In Memoriam Florin Constantiniu

Publicat de Nicolae Tomescu, 7 aprilie 2020, 18:05

„Ce-mi doresc(…)? Să scap cât mai curând din această lume de hoţie, ticăloşie şi nevolnicie, care este România de astăzi. Deoarece sunt prea bătrân pentru a mai emigra, cum nu există la noi clinici de eutanasiere voluntară, cum procurarea… salvator e oprită prin lege, nu-mi rămâne decât să-l rog pe Dumnezeu să mă ia la El rapid şi uşor.”  (interviu acordat publicaţiei „Formula AS”, nr. 950/2011)

Istoricul Florin Constantiniu (8 aprilie 1933-13 aprilie 2012) a murit la vârsta de 79 de ani…

Absolvise studiile secundare la Colegiul „Sfântul Sava” şi pe cele superioare la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti (1951-1956); în 1968 şi-a susţinut teza de doctorat cu tema: „Relaţiile agrare din Ţara Românească în secolul al XVIII-lea”; din anul 1957, devenise cercetător în cadrul Institutului de Istorie „Nicolae Iorga”; în 1977, 1983 şi 1987 a întreprins cercetări în Franţa şi S.U.A.; autorul a numeroase cărţi, studii şi articole, apărute în ţară şi străinătate, referitoare la istoria medie, modernă şi contemporană a României[1], colaborator la elaborarea unor volume colective[2], a fost acuzat (în 2008), de Şerban Rădulescu Zoner[3], de pactizare cu Securitatea[4]…

„Cel mai strălucit istoric al acestui ceas în România”, după cum afirmase, în 2013, academicianul Răzvan Theodorescu[5], credea, către sfârşitul vieţii, în următoarea analiză: „Situaţia catastrofală în care se află astăzi România are, ca să spun aşa, doi responsabili, în afara crizei mondiale: clasa politică şi masa poporului român. Clasa politică postdecembristă nu a avut – indiferent de partid – niciun proiect naţional. A avut, în schimb, un unic gând: să se căpătuiască. S-a repezit asupra României cu singurul gând al îmbogăţirii. Oamenii politici au acţionat ca nişte vandali, distrugând şi jefuind totul. Mongolii, ungurii, turcii, nemţii, ruşii nu au făcut românilor atâta rău cât au făcut politicienii postdecembrişti în două decenii. Când, peste ani şi ani, se va scrie istoria timpurilor de azi, nu vor ajunge blestemele pentru a-i condamna pe cei care au făcut ca România să rateze o mare şansă de afirmare şi bunăstare şi să fie adusă la sapă de lemn. Dar clasa politică nu şi-ar fi putut desfăşura opera nefastă, dacă în calea ei ar fi întâlnit rezistenţa hotărâtă a opiniei publice, manifestarea viguroasă a spiritului civic. Din nefericire, am rămas un popor de ţărani – spiritul civic se naşte la oraş! -, o turmă de oi care se lasă exploatată, batjocorită, călcată în picioare, fără nicio tresărire de revoltă sau de demnitate (Goga observase, în 1916, acelaşi lucru). Clasa politică din România este întocmai ca un răufăcător sigur de impunitate. Şi dacă ştie că nu are a se teme de nimic, atunci de ce n-ar jefui în continuare? (…) Ăsta e marele nostru blestem: o masă supusă, resemnată, incapabilă să se mobilizeze pentru un mare proiect sau pentru o mare idee. Mă întreb dacă noi, românii, nu am părăsit deja scena istoriei. O bună parte a elitei intelectuale a capitulat în faţa globalismului, a capitalismului de cumetrie şi a clientelismului politic, abandonând funcţia de ghid spiritual al naţiunii. Oameni ca paşoptiştii, oameni ca făuritorii României Mari ar fi priviţi astăzi ca anacronici şi nostalgici. Marii guru ai culturii române de astăzi nu mai vor să ştie că sunt români…”

[1] Un proiect românesc de coaliţie antiotomană din ultimul sfert al secolului XVI (1963); Relaţiile agrare din Ţara Românească în secolul XVIII (1972), lucrare distinsă cu Premiul „N. Bălcescu” al Academiei Române (în 1972, dar şi cu Ordinul Naţional „Pentru Merit în grad de cavaler”  (2000).; De la Mihai Viteazul la fanarioţi. Observaţii asupra politicii externe româneşti (1975); Geneza feudalismului românesc: încadrare tipolitică (1978); Sensibilităţi şi mentalităţi în societatea românească a secolului XVII (1980); Însemnările unui agent secret britanic din ajunul insurecţiei române din august 1944 (1982), Constantin Mavrocordat (1985); Între Hitler şi Stalin. România şi Pactul Ribbentrop-Molotov (1991); Dictatul de la Moscova (26-28 iunie 1940) şi relaţiile sovieto-germane (1993); Trecerea Nistrului. 1941. O decizie controversată (1995, în colaborare); O istorie sinceră a poporului român (1997, cunoscând mai multe ediţii ulterioare, ultima în 2008); De la războiul fierbinte la războiul rece (1999); PCR, Pătrăşcanu şi Transilvania (1945-1946) (2001); 1941. Hitler, Stalin şi România (2002) ş.a.

Documentar: Nicolae Tomescu

între minutele 7:13-9:26, înregistrare cu Florin Constantiniu („Repere în istorie cu Nicolae Tomescu”, 2004)

[2] Istoria României (vol. III, 1964); Istoria lumii în date (1969); Istoria României în date (1971); Istoria poporului român (1971); România în anii celui de-al doilea război mondial (3 vol., 1989); Sovietizarea României. Percepţii anglo-americane (1993); Misiunile lui A.I. Vîşinski în România (1997)…

[3] Cartea Securitatea în Institutul de istorie „Nicolae Iorga”…

[4] Sub numele „Chris”… „Eu nu am semnat niciun angajament cu Securitatea. Eu, ca secretar de partid, eram obligat să fac un raport despre discuţiile avute în acea şedinţă” (n.n. – a adunării generale a oamenilor muncii din Institutul Nicolae Iorga/28 iulie 1988), „raport care a fost înaintat securistei Florea. Eu nu puteam să evit acel raport despre Stoicescu” (nota lui Zoner, pe baza raportului întocmit de securista Florica Florea – „în cadrul adunării generale, printre cei care au luat cuvântul s-au numărat şi istoricii L. Demeny, Ştefan Andreescu, Şerban Papacostea şi D. Hurezeanu, care s-au referit la măsurile ce se vor întreprinde pe linia sistematizării localităţilor rurale, subliniind în termeni denigratori şi critici faptul că autoritatea publică nu consultă specialişti în istorie când hotărăsc astfel de măsuri. Referindu-se la măsurile de sistematizare, N. Stoicescu, într-un acces de furie şi incitare, le-a denumit «plan nesăbuit de distrugere a satelor care sunt lăcaşuri de veacuri ale ţăranilor»); Securitatea a încercat să mă racoleze, dar eu am refuzat”, declara Florin Constantiniu…

[5] Completând: „un om de mare caracter şi un intelectual absolut remarcabil”… Florin Constantiniu a fost membru al Academiei Române…