Ascultă Radio România Iași Live

Voiculescu: Infecţiile nosocomiale trebuie raportate aşa cum se cuvine; vedem parte a adevărului, nu este în ordine

Voiculescu: Infecţiile nosocomiale trebuie raportate aşa cum se cuvine; vedem parte a adevărului, nu este în ordine

Publicat de , 1 aprilie 2021, 14:33

Raportarea infecţiilor nosocomiale din spitalele din ţară nu este ‘la nivelul la care ar trebui să fie’, a declarat, joi, ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, adăugând că sunt luate în vedere eventuale sancţiuni pentru raportări inexacte.

El a făcut referire, în acest sens, la un caz recent.

‘Infecţiile nosocomiale trebuie raportate aşa cum se cuvine. La Timişoara pare că au fost raportate cum se cuvine. Repet, pare, din informaţiile pe care le-am primit până astăzi. Am cerut informaţii suplimentare în această dimineaţă‘, a spus ministrul, după ce a participat la ceremonia prilejuită de aniversarea a 100 de ani de la înfiinţarea Institutului ‘Cantacuzino’.

În privinţa raportărilor infecţiilor nosocomiale, el a apreciat că în prezent este văzută ‘parte a adevărului’.

‘Nu mi se pare că raportarea este la nivelul la care ar trebui să fie. Nu mi se pare că vedem tot adevărul. E clar că ne apropiem de adevăr şi trendul acesta a început din 2016, vedem că raportarea a crescut, dar ştim că nu suntem încă la nivelul la care ar trebui să fim cu raportarea. Cu alte cuvinte, vedem parte a adevărului şi lucrul ăsta nu este în ordine‘, a afirmat Voiculescu.

El a spus că ‘nu e vorba că cineva ascunde cu bună-ştiinţă‘.

‘Cred că mai degrabă, dintr-un motiv sau altul, la nivelul spitalelor, fie nu se conştientizează, fie nu se raportează. Cel târziu din 2016 nu există o sancţiune pentru cei care raportează, deci nu văd care ar fi motivaţia pentru o diminuare a raportărilor‘, a detaliat el.

Întrebat de eventuale sancţiuni în acest caz, ministrul a răspuns: ‘Cu siguranţă, raportarea nu este ceva cu care unul sau altul să se poată juca la infinit. Cu siguranţă avem în vedere şi lucrul ăsta’.

‘Avem în vedere proceduri pentru raportări, cât şi seturi de reguli mai simple pentru testarea în spitale şi pentru păstrarea unor reguli de bază, care să ne ducă către reducerea numărului de infecţii nosocomiale din spitale‘, a afirmat Vlad Voiculescu.


Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a declarat joi că în acest moment nu se pune problema acordării unor facilităţi pentru cei care se vaccinează.

‘Vaccinarea este voluntară. Nu se pune problema acordării unor facilităţi în acest moment. Cine vrea să se vaccineze este binevenit şi sunt vaccinuri şi vor fi în perioada următoare pentru toată lumea. Primim peste 7 milioane de vaccinuri doar în următoarele două luni. (…) O zi liberă ar putea fi mai puţin decât un beneficiu, ar putea să fie o facilitare a vaccinării. Facem lucrurile mai uşoare pentru ca oamenii să se vaccineze. Nu o să dăm nimănui un premiu pentru că se vaccinează. Cine nu vrea să se vaccineze nu se vaccinează‘, a mai spus Voiculescu.

El a subliniat că nu există discuţii despre modificarea măsurilor de protecţie sanitară.

‘Suntem într-o situaţie excepţională. Suntem în stare de război cu acest virus‘, a adăugat ministrul.

Voiculescu şi-a exprimat speranţa să existe relaxări până la vară pentru toată lumea.

Ministrul a precizat că la nivel internaţional se discută despre posibilitatea participării persoanelor care se vaccinează şi se testează la anumite activităţi.

