Ascultă Radio România Iași Live

STUDIU World Vision România: Una din trei familii nu a reușit să-și cumpere toate alimentele necesare de când a început pandemia

STUDIU World Vision România: Una din trei familii nu a reușit să-și cumpere toate alimentele necesare de când a început pandemia

Publicat de , 14 aprilie 2021, 10:21

STUDIU World Vision România: Una din trei familii nu a reușit să-și cumpere toate alimentele necesare de când a început pandemia. Cum puteţi oferi de Paşte o masă caldă și ajutor la școală unui copil de la sat

• 37% dintre părinți nu au reușit să asigure alimentele necesare familiei sau le-au cumpărat doar parțial, conform datelor colectate de World Vision România din comunitățile sărace;
• Conform studiilor realizate de Fundație, copiii din mediul rural au fost mult mai afectați de pandemie decât colegii lor de la oraș;
• Copiii cei mai săraci din mediul rural mănâncă mai puțin, mai rar, consumă alimente mai ieftine și învață în condiții dificile, situația lor agravându-se în ultimul an;
• De Paște, Fundația World Vision România lansează campania de donații prin SMS „Porția de bunătate”, parte a programului „Pâine și Mâine”, prin care organizația oferă o masă caldă și ore de ajutor la teme, cu profesor, pentru peste 1.250 de copiilor din mediile vulnerabile de la țară.

Copiii din familiile sărace au și mai puțină mâncare pe masă în această perioadă. Peste 37% dintre părinţii din comunitățile vulnerabile din mediul rural nu au reușit să cumpere alimente sau au cumpărat doar o parte din cele necesare, iar 41% au fost nevoiţi să adopte strategii de reducere a cheltuielilor familiale, conform datelor colectate de World Vision anul trecut, în plină pandemie. Una dintre principalele cauze este că foarte mulți dintre părinţii din mediul rural (27%) au rămas fără locuri de muncă şi, implicit, fără venituri din cauza concedierii, a șomajului și imposibilităţii de a lucra cu ziua din cauza restricțiilor.

Acesta este al doilea an în care copiii cei mai vulnerabili de la țară nu se vor bucura de Paște la fel ca înainte. Acum au de luptat cu foamea și cu sărăcia, care îi forțează să abandoneze școala. Pentru ei, orice ajutor contează, iar a merge în continuare la școală este singura șansă la un viitor mai bun.

Astfel, World Vision România lansează campania „Porția de bunătate”, în care toți cei care vor să facă o faptă bună cadou pot să doneze pentru copiii din proiectul „Pâine şi Mâine” al organizației, printr-un SMS la 8844 cu textul PÂINE (cost 2 euro) sau pe site-ul Fundaţiei: https://bit.ly/3s3HTKC.

Aceste donații se vor transforma în mese calde și ore de ajutor la teme printr-un program de educație remedială, după un an în care foarte mulţi copii nu au avut acces la educație, iar situaţia familiilor din mediul rural este critică.

Pandemia a afectat grav situația materială a familiilor care trăiesc în comunitățile vulnerabile din mediul rural. 60% dintre părinți nu au lucrat în perioada pandemiei, iar 19% și-au văzut veniturile diminuate ca urmare a concedierii, a șomajului tehnic și a imposibilității de a lucra cu ziua. Iar prețul îl plătesc mai ales copiii.

Aproape unu din zece copiii de la țară adoarme flămând, uneori sau întotdeauna. Chiar și înainte de 2020, potrivit datelor colectate de World Vision, în peste 11% dintre gospodăriile de la țară copiii mâncau numai două mese pe zi. La nivelul întregului rural, proporția acestora a crescut de la 5% în 2016 la 9% în 2018, ajungând la 11% în 2020. Această pondere urcă la 30% în cazul familiilor celor mai nevoiașe.

Circa trei sferturi dintre familiile din mediul rural cumpără alimente mai ieftine, mai puține sau amândouă la un loc. Din ce în ce mai mulți copii de la țară mănâncă mai puțin. În 2016, 66% dintre familii limitau cantitățile de alimente achiziționate, iar în 2019, ponderea lor urca la 74%. Aproape jumătate (46%) dintre familiile de la țară cumpără alimente pe datorie sau pe credit.

Copiii din mediul rural trebuie să muncească mai mult decât colegii lor de la oraș ca să țină pasul cu școala. Trecerea orelor în online a atras după sine pierderi mari de învățare. Cei fără posibilități materiale, fără acces la internet, echipamente și programe de educație remedială, fără profesori calificați în metodologia predării digitale au fost cel mai afectați. 40% dintre elevii din mediile cele mai defavorizate nu au făcut deloc școală online și au pierdut până în prezent circa 24 de săptămâni de școală – aproape două treimi de semestru.

Copiii de la țară au nevoie de ajutor la şcoală. Un sfert dintre ei nu primesc niciun fel de ajutor atunci când au dificultăți, pentru că nu au în preajmă pe nimeni care să știe sau să aibă timp de ei. Aproape un milion de copii învață la sat.

Programul Pâine şi Mâine al World Vision România este unul dintre cele mai de impact programe ale organizației noastre. Inițial, a fost gândit ca intervenție remedială pentru cazurile de elevi care riscau să abandoneze școala din cauza sărăciei, neavând ce mânca la școală sau un loc unde să își facă temele. Odată cu pandemia, programul a căpătat însă o importanță critică. Pentru foarte mulți copii, este practic singura șansă ca ei să nu abandoneze școala. O masă caldă și două ore de ajutor la teme, cu un profesor calificat, țin în viață șansa acestor copii la educație, la un viitor mai bun.”, afirmă Mihaela Nabăr, directorul executiv al Fundației.

