Cuplu de francezi pe Via Transilvanica: ”este un proiect fantastic și este foarte bine pentru România să dezvolte acest tip de activitate”. Emisiunea ”Weekend cu prieteni” (8.10.2023)

Publicat de hdaraban, 8 octombrie 2023, 23:59 / actualizat: 9 octombrie 2023, 11:21

Marie Claude și Pierre François Lhuillery sunt doi francezi septuagenari, care, la început de septembrie, au pornit pe Via Transilvanica. Este vorba despre traseul de aproximativ 1450 de kilometri ce are ca punct de plecare Mănăstirea Putna, județul Suceava.

Supraintitulat ”drumul care uneşte”, itinerariul a câştigat premiul publicului (Public Choice Award) la gala European Heritage Awards 2023, care a avut recent la Veneţia. Proiectul lansat în urmă cu cinci ani a fost votat de 27 000 de persoane, un record pentru această categorie.

La ”Weekend cu prieteni”, Marie Claude, a povestit despre peripețiile pe Via Transilvanica, despre impresiile legate de România. Invitata a făcut și o comparație între traseul lui El Camino din Spania și Via Trasnilvanica.

Cei doi și-au propus, după parcurgerea a 600 de kilometri  din itinerariul românesc, să revină în 2024 pentru a-l finaliza în aceeași manieră. 

Marie Claude Lhuillery: Suntem foarte dornici să călătorim. Am fost peste tot în lume, pot spune. Dar acum, modul nostru de a călători este să mergem pe jos.

De fapt, de fiecare dată când mergem într-o țară nouă, încercăm să mergem pe jos. De aceea am ales Via Transilvanica, pentru că pentru noi a fost o bună ocazie de a cunoaște oameni și de a descoperi România, care este o țară pe care nu o știam.

Horia Daraban: De ce alegeți să vă faceți călătoriile pe jos și nu cu mașina sau cu alte mijloace de transport?

Marie Claude Lhuillery: Facem acest lucru foarte des. Pentru prima dată, am mers, cred că știți, pe El Camino de Santiago, în urmă cu aproximativ 10 ani și pentru noi a fost o descoperire.

Întotdeauna ne place să mergem pe jos. Dar pe Camino, am descoperit ceva foarte special, pentru că atunci când mergi în fiecare zi, mintea ta nu mai este aceeași.

Ceea ce vreau să spun este că, de fapt, ai foarte, foarte mult timp să te gândești și te poți gândi la o mulțime de lucruri, ceea ce, de obicei, nu poți face acasă pentru că ai prea multe de făcut. Iar aici este ca și cum ai avea un sentiment special și este foarte bun pentru minte, pentru suflet.

Horia Daraban: Să te gândești la ce? Imi puteți oferi un exemplu?

Marie Claude Lhuillery: Despre ce am de gând să fac în viața mea. Poate că viața mea se va sfârși în curând? Nu știu, așa că vreau să folosesc acest timp pentru a fi fericită și liniștită cu mine însămi.

Horia Daraban: Cum ați aflat de Via Transilvanica?

Marie Claude Lhuillery: Pe internet, nu-mi amintesc exact, dar știu că citeam despre trasee pe internet și am văzut asta. Era un link către aplicație și, în aceeași zi, ne-am uitat la aplicație și am spus: „Bine, mergem acolo”.

Horia Daraban: Aveți de gând să străbateți întregul traseu al Via Transilvanica?

Marie Claude Lhuillery: O parte din el. Am început la Putna, acum mai bine de 24 de zile și o să ne oprim saptamana aceasta. Am ajuns în Sighișoara și sunt mai multe etape și mai multe zone pe care le-am parcurs.

Am mers în Bucovina, Terra Siculorum și am vrea să parcurgem o ultimă etapă înainte de plecare. Dar intenționăm, bineînțeles, dacă se poate, să ne întoarcem să terminăm anul viitor.

Horia Daraban: Ce v-a plăcut până acum pe Via Transilvanica? Ce v-a impresionat?

Marie Claude Lhuillery: În primul rând, ne-a făcut plăcere să cunoaștem organizația, pentru că sunt foarte mulți voluntari și i-am întâlnit în Tășuleasa, pe drum. A fost o zi minunată pentru că am văzut cum lucrează și, de asemenea, ce fac pentru a avea ceva specilal ca Via Transilvanica.

