La Mulți Ani, Nicu Covaci !

Publicat de Nicolae Tomescu, 17 aprilie 2020, 10:55

Singurul copil al unei croitorese (Tamara) născută în Basarabia și al unui bănățean originar de lângă granița cu Serbia, Nicu Covaci a crescut fără tată (acesta a fost deținut politic, preț de vreo 10 ani, la primul „Canal Dunăre-Marea Neagră”) până către 11 ani…

A început, la vârstă fragedă, să ia lecții particulare de pian, acordeon și pentru desăvârșirea limbilor franceză, germană, engleză; mai târziu, după ce a învățat singur să cânte la muzicuță, a luat și lecții de ghitară… A urmat secția germană a școlii primare, secția română a școlii generale, liceul de arte plastice și Institutul de Arte Plastice din Timișoara…

La începutul anilor ’60 ai secolului al XX-lea, împreună cu Kamocsa Camo Bela, un coleg de școală, a creat trupa de chitariști „Sfinții”, nume pe care l-au păstrat până în 1964, atunci când acesta a fost transformat în „Phoenix”. Între 1964-1966, „Phoenix” a cântat, în săli studențești și în cluburi din Timișoara, piese din repertoriul unor formații celebre la acea vreme („Beatles”, „Rolling Stones”, „Monkees”, „Animals”. Trupa a început să fie invitată la București, în emisiuni de televiziune, devenind cunoscută în întreaga Românie… După primul concert susținut în București (anul 1965), la IATC, Cornel Chiriac a invitat „Phoenix” să înregistreze în radioul național (atunci au înregistrat melodii precum „Știu că mă iubești și tu”, prelucrările folclorice „Dunăre, Dunăre” și „Bun e vinul ghiurghiuliu”); membrii formației au început colaborarea cu textierul Victor Cârcu, care a scris versurile primelor hit-uri ale trupei: „Vremuri”, „Și totuși ca voi sunt”, „Nebunul”, „Floarea stâncilor”, înregistrate pe două EP-uri „Electrecord”, tirajul fiind epuizat într-o viteză amețitoare…  În decembrie 1967 Phoenix a efectuat primul turneu de anvergură, în mai multe orașe din Banat, încheiat cu două concerte la Timișoara. La „Festivalul Național de artă studențească” de la Iași, în aprilie 1968, Phoenix a câștigat „Marele Premiu” plus premii speciale de interpretare, compoziție, întrecând, trupele „Roșu și Negru” și „Mondial” . Au lucrat apoi, în colaborare cu „Teatrul de Stat” din Timișoara, la transpunerea scenică a unei „operete rock”, „Omul 36/80”. În 1969, regizorul Manole Marcus i-a rugat să scrie muzica filmului „Canarul și viscolul”, unde există o secvență în care apar membrii trupei. La prima ediție a Festivalului „Club A”, Phoenix a obținut „premiul de originalitate” pentru „Omul 36/80” și câteva premii individuale. Au urmat turnee în țară; ele au făcut să crească popularitatea trupei. După emigrarea lui Moni Bordeianu, în toamna anului 1970, Nicu Covaci i-a luat în formație pe Cornel Liuba (tobe), Kovacs Zoltan „Zoli” (bass) și Laurențiu Butoi (oboi, flaut); în repertoriul formației au apărut piese precum „Dorința”, „Amintește-ți”, „Niciodată”, „Ochi de țigan”; în 1971, formația a participat la a doua ediție a Festivalului „Club A”, acolo unde a obținut mai multe premii individuale de interpretare. După puțin timp, a fost cooptat