La Mulți Ani!

Publicat de Nicolae Tomescu, 28 februarie 2018, 15:01

Trăim într-o clipă a eternităţii  în care am „reuşit” să uităm de noi, să ne „dezbrăcăm” de identitate şi am considerat că obiceiurile altor popoare – cu o istorie şi o cultură marginale, merită să fie luate drept exemplu şi urmate orbeşte. De ce? Mizeria proprie şi mirajul prosperităţii „ne iau ochii” şi „înfig” în cultura noastră obiceiul de consum, obişnuinţa, pseudo-normalitatea în promovarea non-valorilor, anti-valorilor, pun accentul pe forme şi imagini (de cele mai multe ori, groteşti), uită, cu desăvârşire, de conţinutul moral.

Nu maculez „Valentine’s Day”, reamintesc faptul că, în cultura şi tradiţiile româneşti, avem elemente care ne-au identificat; o parte din noi nu va putea fi ştearsă, niciodată. Există ceva înnobilat prin obiceiuri, tradiţii şi sărbători pe care, oricât am încerca să le negăm, le vom avea, mereu, în suflet. În 24 februarie, Dragobetele ne-a invitat să sărbătorim identitatea şi pe noi înşine. Mi-am pecetluit gândul, descoperind că 1 martie ne-ar apropia tot mai mult[1].

Avându-se în vedere că lumea din jurul nostru abundă în motive simbolice, adică de fiinţe, lucruri, pictograme evocatoare de sens, trebuie să ştim cum să le identificăm, să le interpretăm, să le utilizăm inteligent – spre binele nostru, al comunităţii în cadrul căreia ne amnifestăm, ne mişcăm. Ce reprezintă, pentru dumneavoastră, ghiocelul? Dar Ziua de 1 Martie? Putem cunoaşte aproape toate conotaţiile unui simbol[2]. În cazul ghiocelului: alinare, curaj, fidelitate, gingăşie, modestie, primăvară, puritate, răbdare, rezistenţă, smerenie, speranță, umilinţă acceptată; În cazul primăverii: ape ieşite din matcă, arbori înfloriţi, barză, brânduşă, buburuză, crin, ghiocel, întinerire, măr înflorit, narcisă, o nouă iubire, renaştere, smarald, speranţă, tinereţe, verde; primăvara veşnică duce cu gândul la paradis; În dreptul satului, găsim: stup de albine, fântână, nostalgie, leagănul copilăriei, amintire, obârşie; brad, cal, galben, livadă, primăvară, verde… Cam tot atâtea conotaţii pentru tinereţe… Pace: ape liniştite, oază, plug, smochin, verde, porumbel, ramură de măslin; Speranţă: alb, albastru, albină, amurg, apus de soare, coloană fără sfârşit, deal, dimineaţă, drum la capătul căruia răsare soarele, ghiocel, primăvară; Viitor: muguri; pentru singurătate, ca simbol, conotaţiile şi echivalenţele ar fi: bufniţă, coloană, copac izolat, cuc, plop, lup, zăpadă…

*

Luna Martie /sau a mărţişorului/ este legată de obiceiul[3] cu acelaşi nume care simbolizează sosirea primăverii. Renaşterea naturii, aducând oamenilor puteri şi speranţe noi se leagă, prin tradiţie, de invocarea bunilor auguri printr-un semn anume, care este mărţişorul – la originea sa, un bănuţ de aur sau de argint, găurit sau cu o toartă iscusit meşteşugită, atârnat de souă fire de bumbac colorate în alb şi roşu; el se oferea copiilor, mult mai târziu fetelor şi femeilor. Culoarea roşie a sângelui personifica viaţa, iar albul – puritatea luminii şi curăţenia florilor. Dăruirea unui mărţişor este o urare de fericire, sănătate, belşug şi frumuseţe, dar această credinţă avea (are) interpretări diferite de la regiune la regiune[4]. Mărţişorul face parte din categoria talismanelor vechi, iar aceste mici obiecte pe care le purtăm au tradiţia de a ne proteja de pericole, de boli, de lucruri malefice. În cadrul diverselor credinţe şi civilizaţii, au virtuţi profilactice, iar încărcătura lor magică nu-şi găseşte egal decât în numărul dorinţelor: dragoste, putere, sănătate şi noroc. Mărţişorul desemnează o tradiţie în România, Republica Moldova şi teritoriile învecinate locuite de români sau aromâni[5]. Conform unui mit care circulă în Basarabia, în prima zi a lunii martie, frumoasa Primăvară a ieşit la marginea pădurii şi a observat cum, într-o poiană, într-o tufă de porumbari, de sub zăpadă răsare un ghiocel; iarna a chemat vântul şi gerul să distrugă floarea şi ghiocelul a îngheţat, însă Primăvara a dat la o parte zăpada, rănindu-se la un deget din cauza mărăcinilor; o picătură de sânge fierbinte a căzut pe floare făcând-o să reînvie; în acest fel, Primăvara a învins Iarna, iar culorile mărţişorului fac trimitere la sângele roşu pe zăpada albă…

