Expoziția „Lumea Franceză la Universitatea din Iași (1960-1989)”

Publicat de Nicolae Tomescu, 24 martie 2021, 12:40

Muzeul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași găzduiește /25.03-30.04 2021/ expoziția

*

Muzeul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi a fost conceput prin raportare la o dublă tradiţie: iniţiativa istoricului Orest Tafrali – privind înfiinţarea „Muzeului de Antichităţi”/inaugurat în anul 1916, respectiv organizarea (1960) unei expoziţii în „Palatul Vechi“ al Universităţii, încadrat astăzi Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“, în 1985 împlinindu-se 125 de ani de la înfiinţarea Universităţii din Iaşi/de atunci putem vorbi despre un muzeu liliputan în spaţiul Rectoratului/… Pornind de la dubla moștenire, actualul „Muzeu al Universităţii”, deschis în 2011, reunește, în același cadru, „Muzeul Civilizaţiei Cucuteni” şi „Muzeul Academic”…

*

LUMEA FRANCEZĂ LA UNIVERSITATEA DIN IAŞI (1960-1989)

Învăţământul universitar de limbă franceză debutează la Iaşi, în 1869, la căţiva ani după înfiinţarea primei universităţi (1860). El cunoaște aici o evoluție ascendentă, mai ales datorită unor profesori iluștri, mari erudiţi și pedagogi, unii dintre ei de origine franceză sau formaţi în Franța (Victor Challiol, Ştefan Vărgolici, Anton Naum, Charles Dsouhet, Nicolae Berban, Nicolae I. Popa). Aceste personalităţi au fondat şi au ridicat apoi treptat, în timp, un edificiu academic, care, prin numărul și calitatea specialiștilor, a intelectualilor pe care i-a format, a devenit, în cadrul universității ieșene, un reper cultural şi civilizaţiona1 incontestabil: Catedra de limba și literatura franceză. Faptul că această Catedră a fost prezentă încă de la începuturi în schema de organizare a Facu1tăţii de Litere de la Universitatea ieşeană este elocvent pentru statutul 1imbii franceze în epocă. Documentele de la Arhivele Naţiona1e, care atestă această prezență, revelează modul în care a evoluat această componentă majoră a invăţământului filologic ieşean. Una dintre cele mai benefice perioade este cea dintre cele două războaie mondiale. Aceasta, pe de o parte, datorită activităţii prolifice a unor personalităţi marcante, precum Nicolae Șerban, profesor şi sef al Catedrei între 1918-1941, pe de altă parte, datorită prezenței tot mai active a Misiunii Franceze în România. În anii ’20 ai secolului XX, sunt trimişi la Iaşi primii lectori francezi, în cadrul Misiunii Universitare Franceze. În anii ’40, prin intermediul lectorilor Charles Singevin şi Thibaudet, cercul Luteţia devine Centrul de Studii (actualul Institut Cultural Francez),care va funcţiona sub egida Institutului Francez din Bucureşti până la desfiinţarea ambelor, în 1948, de către noul regim comunist. Profesorii Catedrei de Limbă şi Literatură Franceză, împreună cu studenţii lor – precum Nicolae I. Popa sau Adrian Marino – erau asociaţi activităţilor Centrului sau în gestiunea bibliotecii de 6.000 de volume. Atât Centrul, cât și lectorii francezi – în mod deosebit Robert Disse sprijiniţi de profesori curajoşi precum Nicolae I. Popa, au făcut posibi1ă funcţionarea Catedrei şi a Învăţământului universitar de limba franceză în anii vitregi ai războiului şi în cei tulburi care au urmat. Cu cei 101 studenţi ai săi, secţia de franceză era în acel moment cea mai importantă din universitate. În perioada 1950-1957, autoritățile comuniste întrerup activitatea sectiei de limba și literatura franceză de la Universitatea din Iaşi. Aceleaşi autorităţi, într-o primă încercare de desprindere de un sta1inism opresant, vor decide reluarea învățămăntului de 1imbă franceză la Iaşi, profesorul N.I. Popa fiind cel căruia revine sarcina de a organiza noua catedră universitară. Reunind în jurul său un grup de specialişti valoroşi, profesorul N.I. Popa va reuși să formeze o prestigioasă şcoală de studii franceze. Printre cei care au jucat un rol important în această perioadă dificilă, trebuie menţionaţi: Wanda Levițchi, Rica Ionescu, Silvia Buțureanu, Alfred Jeansenaud, Valeriu Stoleriu, Dumitru Miron. Alte generaţii s-au succedat, secţia de limba și literatură franceză dezvoltându-se spectaculos. Dacă la începuturi, o promoţie nu număra mai mult de 20 de absolvenţi, în 1971, numărul acestora depăşea 80, iar dacă luăm în considerare şi pe cei care au ales 1imba franceză ca specializare B, numărul absolvenților depășea 200. Prin anii ’80 însă,  numărul studenţilor scade progresiv, deoarece, tot din motive politice, prin succesive decizii ale MinisteruluI Educaţiei, cifra de şcolarizare este redusă treptat: după 1984, secţia ajunge să funcţioneze numai în regim de specializare secundară (B). După retragerea din activitate a profesorului N.I. Popa, Catedra de franceză va fi condusă până în 1989 de profesorii Valeriu Stoleriu, Silvia Buțureanu, N. Carpov, Valentina Agrigoroaiei. După 1989, secția de limba şi literatura franceză își redobândește statutul anterior, școlarizând atât în regim de specializare principală (A), cât și de specializare secundară (B). Odată cu deschiderea numeroaselor posibilități, Catedra de limba şi literatura franceză s-a dezvoltat considerabi1, încercând, pe de o parte, să reînvie temeinica tradiţie antebelică, pe de altă parte, să dezvolte un demers inovant, sincronizat cu standardele occidentale. A fost diversificată oferta de discipline și forme de invăţământ, prin înfiinţarea de noi structuri, Studii francofone, mai apoi Master, filiere francofone în varii domenii. După 1989, conducerea catedrei va fi succesiv asigurată de profesorii Alerandru Călinescu, Iulian Popescu, Maria Carpov, Marina Mureșanu, Simona Modreanu.

