„Vino, Doamne!”

Publicat de Nicolae Tomescu, 26 decembrie 2019, 09:55

Pe 25 decembrie 1989, piesa „Nopți”, cenzurată încă de la apariția ei[1], răsuna la „Televiziunea Română Liberă”. Valeriu Sterian a întreprins un turneu în Norvegia și a înregistrat, la Oslo, alături de un grup de muzicieni și prieteni, melodia care a dobândit o formă nouă, de baladă rock, adaptată evenimentelor (realizase și o filmare, cu secvențe din timpul revoluției). „Nopți” a devenit primul hit liber al României și a intrat în conștiința publicului drept „Vino, Doamne!” (ne amintește de cei care au murit în decembrie 1989)… În 1991, Valeriu Sterian, după ce înființase Compania de Sunet S.R.L. (pentru a-și produce albumele), a lansat „Vino Doamne!”, primul dintr-o serie de 3 (trei) materiale discografice axate pe lupta împotriva regimului neocomunist al lui Ion Iliescu[2]…

Născut pe 21 septembrie 1952, în județul Buzău, satul Știubei/comuna Râmnicelu (lângă Râmnicu Sărat) – s-a stins din viață la 16 septembrie 2000 (bolnav de cancer), cu câteva zile înaintea aniversării a 48 de ani[3, unul dintre liderii generației/cea din anii ’70 ai secolului trecut/ care a pus bazele folkului românesc, remarcându-se în calitatea muzicianului și poetului[4], Vali Sterian a avut contribuții esențiale în dezvoltarea genurilor folk[5] și folk-rock în România, dar și în realizarea fuziunii între starea și mesajul exprimate de versuri și linia melodică folk-rock.

Nu a fost doar talentat, a muncit enorm, a studiat, știa exact ce și cum trebuie făcut, era tipicar, perfecționist, avea target-uri înalte, foarte bine stabilite; a căutat să-şi descătuşeze sentimentele (interiorizate), din dragoste pentru oameni (deși orgolios, nu avea răutăți fundamentale; într-adevăr, sensibilitatea lui a purtat, deseori, masca durității); de fapt, muzica artistului reprezintă istoria vieţii pe care a trăit-o; dintr-un fel de sacrificiu datorat Revoluţiei, a simțit dezamăgire față de politica românească; în versuri pline de înţeles (esență, substanță), simple, niciodată banale, folosindu-și timbrul vocal inconfundabil, reflecție a personalității puternice (psiholog apăsat de împrejurări, de clima aspră a vieții socio-politice, cu o perseverenţă extraordinară), „Ne-a învățat, de-a lungul vieții sale, să fugim într-o poveste” (Cristi Luca, vechiul coleg al lui Valeriu Sterian la „Compania de Sunet”)…

[1] Povestea nu uită și ceva petrecut anterior… Când, în martie 1973, Grupul folk „Vali și Carmen” ajungea în atenția publicului, participarea la Festivalul „Primăvara Baladelor” (aflat la prima ediție) a reprezentat câștigarea premiului de compoziție pentru cel mai bun cântec… cu piesa „Nopți”, care intra, astfel, în topurile săptămânale; melodia a fost cenzurată, Vali Sterian o cânta cu refrenul „Vino, mamă, să vezi ce-a mai rămas din oameni!”… Atras de limbile străine, Valeriu Sterian începuse să corespondeze cu tineri din Anglia și Franța; aceștia i-au trimis albume cu Beatles, greu de digerat în vremuri tulburate, motiv pentru care tatăl său a fost chemat să dea declarații la Securitate. În primăvara lui 1971, cu puțin timp înaintea încheierii clasei a XII-a, viitorul artist era exmatriculat din liceu, pentru două săptămâni, deoarece, în cadrul unui festival-concurs, a cântat piese din repertoriul Beatles (ulterior, și-a mustrat profesorii, considerându-i nedrepți); când tatăl său a fost rechemat la Securitate, Vali s-a închis în camera lui și a strigat: „Vino, Doamne, să vezi ce-a mai rămas din oameni!”; strigătul de furie și de durere al unui tânăr, căruia i se cerea să nu mai fie el însuși, va deveni refrenul uneia dintre cele mai cunoscute și importante creații ale sale…

[2] Mesajele de protest la adresa sistemului politic au scos în evidență curajul artistului și au ajuns în inimile fanilor. În scurt timp, piesa „Exercițiu” a devenit hit; rămâne un cântec-simbol al anilor ’90 ai secolului XX, datorită modului în care reflectă realitățile politice și sociale ale perioadei de tranziție… Vali Sterian participase, activ, la fenomenul Piața Universității (aprilie-iunie 1990), implicându-se în evenimentele de atunci și devenind, pentru destui români, un lider de opinie; în cele 53 de zile ale „Golaniadei”, alături de Alexandru Andrieș și Cristian Pațurcă, a oferit suportul muzical (principal) al manifestațiilor. „Nopți” era unul dintre cântecele de rezistență din Piața Universității, îngânat de mulțime (în sensul acompanierii, însoțirii), în genunchi și cu lumânări aprinse…

De altfel, Vali Sterian a conturat un segment artistic neîntâlnit în întreg peisajul muzicii românești – pendulând între ironie și cinism, a criticat în cântecele sale, de o manieră constantă, ororile determinate de Războiul Rece, lipsa de orientare a omului societății contemporane, nedreptatea, subproducțiile muzicale…

[3] Apropiaţii considerau că Vali Sterian a suferit, psihic şi fizic, după accidentul de circulaţie pe care l-a provocat (24 septembrie 1999) și în care au murit doi oameni; în lunile dinaintea operaţiei, artistul a părut că își pierde vizibilitatea publică, deşi obişnuia să frecventeze Casa Eliad, unde vorbea și consuma cu prietenii…

[4] O parte a textelor, a compozițiilor muzicale (nu mai scriu despre voce, percuții și chitara acustică) era semnată de cantautor… S-a întâmplat și până în anii ’80 ai veacului trecut, și atunci când Vali Sterian se îndreapta, tot mai mult, către rock (hard, baladă, progresiv), ieșind, treptat, din sfera folk-ului…

[5] „Amintire cu haiduci”, una dintre cele mai populare piese ale folkului autohton, abordează o temă specifică poporului român… Adevărat, Vali Sterian, împreună cu cei mai importanți artiști folk și rock ai momentului (Mircea Florian, Nicu Vladimir, Doru Stănculescu, Marcela Saftiuc, Dan Chebac, Virgil Ioniță, „Sfinx”, „Pro Musica”, „Phoenix” ș.a.) se alăturaseră Cenaclului „Flacăra”, contribuind, practic, dacă nu la apariția, măcar la  popularizarea acestuia. Nemulțumit de intențiile și regulile impuse de Adrian Păunescu, dar și de faptul că lucrurile tindeau să se transforme într-o mișcare populistă, Vali Sterian a părăsit cenaclul – la începutul anilor ’80 ai secolului XX…