Onisifor Ghibu: „Școala e un institut de educație și de instrucție”

Publicat de Nicolae Tomescu, 30 mai 2021, 10:20

Onisifor Ghibu s-a născut în zona Sibiului[1]…

În 1914, odată cu izbucnirea Primului Război Mondial, s-a refugiat la Bucureşti[2], colaborând cu alţi[3] refugiaţi ardeleni – pentru a promova beligeranța[4] României întru eliberarea Transilvaniei. După campania catastrofală din 1916, atunci când guvernul s-a retras la Iaşi, Onisifor Ghibu s-a refugiat şi el în Moldova, iar, din martie 1917, s-a mutat la Chişinău…

Peste Prut, a devenit unul dintre principalii „activiști”[5] care au urmărit, prin acțiunile lor, independenţa şi unirea Basarabiei cu România[6]. A pus bazele Partidului Naţional Moldovenesc[7], a reorganizat învăţământul basarabean cu predare în limba română, a lucrat la apariţia ziarului „Ardealul”, primul cu litere latine din Imperiul Rus…

În 1918, a fost numit secretar general în Consiliul Dirigent al Transilvaniei…

În perioada interbelică, şi-a dedicat activitatea[8] sferei distinse, sobre, corecte, solemne…

După instaurarea comunismului, a cunoscut „drumul către iadul regimului” (pensionat, epurat, întemnițat); în 1945, a fost arestat şi închis[9] la Caracal; arestat, din nou, în 1956 şi închis până în 1958, după liberare a trăit izolat la Sibiu (până în 31 octombrie 1972)…

[1] 31 mai 1883, în comuna Săliște…

[2] A fugit de înrolarea în armata austro‑ungară; alegea, un an mai târziu, să treacă granița în România – fapt care i‑a adus o condamnare la moarte în contumacie, pronunțată de autoritățile militare maghiare de la Cluj. Ajuns la București, atras de „puterea cuvântului scris”, a fondat săptămânalul „Tribuna”; a militat, alături de alți ardeleni, pentru intrarea României în război; în momentul în care visul acesta s‑a produs, Ghibu devenea unul dintre publiciștii care au susținut fervent cauza națională, „mobilizându‑i pe românii care aveau nevoie de îmbărbătare”…

[3] Octavian Goga şi Vasile Lucaciu, iată două personalități renumite…

[4] Starea de război…

[5] Astfel se putea rupe vălul de ignoranță, dezrădăcinare, teama indusă de 106 ani de stăpânire rusească asupra provinciei; flacăra conștiinței naționale trebuia întreținută cu orice preț…

[6] Bolșevicii l-ar fi putut ucide (cum o făcuseră cu Simeon Murafa, în vara anului 1917); iată de ce, Ghibu a fost nevoit, pentru o perioadă, să‑și ia măsuri sporite de precauție pentru a‑și păstra viața – pleca, adeseori, la Iași, unde întâlnea oficialii români…

[7] A intrat în contact cu Pantelimon Halippa, Ion Inculeț, Vasile Stroescu, Daniel Ciugureanu, Onisifor Ghibu… Le-a acceptat orientarea și sfaturile, sprijinul concret pentru organizarea Partidului Național Moldovenesc; prin această modalitate, contribuia la conturarea programului politic al partidului, mediind o apropiere, dar și întâlnirea liderilor de la Chișinău cu cei din Iași…

[8] În 1919, a condus acțiunea de preluare a universității din Cluj (acolo a devenit profesor de pedagogie). În același an, a fost ales membru corespondent al Academiei Române. Din anul 1922, era votat președinte al secției școlare a „Asociației Culturale Astra”. Întreaga perioadă interbelică a dedicat-o activității didactice din Cluj, dar și publicării unor lucrări de istorie transilvăneană…

[9] Pentru 222 de zile…