‘E o discuţie la nivel internaţional. Cu siguranţă, la un moment dat, ar putea să existe o discuţie despre vaccinare, testare şi alte modalităţi de a participa la anumite activităţi în siguranţă, fie că vorbim despre restaurante, fie că vorbim despre diverse evenimente, dar nu avem în acest moment o discuţie în sensul acesta în România‘, a afirmat ministrul Sănătăţii.

Vlad Voiculescu a făcut referire şi la protestele din ultimele zile.

‘Secţiile ATI sunt pline. Sunt, de asemenea, oameni care sunt consultaţi în ambulanţă pentru că nu este loc în spital. Situaţia este critică. Protestele sunt în regulă, în principiu, dar nu fără purtarea măştii, nu cu punerea în pericol a altor persoane şi cu toţii suntem de acord cu sloganul ‘Jos pandemia!’, numai că singura posibilitate de a ajunge acolo, de a da jos pandemia este vaccinarea şi protejarea, protejarea inclusiv a oamenilor care ies la proteste şi a rudelor şi a apropiaţilor lor. Este vorba despre sănătatea fiecăruia dintre ei. (…) Eu nu înţeleg exact ce solicită cei care participă la aceste proteste. Pot înţelege că există o îngrijorare sau o nemulţumire apropo de o măsură sau alta, dar nu există nicio măsură care să fie luată pentru un alt scop, altul decât protejarea populaţiei, protejarea noastră, a tuturor’, a conchis acesta. 


Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a declarat joi că la Institutul ‘Cantacuzino’ pot fi ambalate vaccinuri anti-COVID-19.

‘Înţelegerea mea este că avem posibilitatea să ambalăm‘, a spus Voiculescu, după ce a participat la ceremonia prilejuită de aniversarea a 100 de ani de la înfiinţarea Institutului ‘Cantacuzino’, întrebat dacă institutul poate produce unul dintre vaccinuri anti-COVID sub licenţă.

El a subliniat că România are vaccinuri disponibile într-o cantitate semnificativă.

‘Din păcate, Institutul ‘Cantacuzino’, la fel ca toate celelalte instituţii din România, nu a putut produce în timp util un vaccin anti-COVID. Avem vaccinuri disponibile, fără probleme, la o cantitate şi la un nivel de organizare logistică semnificativ superioară unor ţări cu care rareori îndrăznim să ne comparăm din Europa de Vest‘, a mai spus ministrul Sănătăţii.

Întrebat dacă apreciază că numărul celor vaccinaţi ar fi fost mai mare dacă Institutul ‘Cantacuzino’ ar fi făcut vaccinul, el a răspuns că toate vaccinurile autorizate de Agenţia Europeană a Medicamentului şi de Agenţia Română a Medicamentului sunt sigure şi eficace.

‘Nu văd de ce un vaccin ar avea o acceptanţă mai mare decât altul. Tuturor ne place brandul ‘Cantacuzino’, dar e o chestiune de marketing, cred că suntem în faţa unei probleme cât se poate concrete, a unui virus cât se poate de concret, care face foarte mult rău, îmbolnăveşte şi poate duce la forme foarte grave şi chiar moarte. Avem un vaccin care ştim că funcţionează, şi de ieri ştim că funcţionează chiar şi pentru copii, dacă vorbim de vaccinul Pfizer, de la 12 la 15 ani. Este o chestiune de timp până vom trece şi la vaccinarea copiilor. Avem vaccinuri sigure şi eficace. Nu avem niciun motiv să nu ne vaccinăm‘, a afirmat Voiculescu.

(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
12 copii din Bacău își lansează propriul volum de povești la Teatrul „Bacovia”
Fără categorie joi, 29 octombrie 2026, 11:52

12 copii din Bacău își lansează propriul volum de povești la Teatrul „Bacovia”

Volumul colectiv „Luna din bonsai (alte povești ale unor copii mari)”, scris de 12 copii de la Clubul SmartyKids Bacău Universitate, va fi...

