(AUDIO) Ovidiu Ivan – „Moartea unui comic livrator” – INTERVIU

Publicat de isoreanu, 1 iunie 2020, 13:06

Cultura online și statutul artistului independent – două teme pe care perioada aceasta de pandemie și de restricții le-a pus în evidență.

Poate exista act cultural în spațiul online? În ce condiții este posibil? Pe de altă parte, artistul independent nu are un statut în România. De aceea, în această perioadă, a rămas fără protecție, deși, este plătitor de taxe și impozite către stat. Care sunt beneficiile actului independent în zona culturală?

Cele două teme sunt discutate, săptămâna aceasta, la Radio Iaşi, într-o serie de interviuri care se va încheia cu dezbaterea Imperativ de vineri, 5 iunie, după Radiojurnalul orei 17,00. Invitaţi, ministrul culturii, Bogdan Gheorghiu şi scriitorului Dan Pleşa, jurnalist cultural şi director al Editurii Vellant.

Un artist independent din Iași a concentrat experienţa perioadei de carantină într-un jurnal intitulat „Moartea unui comic livrator”.

Un interviu de Ioana Soreanu.

Ioana Soreanu: Ovidiu Ivan este actor şi regizor independent, autor al unor spectacole despre care am mai vorbit la Radio Iaşi, dau câteva exemple: “Zaruri şi cărţi”, “Undeva, aproape” sau “13”. Este şi membru al trupei de improvizaţie “Idiot”. Ovidiu Ivan, cum ai trecut peste perioada aceasta, de pandemie?

Ovidiu Ivan: Nu putem spune că am trecut peste, e, încă, o perioadă de tranziţie…

Ioana Soreanu: E-adevărat, e-adevărat că nu s-a terminat.

Ovidu Ivan: Nu cred că s-a obişnuit nimeni în acest sens, încă ne adaptăm la o ipostază nouă, nu ştim exact unde duce treaba asta…

Ioana Soreanu: Profesional, din punct de vedere profesional, întrebam.

Ovidiu Ivan: La Teatrul din Stejar, spaţiul nostru independent teatral, lucrurile au încremenit şi, o perioadă, am încercat, cât s-a putut, să ţinem nişte spectacole cu trupa de improvizaţie, să ţinem spectacolele în mediul online şi… nu… lucrurile n-au funcţionat prea bine, n-am avut nici un timp de coacere să ne dăm seama cum ar trebui un platou, de acest gen, pus la punct. Noi am încercat, a ieşit binişor, dar nu, nu prea ne place să funcţionăm cu binişorul…

Ioana Soreanu: Mai ales că spectacolele de improvizaţie sunt, neapărat, interactive, aveţi nevoie de public acolo, lângă voi.

Ovidiu Ivan: Absolut! În momentul în care faci streaming, distanţa dintre ce filmăm noi şi până ajunge, cronologic vorbind, sunt vreo treizeci de secunde, poate mai bine, în care noi cerem o temă, abia peste treizeci de secunde ajunge acea informaţie, efectiv, pe… pe ecranele celui care ne urmărea, până scria, era, mai bine de un minut, timp mort. Se cam transforma spectacolul în cinci minute ne jucăm, cinci minute aşteptăm.

Ioana Soreanu: Sunt colegi ai tăi, artişti, care s-au desfăşurat în online. Fie au citit poezii sau, eu ştiu… au pus diverse scene din piese de teatru, chiar teatrele sau operele au transmis spectacole întregi, înregistrate, le-au retransmis, în această perioadă, în online. Ce părere ai despre asta, despre cultura online?

Ovidiu Ivan: Aici, lucrurile sunt puţin mai complicate. Sunt… sunt spectacole extraordinar de bune care nu s-au bucurat şi de o filmare excepţională. Hai să spunem că s-au folosit două-trei camere şi, la montaj, se mai pierd lucruri. Practic, un spectacol care e de la bun început construit şi gândit pentru o anumită distanţă. Un spectacol de studio presupune o anumită proximitate a spectatorilor, un spectacol de sală mare, din capul locului, este gândit să umple şi retina de la cincizeci de metri distanţă, din ultimul scaun. Sunt spectacole care au fost construite pentru o anumită energie. Dau, acum, exemplu “Faust”, nu de filmarea spectacolului “Faust”, dar, când ajungeai la acea uzină din Sibiu, erai întâmpinat, încă de la intrare, cu nişte imagini, cu ceva… erai introdus uşor, uşor, se petrecea o tranziţie de afară în spectacol. În momentul în care nu ai o filmare extraordinar de bună sau, de la bun început, dacă nu ţi-ai construit spectacolul pentru zona asta… la fel cum se face teatru de televiziune. Sunt lucruri gândite, de la bun început, pentru ceva. Ei, atunci, cred că se pierde. Dacă nu s-a stabilit, de la bun început, acest detaliu şi nu s-a construit în acest sens, se pierde, automat, pe cameră. Pe latura cealaltă, de spus poezii, toată perioada asta, a fost inundat netul de propuneri de tot felul. Sincer, puţine bune, foarte puţine momente la care am rezistat să mă uit. Probabil, sunt oameni care au considerat că artistul trebuie, musai, să întreţină… Ei, nu cred că musai, oricum. Cred că dacă artiştii şi-ar fi răspuns la întrebarea “băi, mie-mi place ce mi-a ieşit?”, jumătate dintre momente nu cred că ar mai fi fost uploadate. Părerea mea. N-am făcut niciun antrenament în acest sens, nu… nu am dat curs la invitaţii, am fost selectat şi-am preferat să nu. E şi un sport, recunosc, în ceea ce presupune platformele acestea de socializare online, e un sport pe care eu nu prea îl întreţin, nu sunt în modă.

