#StareaEducației (INTERVIU) Andra Pintican, inițiatoarea proiectului ”Școala de HR”: ”Lansăm în luna octombrie primul manual de Educație a muncii. Dacă tinerii vor continua să aleagă meseriile conform curentului și nu potrivit talentului și inteligenței lor native, peste 30-40 de ani, în birouri, se vor trezi în epuizare profesională și își vor da seama că au construit o viață care nu le aparține.”

Publicat de Andreea Drilea, 5 septembrie 2025, 09:00

Tinerii de astăzi se confruntă cu o piață a muncii într-o continuă schimbare marcată de automatizare, instabilitate economică și cerințe tot mai variate. Mulți dintre ei ajung la finalul liceului sau chiar al facultății fără să știe exact ce presupune o meserie, ce așteptări există într-un loc de muncă sau cum să-și aleagă un parcurs profesional care să le aducă echilibru și sens.

De aceea, educația despre muncă tinde să devină o necesitate. Avem nevoie de o abordare sistemică, ce poate să le ofere tinerilor nu doar informații despre domenii și meserii, ci și repere clare despre sănătatea în muncă, etică profesională, vocație sau adaptabilitate. Apare atunci întrebarea, ”Cum putem aduce educația muncii în școli într-un mod care să-i ajute pe elevi să-și descopere rostul și nu doar o meserie?”

Invitata colegei noastre, Andreea Daraban,  este Andra Pintican, fondatoarea ”Școlii de HR”, inițiatoarea unui proiect curajos, realizarea unui manual opțional de Educație a muncii, care urmează să fie lansat în luna octombrie.

Manualul propune o nouă viziune asupra muncii, una în care accentul cade pe identitate profesională, sănătate emoțională, vocație și contribuție, nu doar pe competențe sau performanță. În paralel, prin proiectul ”Muncim cu ROST”, Andra construiește un cadru educațional prin care copiii învață să-și înțeleagă relația personală cu munca încă din clasele primare, prin activități experiențiale, interviuri, documentare și jocuri colaborative.

Andra Pintican ne-a vorbit despre ce conține manualul de Educație a muncii și cum îi putem sprijini pe copii să-și formeze un parcurs profesional echilibrat, în care munca nu este o corvoadă, ci o expresie a propriei identități.

Andra Pintican

Andreea Daraban: Cum a apărut ideea de a crea un manual de Educație a muncii și ce v-a motivat să propuneți această disciplină ca opțional în școli?

Andra Pintican: Lucrez în HR și consiliere de carieră de peste 15-18 ani, nici nu-i mai număr, că-s mulți și în tot timpul acesta am avut foarte multe inițiative izolate la nivel național, în care am lucrat ba cu adulți, ba cu copii pe consiliere de carieră. Și accesul la atât de mulți oameni mi-a dat acest privilegiu de a putea să observ un fir roșu. Firul acesta roșu este moștenirea foarte toxică a muncii pe care noi am primit-o. Noi am învățat, pentru că așa au fost vremurile la momentul respectiv, de la părinții noștri că munca este acest agresor al nostru, acest controlor al vieții noastre. Dar iată, evoluăm de la o generație la alta, învățăm din greșelile sau din lucrurile pe care nu le-au făcut oamenii din generațiile trecute și acum ne dăm seama, datorită sacrificiilor lor în mare parte, că se poate și altfel. Și observând că tinerii aveau o mare predispoziție spre a întreba, ”Care-i rostul?”, ”Dar de ce trebuie să fac așa?”, ”Dar de ce trebuie să aleg o meserie cu care nu rezonez doar pentru că plătește rate?”, am început să investighez mai mult treaba asta și ne-am dat seama că lucrând izolat, ba cu copiii, ba cu adulții, nu se întâmplă mare lucru. Pentru că erau discuții care aveau loc în paralel și nu discutau împreună și nu era o sincronicitate asupra subiectului. Așa că, la un moment dat, anul trecut, într-un program în care formam consilieri de carieră, am invitat și câțiva profesori de la Colegiul Pedagogic din Târgoviște, cu care noi am început această inițiativă, și i-am invitat să ne spună părerea lor despre cum facem noi consiliere de carieră și cum li s-ar părea dacă aceasta ar fi accesibilă pentru copii. Și de acolo a pornit întregul concept. Lucrăm împreună, alături de ei, la primul manual de Educație a muncii și în această toamnă vom introduce în școala lor această materie opțională, Educația muncii, de la clasa 0 până la clasa a XII-a.

Andreea Daraban: Așadar, e potrivit să se înceapă o astfel de educație încă de la clasa pregătitoare?

