Ascultă Radio România Iași Live

Teatrul Tineretului, producător al Taberei Pre-HOP 2026: Silviu Purcărete și președintele UNITER, Dragoș Buhagiar, la deschidere

Teatrul Tineretului, producător al Taberei Pre-HOP 2026: Silviu Purcărete și președintele UNITER, Dragoș Buhagiar, la deschidere

Publicat de Andreea Drilea, 23 iulie 2026, 07:36


Teatrul Tineretului din Piatra-Neamț este, în această vară, producătorul celei de-a treia ediții a Taberei Pre-HOP — un atelier intensiv de formare desfășurat în perioada 20–26 iulie 2026, la care participă 25 de tineri actori selectați pentru Gala HOP. Gala Tânărului Actor. Proiectul se realizează în parteneriat cu Uniunea Teatrală din România (UNITER) și cu finanțarea Consiliului Județean Neamț.

Timp de șapte zile, tinerii lucrează sub direcția artistică a regizorului Silviu Purcărete — director artistic al întregului program al Galei HOP 2026 — cu o echipă de formatori din care fac parte muzicianul Vasile Șirli, criticul de teatru și scriitorul Sebastian-Vlad Popa, actrițele Ana Bianca Popescu și Ada Lupu, poetul și traducătorul Radu Vancu și cercetătorul literar Ștefan Baghiu.

„Aici s-au format generații de actori, regizori și scenografi, aici s-au născut colaborări care au marcat teatrul românesc, iar astăzi această tradiție continuă prin întâlnirea dintre mari creatori și o nouă generație de artiști”, a declarat directorul Teatrului Tineretului, Andrei Merchea, la conferința de deschidere.

Directorul a mulțumit partenerilor și finanțatorului proiectului: „Îi mulțumesc domnului Daniel-Vasilică Harpa, președintele Consiliului Județean Neamț, precum și Consiliului Județean Neamț, finanțatorul principal al Teatrului Tineretului.

Datorită acestui sprijin, Teatrul Tineretului este producătorul Taberei Pre-HOP 2026 și poate aduce la Piatra-Neamț un proiect de importanță națională pentru formarea noii generații de actori.” Andrei Merchea a mulțumit, de asemenea, președintelui UNITER, Dragoș Buhagiar, și Uniunii, pentru încrederea acordată în găzduirea acestei ediții.

Pentru gazde, tabăra confirmă o direcție asumată: „aceea ca teatrul să fie un loc al formării, al cercetării și al dialogului dintre generații. Experiența și tinerețea nu se află în opoziție — ele se întâlnesc, se influențează și se transformă reciproc”, a spus Andrei Merchea.

Directorul artistic Silviu Purcărete a descris Teatrul Tineretului drept „un teatru legendar, care a avut un destin rar și care sper să continue în același fel”. Regizorul a mărturisit că, în astfel de întâlniri, cei care au cel mai mult de câștigat sunt mentorii, nu tinerii: „Beneficiul e mai mult de partea noastră decât de a lor. Nu știu ce-i vom putea învăța, dar cred că le putem transmite ceva — o să vedem.”

Criticul de teatru Sebastian-Vlad Popa a atras atenția asupra dimensiunii excepționale a întâlnirii: „Silviu Purcărete nu este doar un regizor important. Este unul dintre marii artiști ai lumii la ora aceasta, în termeni absoluți — nu de marketing sau de circulație, ci un mare creator în domeniul artelor în general. Suntem într-o poziție de privilegiu de neimaginat.”

Paul Chiribuță, șeful Serviciului literar-artistic al Teatrului Tineretului, are o legătură veche cu Silviu Purcărete: între 1997 și 2008 a fost profesor și director pedagogic al Academiei de Teatru din Limoges (Franța) — „o școală de teatru valoroasă”, cum a numit-o Buhagiar, construită împreună cu regizorul. Chiribuță a evocat istoria locului: „Aici exista tradiția că veneau șefii de promoție, cei mai buni regizori — așa s-a creat legenda Teatrului Tineretului din Piatra-Neamț. Sperăm ca, sub direcția domnului Merchea, teatrul să revină la gloria lui de altădată.” El a subliniat că astfel de întâlniri „stabilesc un spirit al unei generații” și că „peste ani, această generație va însemna ceva pentru teatrul românesc”.

Prezent în calitate de președinte al UNITER — Uniunea care a creat „Gala HOP. Gala Tânărului Actor”—, scenograful Dragoș Buhagiar a amintit că evenimentul a fost fondat de Ion Caramitru și de profesorul Cornel Todea, iar astăzi este lărgit și amplificat ca proiect, tabăra de la Piatra-Neamț fiind parte a acestei dezvoltări. „Avem o datorie — teatrul ne-a oferit enorm și cred că trebuie să oferim, la rândul nostru, necondiționat, experiența noastră”, a spus el, adăugând că tinerii au fost selectați „printr-un filtru corect, în care singurul criteriu este valoarea”.

