Spiru Haret, unul dintre cei mai mari reformatori ai şcolii româneşti din secolul al XIX-lea

Publicat de Nicolae Tomescu, 15 februarie 2021, 18:14

Pe 15 februarie 1851, se născuse, în Iași, Spiru Haret, matematician, sociolog, pedagog şi om politic liberal, cel care a întrevăzut posibilitatea aplicării matematicii la studiul societăţii. Ca ministru al cultelor şi instrucţiunii publice (în mai multe rânduri), a reorganizat, pe baze moderne, învăţământul românesc de toate gradele…

A invăţat în Dorohoi, Botoşani, apoi, din septembrie 1862, a intrat ca bursier la Colegiul „Sfântul Sava”-Bucureşti (acolo unde a petrecut cinci ani ca intern).

În calitatea profesorului, Spiru Haret a predat la Universitatea din Bucureşti, Facultatea de ştiinţe, secţia „fizico-matematici, mecanica raţională”/din 1878 până în 1910. La „Şcoala de poduri şi şosele”, a fost numit profesor la anul preparator, predând trigonometria, geometria analitică, geometria elementară plană şi în spaţiu şi geometria descriptivă, până în 1885. Între 1885-1910, a predat /la școala amintită/ doar geometria analitică. Haret s-a remarcat, de asemenea, în procesul predării mecanicii raţionale, din 1881 (data înfiinţării secţiei de artilerie şi geniu), la „Şcoala de ofiţeri de artileri şi geniu, până în 1890. Profesează până în 1910, când se pensionează, şi după aceea, până la moarte, susţinând prelegeri de popularizare la „Universitatea populară”.

În 1910, a publicat Mecanica socială, la Paris şi Bucureşti, utilizând, pentru prima dată, matematica în explicarea şi înţelegerea fenomenelor sociale (chestiunea introducerii unor metode matematice pentru studiul fenomenelor sociale). A publicat alte lucrări, studii, cursuri privind învăţământul, ştiinţa, astronomia: „Curs de trigonometrie” (1886), „Aritmetică elementară” şi „Aritmetică practică” (1888); „Chestiuni de învăţământ” (1897), „Activitatea extraşcolară a învăţătorilor” (1908); „Despre acceleraţiunea seculară a mişcării medii a Lunii” (1888), „Pata cea mare roşie de pe planeta Jupiter” (1912)…

Din 1879 se face cunoscut drept „om al şcolii”, urmând o viaţă de inspector şi de om politic, lucrând în favoarea educaţiei, ca integrare în spirit. Prin iniţiativele şi măsurile sale a reorganizat învăţământul de toate gradele (secundar, superior şi profesional), s-a ocupat de organizarea şcolară cu tendinţe practice, învăţământul meseriilor şi agriculturii la sate, şcoala primară pe baze ştiinţifice, a introdus, pentru prima oară, obligativitatea învăţământului primar şi aceleaşi programe şcolare la sate şi la oraşe, dezvoltarea educaţiei fizice şi a culturii muzicale în şcoli ş.a. A elaborat, împreună cu Constantin Dumitrescu-Iaşi, „Legea în văţământului secundar şi superior”(1898), înfiinţând cele trei secţiuni ale claselor V-VIII, clasică, modernă şi reală. A reorganizat şcolile normale, care pregăteau învăţători, înfiinţând /pentru aceştia/ şi „Biblioteca pedagogică”, iar, în 1905, a fondat „Revista Generală a Învăţământului”. A înfiinţat grădiniţele pentru copii (1897). Între 1897-1910 au fost construite în toată ţara 2.343 de şcoli.

De asemenea, a depus o intensă activitate pentru introducerea noului calendar, pentru realizarea recensământului din 1913 (potrivit unor metode ştiinţifice)…

Pentru meritele sale, „Uniunea Internaţională Astronomică” a atribuit numele lui Spiru Haret unui crater al feței invizibile de pe Pământ a Lunii (1976).

La 3 iulie 1879, devenea membru corespondent, iar din 31 martie 1892 membru titular al Academiei Române, al cărei vicepreşedinte a fost în perioada 23 martie 1904-18 aprilie 1907. Distins cu „Coroana Italiei” (1903) şi „Legiunea de Onoare” (1908), a murit pe 17 decembrie 1912 (în Bucureşti).