Până acum, 1.250 de elevi din proiect au primit mâncare caldă la școală, ajutor la teme, haine și alte resurse pentru nevoile de bază.

De Paşte, World Vision România lansează un apel către toți cei care pot să ajute, printr-o donație prin SMS cu textul PAINE la numărul 8844 (cost 2 euro/ lună) sau pe site-ul World Vision România https://bit.ly/3s3HTKC, acolo unde puteți citi şi poveştile copiilor care au nevoie de ajutor. Fiecare donaţie va pune bunătate în mai multe farfurii și bucurie în mai multe inimi de copil.

 

 

Despre World Vision România

World Vision România este o organizație care desfășoară programe de intervenție umanitară de urgență, dezvoltare și advocacy, punând în centrul activității sale bunăstarea copilului. Organizația se concentrează asupra muncii cu copiii, familiile și comunitățile, în scopul depășirii sărăciei și nedreptății. Fundația lucrează cu persoanele cele mai vulnerabile din lume, indiferent de religie, rasă, etnie sau gen.

World Vision România face parte din parteneriatul World Vision International, prezent în aproape 100 de țări din întreaga lume. În 30 de ani de prezență în România, am ajutat peste 500.000 de copii și adulți, în aproape 500 de comunități din 18 județe.

World Vision România crede în dreptul la șanse egale pentru copiii de la sate și de la oraș și de aceea în comunitățile rurale unde este prezentă desfășoară programe de dezvoltare comunitară pe termen lung, cu focus pe educație și reducerea abandonului școlar, sănătate și protecția copilului, agricultură și dezvoltare rurală, angajament civic și creștin. Copiilor li se facilitează astfel accesul la condiții de viață mai bune prin dezvoltarea durabilă a comunității în care trăiesc. Prin proiectele noastre, ne concentrăm pe transformarea comunităților și a membrilor acestora pentru a realiza o viață împlinită pentru fiecare copil.

www.worldvision.ro
http://www.facebook.com/WorldVisionRomania
http://blog.worldvision.ro/

Etichete:
Dansul contemporan în România: între libertate artistică și provocări structurale
Fără categorie marți, 28 aprilie 2026, 09:38

Dansul contemporan în România: între libertate artistică și provocări structurale

Pe 29 aprilie este marcată Ziua Internațională a Dansului. Marți, după știrile orei 14,00, vorbim la „Oameni și idei” despre dansul...

Dansul contemporan în România: între libertate artistică și provocări structurale
Dialog între angajatori și studenți la USV Iași: a treia ediție a hubului regional
Fără categorie miercuri, 22 aprilie 2026, 14:38

Dialog între angajatori și studenți la USV Iași: a treia ediție a hubului regional

Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași găzduiește astăzi, a treia ediție a unui hub regional de dialog...

Dialog între angajatori și studenți la USV Iași: a treia ediție a hubului regional
Iași: IN MEMORIAM NICOLAE COSTĂCHESCU – 150 de ani de la naștere
Fără categorie marți, 21 aprilie 2026, 06:35

Iași: IN MEMORIAM NICOLAE COSTĂCHESCU – 150 de ani de la naștere

Muzeul Ştiinţei şi Tehnicii „Ştefan Procopiu” din cadrul Complexului Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi organizează vineri, 24 aprilie...

Iași: IN MEMORIAM NICOLAE COSTĂCHESCU – 150 de ani de la naștere
Biroul Politic Naţional al PSD a decis care este întrebarea la care trebuie să răspundă liderii locali ai PSD la referendumul intern
Fără categorie luni, 20 aprilie 2026, 12:58

Biroul Politic Naţional al PSD a decis care este întrebarea la care trebuie să răspundă liderii locali ai PSD la referendumul intern

„Consideraţi că PSD trebuie să îi retragă sprijinul politic premierului Ilie Bolojan?”, este întrebarea la care trebuie să...

Biroul Politic Naţional al PSD a decis care este întrebarea la care trebuie să răspundă liderii locali ai PSD la referendumul intern
Fără categorie luni, 20 aprilie 2026, 12:25

Bacău: Alertă la Bogdănești – posibilă explozie, persoană prinsă sub dărâmături

În această dimineață, prin apel la numărul unic de urgență 112, a fost semnalată producerea unei posibile explozii, în comuna Bogdănești,...

Bacău: Alertă la Bogdănești – posibilă explozie, persoană prinsă sub dărâmături
Fără categorie luni, 20 aprilie 2026, 11:26

Iași: Concert la Palat – „Concertmaestro” cu Liviu Prunaru

Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași, în parteneriat cu Ateneul Național din Iași invită publicul la un nou eveniment sub genericul...

Iași: Concert la Palat – „Concertmaestro” cu Liviu Prunaru
Fără categorie sâmbătă, 4 aprilie 2026, 07:59

MAE: Atenţionare de călătorie pentru Norvegia – COD ROȘU de furtună în regiunile sudice Rogaland şi Agder

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Regatul...

MAE: Atenţionare de călătorie pentru Norvegia – COD ROȘU de furtună în regiunile sudice Rogaland şi Agder
Fără categorie miercuri, 1 aprilie 2026, 11:02

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a început preînscrierile online pentru admiterea 2026

La Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași au început preînscrierile online pentru admiterea 2026. Tinerii care intenționează să...

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a început preînscrierile online pentru admiterea 2026