape exclusiv pe norma de predare, această abordare nu reflectă volumul real de muncă și complexitatea sarcinilor specifice fiecarei discipline. Așadar, în opinia dumneavoastră, cum ar trebui cuantificată munca depusă de profesori?

Antoaneta Luchian:  Cred că fiecare oră de predare este însoțită de cel puțin două ore de pregătire, în funcție de vechimea în învățământ. Pentru un cadru didactic debutant e nevoie de mai mult și chiar dacă, spui domnule, predau aceeași lecție la clasa a cincea, sunt patru clase de a cincea diferite între ele, cu profiluri diferite și toate mijloacele de predare trebuie adaptate la etosul clasei respective. Deci, cred că, în mod real, aceste 20 de ore de predare sunt însoțite de cel puțin 30 de ore de pregătire pentru fiecare lecție în parte.

Liliana Olărașu:  Și nu mai zic că asta presupune și mai multe ore pentru evaluare, pentru că dacă ai două ore în plus, mai ai și clase care știm că sunt încă de 30 de elevi, ai de corectat în plus încă 60 de lucrări sau mai mult…

Antoaneta Luchian: În cazul meu, eu predau Educație muzicală la liceu pentru profil teoretic, avem o oră la două săptămâni, deci pentru o oră de predare eu văd practic două clase. Dacă vorbim de clasa a IX-a, înseamnă aproape 50-60 de elevi. Dacă îndrăznesc să dau un test pe an, înseamnă 50 de teste. Calculăm, să zicem, la 20 de ore, am cel puțin 600 de elevi pe care eu îi văd în fiecare săptămână.

Liliana Olărașu:  Eu petrec multe ore pregătind testele.

Andreea Daraban: Da, la Matematică dați și mai multe teste pentru că sunt și mai multe ore, sunt și mai multe note de pus în catalog.

Liliana Olărașu: Nu e numai despre note, dar trebuie în permanență să facem evaluare…

Antoaneta Luchian: Și să nu uităm și de evaluările practice. Să asculți 600 de elevi într-un an de zile, pentru că ai nevoie de 4 note pe an, minimum, pentru disciplina mea, nu e de ici de colo. Noi de aceea am cerut acest audit real. Deci cuantificarea muncii profesorului, în realitate, și dacă vă uitați la sfârșitul primei scrisori, e o simulare făcută pentru disciplinele socio-umane, unde sunt, de fapt, patru discipline separate, o simularea minimală și acest audit real ne-ar da o imagine, o cartografiere a muncii reale a profesorului în sala de clasă și în afara ei.

Andreea Daraban: Așadar, se propune un audit național în care să se cuantifice munca profesorilor.

Antoaneta Luchian: Exact. Și o să vedem că e mai mult de 40 de ore pe săptămână.

Andreea Daraban: Ce criterii sunt luate în calcul în cazul acestui audit?

Antoaneta Luchian: Noi ne-am gândit doar la planificări, pregătirea lecțiilor, evaluare, deci pe minimal și cred că ne-au ieșit 50 de ore pe puțin, pe săptămână.

Liliana Olărașu: Eu lucrez la o școală incluzivă, unde avem aproape în fiecare clasă câte 2-3 copii cu cerințe educaționale speciale și acolo problema se pune altfel, ca să putem să acordăm atenție fiecărui copil în parte, că până la urmă elevul este, de fapt, principalul personaj din povestea aceasta.

Andreea Daraban: Și cum vă descurcați, având în vedere că există un număr destul de ridicat de elevi, dacă mai aveți și unul sau doi cu cerințe speciale, face față profesorul la o astfel de clasă?

Liliana Olărașu: Face față cum poate, săracul. Eu vă spun, din experiența mea, că am avut clase de 30 de elevi, iar în clasa care a terminat anul acesta a VIII-a, am avut 3 copii cu cerinți educaționale speciale și doi dintre ei beneficiau de program adaptat. Trebuie să pregătești teste speciale, trebuie să ai grijă să nu fie afectați ceilalți copii, nu este ușor.

Antoaneta Luchian: Ceea ce am discutat noi și în întâlnirile pe care le-am avut cu domnul ministru pe această problemă și ulterior, a fost faptul că, dincolo de cifre, de bugete, de criză, da, înțelegem că este o situație de criză, că țara se află în acest context, trebuie să nu uităm de calitatea actului didactic. Și calitatea actului didactic este dincolo de aceste numere, cifre sau tot ce se vehiculează în spațiul public. Faptul că ai un copil cu cerințe educaționale speciale într-o clasă, la orice materie, e diferit. Și atunci vorbim de un bagaj superior de muncă, un efort pe care tu ca profesor îl depui. De aceea, cred că un audit de acest tip, pe care noi l-am propus în scrisorile noastre, ar fi viabil pentru a cuantifica munca depusă.

