Proclamările locale ale canonizărilor celor șase sfinte femei din Arhiepiscopia Iașilor

Publicat de Andreea Drilea, 28 aprilie 2026, 12:06

La începutul acestui an, pe 6 februarie 2026, a avut loc la Patriarhia Română solemnitatea proclamării generale a canonizării celor 16 femei românce cu viață sfântă, canonizare aprobată de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în ședința de lucru de pe 1 iulie 2025.

            Între cele 16 sfinte femei se numără și șase sfinte propuse spre canonizare de Arhiepiscopia Iașilor, după cum urmează:

            –  Schimonahia Mavra de pe muntele Ceahlău (sec. XVII-XVIII), cu titulatura de Sfânta Cuvioasă Mavra de pe Ceahlău și cu cinstire în data de 4 mai;

–  Blandina Gobjilă (1906-1971), învățătoare, 15 ani deportată în Siberia, cu titulatura de Sfânta Mărturisitoare Blandina de la Iași și cu cinstire în data de 24 mai;

–  Olimpiada Tănase (1880-1967), mama Cuviosului Petroniu de la Prodromu, cu titulatura de Sfânta Olimpiada din Fărcașa și cu cinstire în data de 4 iulie;

–  Schimonahia Nazaria, prima stareță a Mănăstirii Văratec (1697-1814), cu titulatura de Sfânta Cuvioasă Nazaria de la Văratec și cu cinstire în data de 17 august;

–  Schimonahia Olimpiada, ctitora Mănăstirii Văratec (1757-1842), cu titulatura de Sfânta Cuvioasă Olimpiada de la Văratec și cu cinstire în data de 17 august;

–  Monahia Elisabeta (Safta) Brâncoveanu (1776-1857), cu titulatura de Sfânta Cuvioasă Elisabeta (Safta) Brâncoveanu și cu cinstire în data de 17 august;

Așa cum este rânduiala, proclamarea canonizării acestor sfinte se va face anul acesta și la nivel local, după următorul program:

4 mai – Sfânta Cuvioasă Mavra de pe Ceahlău (la Mănăstirea Durău);

17 mai – Sfânta Mărturisitoare Blandina de la Iași (la Catedrala Mitropolitană din Iaşi);

4 iulie – Sfânta Olimpiada de la Farcașa (în Parohia Farcașa, jud. Neamț);

16 august – Sfintele Cuvioase Nazaria, Olimpiada și Elisabeta (Safta) Brâncoveanu de la Văratec (la Mănăstirea Văratec, jud. Neamț).

Solemnitatea proclamării locale a canonizării Sfintei Cuvioase Mavra de pe Ceahlău (despre a cărei viață de sfințenie oferim detalii în textul atașat), va avea loc la Mănăstirea Durău luni, 4 mai 2026, la finalul Sfintei Liturghii. Cu o zi înainte, duminică, 3 mai 2026, începând cu ora 18.00, va fi săvârşită slujba de Priveghere.

Vom reveni în timp util cu informaţii referitoare la viitoarele evenimente prilejuite de aceste proclamări locale din Arhiepiscopia Iaşilor.

Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Iașilor

Viaţa Sfintei Cuvioase Mavra din Muntele Ceahlău

Sf Cuv Mavra

Viață sihăstrească pe Muntele Ceahlău a existat, cel mai probabil, de la apariția creștinismului la poalele Carpaților, dar s-a intensificat după ce monahismul românesc a cunoscut o reorganizare și o frumoasă înflorire după veacul al XIV-lea[1]. Nenumărați sihaștri sau călugări ori călugărițe de chinovie s-au nevoit aici[2], între ei și Sfânta Cuvioasă Mavra[3] din Muntele Ceahlău sau Muntele Pionului[4].

