In Memoriam Ștefan Luchian
Publicat de Nicolae Tomescu, 28 iunie 2021, 08:40
Ștefan Luchian a plecat în veșnicie la 28 iunie 1916…
A rămas opera, imposibil de mistuit, flacăra unei inepuizabile pasiuni pentru artă…
Se născuse, pe 1 februarie 1868, în Ștefănești/fost sat (astăzi, oraș) din județul Botoșani…
Își dezvăluise vocația, încă din copilărie, rezistând – cu încăpățânare – eforturilor mamei sale de a-l îndruma către școala militară. După ce familia s-a mutat la București, se înscria la clasa de pictură a „Școlii Naționale de Arte Frumoase”, pe care a absolvit-o în 1889 (Nicolae Grigorescu i-a fost maestru nedisputat al perioadei de formare). În München, studia două semestre la „Academia de Arte Frumoase”. Pleca (1891) în capitala Franței, unde a studiat la „Academia Julian” și a cunoscut, în muzee și expoziții, viața artistică pariziană, aflată pe atunci în plină efervescență impresionistă. În 1900, participa – cu două pasteluri – la „Expoziția Universală” din Paris…
Cu o avere moştenită de la părinţi şi un talent prodigios, viitorul părea că se aşterne, alene, în faţa lui Ştefan Luchian…
Dar, în 1900, au apărut primele simptome ale afecțiunii la măduva spinării, maladie cunoscută sub numele de scleroză multiplă. Boala și situația materială tot mai precară mergeau mână în mână. Din 1909 până la sfârșitul vieții, țintuit în fotoliu, a redat peisajul românesc în opere-miracol: simplitate, finețe, sinteză cromatică și arhitecturală a formelor, coloritul strălucit și delicat; pastelul, alăturat tehnicii uleiului pentru peisaj și pentru natura moartă cu flori, ajungea la o măiestrie neegalată în fluiditatea contururilor, delicatețea catifelată a petalelor; „florile” lui au avut/au intensitatea dramatică a sentimentului, lumina interioară, simplitatea gravă care fac din ele – pare îndestulător să menționăm „Anemonele” – adevărate capodopere…