[1] M-am gândit la simboluri, la conotaţii şi echivalenţe. Simbolul este un semn cu o serioasă deschidere informaţională; dezvăluie, în majoritatea cazurilor, nu numai forţa evocatoare a arhetipurilor culturale sau percepţiilor moştenite, ci şi structura dinamică a minţii umane. Simbolul reprezintă, indirect şi în virtutea unei similitudini, un obiect concret, o fiinţă, o noţiune abstractă, o idee, un sentiment, o însuşire etc. Pornind de la o realitate concretă, simbolul instituie raporturi extraraţionale şi imaginative între fapte, obiecte şi semne, dar şi între diferitele planuri ale existenţei, adică între lumea pământeană şi cea divină. El se revelează omului, adresându-se atât inteligenţei, cât mai ales sufletului său sensibil, declanşându-i rezonanţe emoţionale neaşteptate…

[2] V-am redat câteva exemple şi (aproape) toate conotaţiile lor. Credeţi că amintitele simboluri vă definesc existenţa? Îndrept mărţişorul către lumea Internetului, pe „recepţie” fiind prietenii care au făcut din Radio Iaşi ceea ce înseamnă inelul – adică alianţă, ataşament, continuitate, fidelitate, legământ, legătură liber acceptată, protecţie, putere, unire…

[3] Originile sărbătorii mărţişorului nu sunt cunoscute exact, dar se consideră că a apărut pe vremea Imperiului Roman, când Anul Nou era sărbătorit în prima zi a primăverii, în luna lui Marte. Acesta nu era numai zeul războiului, ci şi al fertilităţii şi vegetaţiei. Dualitatea este remarcată în culorile mărţişorului, albul însemnând pace, iar roşul – război. Arheologii au descoperit obiecte cu o vechime de mii de ani care pot fi considerate mărţişoare. Ele au forma unor mici pietre de râu vopsite în alb şi roşu, înşirate pe aţă, pentru a fi purtate la gât. Cele două culori sunt deschise interpretărilor: roşul poate semnifica vitalitatea femeii, iar albul – înţelepciunea bărbatului. Astfel, şnurul mărţişorului exprimă împletirea inseparabilă a celor două principii. Anul Nou a fost sărbătorit pe 1 martie până la începutul secolului al XVIII-lea. Răspândit în toate zonele ţării, mărţişorul este pomenit pentru prima dată de Iordache Golescu; în Moldova, Muntenia, Dobrogea şi unele părţi ale Bucovinei exista obiceiul ca părinţii să lege, la 1 martie, copiilor lor o monedă de argint sau de aur la gât sau la mână. Moneda, legată cu un şnur roşu, un găitan din două fire răsucite din mătase roşie sau albă sau mai multe fire de argint şi aur se numeşte mărţişor, mărţiguş sau marţ. Mărţişorul era pus la mâinile sau la gâtul copiilor pentru a le purta noroc în cursul anului, pentru a fi sănătoşi şi curaţi ca argintul la venirea primăverii. În unele zone, copiii purtau mărţişorul 12 zile la gât, iar apoi îl legau de ramura unui pom tânăr. Dacă în acel an pomului îi mergea bine însemna că şi copilului îi va merge bine în viaţă. În alte cazuri, mărţişorul era pus pe ramurile de porumbar sau păducel în momentul înfloririi lor, copilul urmând să fie alb şi curat ca florile acestor arbuşti…

[4] Mărţişorul, un mic obiect prins într-un şnur alb cu roşu, este oferit persoanelor apropiate, pe 1 Martie, ca vestitor al sosirii primăverii, primind însă, în ultimii ani, semnificaţii diverse, de la podoabă aducătoare de noroc la simbol al renaşterii naturii În general, femeile şi fetele primesc mărţişoare şi le poartă pe durata lunii martie, ca semn al sosirii primăverii. În Moldova însă, obiceiul este ca fetele să dăruiască mărţişoare băieţilor. Împreună cu mărţişorul se oferă adesea şi flori timpurii de primăvară, cea mai reprezentativă fiind ghiocelul. Semnificaţia firelor alb şi roşu ce se împletesc într-un şnur de care este prins un mic obiect este relevată şi de unele legende. Astfel se spune că Soarele ar fi coborât pe pământ în chip de fată frumoasă şi ar fi fost ţinut prizonier de un zmeu. Pentru a-l elibera, un voinic s-a luptat cu zmeul vărsându-şi sângele în zăpadă. Soarele a urcat din nou pe cer şi, în locurile în care zăpada s-a topit, au răsărit ghiocei – vestitori ai primăverii. Se spune că, în vechime, mărţişorul era confecţionat din două fire răsucite de lână colorată – albă şi neagră sau albă şi albastră – şi era dăruit în prima zi din luna martie. Obiceiul mărţişorului este de fapt o secvenţă dintr-un scenariu ritual de înnoire a timpului – primăvara, la moartea şi renaşterea simbolică a Dochiei. Unele tradiţii spun că firul mărţişorului, funie de 365 sau 366 de zile, ar fi fost tors de Baba Dochia, în timp ce urca turma la munte. Asemănător Ursitoarelor care torc firul vieţii copilului la naştere, Dochia torcea firul anului primăvara, la naşterea timpului calendaristic…

[5] Obiceiuri similare sunt întâlnite în Bulgaria, Albania, Macedonia…