In Memoriam Whitney Houston

Publicat de Nicolae Tomescu, 11 februarie 2022, 19:55 / actualizat: 12 februarie 2022, 19:57

Nu de realitate m-am săturat, ci de partea expusă, zilnic, în spaţiul public…

Este grav dacă un jurnalist reacţionează precum o fiinţă dezumanizată, atent doar la „clişeele senzaţionalului”…

Găsim, cu oarecare întârziere şi fără a fi ipocriţi, lucruri pe care nu le-am căutat îndeajuns. Unii dintre noi nu au vocaţie de actor; au învăţat un singur rol: să spună ce gândesc şi să fie ceea ce sunt…

*

Pe 11 februarie 2012, Whitney Houston a fost găsită, fără suflare, în hotelul „Beverly Hilton” din Los Angeles, cu doar câteva ore înainte de a participa la o petrecere organizată cu ocazia premiilor „Grammy”. Autopsia a dezvăluit faptul că artista s-a înecat în cadă, „în apă extrem de fierbinte”, care avea adâncimea de 30 de centimetri. Biroul de medicină legală din Los Angeles a stabilit că decesul cântăreţei a reprezentat o „moarte accidentală prin înecare”, iar printre factorii care au contribuit la deces s-au aflat „o maladie cardiacă şi consumul de cocaină”…

*

Whitney Houston părea că s-a născut sub un semn norocos. Era fiica interpretei de muzică gospel, Cissy Houston, verişoara divei pop (din anii 1960) Dionne Warwick şi fina Arethei Franklin.

Houston a început să cânte de când era copil, în biserică. În adolescenţă a făcut backing vocals pentru Chaka Khan, Jermaine Jackson şi alţi artişti. A cochetat, pentru scurt timp, cu o carieră de manechin. În acea perioadă, Clive Davis a auzit-o cântând…

Lansarea albumului de debut a fost un succes… Revista „Rolling Stones” o numea „una dintre cele mai incitane veci din ultimii ani”. Casa de discuri a promovat, în Statele Unite ale Americii, în Marea Britanie şi alte ţări euopene, diferite melodii de pe album. Cel care s-a ridicat în fruntea topurilor din mai multe ţări a fost /All al once/…

Deşi nu s-a bucurat de prea multă atenţie pe piaţa din Europa, /You Give Good Love/ a ajuns pe locul 3 în „Billboard Hot 100” din S.U.A. Vânzările au început să crească, iar Houston a continuat să promoveze în turnee şi prin apariţii televizate care, la acel moment, păreau intezise artiştilor de culoare.

Următorul single lansat a fost balada-jazz /Saving All My Love for You/, care i-a adus succesul – atât pe piaţa din Europa cât şi pe cea din America.

Al treilea single /How Will I Know/ a intrat pe locul 1 în topuri, videoclipul fiind promovat şi pe canalele de televiziune; la acel moment, MTV se confrunta cu acuzaţii dure în privinţa discriminării rasiale, favorizând în playlist interpreţii albi. Următoatele piese şi albume lansate au transformat-o pe Whitney Houston în prima artistă afro-americană promovată heavy-rotation pe MTV.

Succesul a culminat cu ultimul single lansat, /Greatest Love of All/, care a plasat albumul pe locul 1 şi i-a adus artistei distincţiile „Albumul anului” şi „Artista Anului”; a câştigat premiul „Grammy” pentru cea mai bună interpretare vocală pop şi un premiu „Emmy” pentru interpretare vocală excepţională.

Intrarea artistei în industria muzicală a fost una dintre marile revelaţii ale ultimilor 25 de ani, fiind o deschizătoare de drumuri pentru alte interprete afro-americane, precum Janet Jackson sau Anita Baker.

Al doilea album, lansat în 1987, a intrat direct pe locul 1 în Bilboard Top 100, Whitney Houston fiind prima artistă care s-a bucurat de un asemenea succes. Primul extras pe single, /I Wanna dance With Somebody/, a fost un hit în întreaga lume.

Următoarele trei piese lansate: /Didn’t We Almost Have It All/, /So Emotional/ şi /Where Do Broken Hearts Go/ au atins primul loc.

Cu un total de 7 hituri consecutive, artista a depăşit recordul înregistrat de „The Beatles” şi „Bee Gees”.

În 1990, a urmat cel de al treilea album, considerat de revista „Rolling Stones” ca fiind „cel mai bun şi mai complet”. Primele două single-uri, /I’m Your Baby Tonight/ şi /All the Man That I Need/ au atins locul 1, iar /I Belong to You/ a intrat în top 10 R&B; albumul s-a vândut în 12.000.000.000 de exemplare (în lume).

