Pamfil Șeicaru: „Să-ţi respecţi semnătura ca să te respecte cititorul(…)”

Publicat de Nicolae Tomescu, 19 octombrie 2021, 16:55

Ziarist, director al ziarului „Curentul”[1], Pamfil Șeicaru (18 aprilie 1894, Buzău-21 octombrie 1980, Munchen, Germania) este considerat cel mai mare gazetar dintre cele două Războaie Mondiale…

Director al ziarului „Bucovina” (Cernăuți), a participat la editarea revistei „Gândirea” (redactor-șef la „Cuvântul”, între 1927-1944, a scos pe piață ziarul „Curentul”; în 1924 a fost ales președintele „Sindicatului Ziariștilor”)…

A absolvit studii juridice, obținând licența în drept. A luat parte, ca ofițer, la operațiile militare din Primul Război Mondial, fiind citat cu „Ordin de zi pe Armată”. A fost deputat în Parlamentul României (1928, 1931, 1933). Pe lângă averea colosală, ziaristul controversat a inițiat, în și prin „Camera Deputaților”, Legea reconversiunii datoriilor agricole, contribuind la salvarea țăranilor ruinați de băncile care le acordaseră credite, pe care nu le mai puteau achita. Totodată, a fost artizanul edificării, între 1935-1939, a Mănăstirii „Sfânta Ana” (din lemn), a ridicat monumentul „Victoriei” de la Mărășești (realizat de sculptorul Oscar Han)…

Rămâne singurul ziarist român care a afirmat, în 1939, că așa-zisele garanții militare oferite de Marea Britanie și Franța pentru integritatea frontierelor României nu valorau nimic[2]…

În august 1944 a părăsit țara cu ideea de a publica un ziar ce ar fi trebuit să susțină cauza României după încetarea războiului. În 1945, comuniștii l-au comdamnat la moarte în contumacie (pe 30 mai începuse procesul ziariștilor „criminali de război” și vinovați de „dezastrul țării”; printre acuzați: Pamfil Șeicaru, Radu Gyr, Nichifor Crainic; sentința a fost pronunțată la 4 iunie 1945)…

În 1966, Ceaușescu l-a grațiat în urma unei acțiuni a Securității, după care a fost ajutat financiar să publice articole și cărți favorabile politicii lui Nicolae Ceaușescu, de independență față de Moscova[3]…

A petrecut 30 de ani în Spania; la Madrid, a publicat o ediție trimestrială a ziarului „Curentul” și, pentru ceva timp, „Liberty and Justice”. Ultimii ani i-a petrecut în Germania, stabilindu-se la Dachau (Bavaria). La moartea sa, în octombrie 1980, prim-ministrul Bavariei l-a omagiat într-un mesaj, descriindu-l drept „un patriot român și eminent ziarist… Moștenirea pe care a lăsat-o compatrioților săi este lupta pentru dreptate, omenie și pace.”

[1] Cel mai combativ cotidian românesc în perioada dintre cele două războaie mondiale, cu orientare de dreapta și, uneori, de extremă dreaptă… Pamfil Șeicaru l-a înființat, în 1928, și l-a condus până la plecarea sa din țară (în 1944).

[2] În fața pericolului nazist, „Anglia trebuie să se pregătească pentru propria apărare și abia după asta să garanteze și frontierele altor țări”. Într-un articol publicat, la 15 aprilie 1939, a intuit inevitabila sacrificare de către marile puteri a țărilor mici și mijlocii. Au rămas celebre, în anii războiului, polemicile lui cu comentatorul politic britanic Wickham Steed (de la postul de radio „Londra”).

[3] În august 1977, a făcut o vizită secretă în România, organizată de Securitate.