In Memoriam Emil Iordache

Publicat de Nicolae Tomescu, 10 octombrie 2019, 11:50

Emil Iordache (1954-2005) a fost profesor la „Catedra de Slavistică” a Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii „Al.I. Cuza” din Iaşi[1].

A debutat (1982) în „Suplimentul literar şi artistic”, a colaborat /cu studii şi articole de critică şi istorie literară, recenzii şi prezentări de cărţi,  cu traduceri/ în revistele[2] „Steaua”, „Luceafărul”, „Ateneu”, „Cronica”, „Timpul”, „Contrapunct”, „România literară”, „Observator cultural”, „Poesis”, „Însemnări ieşene”, „Rost” ș.a.

Au cunoscut lumina tiparului 10 (zece) cărţi de critică literară purtând semnătura lui Emil Iordache. Cel despre care scriu a tradus treizeci de volume (printre care Anna Karenina, Glorie, Doctor Jivago, Idiotul, Suflete moarte, Mantaua), a îngrijit numeroase ediţii, a publicat: Carte către Serghei Esenin („Timpul”, 1995), Evadări din Zoorlanda („Moldova”, 1998), Serghei Esenin. Omul și poetul („Junimea”, 1998), Literatura orizontală („Timpul”, 1998), Cărțile de pe masă („Timpul”, 2000), Studii despre Gogol („Timpul”, 2000), Persanul cu nas de argint („TipoMoldova”, 2002), Semiotica traducerii poetice („Junimea”, 2003), Ghid de conversaţie român-rus (2000, 2005) și Ghid de conversaţie rus-român (2003)[3]; Variațiuni pe marginea subteranei („Convorbiri literare”, 2004); romanul Pârtia a apărut, post-mortem (anul 2017), în colecția „Fiction Ltd.” a Editurii „Polirom” (inclusiv în ediție digitală)…

A publicat reportajul-eseu Paşii poetului (Timpul, 2000), în colaborare cu Gellu Dorian, contribuind la mai buna conoaştere a biografiei eminesciene…

L-am cunoscut, doar într-o împrejurare, pe acest model exemplar de profesor, de scriitor, de umanitate; iată de ce datoria mea este să-i las pe alții în preajma amintirii: „Prietene Emil Iordache, dacă eşti (şi eşti) pe recepţie, află că, fără tine, la cafeneaua Boema mă plictisesc cumplit. Dacă dai un semn, dragul meu suflet-viu, vin” (Dorin Spineanu, Dumneazeu Să-l Odihnească); „Pierderea bunului şi dragului Emil Iordache, figură luminosă, om frumos şi de o foarte mare generozitate, la mijlocul lunii octombrie 2005 a şocat şi îndurerat lumea ieşeană. Pe cei care într-adevăr au ţinut la el şi l-au apreciat, nu falşii prieteni, care nu mai pridideau cu regretele prin ziarele locale sau cu doliul din bărbi” (Dr. Richard Constantinescu); „Privind în urmă, văd mereu o prezență luminoasă care zâmbește înțelegător sau mă ceartă, ironic, din deget: este Emil Iordache. Față de el încă îmi este rușine atunci când greșesc, dar mă simt și mândru atunci când socotesc că și el s-ar fi simțit cumva mulțumit de prietenia care începuse să ne lege. Lecția lui Emil Iordache pentru mine continuă” (Bogdan Crețu)…

[1]Titular al cursurilor: „Epoci culturale slave”, „Literatura rusă”, „Laureaţi ai Premiului Nobel”, „Antropologie culturală”, „Epoci literare slave”, susţinea că „în învăţământului superior, în construirea Universităţii”, trebuie „să pornim de la student, nu de la ştiinţă, nici de la profesor. „Universitatea trebuie să fie proiecţia instituţională a studentului…”

[2]„Caiete botoşănene” reprezintă unul dintre exemple…

[3] La Editura „Polirom”…