Ceea ce ne-a plăcut este că itinerariul este destul de muntos, dar la început, în Bucovina, a fost foarte greu. Primele etape au fost destul de dificile, cu altitudine mare, dar poți observa natura, vezi animale și întâlnești oameni în sate și toată lumea este foarte prietenoasă și este foarte interesant să vezi asta.

Horia Daraban: V-ați întâlnit cu urși?

Marie Claude Lhuillery: Asta-i o întrebare excelentă. Urșii nu sunt întotdeauna foarte departe. Am crezut că nu-i putem vedea și, de fapt, am văzut unul, dar foarte departe de noi, așa că nu ne-a fost frică. Fugea prin pădure, dar nu în direcția noastră, așa că a fost în regulă.

Dar în urmă cu câteva zile mergeam printr-un loc și știam că ar fi putut fi un urs în zonă, pentru că acolo erau multe oi. Când eram în pădure, de obicei, folosim un fluier și ne plimbam și, deodată, chiar lângă noi am auzit un urs care făcea un zgomot foarte mare, așa că am spus ”ooh la la”. A fost groaznic, dar am continuat să mergem și cred că a plecat. Voia doar să spună: ”sunt aici, plecați”.

Horia Daraban: Ce înseamnă să ai un partener de drum, cum sunteți tu și soțul tău?

Marie Claude Lhuillery: Pentru mine este mai mult decât un partener de drumeție, pentru că suntem pe aceeași cale în viață, așa că ne cunoaștem de foarte, foarte mult timp și este foarte important să fac acest lucru cu soțul meu.

Horia Daraban: Este important să îți faci prieteni în călătoriile de acest gen?

Marie Claude Lhuillery: Da, este important să ai contact cu oamenii, dar, din păcate, în această perioadă a anului nu sunt mulți oameni pe drum, așa că am întâlnit doar câteva persoane.

Am stat cu un neamț câteva zile. Nu a vorbit cu noi, dar seara am putut lua masa împreună și este important să ai o legătură cu oamenii, nu să fii singur tot timpul. Și cu românii ne place, mai ales că vorbesc în engleză sau franceză.

Horia Daraban: Care sunt impresiile tale legate de România Ce v-a placut și ce nu v-a placut? Ai spus că e pentru prima dată când ați venit în țară.

Marie Claude Lhuillery: De fapt, voi spune că ne place totul pentru că oamenii sunt foarte prietenoși, așa cum am spus. Este foarte ușor de călătorit și nu am avut nicio problemă cu oamenii, iar natura este foarte frumoasă. Este o țară sălbatică și mă bucur de acest lucru, deoarece cred că devine foarte rar.

Știu că nu e nimic esențial, dar am observat că uneori orașelen sunt foarte curate, dar cred că asta se întâmplă și în alte țări.

Horia Daraban: Ați spus că ați început acest fel de a călători mergând pe El Camino. Puteți face o paralelă între El Camino și Via Transilvanica?

Marie Claude Lhuillery: Nu chiar. În ceea ce privește distanța, da, este aproximativ la fel. Via Transilvanca are aproximativ 1500 de kilometri. De exemplu, când am mers pe Camino, am pornit din orașul nostrum, din Franța, până la Santiago. A fost aceeași distanță.

Dar este foarte diferit, pentru că pe Camino există conceptul de religie, de pelerinaj. Oamenii nu sunt exact la fel, cred eu. Cred că aici este vorba mai mult de sport.

Camino acum este foarte aglomerat, așa că își pierde din interes, pentru că, de fapt, sunt prea mulți oameni acum pe Camino. Acum, aici este foarte bine, pentru că întâlnești oameni, dar nu prea mulți.

Horia Daraban: Puteți da un sfat celor care vor să meargă pe Via Transilvanica sau în general pe acest tip de traseu?

Marie Claude Lhuillery: Da, în primul rând, trebuie să te antrenezi înainte de a pleca. Trebuie să mergi, pentru că oamenii cred că e ușor să mergi. Nu, nu este ușor. Dacă te afli într-o zonă cu munți, este destul de dificil. Așa că trebuie să te antrenezi înainte de a pleca și, după părerea mea, este important să ai dorința să faci acest tip de trasee.

Și permiteți-mi să felicit toată echipa de la Via Transilvanica pentru că este un proiect fantastic și cred că este foarte bine pentru România să dezvolte acest tip de activitate.

Interviu realizat de Horia Daraban.