Lectoratul francez

În 1960, in perioada palidei deschideri post staliniste, după o întrerupere de 14 ani, este redeschis lectoratul francez. Primul 1ector francez din acea perioadă dificilă a fost Georges Barthouil, care ocupă acest post în interva1u1 1960-1964. Ca reprezentant al Franţei şi sprijinit de Ambasada Franţei de la Bucureşti, Georges Barthouil a reorganizat Lectoratul francez la Universitatea ieşeană, prin donaţii de cărţi, discuri muzicale, presă franceză. Deşi supravegheat strict de organele de Securitate şi în ciuda tuturor vicisitudinilor vremii, Georges Barthouil a desfăşurat o bogată activitate culturală, atât cât permiteau îngrădirile ideologice, prin conferinţe la Iaşi, Suceava, Constanţa, Bacău, prin cursurile sale inovante. S-a bucurat de sprijinul necondiționat al şefului de catedră de atunci, profesorul N.I. Popa, precum și al câtorva colegi de catedră mai curajoşi față de supravegherea permanentă. În 1963, se căsătoreşte la Iași cu Ilinca Ionescu Barthouil, cu aprobarea Consiliului de Stat al Republicii Populare Române. După plecarea din România, Ilinca şi Georges Barthouil vor desfăşura o bogată activitate culturală în domeniu1 studiilor româneşti în diferite universități din Europa şi Franţa. Georges Berthooil a fost urmat la Universitatea din Iaşi de lectorii Georges Wallet, Michel Louyot, Jean-Louis Courriol, Maurice Toussaint şi alţii. A fost un moment esențial în care cultura franceză – şi cu ea o altă mentalitate – îşi face loc, chiar dacă în condiţii de cvasi-clandestinitate, în opresanta lume totalitară. Până în 1989, Catedra de franceză de la Iaşi, Lectoratul francez au reuşit să fie, în ciuda vicisitudinilor, a riscurilor şi dificultăților, o breşă şi un refugiu spiritual, un fragil canal de comunicare cu Occidentu1. Lectoratul francez a functionat la Iaşi fără întrerupere de la reînființarea din 1960 până în prezent.

Prof. dr. Marina MUREŞANU IONESCU