Compozitorul Vasile Șirli, aflat pentru prima dată la Piatra-Neamț, a spus că „oamenii sunt cei care contează — poate mai frumoși decât locul”. Atelierele sale sunt „întâlniri de descoperire reciprocă”: „Le dau muzică să asculte, să judece singuri, să-și formeze criterii noi — pentru că muzica poate contribui la a-ți pune în valoare talentul și la a-ți ameliora meseria de actor.” Împreună cu Silviu Purcărete și Dragoș Buhagiar, Șirli face parte, de altfel, dintr-o echipă de creație de lungă durată — regizor, scenograf și compozitor care lucrează de ani buni în același limbaj.

Cele două actrițe din echipă, Ana Bianca Popescu și Ada Lupu, și-au exprimat bucuria și onoarea de a face parte din proiect. „Sunt emoționată, recunoscătoare și onorată să fiu în această echipă, alături de profesorul meu de actorie , domnul Chiribuță, și de acești mari creatori. Suntem aici să ne reamintim începuturile, care nu sunt foarte îndepărtate, să învățăm și să descoperim împreună”, a spus Ana Bianca Popescu. Ada Lupu, ea însăși laureată a Galei HOP în urmă cu ani, a mărturisit emoția de a trece de partea formatorilor: „Am fost și noi cândva tineri. Sper să aducem în fața voastră tot ce am acumulat mai bun. Vom fi cu toții în mâinile voastre — vă urez succes!”

Tabăra Pre-HOP funcționează ca etapă pregătitoare pentru concursul propriu-zis: participanții își continuă „drumul HOP” către Gala HOP. Gala Tânărului Actor, ediția a 29-a, programată în perioada 27–30 august 2026, la Teatrul de Stat din Constanța, cu transmisiune live pe pagina de Facebook a Galei.

 

Cu stimă,

Echipa TT

(AUDIO) CultSEN, acolo unde cultura a întâlnit experiența și înțelepciunea seniorilor
Evenimente luni, 27 iulie 2026, 09:40

(AUDIO) CultSEN, acolo unde cultura a întâlnit experiența și înțelepciunea seniorilor

La Iași, în ziua de sâmbătă, 13 iunie 2026, începând cu ora 10, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” s-a...

(AUDIO) CultSEN, acolo unde cultura a întâlnit experiența și înțelepciunea seniorilor
SOMMERFEST RĂDĂUȚI, Muzica comunităților, ediția a XII-a
Evenimente vineri, 24 iulie 2026, 12:52

SOMMERFEST RĂDĂUȚI, Muzica comunităților, ediția a XII-a

  În perioada 5-9 august va avea loc „SOMMERFEST RĂDĂUȚI – Muzica Comunităților”, festival ajuns la cea de a XII-a ediție, care...

SOMMERFEST RĂDĂUȚI, Muzica comunităților, ediția a XII-a
Conferințele SFR revin cu ediția a II-a: patru întâlniri despre film, jurnalism și dialog, construite în jurul terapiei
Evenimente vineri, 24 iulie 2026, 12:51

Conferințele SFR revin cu ediția a II-a: patru întâlniri despre film, jurnalism și dialog, construite în jurul terapiei

Într-o perioadă în care totul pare să se întâmple cu viteză, Festivalul Serile Filmului Românesc propune și anul acesta o serie de...

Conferințele SFR revin cu ediția a II-a: patru întâlniri despre film, jurnalism și dialog, construite în jurul terapiei
Artă fără bariere: Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași lansează un program major de incluziune și excelență educațională prin proiectul „ArtEvolutis+”
Evenimente joi, 23 iulie 2026, 13:47

Artă fără bariere: Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași lansează un program major de incluziune și excelență educațională prin proiectul „ArtEvolutis+”

Artă fără bariere: Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași lansează un program major de incluziune și excelență...

Artă fără bariere: Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași lansează un program major de incluziune și excelență educațională prin proiectul „ArtEvolutis+”
Evenimente joi, 23 iulie 2026, 10:48

„Inginerie și Poezie”, ediția a III-a, la Palatul Culturii din Iași

Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași – Muzeul Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu”, în parteneriat cu Secția de Reparații...

„Inginerie și Poezie”, ediția a III-a, la Palatul Culturii din Iași
Evenimente joi, 23 iulie 2026, 10:42

Comunicat de presă – Expoziția de arte vizuale „Bagaj Interdimensional”

Muzeul Județean Botoșani găzduiește, în perioada 25 iulie – 12 august 2026, în Galeria „Colecția de Artă”, expoziția personală de...

Comunicat de presă – Expoziția de arte vizuale „Bagaj Interdimensional”
Evenimente joi, 23 iulie 2026, 10:02

Atipic Beauty Iași 2026

Asociația Open Your Heart, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași, vă invită la Atypic Beauty Iași 2026, o nouă ediție a...

Atipic Beauty Iași 2026
Evenimente miercuri, 22 iulie 2026, 12:49

Comunicat de presă – Expoziția de grup „Marină”

„Inima omului seamănă foarte mult cu marea, are furtunile, are mareele și, în adâncurile sale, are și perlele ei”, spunea cândva Vincent...

Comunicat de presă – Expoziția de grup „Marină”