Andra Pintican: Educația muncii începe din momentul în care copilul este acasă și părintele vine prea obosit de la muncă ca să mai poată să aibă disponibilitate psiho – emoțională pentru copil. Am lucrat cu peste 10.000 de adulți până acum în consiliere de carieră și aș îndrăzni să spun că aproximativ 90% dintre ei și-au dat seama la o vârstă adultă, 30, 40, 50 de ani, că ei munceau după cum și-au văzut părinții că munceau. Deci Educația muncii se întâmplă, chiar dacă noi nu facem ceva în mod special pentru asta. Când te vede copilul că vii epuizat de la muncă, când te vede copilul că vii nervos de la muncă, când te aude copilul că șeful tău ți-a făcut nu știu ce și tu n-ai nicio putere și n-ai încotro și trebuie să suporți abuzul, noi facem Educația muncii și habar nu avem. Problema e că o facem într-un mod extraordinar de disfuncțional. Copiii reperează nu ce le spunem, ci ceea ce ne văd că facem. Dacă noi nu ne luăm concedii pentru că trebuie să muncim și tot timpul munca este prezentată într-o casă ca un agresor, copilul va auzi asta. De ce credem oare că astăzi, foarte mulți tineri ne spun: ”Eu nu vreau să muncesc decât două ore”. Dacă suntem tentați să-i numim leneși și să le spunem că nu sunt buni de nimic, invitația mea este să respirăm un pic înainte de a-i judeca și să ne întrebăm ”Ce au văzut ei la noi că înseamnă munca și ce am făcut noi activ, conștient, ca să le insuflăm niște valori și o etică a muncii, care să le construiască un viitor?”. Pentru că eu am vorbit cu foarte mulți dintre acești tineri care nu vor să lucreze decât două ore și cam toți îmi spun același lucru. ”Păi eu am văzut ce a făcut munca din mama și tata și eu nu vreau să trec prin așa ceva”.

Andreea Daraban: Cum ar urma să fie structurate orele de Educație a muncii și care sunt competențele cheie pe care ar urma să le dezvolte copiii?

Andra Pintican: În principiu, pentru noi este foarte important ca un copil să înțeleagă istoria muncii, să înțeleagă faptul că munca nu a fost dintotdeauna un agresor. Munca este de mai multe feluri și copilul are nevoie să se poată conecta cu rostul acestei munci. Evident, munca pentru noi are mai multe arii și siguranța financiară este una extraordinar de importantă, dar nu mai putem să trăim într-o lume în care doar siguranța financiară contează. Vedeți, noi imediat ne întrebăm care sunt competențele? Nu, până să dezvolte competențe, copiii trebuie să fie conștienți de talentele lor native, de inteligențele lor multiple. Avem nevoie de părinți, profesori, consilieri de carieră, o societate care încurajează copilul să-și exploreze identitatea și nu-i mai impună copilului un tipar.  Noi ne uităm la mașinăria capitalistă și spunem ”Mediul de afaceri vrea să facă X”. În consecință ne vor trebui foarte mulți IT-ști, tehnologi, etc. Și apoi, noi ne ducem la școli și le cerem școlilor să producă acești profesioniști pe bandă rulantă, fără să se țină cont de faptul că acești copii sunt foarte ușor de programat atât de devreme. Și ei vor alege, la fel ca noi, meseriile conform curentului, iar peste 30-40 de ani, în birouri, se vor trezi în burn-out, în epuizare profesională și își vor da seama că au construit o viață care nu le aparține. Ori până să ne apucăm de dezvoltat competențe, prima dată trebuie să creăm un spațiu în care un copil să poată experimenta propriul său geniu. Și asta facem în orele de Educație a muncii, ne jucăm, explorăm diferite tipuri de meserii, avem jocuri de rol, cineva se preface că e brutar și spune cum e ziua lui dacă este brutar. Cineva se preface că e inginer. Inventăm meserii care nu există. Vorbim și despre meserii care au dispărut și ne întrebăm ”Oare de ce au dispărut?” ca să înțeleagă copiii faptul că munca este în continuă schimbare, conform evoluției lumii. Dacă piața muncii se schimbă și meseria pe care o am astăzi se schimbă. Pentru că pe noi nu ne-a învățat nimeni treaba asta, astăzi avem birourile pline de adulți care au o rezistență foarte mare la schimbare și nu înțeleg că ei trebuie să se îngrijească de cariera lor. Și atunci când o meserie este amenințată de tehnologie, intrăm cu toții în panică pentru că noi nu știm că noi putem să ne adaptăm. Deci până la competențe, eu m-aș uitam un pic mai mult la ființa umană și la faptul că acești copii trebuie să devină conștienți de sine și de aptitudinile lor native. Și abia apoi ne apucăm să construim și ce mai are societatea nevoie pe lângă.

Andreea Daraban: Așadar spuneați că prin joc, la clasele primare, introducem Educația Muncii, iar la gimnaziu și liceu?