Mircea Baniciu, ca solist, iar în octombrie 1971 au plecat din trupă Zoli, Laurențiu și apoi Cornel, fiind cooptați Josef „Ioji” Kappl și Costin Petrescu. A fost momentul în care s-a produs o modificare în sound-ul „Phoenix”, apelându-se tot mai mult la folclorul arhaic, ceea ce dădea un plus de originalitate trupei (cf. site-ului www.transsylvania-phoenix.net). Au început o colaborare cu „Institutul de Etnografie și Folclor” și Catedra de Folclor a Universității din Timișoara pentru a pregăti poemul rock „Cei ce ne-au dat nume”, prezentat în premieră la Opera din Timișoara (13 ianuarie 1972); în spectacol era prezent și Valeriu Sepi, care a venit cu idei originale privind scenografia și costumele; spectacolul a fost prezentat în timpul turneelor anului 1972 (martie, respectivul an) la Casa de cultură a studenților „Grigore Preoteasa”, având loc premiera bucureșteană; după aproape un an, poemul „Cei ce ne-au dat nume” a fost prezentat pe scena „Sălii Palatului”; tot atunci a apărut și LP-ul cu același nume, unde lucrarea era cenzurată, fața B a albumului fiind completată cu o versiune de 15 minute a marelui hit al anului, „Negru Vodă”; era primul LP scos de o formație rock în limba română. „Phoenix” a fost trimisă să reprezinte România la Festivalul „Lira de aur”/în mai 1973, la Bratislava (Cehoslovacia) și apoi la „Festivalul Discului”/în octombrie 1973, la Sopot (Polonia). La 19 noiembrie 1973, a avut loc, la „Sala Palatului” concertul „Sfinx + Phoenix”; „Phoenix” a prezentat, în premieră pentru bucureșteni, „Mica Țiganiadă”, „Andrii Popa”, „Pavel Chinezu”, „Strunga” și „Mugur de fluier”; pe baza melodiilor amintite, Nicu Covaci a conceput un nou spectacol: „Introducere la un concert despre muzica veche la români”, unde venea cu o serie de instrumente tradiționale: fluier, caval, ocarină, vioară, țambal; spectacolul nu a fost prezentat în forma sa finală, începea colaborarea de durată cu „Cenaclul Flacăra”. Iarna, membrii trupei Phoenix se retrăgeau la o cabană din Munții Semenicului, acolo unde concepeau noile piese și spectacole. În iarna anului 1974-1975, venise, la cabana din Semenic, noul membru al trupei, bateristul Ovidiu Lipan „Țăndărică”; atunci a fost conceput spectacolul „Zoosophia”, titlu ce avea să se schimbe în „Cantafabule”; poemul rock „Cantafabule” a fost prezentat în premieră la sala „Olimpia” din Timișoara, în februarie 1975, deopotrivă în București, la „Clubul Z” (Casa de cultură „Mihai Eminescu”) și la „Preoteasa”; discul, primul dublu LP al rockului românesc, a apărut ortografiat greșit, „Cantofabule”. Au urmat doi ani și jumătate de turnee, fie pe cont propriu, fie cu „Cenaclul Flacăra”; în perioada la care fac referire, a fost scrisă muzica pentru filmul „Nemuritorii”, regizat de Sergiu Nicolaescu. A urmat cooptarea în trupă a lui Erlend Krauser (chitară ritmică, vioară). Alte clipe de succes ale trupei sunt reprezentate de spectacolele de la Orăștie (în 1976), pe ruinele cetății „Sarmisegetuza”, și Alba Iulia (Blaj), de pe „Câmpia Libertății” (1977), în sprijinul sinistraților cutremurului din 4 martie.

