Henry Fielding: „Conştiinţa e singurul lucru incoruptibil” 

Publicat de Nicolae Tomescu, 8 octombrie 2020, 07:00

Născut (22 aprilie 1707) la Glastonbury, în Somerset[1], studiase la prestigiosul colegiu „Eton” (între anii 1719-1727)…

„Nici sărăcia lucie şi nici bogăţia mare nu ascultă de raţiune.”

„Dacă faci din bani Dumnezeul tău, te vor năpăstui precum un diavol.”

Prima sa operă, poemul satiric Bal mascat, publicat sub pseudonimul „Gulliver”, persifla viaţa mondenă. A scris, apoi, comedia Dragostea în câteva măşti. În perioada 1728-1730, îşi continua studiile la Universitatea din Leiden (Olanda). Din cauza problemelor financiare, a fost nevoit să părăsească universitatea. În aceeaşi perioadă, a publicat patru piese, inclusiv una comică – Tragedia tragediilor sau viaţa şi moartea lui Tom Degeţel, cea mai populară dintre piesele sale. Primul sau succes romanesc fusese Shamela[2]. Și-a montat, de unul singur, piesa Opera galeză[3]. În anul 1736, a devenit sufletul și motorul trupei de comedianţi a „Teatrului mic” din Haymarket; punea în scenă propriile sale piese, Tasquin. Comedie satirică despre contemporaneitate, Calendar istoric. Anul 1736 ș.a. În anul 1739, Fielding edita revista „Luptătorul sau un Mercur britanic”[4], care a avut legături cu opoziţia parlamentară.

„După părerea mea, un poet are nevoie să citească foarte puţin, un critic şi mai puţin,

iar omul politic cel mai puţin dintre toţi.”

În 1742 i-a apărut romanul Istoria lui Joseph Andrews şi a prietenului său Abraham Adams[5]. Peste un an, urmează Jonathan Wild[6]. A publicat și culegerea Amestecul, din care făceau parte operele sale alegorice neterminate, Călătoria în lumea cealaltă, alte poezii şugubeţe, eseuri serioase despre artă, cugetări despre caracterele şi mizeriile omeneşti, precum şi romanul Istoria vieţii şi morţii lui Jonathan Wild cel Mare.

„Celui căruia nu i s-a dat nimic, nu i se poate cere nimic.”

„Există o mare deosebire între minciuna menită să te apere pe tine

şi acea menită să apere pe altcineva.”

În anul 1744, în viaţa lui s-a produs o ruptură, murindu-i soţia[7] şi fiica. Din anul 1745, Fielding a editat revista „Patriotul adevărat”. Pentru „meritele sale politice şi literare”, a fost numit judecător public la Westminster şi apoi la Middlesex – crearea poliţiei londoneze rămâne cea mai importantă realizare a lui Fielding (inclusiv ca o moștenire lăsată posterității).

„Vinovăţia are auzul foarte ager pentru acuzare.”

„Există și un mod de a te preface că ești prefăcut.”

Anul 1749 înseamnă apariția celui mai cunoscut roman, Istoria lui Tom Jones, un copil găsit.

„Un autor ar trebui să nu se considere aidoma seniorului care dă ospăț prietenilor sau un praznic sărăcimii,

ci mai degrabă un birtaș care ține prăvălia deschisă și unde oricine trebuie să fie bine primit pentru banii săi.”

În 1751, a apărut Amelia, ultimul roman al scriitorului[8]. În iarna lui 1754, Fielding a fost nevoit să plece la tratament în Portugalia. După moartea lui, a fost publicat volumul Călătorie la Lisabona, operă caracterizată de ingeniozitate şi vivacitate, în care autorul şi-a descris ultimele săptămâni ale vieţii (a trecut la cele veșnice din 8 octombrie 1754)…

„Totul atârnă de priceperea cu care autorul prepară bucatele.”

[1] Tatăl său, având titlu nobiliar, a servit în armată şi a demisionat (anul 1711), cu gradul de general. Până la vârsta de 12 ani, Henry Fielding a locuit la East Stower/Dorsetshire, la moşia bunicului din partea mamei (fost membru în Consiliul de Coroană)…

[2] O parodie după romanul melodramatic Pamela, al lui Samuel Richardson…

[3] În care deschide șirul criticilor acerbe la adresa prim-ministrului Walpole; acesta din urmă, reacționând ca „un om profund jignit”, i-a interzis opera, însă Fielding nu a renunţat la satira politică; comediile au dus la introducerea, conform dispoziţiei lui Walpole, a cenzurii teatrale; „Teatrul mic” din Haymarket a fost închis, drept urmare Fielding s-a „reprofilat” (a început să studieze jurisprudenţa)…

[4] Revista se opunea prim-ministrului Walpole, evitând, însă, tematica „pur politică”…

[5] Marchează, cu adevărat, debutul lui ca romancier… Prin această operă, Fielding s-a proclamat creatorul romanului comic de aventuri, asemănător cu Don Quijote al lui Cervantes…

[6] Despre celebrul hoț al epocii, pe care îl compară cu politicienii vremii, o altă „bandă de hoți”…

[7] În anul 1734, Fielding se căsătorise cu Charlotte Cradock. În adevăr, după moartea celei invocate, s-a recăsătorit…

[8] În care şi-a descris experienţa judecătorească…