„Dumnezeiasca Arătare”

Publicat de Nicolae Tomescu, 5 ianuarie 2019, 13:30

Botezul Domnului, cunoscut în popor sub denumirea de Bobotează, este sărbătorit pe data de 6 ianuarie, zi care încheie ciclul sărbătorilor de iarnă la români.

*

Sărbătoarea creştină a luat locul unei festivităţi păgâne, celebrarea zeului Dionysos, atunci când aveau loc o serie de ospeţe şi manifestări orgiastice. În ceea ce priveşte originea, sunt specialişti care susţin că Boboteaza ar fi luat locul unei festivități din lumea tracică (epoca fierului sau cea a bronzului), alţii, dimpotrivă, sunt de părere că divinitatea celebrată ar veni din adâncul religiilor asiatice şi egeene (epoca neolitică). Cu certitudine, cultul zeului era atât de răspândit în antichitate, încât ar fi fost posibil să devină o religie universală (cu care creştinismul a intrat în coliziune) reuşind să supravieţuiască, astăzi, la români, sub forma obiceiului Iordanitul femeilor.

În mitologia greacă, Dionysos era zeul vinului şi al viţei de vie, una dintre cele mai importante divinităţi din vechime; fiul lui Zeus cu muritoarea Semele, desăvârşind un cult răspândit în intreaga lume, făcea parte din cea de-a doua generaţie de olimpieni, romanii cunoscându-l sub numele de Bachus. La serbările care se dădeau în cinstea zeului Dionysos (primele zece zile ale anului) participau, mai ales, femeile; se mânca, se bea, se dansa, totul lua sfârşit în şi prin manifestări orgiastice. Festivităţi misterioase ale lui Dionysos s-au celebrat până în epoca imperială. Nu a fost deloc simplu în procesul trecerii de la păgânism la creştinism; o demonstrează şi evoluţia, destul de greoaie: în primele secole după Cristos, Boboteaza era sărbătorită împreună cu Naşterea Domnului, pe 6 ianuarie; de abia în secolul al IV-lea d.Cr., cele două sărbători au fost separate, 25 decembrie fiind data stabilită pentru prăznuirea Naşterii Domnului şi 6 ianuarie pentru Botezul Domnului.

*

La români, se păstrează amintirea manifestărilor specifice cultului zeului Dionysos, zi in care femeile măritate se adună, la o gazdă, în grupuri de 10-30. Iordanitul sau Torontoiul Femeilor se desfăşoară şi în zilele noastre, îndeosebi în judeţele din sud-estul României (Buzău, Vrancea, Brăila, Tulcea, Constanţa). Fiecare participant aducea alimente şi băutură – preparate la gazdă. După ce mâncau şi beau din belşug, spunând că se iordanesc (sinonim pentru beţie), cântau, jucau, chiuiau, ieşeau pe drum unde înşfăcau bărbaţii ieşiţi (întâmplător) în calea lor, îi ridicau şi îi duceau cu forţa la râu sau la lac, sub ameninţarea că-i aruncă în apă; bărbaţii se răscumparau cu un dar, de obicei cu o vadră de vin (10 litri); dădeau ce li se cere numai să scape de iordanite. Iordanitele se mai urcau pe o grapă, trasă, pe rând, de alte femei, mergeau prin case şi stropeau cu apă pe cei întâlniţi, făceau tot felul de năzdrăvănii. De Tontoroiul Femeilor, erau abolite normele de bună-cuviinţă ale satului tradiţional, erau tolerate excesele de băutură şi petrecerile peste măsură. De altfel, femeile se considerau, în respectiva zi, mai puternice şi cu mai multe drepturi decât bărbaţii: lăsau toate obligaţiile de soţie şi mamă în seama soacrelor, chiar a bărbaţilor, chefuiau şi se distrau fără rezerve şi fără să dea socoteală. În unele sate, ceata femeilor măritate primea, în rândurile sale, tinerele neveste, căsătorite în anul încheiat, printr-o ceremonie specială: acestea erau duse la râu şi stropite cu apă. Elemente ale petrecerii de pomină sunt păstrate de femeile din comuna Pantelimon (imediata apropiere a Bucureştilor). Ca origine, obiceiul (ciudat) este o supravieţuire a cultului dedicat zeului Dionysos care, printre altele, se manifesta prin dansuri frenetice şi extaz mistic, inclusiv în cetăţile antice de la Marea Neagră (Calatis, Histria, Tomis). De remarcat faptul că, în calendarul cetăţii Calatis, pe ruinele căreia s-a ridicat Mangalia de astăzi, o lună a anului era dedicată lui Dionysos, zeu al vegetaţiei, al viţei de vie, al beţiilor ritualice, dovada apartenenţei la panteonul local.