Aceasta a trăit pe la sfârșitul veacului al XVII-lea[5], fiind originară dintr-un sat de pe valea Bistriței, nu departe de Ceahlău[6]. Născută și crescută într-o familie evlavioasă, Maria, după cum s-a numit din Botez, a cunoscut frumusețea Sfintei noastre Ortodoxii încă din fragedă copilărie. Părinții ei, oameni de neam bun și credincioși, râvnitori spre cele sfinte, au crescut-o în credință și dragoste față de Dumnezeu, îndemnând-o la rugăciune și postire, dar și către săvârșirea faptelor bune. Era o fire blajină și iubitoare a frumuseților creației lui Dumnezeu care o înconjurau la tot pasul. Îndrăgea nespus păsările cerului și animalele pădurii, hrănindu-le mai cu seamă pe timpul iernilor grele, cu ger aspru și zăpadă. Dragostea pentru Evanghelia lui Hristos a cunoscut-o acasă, dar a intensificat-o la biserica din sat ori pe la mănăstirile și schiturile aflate prin preajmă, unde mergea în pelerinaj cu părinții și familia sa ori cu mulți copii de vârsta ei. Unele însemnări vechi ne arată că lângă satul Cuvioasei Mavra se afla Schitul Silvestru[7], înființat de un sihastru cu numele Silvestru, biserica așezământului călugăresc fiind ctitorită de domnitorul Bogdan al IV-lea, fiul lui Alexandru Lăpușneanul[8].

Purtând numele Născătoarei de Dumnezeu, copila Maria avea o mare dragoste și râvnă către Împărăteasa Cerului și a pământului, încât la vârsta tinereții i-a făgăduit Preasfintei Fecioare că-și va păstra curăția trupului toată viața, dorind să poarte pe fruntea ei cununa fecioriei, fără a nesocoti importanța celeilalte coroane, a căsătoriei, aleasă de cei ce doresc a urca spre Cer prin Taina Cununiei. La biserica din sat sau la mănăstirile din preajmă, copila Maria, întărită în credință de acasă, asculta cu luare aminte și cu inimă veghetoare cuvintele Sfintei Evanghelii, pătrunsă fiind de chemarea lui Hristos: „Oricine voiește să vină după Mine să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și să-Mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34). Îndemnul evanghelic al Mântuitorului a aprins în inima ei focul dorului de Cer și de viață călugărească. De aceea, luând învoire de la părinți, a plecat să-și caute locaș de sălășluire pentru a începe drumul anevoios al petrecerii monahale la vârsta de 20 de ani. S-a despărțit cu greu de casă și de locurile dragi, dar Casa Tatălui Ceresc o chema cu multă stăruință, încât tânăra Maria a pornit pe cărări umbroase în adâncimea codrului, gândind să-și găsească un loc tihnit în sihăstriile Ceahlăului, unde să se nevoiască[9].

Urcând potecile anevoioase, având ca tovarăș de drum o căprioară ce o însoțea tot timpul, tânăra Maria a întâlnit o cuvioasă călugăriță pustnică ce se nevoia în adâncimea codrului, nu departe de Schitul Silvestru; a rugat-o să-i dea câteva sfaturi la începutul vieții sihăstrești. Maica nevoitoare, văzând râvna tinerei, dar știind multele ispite ce se vor năpusti asupra ei în lipsa experienței duhovnicești trebuitoare petrecerii în pustnicie, a îndemnat-o, ca novice, să înceapă prin a trăi în mănăstire de obște, ca să aibă de unde deprinde rânduiala monahală, ascultarea și smerenia. „Mergi la Schitul lui Silvestru și acolo vei găsi odihnă sufletului”, i-a spus bătrâna călugăriță.

Luând acest îndemn ca venit din partea bunei sale proteguitoare, Fecioara Maria, cea plină de râvna vieții monahicești s-a îndreptat către Schitul Silvestru, locuit de maici cuvioase și rugătoare, care au primit-o în obștea lor. Aici a rămas o vreme, deprinzând grabnic rânduielile cinului îngeresc, arătându-se întru totul smerită și supusă, împlinind cu bucurie ascultările încredințate de maica stareță. A fost rânduită să grijească de sfânta biserică, aceasta îngăduindu-i să șadă mult timp în preajma icoanei Născătoarei de Dumnezeu, căreia îi înălța necontenite rugăciuni și psalmodieri. Nu a uitat sora Maria de iubirea ce o purta acasă păsărilor cerului și animalelor pădurii. Le îngrijea cu adâncă dragoste, mai ales pe cele ce se arătau neputincioase, bolnave ori flămânde. În clipele de răgaz, mergea în pădure să culeagă plante medicinale, iar la întoarcere căprioarele o însoțeau ca într-un frumos sobor[10].