Liliana Olărașu:  Aceste măsuri ar trebui să fie un pic personalizate, să țină cont de realitatea din fiecare școală.

”Am beneficiat de ”dosariada de vară”, cum o numesc eu. Voi preda în trei școli din acest an școlar.”

Andreea Daraban: Cum vă afectează pe dumneavoastră creșterea normei didactice de predare?

Antoaneta Luchian: Despre creșterea normei didactice, erau discuții de mai mult timp în spațiul public. Ce ne-a deranjat pe noi, să spunem așa, a fost faptul că au fost luate în acest moment, în momentul desfășurării unui calendar și înaintea unei schimbări curriculare. Nu știu dacă știți, dar de la anul vor intra în vigoare, începând cu clasa IX-a, noile planuri cadru, care vor modifica configurația plajei orare în fiecare liceu. Și atunci, dacă luăm în acest context, e clar că am avut acum o schimbare și la anul vom intra pe altă schimbare. Deci profesorii care au intrat în restrângere sau în completare de normă, la anul, probabil, vor fi în aceeași situație, pentru că orele din trunchiul comun se modifică și vor intra din nou în acest malaxor al găsirii câtorva ore pe aici, pe colo, dacă predau la liceu. Și atunci, în propunerile noastre, spuneam că era mai logic sau mai viabil ca aceste modificări, care nu cred că aduc un buget suplimentar atât de mare, să fi fost luate de anul viitor. Pentru că lucrurile se contopeau și erau mai firești și mai blânde cu cadrele didactice.

Andreea Daraban: Dincolo de asta, dumneavoastră deja predați în două licee.

Antoaneta Luchian: În trei din acest an școlar. Am beneficiat de ”dosariada de vară”, cum o numesc eu așa în râs. Luni am aflat că nu am toate orele în normă, marți mi-am făcut dosarul, joi l-am dus la ISJ și săptămâna trecută am participat la ședința de completare. Voi fi în trei școli, deci din acest an voi preda, oficial la Colegiul Național, Colegiul Național ”Costachi Negruzzi” și Liceul Universității ”Alexandru Ioan Cuza”.

Andreea Daraban: Asta pentru a face catedra completă. La dumneavoastră, doamna Olărașu, nu se pune problema…

Liliana Olărașu: Nu, eu mă consider printre cei norocoși, pentru că fix 20 de ore am. Dar în iarnă, când s-au făcut cererile pentru reducerea normei didactice, (puteai beneficia dacă ai vechime mai mult de 25 de ani și toate gradele), am oscilat și am zis că iau clasa a V-a, îmi sunt dragi cei mici și nu am făcut acea cerere. Ulterior, parcă îmi părea rău, dar acum văd că am luat decizia cea bună. Da, dar îmi pare rău pentru colegii care au probleme. La noi la școală, la Educație fizică, știu că titulari care erau siguri că au toate orele în școală, au trebuit să meargă să își completeze norma.

”Înainte de a intra în sistem am beneficiat, cred că, de 10 ore de practică pedagogică. M-am dus, am văzut cum predă cineva, am predat o lecție de probă și apoi succes, bine ai venit în școală! Un rezidențiat didactic ar fi necesar, am avea în formarea inițială o bază mai solidă și cred că ne-ar ajuta să nu mai bâjbâim în primii ani de activitate.”

Andreea Daraban: Una dintre schimbările importante propuse de profesorii MERITO este introducerea rezidențiatului didactic. Ce este mai exact acesta și cum ar putea să schimbe accesul în cariera didactică în România?

