Livia Onceriu, ieșeanca pasionată de botanică, de la bananieri pitici până la plante exotice aduse din Singapore: „dacă ai o plantă sau ai câteva sute, cred că nu contează, important e să ai măcar una, să ai curajul de a începe cu una.” Emisiunea „Weekend cu prieteni”, realizator – Horia Daraban (5.10.2025)
Publicat de hdaraban, 7 octombrie 2025, 17:46
Botanică și geografie, deși sunt, pot fi privite ca discipline sau preocupări științifice separate, ele, în cazul poveștii noastre, creează un melanj pentru a servi pasiunii creșterii plantelor, care au și caracter exotic.
În spatele unor astfel de formulări sunt preocupările unor oameni pentru care universul verde oferă satisfacții de ordin estetic și nu numai.
Confirmări vin din răspunsurile doamnei Livia Onceriu, care, în apropiere de Iași, a dezvoltat o veritabilă grădină botanică: plantele adunate din cele patru zări au ajuns în sere și spațiile în aer liber special amenajate. „Am un fel de listă de dorințe și mă duc la Grădina Botanică Iași și acolo spun: „planta asta o am, planta asta nu o am, pe asta o vreau”. Și după aia, mă strădui să o obțin, de undeva tot o găsesc.”
Deși îngrijirea sutelor de specii de plante necesită un efort constant în fiecare anotimp, Livia Onceriu spune că „există o satisfacție pe care o ai în momentul în care vezi o floare care îmbobocește, o urmărești, a mers, n-a mers. Dar trebuie să-i acorzi timp și să ai răbdare și totdeauna, totdeauna ai să ai o satisfacție.
Chiar și pentru plantele care nu fac flori. Vezi o crenguță nouă, o frunză nouă, un mugure care apare undeva, e mare lucru. E ca și cum te uiți la natura cum crește.”
Cât despre efectul gestului de a crește plante, interlocutoare recunoaște că o face să se simtă mai bine, „îmi consumă o parte din energia negativă și mă calmează. Dacă ai o plantă sau ai câteva sute, cred că nu contează, important e să ai măcar una, să ai curajul de a începe cu una.”
Horia Daraban: Banane, dar și alte fructe exotice crescute aproape de Iași?
Livia Onceriu: Da, dacă vă referiți la recolta din 2023, am reușit să adunăm în jur de 10 banane, atât s-au copt într-un ghiveci de 45 cm diametru, dintr-un bananier din clasa Musa Cavendish, bananier pitic.
Horia Daraban: Să devoalăm, răspunsul vine din partea doamnei dr. Livia Iolanda Onceriu, cea care în grădina sa, în aer liber și în sere, are o întreagă colecție de plante; adunate din călătorii pe întreg mapamondul?
Livia Onceriu: Aproape. Încă n-am bătut America de Sud, dar mă strădui!
Horia Daraban: Prima plantă adusă dintr-o călătorie, doamna doctor?
Livia Onceriu: Prima plantă a fost o orhidee Phalaenopsis, pe care am cumpărat-o în 1990 din Belgia. Vă dați seama, dacă vorbesc despre 1990, era prima ieșire spre vest și m-am întors acasă, în mașină, 3000 de km, cu un ghiveci, cu o floare, în brațe.
Horia Daraban: Din 1990, o floare, acum, în toamna lui 2025, o grădină extrem de bogată. Diversă?
Livia Onceriu: Da, este foarte diversă. Eu sunt un colecționar și, din cauza acestui fapt, tot ce apare nou sau tot ce am putut obține, fie prin schimburi, fie, efectiv, achiziționând, am luat, am încercat să văd cum cresc, cum se dezvoltă, să le multiplic.
Horia Daraban: Diversitate sau concentrată pe o anumită zonă a botanicii?
Livia Onceriu: Diversitatea este limitată, în sensul că nu poți crește chiar orice. Condițiile pe care trebuie să le asiguri plantelor, câteodată, sunt dificil de realizat. M-am străduit cât am putut.
De exemplu, am, în acest moment, o seră tropicală, o seră caldă, care se întreține cu cheltuieli, vă dați seama, dar unde reușesc să țin niște plante tropicale în condiții optime; mai am o seră de zona temperată, care imită zona temperată, și o seră rece, și în fiecare am adaptat anumite specii.
Horia Daraban: Dacă ar fi să dăm exemple legate de plantele care se găsesc în sere, în cea pentru clima tropicală, am spus de bananier.
Livia Onceriu: Da. Bananierul, primul exemplar, l-am achiziționat în urmă cu vreo 10 ani și, după aceea, am multiplicat. În fiecare an, dăruiesc la prieteni și cui mai dorește un bananier.
