Marginalii la Vocea…, …au talent, X Factor şi alte asemenea
Publicat de Iuliana Bubuianu, 22 decembrie 2015, 14:33
Încerc şi acum (nu numai la nivelul anului 2010, data la care realizasem documentarul audio) să înţeleg de ce prin România nu se întrevede mare lucru… nici în perimetrul muzicii. Ca să treacă dezamăgirile, m-am apucat să scriu; de fapt, scriu precum aş vorbi, impresionat (măcar) de cum reuşesc alţii să cânte. Bagajul emoţional creşte, ajungi să crezi că nimic nu poate fi planificat la fel ca o călătorie lină. Descopăr oameni pentru care viaţa nu deapănă un şir de pasiuni eşuate; de fapt, depăşesc o graniţă – care pare de netrecut…
Voi ajunge la public/la dumneavoastră prin exemple care se (re)prezintă, cred, chiar dincolo de ceea ce spun dicţionarele despre pasiuni. Înainte de a ilustra muzical (presupune să ascultaţi mp3-ul de mai jos) închipuiţi-vă că eroii ar fi stat până ar fi obosit cu totul, aşteptând, că într-o zi ar fi venit şansa unui concurs şi nu ar fi avut putere să participe. Parcă văd cum s-ar fi întâmplat… Ar fi rămas ascultându-i pe alţii, dar nu ar fi schiţat nicio mişcare, nu ar fi avut nici putere să cânte. L-au dorit, l-au aşteptat, s-au epuizat în aşteptare şi nu le-a rămas nicio picătură de energie pentru a se bucura de forţa împrejurării. Numai că s-ar fi simţit striviţi de o mare tristeţe, amintindu-şi cât au visat. Ce poţi face după sfârşitul visului… singura şansă ar fi să nu uităm de el, să nu uităm de toate, să exersăm… iar când se arată alt vis, cu alte puteri renăscute… să nu aşteptăm, să participăm – cu încredere în ceea ce ne dăruieşte Dumnezeu, cu încredere în noi înşine…
Din pruncie, fiecare urcă muntele propriei sale vieţi. Fericirea (dacă există) şi echilibrul sufletesc se află la capătul unui drum plin de dureri şi suferinţe ce trebuie depăşite şi înfrânte; simţi sentimentul unei împliniri, dar şi deznădejde, angoasă, ce ţine de un complex afectiv menit să-l arate pe om aşa cum este. O asecensiune este o luptă cu limitele noastre, care nu se găsesc doar în afară, cât înlăuntrul propriei fiinţe. Nu trebuie să mergi (doar) în pasul vieţii anoste, poţi privi şi către înălţimi.
Câteva exemple de reuşită (prezentate de Nicolae Tomescu): Joseph McElderey, Shaheen Jafargholi, Leona Lewis, Shayne Ward, Paul Pot, Susan Boyle
https://www.youtube.com/watch?v=VI9Xx8tjwq4
https://www.youtube.com/watch?v=DvFWfGc9Yys
Cultura muzicală, nu numai interpretarea cântecelor, are nevoie şi de aşa-numiţii amatori – pentru a se feri de plictiseală, de aroganţă… A pune în cauză necesităţile culturii, ale înţelegerii, evitând riscul de a le transforma în fetişuri, rămâne (probabil) singura cale de a le transforma în sursa libertăţii. Frica de a gândi sau pretenţia de a gândi mai presus de toţi ceilalţi trădează un mod de a renunţa să devii liber. Dogmatismul pune în pericol nu numai limbajul; nu putem fi liberi decât cucerindu-ne în fiecare zi libertatea, nu putem fi liberi decât lucizi; de aici decurg unele trăsături esenţiale ale culturii pe care o promovam, cândva, la Radio Iaşi. Cultura nu poate fi o activitate oarecare, facultativă şi marginală, nu ar trebui să devină pedeapsa suportată de ascultător (aceleaşi figuri, aceleaşi cuvinte), ci şanşa de a transforma mentalitatea. O cultură care ignoră necesităţile publicului şi îi întoarce spatele se ridică, de fapt, împotriva menirii ei -de a fi o parte a libertăţii, un instrument al acesteia. Într-o societate care se doreşte liberă, cultura nu trebuie să aparţină unei „elite”; cultura elitistă este cea care separă, care împarte societatea în oameni culţi şi oameni ignoranţi, în înţelepţi şi orbi.
Pe scurt, părăsesc un rău mai mare decât acela de a fi singur… de a renunţa să fiu solidar în cunoştinţă de cauză…
Umbrela este a ta, dar ploaia este a tuturor (proverb indian)