După câțiva ani de ascultare și rugăciune, obștea maicilor a hotărât să o primească pe sora Maria în cinul îngeresc cu numele de Mavra. După călugărie, Cuvioasa Mavra a sporit nevoințele, rugăciunile și lacrimile, continuând să trăiască în adâncă smerenie care îi agonisea strălucite virtuți. Chilia mult nevoitoarei era, de fapt, un bordei modest, nu departe de chiliile celorlalte maici, construit chiar de ea din pământ și lemn. Acolo, Cuvioasa se nevoia cel mai mult, preschimbând smeritul locaș într-un „rai” al întâlnirii cu Dumnezeu, al liniștii și neîncetatei rugăciuni[11].

Sporirea duhovnicească o păzea cu necontenită smerenie, încât numeroase surori de mănăstire au luat-o drept model de ascultare și lucrare duhovnicească. Însă, dorind o mai aspră nevoință, Cuvioasa Mavra a cerut stareței mănăstirii să-i dea binecuvântare pentru a se retrage într-un loc mai ascuns al muntelui, ca să-și poată continua viața sihăstrească. Stareța a încuviințat cererea iubitoarei de sihăstrie, care s-a stabilit în poiana de la Ponoară, drept sub versantul Panaghiei, biruind astfel, cu dorul de Cer, vremelnica deșertăciune lumească. Aici s-a nevoit cu îndelungi postiri, cu privegheri necontenite, lacrimile brăzdându-i fața arsă de soarele dogoritor al verii sau de viscolele și gerurile nemilostive ale iernii. Dormea câteva ore pe scaun, făcea sute de metanii, mânca o dată pe zi, seara, mulțumindu-se cu câțiva pesmeți muiați în apă și cu puține fructe culese și uscate chiar de ea.

După ani de nevoință, Cuvioasa Mavra a început să fie căutată din nou de călugărițele viețuitoare prin mănăstirile și schiturile din Moldova care doreau să o asculte, să ia cuvinte de folos, să primească îndrumare pe drumul către Cer. S-au strâns, astfel, mai multe maici în jurul ei și, prin stăruitoare rugăminți, i-au cerut să le îngăduie să-i rămână alături, făcând și în acel loc sihăstresc un schit, ajutate de credincioșii din satele de la poalele muntelui care aflaseră de nevoința acestor monahii. Ca prin minune dumnezeiască, au zidit acolo o bisericuță cu hramul Schimbarea la Față a Domnului, chilii și dependințe pentru viața de obște a noii așezări, locul numindu-se și astăzi „Poiana maicilor”, plin fiind de mireasma rugăciunilor neîncetate.

Prin asprele nevoințe, prin rostirea neîncetată a Rugăciunii inimii sau a psalmilor, ajungând să știe întreaga Psaltire pe de rost, prin cercetarea zilnică a Sfintei Scripturi, Cuvioasa Mavra s-a învrednicit de mari daruri de la Dumnezeu: darul înainte vederii, darul vindecărilor și al povățuirii. Pentru aceasta, mulțime de oameni urcau muntele spre a primi cuvinte de folos și îndrumare, cerând ajutorul Cuvioasei în nenumăratele lor nevoi și necazuri. Pe toți îi mângâia, pentru toți avea cuvinte de încurajare, iar celor suferinzi de felurite boli le mijlocea vindecare de la desăvârșitul Taumaturg, Hristos Dumnezeu[12].