Bananierul se crește greu la noi pentru că are nevoie de căldură, umiditate, lumină. Nu-i place orice climat. Chiar dacă este cald, să zicem vara la noi, dacă e prea cald, e prea mult, trebuie umbrit. Deci sunt niște condiții pe care trebuie să le reproduci.
Horia Daraban: Pe lângă bananier, în sera tropicală?
Livia Onceriu: Palmieri, 3, 4, 5, nici nu mai știu câte specii. Sunt așa de multe, deci eu am sute de specii. E foarte greu să vă spun, acum, câte sunt în total, nu le-am numărat niciodată. Să știți că eu mă compar cu Grădina Botanică. Am un fel de wishlist, o listă de dorințe, și mă duc la Grădina Botanică Iași și acolo spun „planta asta o am, planta asta nu o am, pe asta o vreau”. Și după aia, mă strădui să o obțin, de undeva tot o găsesc.
Horia Daraban: Pasiunea pentru botanică, pentru plante, plante exotice are o sursă?
Livia Onceriu: Da, din călătorii. Din Singapore mi-am adus o orhidee. Am transportat-o pe avion, am ținut-o așa cu drag și am ajuns cu ea în țară.
Tot din Singapore, am primit un arbore, care acum crește la mine în seră, tocmai l-am transplantat de curând. Într-un container mai mare este o Plumeria, este o specie rară, crește numai în zonă tropicală, este cunoscut și sub numele de Frangipani. Face o floare extrem de parfumată, este chiar folosită esența la parfumuri, este o minunăție.
Când văd că ies mugurii de floare, și înflorește deja de 3 ani la mine, este o minunăție.
Horia Daraban: Pasiunea dumneavoastră pentru botanică are o dimensiune solitară sau ea se întâlnește cu ceea ce fac și alți botaniști amatori, mai mult sau mai puțin?
Livia Onceriu: În cercul meu de prieteni, toată lumea știe că eu colecționez plante și de multe ori beneficiez de suportul prietenilor și cine aude despre cineva care colecționează sau care are plante pe care eu le caut, mai am posibilitatea să mai fac schimb pe ici pe-colo, dar marea majoritate sunt achiziționate din diverse surse.
Nu există excursie în oraș la cumpărături după pantofi, există excursie în oraș după plante. Și excursia în oraș după plante, de obicei, este fructuoasă, că, slavă Domnului, acum se găsesc și la noi mulți comercianți care aduc tot felul de plante și cine este doritor și cui îi place să facă peisagistică, cui îi place să facă așa ceva, chiar are ce face.
Horia Daraban: Ați menționat, dumneavoastră, despre o plantă care face flori foarte frumoase.
Livia Onceriu: Frangipani.
Horia Daraban: Ce primează, esteticul sau utilul? Se îmbină?
Livia Onceriu: La mine, esteticul. Utilul e mai greu de înțeles și de văzut, pentru că nu am decât puține plante care pot fi utile, să spunem, acasă. Deci eu sunt pe zona vizualului, culoare, formă.
Horia Daraban: Dumneavoastră ați menționat la un moment dat, ideea de climat, de seră și care să răspundă nevoilor plantelor. Dincolo de acest aspect, care sunt limitele în adoptarea unor plante exotice?
Livia Onceriu: Timpul pe care îl aloci, pentru că este o activitate în care zilnic trebuie să îți oferi timp pentru a lucra cu plantele în seră. Pe lângă mine, au învățat mulți viitori grădinari cum să lucreze și ce să facă pentru anumite plante. Grădina este mare, mii de metri pătrați, deci numai serele au cam 100 de metri pătrați. Deci sunt mari, sunt mai multe, iar restul este grădină amenajată în sistem parc.
Horia Daraban: Întreținerea plantelor înseamnă întâlnirea cu ele în fiecare zi?
Livia Onceriu: Da, pentru că, în afară de faptul că anumite lucruri, de exemplu microclimatul, îl poți controla chiar și de la distanță, adică eu am pus de exemplu higrotermometre, pot verifica dacă e vânt, dacă nu e vânt, am și sisteme automate de închidere a obloanelor la sere, în cazul că se pornește o furtună, e prea frig, e prea umed, așa mai departe, dar zilnic trebuie să mergi pe acolo.
Chiar dacă nu merg eu, merge cineva care verifică starea plantelor, curăță foliajul care deja s-a uscat sau nu mai este estetic. Verifică starea sănătății plantelor, pentru că serele alea sunt într-o grădină mai mare, în jur, în pădure.
Tot timpul sunt dăunători care intră în sere, plantele sunt scoase, cele pe care le pot ține și marea majoritate le scot vara, la aer curat, la soare direct. Și atunci, sigur, sunt și dăunătorii. Iar după ce le-ai scos afară, trebuie să le verifici.