*

În ajun de Bobotează/5 ianuarie, preotul umblă din casă în casă, având crucea în mână, stropeşte cu agheasmă, din vârful unui mănunchi de busuioc, atât locuinţa, cât şi pe toţi membrii familiei; tinerele fete îşi visează ursitul, ele îşi leagă, pe inelar, un fir roşu de mătase şi o rămurică de busuioc (pun busuioc sub pernă). Fetele care cad pe gheaţă, în ziua de Bobotează, pot fi sigure că se vor mărita în acel an, spune tradiţia populară. Gospodinele aşteaptă preotul cu casa curată şi cu un vas cu apă pe masă, în care preotul lasă agheazma/apa sfinţită care să fie de leac la nevoie. Tot în ajun de Bobotează, credincioşii trebuie să mănânce bucate de post, iar cei care se cred în stare ţin post negru.

În ziua de Bobotează, creştinii merg la biserică şi asistă la slujba de sfinţire a apelor, iar, la sfârşitul slujbei, primesc apa sfinţită. Agheasma mare, împărţită în biserici după slujba de Bobotează, este păstrată cu sfinţenie, fiind considerată drept leac pentru boli, dar şi pentru dezlegarea de farmece sau făcături. Se mai spune că agheasma mare este folositoare creştinilor pentru iertarea păcatelor. Despre agheasma adusă de la biserică, oamenii cred că este bună pentru orice. Bătrânii cred că sunt suficiente câteva picături din apa aceasta pentru a vindeca deochiul la copii, crizele de nervi, patima alcoolului sau chiar sterilitatea. Agheasma nu se alterează în timp, chiar dacă vasul nu este acoperit. Tot în ziua de Bobotează, mamele care au pierdut copii sau i-au născut morţi, iau apa sfinţită şi merg împreună cu preotul, o toarnă peste morminte, apoi îi botează cu numele Ion; dacă vor proceda, în acest fel, trei ani la rând, se crede că respectivii copiii sunt botezaţi. În localităţile aşezate pe malul unei ape (pe malul Dunării, spre exemplu), preotul aruncă o cruce de lemn în apă, după care sar bărbaţii curajoşi pentru a o aduce înapoi; cine se aruncă în apă de Bobotează va fi ferit de toate bolile; când preotul aruncă o cruce în apă, dracii ies şi fug pe câmp, însă nu sunt văzuţi decât de lupi… Vremea din ziua de Bobotează o prevesteşte pe cea de peste an; dacă plouă, urmează o iarnă lungă, iar timpul frumos prezice o vară frumoasă; dacă bate crivăţul, este semn că vor fi roade bogate; dacă va curge apa din streaşină, se va face vin bun, iar dacă pomii sunt îmbrăcaţi în promoroacă, va fi belşug şi sănătate…