Surorile și maicile din jurul Cuvioasei Mavra erau martore la numeroasele minuni pe care le săvârșea mult nevoitoarea din Muntele Ceahlău, însă le-au păstrat ascunse ca pe o taină de mare evlavie. Dar Dumnezeu, Cel minunat întru sfinții Săi, a descoperit toate aceste fapte minunate când a găsit de cuviință, după săvârșirea ei din lumea pământească.

Simțind, cu darul lui Dumnezeu, că vremelnica-i viață se apropie de sfârșit, îmbunătățita monahie a spus ucenițelor ce o înconjurau cu dragoste: „Eu, mult păcătoasa și nevrednica, nu cutez să mulțumesc Atotțiitorului că S-a milostivit spre mine și m-a miluit până în ceasul de acum. Am petrecut în acest loc minunat și sfânt; am văzut de aici mărețiile creației lui Dumnezeu. Am cântat cu David, Psalmistul: «Ridicat-am ochii mei la munți, de unde va veni ajutorul meu. Ajutorul meu de la Domnul, Cel Ce a făcut cerul și pământul» (Psalm 120, 1-2). De aceea, Îi mulțumesc Domnului, după a mea nevrednicie, că m-a păzit să ajung la vârsta bătrâneților, în curăția pe care am făgăduit-o în tinerețile mele, când am plecat din lume. Am trăit aici mulți ani, nici nu le mai știu numărul. Singurul Dumnezeu Care a făcut timpul și stăpânește veacurile, El le știe pe toate. M-am nevoit după a mea putere și acum, la sfârșitul vieții pământești, trag nădejde că dulcele meu Mântuitor îmi va răsplăti, după marea Sa milostivire, neînsemnata jertfă ce I-am adus-o cu dor nestins de Cer, dar și cu dragoste pentru cei din lume, căci niciodată nu am încetat a mă ruga pentru părinții și binefăcătorii mei, pentru pacea a toată lumea, pentru ajutorul și propășirea neamului nostru românesc și pentru mântuirea tuturor credincioșilor. Pentru că am iubit singurătatea care lesne îți arată calea către Dumnezeu, vă rog, suratelor, ca, după trecerea din această lume, să lăsați trupul meu împovărat de ani și păcate aici, în Poiana de la Ponoară, unde împreună am viețuit, și să vă rugați ca să primesc îndurare de la Milostivul Dumnezeu. Cereți să vină și părintele duhovnic să mă pregătească pentru marea călătorie, spovedindu-mă și împărtășindu-mă”[13].

Maicile și surorile din obște au împlinit întru totul dorința Cuvioasei Mavra, chemând duhovnicul care a spovedit-o și a împărtășit-o, după rânduială. Chipul bătrânei s-a umplut de o nepământeană lumină și de o adâncă pace cerească, prevestind mult așteptata călătorie a sufletului ce avea să se întoarcă în mâinile Creatorului său. Primind Sfântul Trup și Sânge ale Mântuitorului Hristos, Cuvioasa a cerut suratelor să o lase în singură în odaie, ca să mulțumească Domnului după dumnezeiasca Cuminecătură. A doua zi, când maicile au intrat în chilia stareței lor, au găsit-o întinsă pe smeritul pat, cu fața către răsărit, cu mâinile încrucișate pe piept, ca și cum i le-ar fi așezat cineva, îmbrăcată după rânduială, cu toate cele ale unei maici, așa după cum arată rânduiala călugăriei. Înțelegând că buna lor povățuitoare și-a început călătoria spre Veșnicie, au tras clopotele și au împlinit cele de cuviință pentru înmormântare, depunând trupul Cuvioasei Mavra, după îndătinatele canoane, în biserica unde ani de-a rândul s-a rugat și a vărsat necontenite lacrimi. A treia zi, trupul Cuvioasei Mavra a fost dat țărânei acolo, în Poiana maicilor, după cum ea însăși poruncise[14]. Monahiile, deși întristate fiindcă au înmormântat pe buna lor povățuitoare, nutreau bună nădejde că Dumnezeu a așezat sufletul ei în ceata drepților, răsplătindu-i asprele nevoințe și neîmpuținata dragoste față de locașurile cele veșnice[15].