Pentru că dacă scapi dăunătorii într-o seră, după aia, ai mult, mult, mult de suferit. Pierzi plante, cheltuiești o grămadă de bani pentru tratamentul lor, este foarte dificil. Plus, nu-i numai sera.
Trebuie să-ți pregătești compostul, se adună cantități enorme, de la iarbă tăiată până la frunze, până la resturi, plus resturile vegetale din casă, din gospodărie. Deci nu fac singură treaba asta. Este o echipă întreagă care lucrează alături de mine. Sunt angajații mei și lucrăm, aici pot să mă laud, foarte bine.
Horia Daraban: Dincolo de activitatea propriu-zisă, le vorbiți plantelor?
Livia Onceriu: Nu sunt adeptul vorbitului cu plantele, dar le pun muzică. Nu știu dacă vorbitul în sine poate reprezenta o influență pozitivă asupra plantelor, dar muzica, cu siguranță; pentru că muzica, la urma urmei, este o emisie constantă de unde care s-ar putea să transmită ceva plantelor.
Horia Daraban: Apropo de efectul muzicii asupra plantelor, în sens invers, plantele, creșterea lor, grija pentru ele, ce efect are asupra dumneavoastră, asupra omului?
Livia Onceriu: Eu mă simt întotdeauna foarte bine; dacă sunt plante și dacă văd ceva verde undeva, mă uit să văd ce plantă este, cum crește, ce codiții are. Pentru orișice durere, a intrat într-o seră și a vedea flori frumoase, colorate, a vedea forme diferite, fiecare plantă are structura ei, are forma ei, e o plăcere.
Pentru mine nu este numai asta, ci și lucrul efectiv. Să stau acolo cu mâinile în pământ e o plăcere.
Horia Daraban: Vă schimbă starea de spirit apropierea de plante și dacă da, în ce fel?
Livia Onceriu: De cele mai multe ori, în bine. Mă simt mai bine, îmi consumă o parte din energia negativă și mă calmează. Dacă ai o plantă sau ai câteva sute, cred că nu contează, important e să ai măcar una, să ai curajul de a începe cu una.
Horia Daraban: Te face mai răbdător?
Livia Onceriu: Da. Și există o satisfacție pe care o ai în momentul în care vezi o floare care îmbobocește, o urmărești, a mers, n-a mers. Dar trebuie să-i acorzi timp și să ai răbdare și totdeauna, totdeauna ai să ai o satisfacție.
Chiar și pentru plantele care nu fac flori. Vezi o crenguță nouă, o frunză nouă, un mugure care apare undeva, e mare lucru. E ca și cum te uiți la natura cum crește.
Horia Daraban: Apropo de satisfacție, dumneavoastră ați donat plante Grădinii Botanice de la Iași. Ultimul gest?
Livia Onceriu: Da, a fost acum, recent. Eram într-o dilemă, nu știam cum să rezolv o situație. În urmă cu câțiva ani, am achiziționat de la Grădina Botanică din Berlin niște semințe. Le-am adus acasă, le-am plantat, m-am uitat la ele cum cresc, erau foarte frumoase. Așteptările mele au fost depășite cu șase metri. M-am trezit că am cumpărat de fapt un copac.
Serele mele au numai șase metri înălțime și, când am atins această limită cu o grămadă de plante rezultate din semințele respective, a trebuit să fac ceva. Am găsit soluția cea mai potrivită și am căutat specialiștii cei mai buni care să poată să beneficieze, la urma urmei, de efortul meu de 10 ani de zile. Și am zis că cine poate să facă chestia asta decât Grădina Botanică și cumva…
Horia Daraban: Plantele dumneavoastră ajung și la public.
Livia Onceriu: Absolut, absolut.
Horia Daraban: Ce proiecte legate de grădina dumneavoastră, de serele dumneavoastră aveți în vedere? Achiziția de noi plante?
Livia Onceriu: Ca proiecte, pentru această toamnă, este cumva în desfășurare renovarea uneia dintre sere. Este sera în care țin iarna colecția de rododendroni, azalee, multe culori, multe forme. Iar în rest, pentru achiziții, voi face o incursiune în Cipru, de unde sper să găsesc o soluție să aduc niște semințe de conifere, care cresc, efectiv, numai în Cipru.
Horia Daraban: Se pot adapta?
Livia Onceriu: Nu știu, dar voi încerca. Eu sunt o temerară. Cu siguranță, pot să fie și pierderi. Dar dacă nu încerci, nu știi ce-ți oferă șansa.
Interviu realizat de Horia Daraban
Sursa foto: Livia Onceriu
