Mihaela Runceanu: „Cântecul este modul prin care dăruim oamenilor tot ce avem mai bun şi mai frumos în noi”

Publicat de Nicolae Tomescu, 4 noiembrie 2021, 09:35 / actualizat: 5 noiembrie 2021, 3:15

Născută pe 4 mai 1955, la Buzău, Valentina-Mihaela Runceanu, absolventă a cursurilor școlii elementare de pe lângă Liceul de muzică și arte plastice din Buzău[1], a ajuns în instituția de învățământ la care tocmai am făcut referire, pe care a terminat-o în calitatea șefului de promoție[2] (în 1974). Admisă la Conservatorul „Ciprian Porumbescu”[3], a urmat, în paralel, cursurile Școlii „Populare de Artă” din București[4], câștigând aproape tot ce se putea obține[5]; debutase, la Radiodifuziunea Română[6] (cu tehnică vocală desăvârşită, era una dintre puţinele soliste de muzică uşoară care a absolvit Conservatorul); mai târziu, nu numai ca profesor de vioară, exprima sentimente și idei prin combinarea sunetelor sub forma experiențelor diferite[7]; devenise una dintre cele mai de succes, apreciate și conștiente soliste ale României[8]…

Pe data de 28 octombrie 1989, a participat la spectacolul-maraton „Start Melodii ’89”, care avea loc în „Sala Radio”; a repurtat un succes dincolo de obișnuit, fiind bisată de trei ori; emoționată, a îngenuncheat la aplauzele publicului; era ultimul spectacol susținut de Mihaela Runceanu[9]. După ce, pe 1 noiembrie 1989, în jurul orei 1:00 a.m.[10], garsoniera sa[11] din capitala României se transformase într-o cameră de execuție, a fost înmormântată, pe 4 noiembrie 1989,  la cimitirul „Dumbrava” din Buzău…

În aceeași zi (4 noiembrie 1989), TVR avea, în program, difuzarea rubricii „Autograf muzical”, cu… Mihaela Runceanu; ar fi fost, drept ilustrație, melodiile „De vei veni”, „Eu nu te-am uitat”, „Fericirea are chipul tău”…

Dar, în „comunismul-ceaușist”, nu trebuia scos în evidență sfârşitul crâncen[12], mai ales al unei artiste celebre precum Mihaela Runceanu, îndeosebi în preajma Congresului al XIV-lea al PCR…

[1] În 1970, Eufrosina Tomescu, soția directorului școlii (Constantin Tomescu), fiindu-i profesor de vioară…

[2] În liceu, a cântat în orchestra simfonică a orașului Buzău; alături de aceasta, a efectuat un turneul de câteva săptămâni în Cehoslovacia și Ungaria. 1972 înseamnă câștigarea Premiului I la concursul „Tinerețea Buzoiană”/cu piesa „Anilor” de Petre Magdin, prima recunoaștere publică a vocației de solist (muzică ușoară)…

[3] În 1974, cu media 9,95 – la clasa profesorului Victor Giuleanu… În 1978, Mihaela Runceanu absolvă Conservatorul de muzică „Ciprian Porumbescu”, Facultatea de pedagogie, muzicologie, compoziție, cu lucrarea „Muzica ușoară românească și rolul său în societatea contemporană” (coordonator: profesor Al. Leahu)…

[4] Pe care o absolvă în 1977, în clasa de canto condusă de profesorul Nina Bercaru…

[5] În 1975, Trofeul „Steaua litoralului”-Constanța; premiul I la Festivalul „Constelații vâlcene”-Râmnicu Vâlcea; în februarie 1976, trece – cu 10 pe linie – prima etapă la concursul TV „Steaua fără nume”; în 1976, Premiul I la Festivalul „Lotca de aur”-Brăila, Premiul al II-lea la „Festivalul artei studențești”-Galați, Premiul II la concursul „București’76”; la cea de-a IX-a ediție a „Festivalului tinereții de la Amara”/desfășurat în stațiunea din județul Ialomița/, perioada 5-8 august 1976, Mihaela Runceanu câștigă „Trofeul Tinereții”…

[6] Cu o melodie, în primă audiție, a compozitorului George Grigoriu…

[7] În perioada 1978-1979, activează ca profesor de vioară la Școala generală de muzică din Brăila; cântă cu formațiile „Solaris” și  „Mefisto” din localitate. În perioada 1979-1980, profesoară de vioară la Liceul de muzică și arte plastice din Buzău (pe care îl absolvise cu numai șase ani în urmă), face parte din formația „Nona” (condusă de profesorul Xenti Stănescu). În toamna anului 1980, Mihaela Runceanu devine profesor la Școala Populară de Artă din București (co-repetitor la aceeași clasă, compozitorul Ionel Tudor); dintre cei care i-au fost elevi se numără: Marina Florea, Silvia Dumitrescu, Dana Dorian, Gianina Olaru, Carmen Trandafir, Adrian Enache, Mădălina Manole, Nicola, Paula Mitrache, Miki (fosta solista a trupei K-pital), Maria Botta, Marinela Chelaru (de la grupul „Vouă” ș.a.) În perioada 1980-1989, Mihaela Runceanu cântă la unele dintre cele mai renumite restaurante din București, Sinaia și Timișoara; în fiecare vară, pe timpul vacanțelor, cântă pe litoral numai la restaurante de mâna întâi…

[8] În 1984, melodia „E-adevărat, iubirea mea”, preluată din repertoriul internațional, devine primul mare succes al Mihaelei Runceanu. La concursul „Melodii’84” (care a avut loc la începutul anului 1985), melodia „Să crezi în dragostea mea” (Ion Cristinoiu/Roxana Popescu) obține premiul I la secțiunea „Prime audiții”. Începând cu 1985, Mihaela Runceanu participă la un număr impresionant de spectacole organizate în București (în special la „Sala Radio” sau „Sala Polivalentă”), în provincie; numele ei a devenit, prin ani, o garanție a calității spectacolelor respective. A fost solicitată pentru înregistrări la Radiodifuziune, Televiziunea Română, „Electrecord”, invitată la turnee din Ungaria, Bulgaria, Cehoslovacia, R.D.G., U.R.S.S., Cuba…

[9] Pe 30 octombrie 1989, apăruse, la „Electrecord”, „Pentru voi, muguri noi” (cel de-al treilea disc al artistei)…

[10] Pe data de 2 noiembrie 1989, la numai 36 de ore de la comiterea crimei, Daniel Cosmin Ștefănescu a fost prins și arestat; condamnat la 25 de ani de închisoare; a executat doar 17 (în 2004, eliberat dintr-o eroare condamnabilă, pe baza unei graţieri acordate de fostul preşedinte Ion Iliescu, a fost reîncarcerat şi a mai ispăşit 16 luni de pedeapsă, până când a fost eliberat pentru bună purtare; actualmente, trăiește în Marea Britanie)…

[11] Garsonieră de pe Șoseaua „Mihai Bravu”…

[12] Pentru ce a murit Mihaela Runceanu? Pentru trei carnete CEC, un videocasetofon, un televizor, un magnetofon, un pick-up, două boxe, o staţie de amplificare, şase casete video, benzi de magnetofon, câteva bijuterii, un material textil, încălţăminte, cosmetice, cafea, băuturi fine, două cartuşe de ţigări, un pachet garnisit cu carne, două canistre cu benzină?