Totuşi, decizia de a nu urma cărarea muzicii soul i-a atras critici, fiindu-i reproşat faptul că a renunţat la rădăcinile sale pentru a cânta muzică pop comercială. Cântăreaţa a fost, de altfel, huiduită în timpul galei „Soul Train Awards” din 1989. Unii au văzut căsătoria din 1992 cu fostul membru al formaţiei „New Edition”, Bobby Brown, precum o încercare de a elimina aceste critici; cei doi au avut un copil, Bobbi Kristina, care s-a născut în 1993…

Whitney Houston nu a excelat doar pe plan muzical. A jucat în filme cu mare succes la public, precum The Bodyguard şi Waiting to Exhale. În 1992, devenea un star al cinematografiei, apărând alături de Kevin Costner în filmul The Bodyguard, care, în ciuda criticilor, a fost un succes pe plan internaţional. A dat istoriei şi unul dintre cele mai memorabile cântece ale sale – un uimitor cover al piesei lui Dolly Parton /I Will Always Love You/, care a stat săptămâni în şir în topuri şi a câştigat premiul „Grammy” pentru înregistrarea anului. Totodată, Whitney a câştigat „Grammy” pentru cea mai bună artistă pop, iar coloana sonoră a filmului a primit „Grammy” pentru cel mai bun album al anului.

Cu următoarele single-uri /I’m Every Woman/ un cover după Chaka Khan şi /I Have Nothing/, Whitney Houston era prima artistă prezentă cu trei hituri în primele 10 poziţii ale clasamentelor din întreaga lume. A obţinut trei premii „Grammy” şi două dintre onorurile cele mai înalte ale Academiei: „Albumul Anului” + „Înregistrarea Anului”.

A urmat un al turneu global, „The Bodyguard World Tour”. Cumulate, veniturile obţinute o plasau în primii trei cei mai bine vânduţi artişti, după Oprah Winfrey şi Barbara Streissand…

În octombrie 1994, Houston a interpretat (cina de stat desfăşurată la „Casa Albă”) în onoarea noului preşedinte sud-african, Nelson Mandela; a susţinut trei concerte în Africa de Sud, unul dintre acestea în faţa unui auditoriu de 200.000 de oameni, transmis live şi fiind considerat „cel mai mare eveniment media de la celebrarea lui Nelson Mandela”.

Whitney s-a întors pe marile ecrane în 1995-1996, cu /Unde ne sunt bărbaţii/, /Waiting to Exhale/ şi /Dragoste de înger/ The Preacher’s Wife, ale căror coloane sonore au devenit albume.

După ce a petrecut o mare parte din timp lucrând în industria cinematografică, producând filme şi albume din coloana sonoră, în 1998 a lansat albumul /My Love is Your Love/.

Până în anul 2000, artista a lansat mai multe hituri, printre care /When You Belive/, cu Mariah Carey, coloana sonoră a filmului Prinţul Egiptului; albumul s-a vândut în 3 milioane de exemplare şi i-a adus un Premiu „Grammy” pentru cea mai bună artistă R&B.

În luna mai a anului 2000, Whitney Houston a lansat un album Greatest Hits. Au fost incluse pe album piesele /Could I Have This Kiss Forever (un duet cu Enrique Iglesias)/, /Same Script/, /Different Cast (un duet cu Deborah Cox)/ şi /Fine/ Alte trei piese de succes, care însă nu au fost incluse pe niciun album, sunt: /One Moment in Time/, /The Star Spangled Banner/ şi  /If You Say My Eyes Are Beautiful/

Whitney Houston şi fiica ei, Bobbi Kristina Brown, au cântat în duet la televiziunea naţională americană (2009); cu respectiva ocazie, ele au interpretat împreună piesa „My Love Is Your Love”, în „Central Park” din New York, într-o ediţie specială a emisiunii „Good Morning America”, difuzată de televiziunea „ABC” (Bobbi Kristina, foarte apropiată de mama ei, la doar câteva zile după moartea celebrei cântărețe era transportată, de urgenţă, la „Cedars-Sinai Medical Center”, deoarece se „simţea copleşită”; a murit, pe 26 iulie 2015, la vârsta de 22 de ani)…

Spre sfârşitul carierei sale, Houston a devenit o şocantă poveste a modului în care drogurile pun stăpânire pe viaţă. Vânzările de albume au scăzut, hiturile şi-au încetat apariţia, imaginea, care tindea odată către perfecţiune, a fost afectată de un comportament sălbatic şi apariţii bizare în public. A mărturisit, public, faptul că abuzase de cocaină, marijuana şi diverse medicamente, iar vocea sa a avut mult de suferit, până la punctul în care a fost nevoită să ia, din nou, lecţii de canto.

Whitney Houston ştia şi accepta faptul că se manifestă o „sete” patologică de informaţii în legătură cu viaţa mondenă. Mulţi nu ratează ocazia de a publica zvonuri despre „vedetele” la modă. Pe de o parte, în detrimentul chestiunilor sociale de fond, mass-media moderne au tendinţa de a propune eroi falşi, neglijându-i pe cei adevăraţi. Pe de altă parte, comercialul invadează scena profesioniştilor; mai mult, eşti ispitit de diavolul celebrităţii să ajungi la apogeu şi să pierzi simţul realităţii – investeşti în lux, extravaganţă, petreceri, mori în fiecare zi înainte să treci dincolo.

Poate că Whitney Houston credea că destinul unor artişti este să plece printr-un şoc la fel de mare precum ironia vieţii lor (vă amintiţi de Bodyguard?)… Puterea celebrităţii te duce la inconştienţă, dar, în cazul filmului, cu tine în rol principal, te poţi opri: în viaţă, sunt unii care aleg moartea; sau poate că moartea îi alege atunci când greutăţile par să te împiedice să-ţi atingi orice scop…

Nicolae Tomescu, Redactor Şef