Din cele consemnate, Cuvioasa Mavra a trăit întru totul după perceptele Sfintei Evanghelii. După ani de nevoință, Cuvioasa Mavra a acumulat înțelepciunea Sfintei Scripturi și celorlalte cărți sfinte pe care le citea și din care dădea povețe duhovnicești atât maicilor care o căutau pentru viața și curată, cât și pentru credința ei dreaptă, dar și multor pelerini care urcau muntele ca s-o asculte și să ia cuvinte de folos, primind îndrumare în viața duhovnicească.

Ortodoxia credinței Cuvioasei Mavra s-a vădit și în rânduiala permanentă de a fi sub oblăduirea unui duhovnic, de a se spovedi și împărtăși cu multă conștiinciozitate și evlavie.

Fapte minunate din viaţa Sfintei Cuvioase Mavra

Fiind martore la multele minuni săvârșite încă din timpul vieții, călugărițele de la schitul din Poiana maicilor au început să spună credincioșilor care urcau muntele despre petrecerea minunată și faptele cele luminoase ale Cuvioasei Mavra; așa a ajuns până la noi viețuirea pilduitoare și plină de virtuți a Sfintei Cuvioase Mavra din Muntele Ceahlăului, care a rămas puternic înrădăcinată în conștiința Bisericii lui Hristos din binecuvântata Moldovă, dar și fixată în scris în mai multe cărți despre istoria monahismului moldav sau de spiritualitate românească[16].

Sfințenia vieții Cuvioasei și evlavia  mereu crescândă față de Cuvioasa Mavra au dus și la pictarea chipului ei în unele biserici mănăstirești sau de enorie ca, de pildă, Catedrala veche a Sfintei Mitropolii de la Iași, cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, biserica și clopotnița Mănăstirii Durău, biserica cu hramul „Nașterea Maicii Domnului” și catedrala cu hramul „Sfânta Teodora de la Sihla” de la Mănăstirea Sihăstria; biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, de la Mănăstirea Văratec, biserica cu hramul „Intrarea Maicii Domnului în Biserică” a Schitului Vovidenia – Mănăstirea Neamț și multe altele. Noi, cuprinși  bucurie sfântă că neamul nostru românesc a odrăslit un asemenea vlăstar care s-a sfințit prin nevoințe, neîncetate rugăciuni și postiri, o cinstim pe Sfânta Mavra în ceata cuvioaselor femei, încredințându-ne rugăciunilor ei pentru binele acestui neam și pământ, rostind cu psalmistul: „Minunat este Dumnezeu întru sfinții Săi” (Ps. 67, 36).

Viața plină de sfințenie a Cuvioasei Mavra a prins contur în inimile celor ce a cunoscut-o și s-au bucurat de povețele primite și minunile pe care le săvârșea încă din timpul vieții. Chipul luminos al Cuvioasei, aspecte din viața și minunile săvârșite au fost transmise prin  viu grai, din generație  în generație. Maici, călugări, preoți, mireni, au purtat dragostea și evlavia față de Cuvioasa Mavra din Muntele Ceahlău mai bine de două secole, după care au început să  fie  fixate în scris mărturii despre viața sihăstrească și minunile Cuvioasei Mavra în cele mai vechi  Sinaxare și Paterice românești. Preotul Liviu Stan, citând dintr-un Pateric românesc din 1888 care, din păcate, nu se mai păstrează, arată că Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla și Cuvioasa Nazaria de la Muntele Pion au trăit în jurul anului 1760. Este amintită și Cuvioasa Mavra, fără a se preciza, însă, anul[17]. La Sfinții Cuvioși Chiriac de la Tazlău și Partenie de la Agapia se precizează anul 1660. Această „contemporaneitate” a celor două nevoitoare s-ar putea aplica și Cuvioasei Mavra.