12 copii din Bacău își lansează propriul volum de povești la Teatrul „Bacovia”
Creştinii ortodocşi îl sărbătoresc astăzi pe Sfântul Dimitrie cel Nou
Fără categorie marți, 27 octombrie 2026, 09:23

Creştinii ortodocşi îl sărbătoresc astăzi pe Sfântul Dimitrie cel Nou

Creştinii ortodocşi îl sărbătoresc astăzi pe Sfântul Dimitrie cel Nou, ale cărui moaşte se găsesc în Catedrala Patriarhală din...

Creştinii ortodocşi îl sărbătoresc astăzi pe Sfântul Dimitrie cel Nou
Fostul șef al Permiselor Neamț, sub control judiciar pentru trafic de influență și luare de mită
Fără categorie vineri, 23 octombrie 2026, 19:20

Fostul șef al Permiselor Neamț, sub control judiciar pentru trafic de influență și luare de mită

Fostul şef al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Neamţ, comisarul şef Lucian-Nicolae Gabur,...

Fostul șef al Permiselor Neamț, sub control judiciar pentru trafic de influență și luare de mită
(AUDIO) Acord preliminar de colaborare între Camerele de Comerț din Dallas, Texas și municipiul Iași, încheiat în cadrul evenimentului „Invest in Iași”
Fără categorie joi, 22 octombrie 2026, 18:15

(AUDIO) Acord preliminar de colaborare între Camerele de Comerț din Dallas, Texas și municipiul Iași, încheiat în cadrul evenimentului „Invest in Iași”

A fost încheiat un acord preliminar de colaborare între Camerele de Comerț din Dallas, Texas și Iași, în cadrul evenimentului intitulat...

(AUDIO) Acord preliminar de colaborare între Camerele de Comerț din Dallas, Texas și municipiul Iași, încheiat în cadrul evenimentului „Invest in Iași”
Fără categorie miercuri, 21 octombrie 2026, 15:40

Echipa MAVIS Artificial Heart a UMF Iași, din nou premiată la finala mondială Heart Hackathon

Echipa studențească MAVIS Artificial Heart (Team MAH), care activează în cadrul Centrului de Inovare și Transfer Tehnologic MAVIS al...

Echipa MAVIS Artificial Heart a UMF Iași, din nou premiată la finala mondială Heart Hackathon
Fără categorie vineri, 16 octombrie 2026, 14:47

(FOTO/AUDIO) Ediția a XX-a a Târgului de Cariere din Palas Mall Iași adună sute de tineri în căutarea unui loc de muncă

Sute de tineri, aflați în căutarea unui loc de muncă, participă, zilele acestea, la Târgul de Cariere din Palas Mall Iași. Ediția din acest...

(FOTO/AUDIO) Ediția a XX-a a Târgului de Cariere din Palas Mall Iași adună sute de tineri în căutarea unui loc de muncă
Fără categorie marți, 13 octombrie 2026, 17:46

(AUDIO) Infiltrații de apă la Palatul Culturii din Iași: noul manager interimar va cere o evaluare amănunțită a stării clădirii

Noul manager interimar al Palatului Culturii din Iași, Alexandru Chituță, va solicita o evaluare amănunțită a stării clădirii, după ce au...

(AUDIO) Infiltrații de apă la Palatul Culturii din Iași: noul manager interimar va cere o evaluare amănunțită a stării clădirii
Fără categorie vineri, 9 octombrie 2026, 14:30

Au început înscrierile pentru Festivalul „Rampa de Lansare” – ediția a VI-a

Festivalul se adresează copiilor și tinerilor pasionați de muzică și cuprinde trei mari secțiuni: • Muzică ușoară vocală • Muzică...

Au început înscrierile pentru Festivalul „Rampa de Lansare” – ediția a VI-a