Ion Ionescu de la Brad… „preocupat mai mult de de agricultori decât de agricultură”

Publicat de Nicolae Tomescu, 24 iunie 2017, 07:00

Ion Ionescu de la Brad, născut în 24 iunie 1818, localitatea Roman, cu numele de Ion Isăcescu (fiu de preot)-plecat la Domnul în 17/31 decembrie 1891, Brad (Filipeni),

se numără printre personalitățile secolului al XIX-lea care au militat, cu energie și devotament, pentru propășirea românilor, care s-au bucurat de admirația opiniei publice internaționale și au contribuit la „îmbogățirea” tezaurului gândirii și științei mondiale.

Revoluționar pașoptist,

membru de onoare al Academiei Române, membru al Societății de Statistică din Londra,

a activat ca agronom, economist, savant și scriitor,

a studiat, în țară, la „Academia Mihăileană” din Iași, apoi a urmat, în Franța, agronomia, științele naturii și științele economice.

La Paris, Ion Ionescu de la Brad a închegat o prietenie strânsă cu alți tineri aflați la studii, animați de năzuința îmbunătățirii vieții materiale și spirituale românești; a stabilit, de asemenea, relații cu multe personalități progresiste ale societății franceze, trăind în mijlocul frământărilor care au premers și au pregătit revoluția de la 1848.

Reîntors în țară, a fost primul profesor român de științe agricole – la „Academia Mihăileană” din Iași (1842-1848).

În mai 1845, luând contact, la Mânjina, cu Nicolae Bălcescu, Mihail Kogălniceanu, C. Negri, V. Alecsandri, a aderat la programul de eliberare națională și socială. În timpul revoluției de la 1848, din inițiativa lui Bălcescu, guvernul revoluționar l-a chemat la București, unde, în calitate de vicepreședinte, a condus Comisia proprietății (alcătuită din deputați, țărani și boieri) – creată în scopul de a găsi soluții problemei agrare, principala problemă a revoluției de la 1848, trebuia să întocmească un proiect de lege pentru înfăptuirea articolului 13 din „Proclamația de la Islaz”. Cât s-au desfășurat lucrările, Ion Ionescu de la Brad a combătut atitudinea retrogradă a proprietarilor și a sprijinit, prin intervențiile sale, cererile îndreptățite pe care la formulau țăranii. Armata otomană, chemată pentru a înăbuși revoluția, l-a arestat și pe Ion Ionescu de la Brad; după câteva săptămâni, acesta a reușit să evadeze împreună cu alți conducători ai revoluției, trecând apoi în Transilvania, unde a stat până la mijlocul lunii februarie 1849; a vizitat taberele revoluționarilor români și pe prefecții lor – „Solomon, Dobra, Buteanu și pe vestitul Iancu” (mărturisește, cu admirație, într-o scrisoare către Nicolae Bălcescu).

Exilul în Turcia, impus de înăbușirea revoluției, s-a prelungit opt ani și patru luni, timp pe care Ion Ionescu de la Brad l-a consacrat preocupărilor științifice, îndeplinind și unele funcții: expert și consilier imperial, director al  „Școlii de agricultură” de la San-Stefano, administator al domeniilor din Thessalía ale marelui vizir (unde a înființat o școală profesională de agricultură și trei ferme model mici pentru țăranii greci) etc.

În călătoriile de studiu prin ținuturile aflate sub stăpânirea Imperiului Otoman, a cercetat și a interpretat realitățile și fenomenele naturale și sociale, tipărind, în limba franceză, cinci monografii și un raport. Printre lucrările publicate[1] figurează Excursie agricolă în Dobrogea, studiu analitic asupra condițiilor agricole și sociale, de vibranță atitudine românească. Din cele 12 scrisori trimise în acestă perioadă lui Ion Ghica, se desprinde pasiunea lui Ion Ionescu de la Brad față de adevărul științific și în privința unghiului de incidență sub care milita pentru viitorul mai bun al românilor.

După întoarcerea din exil (1857), Ion Ionescu de la Brad a fost primul director al statisticii din Moldova, apoi profesor de contabilitate, economie politică și financiară (la Iași). Pentru susținerea drepturilor țărănimii, a înființat 4 (patru) gazete, cea mai cunoscută fiind „Țeranul român” (1861-1863).

Pus în faţa unor probleme cu totul noi (pe care nu le întâlnise nici în Franţa), a reuşit sã înveţe cum se fac cercetări sociale pe calea anchetelor. Adevărat, Frédéric le Play începuse, încă din 1855, să publice seria celor 6 volume Les ouvriers européens şi, în 1864, cele două volume La réforme sociale en France; Ion Ionescu de la Brad nu se mulţumeşte, precum în cazul le Play, să alcătuiască – prin numeroşi colaboratori – „bugete de familie”, ci execută anchete personale la faţa locului, acoperind, sistematic, toate satele dintr-un judeţ, inaugurând, astfel, seria „monografiile zonale”. Pe de altă parte, centrându-şi atenţia asupra efectelor Legii Rurale, el creează şi tehnica „centrării” monografiilor „pe probleme”, devansând, din punct de vedere cronologic, „şcoala românească de sociologie” (aceasta va trece, mai târziu, de la monografiile „săteşti” la cele „zonale” şi „centrate pe probleme”).

Fin cunoscător al problemelor rurale, Ion Ionescu de la Brad a fost consultat de Alexandru Ioan Cuza la alcătuirea legii pentru reforma agrară; a fost numit inspector general al agriculturii pentru toată țara (1864-1869), funcție în care a îndrumat aplicarea reformei agrare.

A condus, preț de 22 de ani, ferma-școală de la Brad, unde a practicat o agricultură model, aplicând metode dintre cele mai avansate pentru timpurile respective. Ca deputat al țăranilor, Ion Ionescu de la Brad a militat pentru cauza celor mulți și nevoiași. Cu competența și autoritatea recunoscute, a reprezentat România la congrese internaționale, expoziții în străinătate ș.a.

[1] Se adaugă lucrarea sa din 1866, Agricultura română din judeţul Dorohoi, apoi cea din 1867, Agricultura română din judeţul Mehedinţi şi, în sfârşit, cea din 1869 – Agricultura română din judeţul Putna, toate trei formând volume compacte (de peste 500 de pagini fiecare). De menționat şi monografiile fãcute pe localitãţi izolate, nu pe zone judeţene întregi. Nu se mai găsește textul monografiei sale despre mănăstirea Neamţului, dar a rămas posterității cea privind Agricultura română de la Bradu (202 pagini, din 1886).