În vederea pregătirii primei canonizări oficiale din Biserica Ortodoxă Română, din 1950, dar și după acest moment istoric, mulți profesori de teologie au scris numeroase studii și articole privind vechimea credinței dreptmăritoare la români, dar și dovezi ale faptului că Biserica noastră a odrăslit de-a lungul timpului mai mulți sfinți, aceasta fiind dovada neclintită că, prin ierarhii și preoții ei, propovăduiește drept Cuvântul lui Dumnezeu; că Biserica Ortodoxă Română conduce la sfințenie, căci prin viața ei sacramentală face ca Hristos Cel Unul să fie prezent în nenumărații sfinți români. În multe dintre aceste scrieri este amintită și Cuvioasa Mavra din Ceahlău.

Mai mult, ea a fost pictată încă de la jumătatea secolului trecut în multe biserici din Moldova. De exemplu, în biserica Schitului Vovidenia al Mănăstirii Neamț, Cuvioasa Mavra a fost pictată alături de mulți alți sfinți români, încă din 1968.

Tradiția evlaviei față de Cuvioasa din Ceahlău, se vădește și în faptul că multe maici din Moldova și nu numai, au primit numele „Mavra” la călugărie. Monahii și rasofore cu numele Mavra sunt la Mănăstirile Văratec, Durău, Paltin.

Mai mult, sunt și credincioase în Moldova, care au primit la Taina Botezului numele de Mavra sau Maura.

[1] Pr. C. Matasă, Palatul Cnejilor, Ed. Cartea Românească, București, 1935, p. 24.

[2] Gheorghe Balș, Bisericile moldovenești din veacurile al XVII-lea și al XVIII-lea, București, 1933, p. 325.

[3] † nestor, Arhiepiscop al Craiovei și Mitropolit al Olteniei (coordonator), Sfinți români și apărători ai legii strămoșești, IBM al BOR, București, 1987, p. 416.

[4] Numele de „Pionul” s-a dat muntelui Ceahlău probabil după numele Schitului Silvestru zis și Pionul, așa cum este pomenit într-un hrisov din 1641. Numele de Pionul vine de un  cuvios sihastru cu numele Peon, care viețuirea în Schitul Silvestru, așezare care s-a mai numit și schitul lui Peon sau Pion. Numele călugărului, deși astăzi este foarte rar întâlnit, a fost pus după  un sfânt mucenic cu numele Peon, serbat în fiecare an pe 1 iunie (Sinaxar Ortodox General și Dicționar Aghiografic, îngrijit de  Arhim. Ioanichie Bălan, Ed. Episcopiei Romanului, 1998, p. 178.

[5] Pr. dr. Liviu Stan, Sfinții români, Tipografia Arhidiecezană, Sibiu, 1945, p. 70.

[6] Protos. Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Ed. Episcopiei Dunării de Jos, Galați, 1990, p. 277.

[7] Ioan Neculce, Buletinul muzeului municipal lași, fascicola 6, 1926-1927, p. 286.

[8] Diacon Ioan Ivan, Cuvioasa Mavra, în „Sfinți români și apărători ai legii strămoșești”, IBM al BOR, București, 1987, p. 416.

[9] Arhim. Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, p. 277.

[10] Diacon Ioan Ivan, Cuvioasa Mavra, în „Sfinți români și apărători ai legii strămoșești”, IBM al BOR, București, 1987, p. 147.

[11] Arhim. Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, p. 278.

[12] Arhimandriții Timotei Aioanei și Varlaam Merticariu (coordonatori), Părintele Ioan Ivan de la Neamț, un arhidiacon erudit și un profesor evlavios, Ed. Basilica, București, 2009, p. 331.

[13] Arhim. Ioanichie  Bălan, Patericul românesc, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, p. 278-279.

[14] Arhim. Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, p. 278.

[15] Arhim. Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, p. 278.

[16] Pr. dr. Liviu STAN, Sfinții români, Tipografia Arhidiecezană, Sibiu, 1945, p. 70.

[17] Pr. dr. Liviu STAN, Sfinții români, Tipografia Arhidiecezană, Sibiu, 1945, p. 70