De asemenea, potrivit tradiţiei, în ajunul Bobotezei, în casele românilor se pregăteşte o masă asemănătoare cu cea din Ajunul Crăciunului. Astfel, sub faţa de masă se pune fân sau otavă, iar pe fiecare colţ al acesteia se pune câte un bulgăre de sare. Apoi, pe masă se aşază douăsprezece feluri de mâncare: colivă, bob fiert, fiertură de prune sau perje afumate, sarmale umplute cu crupe, borş de „burechiuşe” sau „urechiuşele babei” (fasole albă cu colţunaşi umpluţi cu ciuperci), borş de peşte, peşte prăjit, plăcinte de post umplute cu tocătură de varză acră, plăcinte cu mac. Nimeni nu se atinge de bucate până nu soseşte preotul cu Iordanul sau Chiralesa, pentru a sfinţi masa. „Chiralesa” provine din neo-greacă şi înseamnă „Doamne, miluieşte!”. Exista credinţa că, strigând Chiralesa”, oamenii capătă putere, toate relele fug şi anul va fi curat până la Sfântul Andrei (30 noiembrie). După sfinţirea alimentelor, o parte din mâncare se dă animalelor din gospodărie, pentru a fi fertile şi protejate de boli. Se crede că, dacă în dimineaţa Ajunului de Bobotează, pomii sunt încărcaţi cu promoroacă, aceştia vor avea rod bogat. De asemenea, se crede că animalele din grajd vorbesc la miezul nopţii dinspre ziua de Bobotează despre locurile unde sunt ascunse comorile. Tradiţia mai spune că la Bobotează nu se spală rufe. În această zi sunt interzise certurile în casă şi nu se dă nimic cu împrumut.

De Sfântul Ioan Botezătorul (7 ianuarie) există un alt obicei, numit „Udatul Ionilor”, întâlnit mai ales în Transilvania şi Bucovina. În Bucovina, la porţile tuturor care numele invocat se pune un brad împodobit, iar aceştia dau o petrecere cu lăutari. Mai mult, în Transilvania sunt purtaţi – cu mare alai – prin sat până la râu, apoi botezaţi sau purificaţi.

*

Catolicii celebrează, pe 6 ianuarie, Epifania/anunţarea naşterii lui Hristos regilor magi, care au venit să-l vadă pe pruncul abia născut, aducându-i daruri, aur, smirnă şi tămâie…

La ortodocşi, Botezul Domnului, praznicul numit şi Epifania sau Dumnezeiasca Arătare, reprezintă reactualizarea momentului în care Fiul lui Dumnezeu, Isus Cristos, vine la Iordan şi acceptă botezul pocăinţei – a lui Ioan -, El Cel fără de păcat, asumând păcatele întregii omeniri, pe care le va răscumpara prin scump sângele Său, pe Golgota. Botezul Domnului Isus Cristos a fost lucrarea Sfintei Treimi: Tatăl a mărturisit despre El. Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit (Mt. 3, 17; Mc. 1, 11; Lc. 3,22); Duhul Sfânt S-a pogorât în chip de porumb peste El şi Fiul a primit botezul lui Ioan.

*

Sfântul Ioan Botezătorul şi Iordanul.mp3 (Nicolae Tomescu, relatare din Iordania/2007)

Locul real al Botezului Mântuitorului este în Iordania. Totuşi, pe malul israelian al Iordanului a fost amenajat un spaţiu unde creştinii îmbrăcaţi în cămăşi albe lungi, numite „crijme”, intră în râu. Orice pelerinaj din Ţara Sfântă are un loc de oprire la râul Iordan, care izvorăşte din Munţii Libanului, apoi traversează Marea Galileii şi, după un traseu sinuos, se varsă în Marea Moartă. Unii preoţi îi cufundă de trei ori în apa Iordanului pe credincioşii adulţi, repetând, într-un fel, botezul făcut de SFÂNTUL IOAN. Preoţii ortodocşi români afirmă că botezul este unic, de aceea binecuvântează pelerinii stropindu-i cu apa din Iordan. Ritualurile pot fi văzute în tot anul pe durata pelerinajelor, fără legătură cu Boboteaza…