Ascultă Radio România Iași Live

(UPDATE/AUDIO) Nou caz de coronavirus la Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi

(UPDATE/AUDIO) Nou caz de coronavirus la Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi
Foto: sdr

Publicat de Andreea Drilea, 19 iulie 2020, 08:26

UPDATE, 18 iulie 2020 – La Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi a fost confirmat cel de-al doilea caz de infectare cu virusul SARS-COV 2.

Persoana infectată este din zona administrativă şi a fost în contact cu primul pacient.

Liderul sindicatului USLIP Iaşi, Laviniu LĂCUSTĂ, a adăugat că cel de-al doilea caz este din cercul celor 7 persoane care au fost plasate în izolare la domiciliu, fiind persoane contact cu primul pacient.

Liderul sindicatului USLIP Iaşi, Laviniu Lăcustă: ”Nu suntem surprinși de acest nou caz COVID. Așa cum se știe, în momentul în care ai deja o confirmare te aștepți să mai apară astfel de surprize neplăcute. Ne este teamă că ar mai putea apărea, din păcate, noi cazuri  în cadrul instituției. Din câte am înțeles, luni vor fi testați toți angajații de la ISJ Iași.”

 

Prima persoană infectată, care a şi fost internată, este din rândul inspectorilor de specialitate.

Luni, 20 Iulie, toţi angajaţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi vor fi supuşi testului Covid.

(Constantin Mihai, Radio Iași/FOTO radioiasi.ro)


15 iul 2020 – O anchetă epidemiologică se desfăşoară la Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi după ce o persoană a fost depistată pozitiv la noul coronavirus.

Persoana infectată este un inspector de specialitate.

Liderul sindicatului USLIP Iaşi, Laviniu Lăcustă, a confirmat gravitatea cazului şi faptul că angajatul a participat, în urmă cu două zile, la dialogurile cu ministrul Educaţiei, Monica Anisie, şi liderul PNL Iaşi, Costel Alexe.

Liderul sindicatului USLIP Iaşi, Laviniu Lăcustă: „Într-o discuţie pe care am avut-o cu doamna Inspector General, se pare că avem o confirmare, un caz depistat la nivelul celor din Inspectoratul Şcolar General, mă refer aici de la un inspector cu funcţie de conducere. Rămâne de văzut care va fi situaţia celorlalte persoane din cadrul Inspectoratului Şcolar.”

„În cursul serii trecute, un angajat din rândul personalului Inspectoratului Școlar Județean Iași a fost diagnosticat cu Covid 19. În acest context, Direcția de Sănătate Publică Iași a declanșat o anchetă epidemiologică, iar în cursul zilei de astăzi, toate spațiile instituției vor fi supuse unui proces de igienizare, conform procedurilor specifice. Activitatea personalului angajat al I.S.J. Iași va continua în regim de telemuncă. Totodată, comunicarea cu publicul se va realiza on line, iar activitățile din calendarele specifice, care presupun prezența fizică a persoanelor, se vor desfășura la Casa Corpului Didactic Iași. Vom reveni cu informații noi, în funcție de evoluția acestei situații.” – Comunicat IŞJ Iaşi.

La rândul său, ministrul Mediului, Costel Alexe, a declarat că nu este vizat de ancheta epidemiologică pentru că nu a avut contact direct cu persoana infectată, iar măsurile de protecţie şi distanţare au fost respectate cu stricteţe:

Ministrul Mediului, Costel Alexe: „Şi eu şi ceilalţi coleţi miniştri participăm la multe întâlniri publice şi evidente că peste tot, indiferent că sunt in-door sau out-door, solicităm ca toate măsurile de prevenţie să fie respectate. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi la întâlnirea pe care am avut-o împreună cu Ministrul Monica Anisie, la IŞJ, la întâlnirea cu inspectorii şcolari. Trebuie menţionat foarte clar că cei de la Inspectoratul şcolar Judeţean au luat toate măsurile de prevenţie şi de distanţare socială. În acea încăpere cu doamna inspector, nu erau mai mult de 16 persoane, evident cu distanţare socială, toată lumea purtând măşti, iar nici eu şi nici doamna ministru nu am avut contact fizic cu colegii inspectori şcolari. Din discuţiile avute cu cei de la DSP în această dimineaţă, nici eu şi nici doamna ministru nu intrăm în ancheta epidemiologică pentru că nu am avut contact cu domnia sa.”