Antoaneta Luchian: Cred că de ceva timp în spațiul public se discută despre modificarea examenului de titularizare, cel care permite accesul cadrelor didactice în fața copiilor. În acest moment, dacă iei nota 7 sau peste la examenul național, cel scris și la proba practică, poți să te titularizezi, dacă iei peste 5 poți să fii suplinitor în sistem. Sunt și recomandări ale organismelor internaționale, OCDE, sunt și semnale trase de manageri, de directori, de inspectori, că acest examen de titularizare nu mai răspunde nevoilor, această centralizare exagerată. Ceea ce propunem noi e cumva asemănător cu examenul de rezidențat. O certificare, un examen național pe care să-l dai să-ți certifici competențele achiziționate în formarea inițială și apoi să fie urmat de o perioadă de mentorat. Avem un corp de mentori, un corp național de profesori formați care să ofere acest mentorat. Practic, timp de 2 ani, ești angajat într-o școală, ești distribuit alături de un profesor care te poate ghida, îndruma. Eu, de exemplu, am beneficiat, cred că, de 10 ore de practică pedagogică. M-am dus, am văzut cum predă cineva, am predat o lecție de probă și succes, bine ai venit în școală. Când am ajuns la primul meu job, nu știam ce înseamnă o condică, nu știam ce înseamnă o comisie metodică, nu știam ce înseammă un proces verbal și cred că trecerea asta printr-o experiență, exact ca o stagiatură, în care împreună cu un mentor să fii ghidat în acest hățiș, ar fi binevenită. Predarea nu ține doar de ce faci în timpul orei, ci și de elementele asociate. Exact cum spunea și Liliana, cum lucrezi cu un copil cu CES, cum îți adaptezi discursul de la o clasă la alta, cum manageriezi un comportament disructiv în sala de clasă pentru că elevii nu sunt aceiași și nu sunt mobile în fața noastră. Adică au și ei emoții, au și ei trăiri, au și ei probleme.

Andreea Daraban: Credeți că o soluție ar fi și masteratul didactic, că tot se vehiculează această idee?

Antoaneta Luchian: Cred că da și nu suntem noi inventatorul roții. Când am fost într-o mobilitate în Portugalia am observat chestia asta. Ei au parte de un masterat didactic în care practica pedagogică este majoritară. 60% din orele de predare sunt de fapt în școlile arondate acestor universități. Da, cred că ne-ar ajuta și pe noi să aducem cadre didactice mai bine formate în fața elevilor.

Andreea Daraban: Cum ar modifica acest sistem de rezidențiat didactic traseul profesional al unui tânăr absolvent?

Antoaneta Luchian:  În primul rând, cred că în formarea inițială am avea o bază mai solidă și cred că ne-ar ajuta pe noi să nu mai bâjbâim în primii ani. Dacă ne uităm un pic pe date și vedem care este retenția, multe cadre didactice debutante fug din învățământ. Și atunci cred că ai veni în sistem informat, asumat și mai bine pregătit.

Andreea Daraban: Un alt punct în scrisoarea ce conține propunerile comunității MERITO se referă la digitalizarea din sistem. Ce presupune digitalizarea serviciilor administrative în școli și care ar fi impactul imediat asupra activității cadrelor didactice? Spuneați că digitalizarea în școli, în multe situații, a dublat munca administrativă a profesorilor.

Antoaneta Luchian: Eu o să dau un caz concret. Pentru dosarul de completare a normei a trebuit să depun anumite documente justificative și chiar mă gândeam cum ar fi fost să am toate aceste decizii în format digital, să mi se permită să le trimit online, eventual să am un portofoliu digital din care doar să selectez documentele din cele două școli în care funcționez. Așa am avut o muncă de cercetare, să identific prin spațiul meu personal pe unde sunt diferite hârtii și unde se potrivesc. Cred că ar fi mai ușor și pentru cei care gestionează aceste lucruri. Gândiți-vă că acest dosar, depus în formă fizică, a fost evaluat de o comisie de două persoane, deci o foială de genul acesta și cred că ar veni în sprijinul nostru. Dublarea digitalizării cred că a fost atunci în momentul în care aveam și cataloge fizice și cataloage electronice.

Liliana Olărașu:  Da, și ar fi foarte util și pentru planificările pe care le facem. E multă hârțogăraie într-adevăr, și uneori inutilă. Se umplu dulapuri cu hârtii și ar fi foarte simplu să le gestionăm în mod digital.

Andreea Daraban: Putem spune că la Iași, într‑un fel, suntem privilegiați. Mă refer în special la municipiul reședință, pentru că majoritatea școlilor beneficiază, de exemplu, de un catalog virtual.

Liliana Olărașu:  Noi avem de doi ani și, într-adevăr, simțim beneficiile. Ne ușurează foarte mult munca. Inclusiv la încheierea mediilor, la numărat absențe, statistici. Da, este foarte, foarte bine. Din punctul ăsta de vedere este un pas înainte.