Nicu Covaci și membrii trupei, mai puțin Mircea Baniciu, au plecat „ilegal” din țară, ascunși în boxe; s-au stabilit în Olanda, apoi în Germania (unde au activat sub titulaturile „Mad House” și „Transsylvania Phoenix”, au scos câteva discuri, i-au cunoscut pe Manfred „Mani” Neumann /vioară, voce/ și pe Tom Buggle /bass/ – care aveau să apară, alături de Nicu Covaci și „Țăndărică”, pe albumul „Transsylvania Phoenix”), finalmente  în Spania (la Moraira),.

După 1989, Nicu Covaci a lucrat tot mai mult în domeniul artelor plastice, creațiile sale fiind postate pe blogul personal al artistului (www.nicucovaci.wordpress.com)… A revenit în România, participând, alături de Dieter „Dixie” Krauser (bass), două foste componente ale formației feminine rock „Catena” /Ortansa Păun și Anca Vijan (backing vocal), Mani Neumann (vioară), Mircea Baniciu (voce) și Ovidiu Lipan Țăndărică (tobe) la Festivalul „Rock ’91”; au participat, în 1992, la turneul „Champs”, dar aici „Dixie” a fost înlocuit de Ioji Kappl. După editarea, în 1992, a albumului dublu „Symphoenix – Timișoara”, în formula Nicu Covaci — chitări, voce, Mani Neumann – vioară, Volker Vaessen – bass, Ovidiu Lipan Țăndărică – baterie, Mircea Baniciu – voce, au urmat „întâlnirea de 30 de ani” de la „Sala Polivalentă” (au putut fi văzuți aproape toți foștii componenți ai trupei, mai puțin Mircea Baniciu) și concertele susținute de „Phoenix” în compania unor orchestre simfonice. În 2000, Nicu Covaci a renunțat la colaborarea cu Ovidiu Lipan Țăndărică și Ioji Kappl, a efectuat un nou turneu în România (compoziții noi și noua sa trupă); un an mai târziu, a apărut CD-ul „În umbra marelui urs”. La 5 decembrie 2001, a avut loc în sala „Operei Române” din București un concert privat, în care s-au reunit Nicu Covaci, Mircea Baniciu, Ovidiu Lipan Țăndărică, Mani Neumann și basistul de jazz Eugen Tegu. Au urmat concerte în țară, apoi apariția albumului „În umbra marelui U.R.S.S.”. În 2005, a apărut „Baba Novak”, iar, către sfârșitul anului 2007, „Phoenix” a susținut un concert special (45 de ani de existență a trupei)…

L-am invitat pe Nicu Covaci, în noiembrie 2011, însoțit cu gândul și acțiunea de Corneliu Mureșanu, cel care știa/știe că într-o prietenie nu numai pragmatismul contează, ci, îndeosebi, afinitatea și încrederea; l-am desemnat pe G. Vanvu să-l intervieveze:

Ulterior apariției sale la Radio Iași, Nicu Covaci a efectuat, în martie 2015, turneul „Remember the 60s”.  În 2016, a susținut concertul intitulat „Arhaic Rock”/la „Hard Rock Cafe”, alături de Adrian Naidin, Maria Casandra Hauși, Roxana Zanga și Daath Yug. La 19 aprilie 2017, atunci când Nicu Covaci aniversase 70 de ani, la „Arenele Romane” a avut loc spectacolul-concert „Phoenix 55 & Friends Rock Edition”, care marca 55 de ani de existență „Phoenix”; alături de trupă, pe scena de la „Arenele Romane” au cântat multe nume de referință din rock-ul românesc: Dan Andrei Aldea („Sfinx”), Călin Pop („Celelalte Cuvinte”), Tavi Iepan („Rezident Ex”), Eugen Mihăescu și Gabi „Guriță” Nicolau („Krypton”), A.G. Weinberger, Alin Oprea („Talisman”), Bogdan Marin „Bodo” („Proconsul”), Trooper, Roman Iagupov („Zdob și Zdub”), Crivăț și Luparul („Bucovina”), Rareș Totu, precum și alți invitați-surpriză; concertul accentua și întoarcerea pe scenă a lui Moni Bordeianu, primul solist al formației „Phoenix”, după o absență de aproape doi ani (din cauza unor probleme de sănătate)…

De-a lungul istoriei, unii artiști (cei înzestrați cu forța de a înfrunta Sistemul) au renunțat, au „întrerupt” o perioadă semnificativă din creația lor mediatizată, s-au retras din „lumea spectacolului”  – fie în căutarea unei ameliorări (a trăirilor) de la stresul comercial și social sau ca act final al unei practici animate de „critica instituțională”… Partea cea mai izbitoare a atracţiei exercitată de noua cultură a globalizării asupra reclamei este goana continuă după nou şi rezultatele așa-numitului progres… Dintr-o perspectivă fermă, Nicu Covaci și-a „vizualizat” viața printr-o lentilă esențială în ceea ce privește succesul onest (îndepărtată de mimetismul care nu face altceva decât să se supună regulilor discutabile ale societăţii și ne modelează)…

dr. Nicolae Tomescu

redactor-șef Radio Iași