Ioana Soreanu: În perioada asta, artiştii independenţi, şi tu printre ei, au trebuit să facă ceva să câştige bani, să se întreţină.

Ovidiu Ivan: Aveam nevoie urgentă, nefiind angajat undeva, eu am un PFA cu care lucrez şi cu care mi-am derulat activitatea şi bineînţeles că nu se mai putea consuma nimic, în nicio direcţie, cu acel PFA. Şi, am găsit ca alternativă să mă angajez livrator la o firmă care lucrează cu o aplicaţie şi am apelat la acest lucru pentru că aveam nevoie, musai şi obligatoriu, dincolo de nişte bănuţi, nu zic, ei sunt bine acolo şi m-au ajutat financiar să trec peste perioadă… Ce m-a interesat, în primul rând, aveam nevoie de o hârtie, de-o declaraţie care să-mi permită să circul pentru că am mulţi apropiaţi care ar fi avut nevoie de ajutor, de ceva, o cumpărătură sau, sau, sau, sau… şi-am vrut să pot da mâna asta de ajutor. Nu puteam să stau liniştit, în casă, ştiind că cei foarte apropiaţi mie s-ar putea să aibă nevoie de ceva şi eu, neputincios, să nu pot să fac nimic. Acesta a fost, de fapt, primul motiv.

Ioana Soreanu: Tu ai ţinut un jurnal, în perioada asta.

Ovidiu Ivan: Da.

Ioana Soreanu: Pe Facebook.

Ovidiu Ivan: Am ales să-i spun “Moartea unui comic livrator”. Caracterul de jurnal e cumva aproximativ pentru că am făcut o selecţie de scurte momente care mi s-au părut mie mai interesante unde nu neapărat informaţia livrată era efectiv importantă acolo ci, ce se ascundea după un gest, după o vorbă. Am selectat câteva momente, pentru că e o experienţă extrem de bogată…

Ioana Soreanu: Ai întâlnit personaje şi asta, pentru un actor, înseamnă foarte mult. Actorii sunt foarte atenţi la… la ce se întâmplă în jurul lor. Vânează personaje, dacă pot să spun aşa.

Ovidiu Ivan: Cu atât mai mult cu cât vorbim de o situaţie cu care nu prea ne-am întâlnit, n-am putut derula nişte pagini de istorie să vedem cum s-au descurcat alţii înainte, nu prea am putut să facem treaba asta.

Ioana Soreanu: Aşa este. Ovidiu, spune-mi, te rog, acest jurnal, al tău, va rămâne un jurnal sau se va concretiza într-un proiect? Tu şi scrii foarte bine. Ce fel de proiect, la ce te-ai gândit?

Ovidiu Ivan: Nu m-am hotărât, încă. Depinde, pentru că dacă se extinde perioada asta de paralizie teatrală, dacă am şi spor şi inspiraţie şi-mi place mie produsul final, cred că voi încerca să lansez o cărticică micuţă. Dacă nu, oricum, la un moment dat, am, deja, nişte imagini, am, deja, o structură de spectacol în cap care ţine foarte mult de linia absurdului pentru că a fost destul de… un caracter destul de prezent absurd, în ultima perioadă. Se va concretiza în ceva. Nu pot să spun, acum, ce.

Ioana Soreanu: Ovidiu, artistul independent, în România, nu are un statut de invidiat, în general. Perioada asta a scos mai mult la iveală acest lucru. Ce crezi tu că ar trebui să facă instituţiile statului pentru artistul independent?

Ovidiu Ivan: În primul rând, cred că ar trebui să se restrângă nişte locuri la universităţi pentru că termină extraordinar de mulţi studenţi, termină facultatea de teatru. Cred că, pe undeva, problemele încep şi de-aici. Sunt foarte multe probleme. O soluţie, cumva, sunt cei care şi-au făcut un antrenament din a scrie proiecte şi au reuşit să se întreţină din această luptă de înscris proiecte, şi câştigat un proiect. Şi ducem proiectul până la capăt ca să avem credibilitate pentru următorul proiect. Da, dar se transformă lucrurile în puţin altceva. Adică, am întâlnit oameni care s-au antrenat într-o direcţie încât aproape au abandonat activitatea pur artistică, desi, pentru asta s-au apucat din capul locului să scrie proiecte. Şi-acum, ei stau şi scriu proiecte şi prietenii lor regizează pentru că ei nu mai au timp să se ocupe ei de latura artistică. Sunt foarte multe probleme… sunt foarte multe probleme… Când se fac angajări şi concursul apare după ce se angajează omul…

Ioana Soreanu: Este foarte important să existe act cultural independent.

Ovidiu Ivan: Da. În primul rând, aş umbla la o anumită lege a sponsorizărilor ca să încurajeze, cumva, anumite departamente să facă sponsorizări în această zonă. În alte părţi, se poate. Brodway-ul nu funcţionează din vânzare de bilete. Pentru examenul meu de licenţă, am apelat la nişte prieteni care m-au ajutat, în acest sens, cu o sponsorizare şi am încercat, pe cât posibil, să întorc favoarea ca promovare pentru ei, dasr asta nu-i o soluţie. Adică, dacă mă duc şi bat la uşa unui brand local şi vin cu o propunere şi cu o ofertă, se va uita la mine… “Evenimentul tău se întâmplă pe stadion?” “Nu” “Ei, atunci, nu prea mă interesează”. Pentru că mai degrabă, acea sumă o dau către un eveniment pe stadion sau un concert şi am vizibilitate mult mai mare. Ce mă interesează pe mine actul artistic? Şi, e de înţeles.