Andra Pintican: Acolo complicăm un pic lucrurile, pentru că sunt copiii mai mari. Deja începem să facem research, începem să ne interesăm de domeniile care nouă ne plac, învățăm să ne căutăm mentori, căutăm instituții în care să putem să facem voluntariat. Ajungem până la punctul în care chiar putem să facem o serie de interviuri cu oameni din meseria care ne interesează și folosim această minunată tehnologie de care avem nevoie să facem un minifilm documentar. Ei la 18 ani termină școala, știu că trebuie să plece la o facultate, se dedică încă 3-4 ani studiilor și apoi când ies cu diploma în mână, sunt total pierduți în spațiu.  Mulți nu înțeleg ce înseamnă un CV, ce înseamnă să aplic la un job, cum trebuie să prezinți la un interviu. Pentru că acestea sunt lucruri despre care toată lumea le spune că trebuie să învețe, dar nimeni nu le spune ce trebuie să facă cu ce au învățat. Ori noi am conturat în așa fel orele de Educație a muncii, încât ei deja să înceapă experimentarea pieței muncii din școală.

Andreea Daraban: Ce își propune proiectul ”Muncim cu ROST”, pe care îl coordonați?

Andra Pintican: Este o inițiativă la nivel național prin care noi ne dorim să schimbăm conversația despre muncă la nivel colectiv în România. Până să visăm la schimbări sistemice, până să visăm la o piață a muncii cât de cât echilibrată, noi prima dată trebuie să ieșim din negare și trebuie să înțelegem și să acceptăm și să ne uităm fără judecată la faptul că în momentul de față, în România, muncim într-un mod foarte toxic, în mare parte. Aș vrea să nu ne uităm doar la bulele în care ne aflăm cei care lucrăm în București, în Cluj, în orașele mari, unde sunt hub-uri profesionale. Aș vrea să ne uităm la munca din orașele mici, în care oamenii sunt atât de constrânși de baronii locali, de piața neagră din piața muncii. Eu locuiesc într-un sat în care văd abuzuri cumplite în ceea ce privește drepturile angajatului. Prima dată avem nevoie cu toții să ne uităm la adevăr și după ce vom accepta împreună că în momentul de față am transformat colectiv munca într-un agresor și că nu ne face bine, putem să ne punem întrebarea cum ar putea să fie altfel, ce ar însemna să muncim cu toții cu rost. Acesta este obiectivul nostru. Nu facem asta doar prin această inițiativă. Acest proiect este ca o caracatiță, care are multiple brațe. Educația muncii și Manualul de Educație a muncii este doar unul dintre brațele acestei caracatițe. Un alt braț, de exemplu, este faptul că vom începe să facem summit-uri pentru tineret, iar primul pe care îl organizăm în acest an va fi pe 17 octombrie, la București, unde 17 tineri, cu vârste cuprinse între 12 și 25 de ani, vor urca pe scenă să le spună  adulților din sală, peste 500 la număr, cum își doresc ei să primească lumea moștenire. Cred că avem nevoie să înțelegem că ei s-ar putea să aibă capacitatea să-și imagineze ceva ce nouă nu ne este cu putință, pentru că ne strânge un pic trecutul dureros pe care îl purtăm cu noi. Pe lângă asta, avem filme documentare despre meserii cu rost: ”Meserii cu Rost I” care este gratuit, pus la dispoziția tuturor pe YouTube, are inventariate meserii pe cale de dispariție; ”Meserii cu Rost II” este despre meserii din prezent și după ce am mers la peste 10.000 de copii în școli cu aceste documentare, ce credeți? Ne-au cerut ”Meserii cu Rost 3” să vadă și care sunt meseriile de viitor și lucrăm la asta acum.

Andreea Daraban: Veți ajunge și în zona Moldovei cu acest proiect, ”Muncim cu rost”?

Andra Pintican: Va fi un proiect la nivel național și mi-aș dori foarte mult, dacă sunt directori de școli de stat sau private, profesori care vor să aducă și ei această disciplină, Educația muncii, ca opțional, de anul viitor, la ei la clase, m-aș bucura foarte mult să ne contacteze. Pentru că noi, acum, suntem în căutarea unor școli care vor să facă asta voluntar. Intenția noastră este să facem acest lucru timp de 5 ani, cu școli care se propun voluntari pentru acest proiect, urmând ca după colectarea de date, să putem să inițiem un proiect, mai departe, spre Ministerul Muncii și al Educației, să vedem dacă putem să aducem această disciplină ca materie obligatorie la clase.

Varianta audio a interviului

Andra Pintican este fondatoarea conceptului ROST și inițiatoarea proiectului național „Muncim cu ROST”, o inițiativă educațională care urmărește reconstrucția culturii muncii în România, prin integrarea sensului, sănătății și eticii în procesul de formare a tinerilor. Cu peste 15 ani de experiență în resurse umane, consiliere de carieră și educație, Andra a creat programe de carieră, retreaturi și o metodologie proprie de facilitare, prin care sprijină oamenii și organizațiile să își regăsească ROSTUL – sensul muncii și al vieții lor.