Mai multe detalii despre acest caz avem de la purtătorul de cuvânt al DSP, Marius Voicescu:

”Concluziile preliminare arată că,  la întâlnirea organizată la sediul Inspectoratului Județean Iași, pe 13 iulie, la care au luat parte mai multe oficialități, au fost respectate toate măsurile sanitare și de distanțare socială. Conform metodologiei de supraveghere COVID-19, s-a stabilit o listă a persoanelor care au venit în contact direct cu angajatul ISJ Iași. Lista nu conține contacți direcți din afara instituției, prin urmare, nu sunt incluse persoanele prezente la întâlnirea menționată mai sus. Pentru toate persoanele care au avut contact apropiat cu persoana confirmată s-a luat măsura izolării la domiciliu. În această perioadă se efectuează acțiuni de igienizare la sediul ISJ Iași.”

(Radio Iaşi/Constantin Mihai/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Cercetătorii UAIC au creat un instrument digital pentru generarea rapidă de modele moleculare 3D
Regional luni, 30 martie 2026, 11:31

Cercetătorii UAIC au creat un instrument digital pentru generarea rapidă de modele moleculare 3D

O echipă de cercetători de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a dezvoltat un instrument digital inovator care permite...

Cercetătorii UAIC au creat un instrument digital pentru generarea rapidă de modele moleculare 3D
Premieră la Teatrul „Luceafărul” Iași: ”Mica sirenă” și fascinanta lume a adâncurilor
Regional luni, 30 martie 2026, 11:19

Premieră la Teatrul „Luceafărul” Iași: ”Mica sirenă” și fascinanta lume a adâncurilor

O nouă premieră a Teatrului „Luceafărul” Iași invită spectatorii să pătrundă în lumea fascinantă și plină de mistere din adâncurile...

Premieră la Teatrul „Luceafărul” Iași: ”Mica sirenă” și fascinanta lume a adâncurilor
Ambasadorul Republicii Tunisiene în România a vizitat Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași
Regional luni, 30 martie 2026, 08:36

Ambasadorul Republicii Tunisiene în România a vizitat Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași

Duminică, 29 martie 2026, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a primit vizita Excelenței Sale, domnul Sami Nagga, ambasadorul...

Ambasadorul Republicii Tunisiene în România a vizitat Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași
Vrancea: Zeci de evacuări preventive la Vânători şi Bilieşti, din cauza precipitațiilor abundente
Regional luni, 30 martie 2026, 07:18

Vrancea: Zeci de evacuări preventive la Vânători şi Bilieşti, din cauza precipitațiilor abundente

Mai multe persoane din două comune din judeţul Vrancea au fost evacuate preventiv sau s-au autoevacuat, în noaptea de duminică spre luni, în...

Vrancea: Zeci de evacuări preventive la Vânători şi Bilieşti, din cauza precipitațiilor abundente
Regional luni, 30 martie 2026, 06:58

Un cutremur slab, cu magnitudinea 3,9, s-a produs în judeţul Vrancea

Un cutremur slab, cu magnitudinea 3,9, s-a produs duminică, la ora 17:16, în judeţul Vrancea, potrivit Institutului Naţional pentru Fizica...

Un cutremur slab, cu magnitudinea 3,9, s-a produs în judeţul Vrancea
Regional duminică, 29 martie 2026, 09:46

(AUDIO) Aeroportul Iași estimează venituri mai mari cu 10% în 2026

Conducerea Aeroportului Internațional Iași estimează o creștere a veniturilor cu 10% pentru acest an financiar. Directorul instituției, Romeo...

(AUDIO) Aeroportul Iași estimează venituri mai mari cu 10% în 2026
Regional duminică, 29 martie 2026, 09:21

În România este tot mai scump să ai maşină

În România este tot mai scump să ai maşină. Anul a adus creşteri de preţ la impozite, RCA şi, mai nou, la carburanţi. Specialiştii spun...

În România este tot mai scump să ai maşină
Regional duminică, 29 martie 2026, 09:07

(AUDIO) În 24 de localități din Arhiepiscopia Iașilor, astăzi, are loc Marșul pentru Viață

În 24 de localități din Arhiepiscopia Iașilor, astăzi, are loc Marșul pentru Viață. Evenimentul se desfășoară cu binecuvântarea...

(AUDIO) În 24 de localități din Arhiepiscopia Iașilor, astăzi, are loc Marșul pentru Viață