Antoaneta Luchian:  Dar cred că trebuie să trecem și dincolo, cum ar fi ca deciziile pe diferite comisii să ne fie livrate în mod digital, puse acolo într-un portofoliu și să le putem accesa în contexte de acest tip, în care ai două zile la dispoziție să-ți faci un dosar de completare sau de restrângere de activitate.

”În timpurile noastre învăţarea s-a externalizat. Totul este la un click distanță și atunci relațiile sunt de ”n” ori mai importante în sala de clasă.”

Andreea Daraban: Cum vedeți mărirea efectivului de elevi într-o clasă? Această decizie pe cine avantajează, în beneficiul cui este luată?

Liliana Olărașu: Aceasta este suferința mea de 42 de ani, de când sunt în învățământ. Tot timpul mi-am dorit să am clase mai puțin numeroase. Am început, acum multă vreme, cu 43 de elevi. Mie mi se pare foarte greu și cu 30. Asta cred că e cea mai proastă propunere care ar putea să fie. Ideal ar fi să avem un maxim de 20 de elevi, ca să poți să-l vezi pe fiecare, să poți să vorbești cu fiecare, să știi ce se întâmplă cu adevărat. Altfel, noi putem veni să predăm și la 100 de elevi și predăm foarte frumos, facem un discurs extraordinar, dar nu asta ne dorim. Vrem ca acei elevi să priceapă ceea ce le spunem, să avem un feedback reciproc.

Antoaneta Luchian: Și învățarea e bazată pe relații. Eu ca elev, mai ales la vârstă mică, clasele V-VIII, nu mai spun de I-IV, vreau să mă simt văzut. Gândiți-vă că un elev de clasa V-a, când trece de la clasele primare, unde a avut un singur etalon, doamna sau domnul învățător, vede 14 – 15 profesori. Atunci el trebuie să se simtă văzut. Ca să-i vezi, trebuie să ai timp să-i cunoști. Dau iarăși un exemplu personal. Să înveți numele a 600 de elevi este aproape imposibil. Eu îi învăț pe cei obraznici prima oară. Pe vremea mea, școala era cel mai important lucru din viața mea. Acolo îmi făceam prieteni, acolo învățam lucruri noi, în biblioteca școlii, de la profesorii mei. Acum învăţarea s-a externalizat. Totul este la un click distanță și atunci relațiile sunt de ”n” ori mai importante în sala de clasă. Să fiu văzut de colegi, să fiu văzut de profesori, să fiu valorizat pentru ceea ce sunt, pentru ceea ce exprim eu.

Andreea Daraban: Iată, elevul ar trebui să fie centrul preocupărilor sistemului educațional. Se regăsește zilele acestea în prioritățile celor care decid soarta educației?

Antoaneta Luchian: E o situație de criză și asta trebuie să recunoaștem. Se regăsește în vizorul nostru, pentru că noi, și repet, accentuăm ideea asta că nu trebuie sa renunțăm la calitate și să nu uităm de ce ne aflăm aici. Elevul este prioritatea noastră și rolul nostru pe acest pământ, cât facem această meserie, este să îi ajutăm să devină oameni valoroși și buni pentru societatea în care trăim.

Liliana Olărașu: Totul s-a gândit foarte tehnic și asta, din păcate, nu se potrivește la noi. Eu îmi amintesc cu mare plăcere de diriginta mea din liceu, eu sunt absolventă de liceu pedagogic, care ne-a spus la un moment dat și asta m-a marcat pe viață: ”voi nu veți merge merge la serviciu, voi veți merge școală, să nu uitați asta”. Și atunci, pentru mine, școala a căpătat o valoare și mai mare decât o știam eu.

Andreea Daraban: Veți fi la școală pe 8 septembrie?

Antoaneta Luchian: Evident că, da, ăsta ne e rolul și asta ne este meseria, dincolo de toate aspectele. Nu știu dacă voi mai fi în sindicaț, sincer, că nu mă simt reprezentată, cel puțin în acest moment. Dar mai aștept, nu iau decizii impulsive, dar la școală voi fi, pentru că nu e vina copiilor, nu e vina părinților și, dincolo de aspectele astea tehnice, noi trebuie să ne facem, așa cum zicea și Liliana, meseria, pentru că lucrăm cu oameni, cu viitorul nostru, nu lucrăm cu mobilă.

Liliana Olărașu:  Cu siguranță voi fi prezentă. Eu voi fi și diriginte la clasa a V-a și cum aș putea să-i las să mă aștepte în van. Pentru mine începuturile de an școlar au fost mereu cu emoție și chiar m-am pregătit sufletește pentru asta.

Varianta audio a interviului: