Lucian Pintilie: „E important să nu murim proşti”

Publicat de Nicolae Tomescu, 15 mai 2021, 16:49

Potrivit unui comunicat de presă transmis de reprezentanţii Spitalului „Elias”-București, regizorul Lucian Pintilie, în vârstă de 84 de ani, internat pe 13 mai 2019 la Spitalul Universitar de Urgenţă, în stare foarte gravă/în contextul acutizării unor afecţiuni cronice, admis în secţia de „Terapie Intensivă” (unde a necesitat investigaţii medicale, monitorizare şi tratament de specialitate), a murit miercuri, 16 mai 2018, în jurul orei 21:00…

*

Lucian Pintilie se născuse pe 9 noiembrie 1933 în Tarutino/Basarabia. Absolvent al Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, a montat o serie de spectacole la Teatrul „Bulandra” (pot enumera câteva spectacole antologice precum „Copiii soarelui”/1961, „Proştii sub clar de lună”/1962, „Cezar şi Cleopatra”/1963, „Biedermann şi incendiatorii”/1964, „Inima mea e pe înălţimi”/1964, „D’ale carnavalului”/1966, „Livada cu vişini”/1967, „Revizorul”/1972 – spectacol interzis de cenzură după cea de-a treia reprezentaţie)…

După scandalul interzicerii piesei „Revizorul”, Lucian Pintilie a primit un paşaport şi a fost lăsat să plece din România; ajungea la Paris, în 1973; în același an, realiza la Televiziunea iugoslavă filmul „Salonul nr. 6”, după nuvela omonimă a lui Cehov… A continuat, în străinătate, seria spectacolelor de teatru montate pe câteva dintre scenele importante ale lumii: Théâtre National de Chaillot din Paris: „Turandot” (1974); Théâtre de la Ville din Paris: „Pescăruşul” (1975), „Biedermann şi incendiatorii” (1976), „Jacques sau Supunerea” şi „Viitorul e în ouă” (1977), „Cei din urmă” (1978), „Trei surori” (1979), „Raţa sălbatică” (1981), „Azilul de noapte” (1983), „Arden din Kent” (1984), „Astă seară se improvizează” (1987), „Trebuie să trecem prin nori” (1988), „Dansul morţii” (1990); Guthrie Theater din Minneapolis: „Pescăruşul” (1983), „Tartuffe” (1984), „Raţa sălbatică” (1988); Arena Stage din Washington: „Tartuffe” (1985), „Raţa sălbatică” (1986), „Livada cu vişini”  (1988). În paralel, a montat şi spectacole de operă: Festivalul de la Avignon: „Orestia” (1979); Festivalul de la Aix-en-Provence: „Flautul fermecat” (1980, spectacol reluat la Opera din Lyon, Opera din Nisa, Teatro Reggio de la Torino); Welsh National Opera din Cardiff: „Rigoletto” (1985); „Carmen” (1986, spectacol reluat la Opera din Vancouver)…

În 1979, a filmat, în România, „De ce trag clopotele, Mitică” (scenariu propriu, pornind dinspre piesa „D’ale carnavalului”), film interzis preț de peste zece ani/până în 1990…

A revenit în ţară (în 1990, numit director al „Studioului de Creaţie Cinematografică” al Ministerului Culturii, a sprijinit filme realizate de regizori români tineri) şi a împlinit proiecte mai vechi, pe care nu le dusese la bun sfârşit din cauza intervenţiei cenzurii; toate sunt coproducţii româno-franceze: „Balanţa” (1992), adaptarea romanului omonim al lui Ion Băieşu, a doua ecranizare după un alt film, „Mere roşii”, în regia lui Alexandru Tatos, „O vară de neuitat” (1994), adaptare a nuvelei „Salata”/din romanul-fluviu „Cronică de familie”, de Petru Dumitriu, „Prea târziu” (1996), scenariul de Răzvan Popescu, „Terminus Paradis” (1998), „După-amiaza unui torţionar” (2000), „Niki Ardelean, colonel în rezervă” (titlul francez: „Niki et Flo”), scenariul şi dialogurile Răzvan Rădulescu sau „Tertium non datur” (2006), un scurt metraj realizat prin adaptarea nuvelei lui Vasile Voiculescu, „Capul de zimbru”…

În 1992, publicase (la editura „Albatros”) volumul Patru scenarii; povestea spectacolelor de teatru „Revizorul”, „Pescăruşul” şi a filmului „Reconstituirea” a apărut în volumul Bricabrac (editat de „Nemira” şi lansat în vara anului 2017)…