Constantin Ciopraga, o amintirire de neșters
Publicat de Nicolae Tomescu, 13 mai 2020, 07:48
Din 12 mai 1916 până la 2 februarie 2009, Constantin Ciopraga – critic şi istoric literar, poet, memoralist, profesor universitar, s-a plasat pe orbita vieții perceptibile ca reprezentant al temeiurilor şi ordinii fundamental clasiciste, „adunând simbiotic, în fiinţa sa deschisă, un homo antiquis şi unul al (post)modernităţii”[1].
Pășcănean de origine, a urmat clasele primare (1923-1927) şi gimnaziul (1927-1932) în oraşul natal, liceul „Nicu Gane” din Fălticeni (1933-1937), Facultatea „de Litere şi Filozofie” a Universităţii ieşene (1937-1942), a devenit cadru didactic al respectivei universităţi/începând cu anul 1949 (fiind, între 1963-1983, şeful Catedrei de Literatură Română); în intervalul 1959-1962 a fost profesor asociat de limbă şi civilizaţie română la Paris/„Sorbona” şi la „Ecole Nationale des Langues Orientales Vivantes”. În 1966, era numit redactor-şef al nou-înfiinţatei reviste „Cronica”.
Doctor şi Doctor Docent, membru de onoare al Academiei Române, profesorul Constantin Ciopraga a scris[2] un număr impresionant de articole şi studii de istorie literară, colaborând la multe din publicaţiile de specialitate din România[3]. A semnat volume de referință, dintre care pot fi amintite monografiile dedicate scriitorilor Calistrat Hogaş (1960), George Topârceanu (1966)[4], Mihail Sadoveanu (1966), Hortensia Papadat-Bengescu (1973), Mihail Sadoveanu (1981)[5]. Din lista volumelor publicate nu lipsesc culegerile de studii şi eseuri: Portrete şi reflecţii literare (1967), Între Ulysse şi Don Quijote (1978)[6], Propilee[7]. Cărţi şi destine (1984), Amfiteatru cu poeţi (1995 şi 2001)[8], Perspective, studii critice (2001); un volum este dedicat și intitulat: Poezia lui Eminescu. Arhetipuri şi metafore fundamentale (1990). Istoria literaturii a fost o preocupare constantă a regretatului Constantin Ciopraga, acesta publicând volumele: Literatura română între 1900-1918 (1970) şi, mai ales, Personalitatea literaturii române (1973 şi 1997)[9]. Nu a ocolit nici scrisul beletristic: Ecran interior (versuri, 1975), Nisipul (roman, 1989), Caietele privitorului tăcut (memorii, 2001). Volumele sale[10] de critică literară, precum şi cele care îl prezintă pe Constantin Ciopraga în calitate de autor de eseuri, poezie şi proză (sau traducător din limba franceză, italiană, spaniolă), îi conferă un loc important în istoria literaturii române[11].
„Am înţeles de mult, la început instinctiv, că legăturile cu spiritualitatea românească trebuie să ocupe locul central al formării mele. Cariera mi-a rezervat înalte compensaţii morale. Povara scrisului m-a făcut să cunosc bucuria de a depăşi obstacolele. Nu încetez să învăţ. Nu încetez să cred că, toată viaţa, avem nevoie de modele” – iată modul intelectual dinamic de a exista al lui Constantin Ciopraga, fixat în acest continuum al cunoaşterii de sine şi de alţii: „Nu încetez să învăţ”, „Nu încetez să cred că, toată viaţa, avem nevoie de modele”; prelucrarea socratică a adevărului, maieutica, întinderea de arcuri hermeneutice peste întregul cuprins al valorilor nu are sfârşit; tocmai ceea ce a demonstrat academicianul ieşean, prin vasta sa operă şi prin activitate prodigioasă…
[1] Mihai Cimpoi, articolul „Constantin Ciopraga într-o panoramă sentimental-documentară”…
[2] Scrisul lui Constantin Ciopraga se remarcă prin echilibru şi prin ţinută academică, prin rigoare, prin acribia documentării… Exemplul său, ca profesor al Facultăţii de Filologie, a modelat generaţii de studenţi şi a constituit un model de urmat pentru colegii din colectivul Catedrei de Literatură Română…
[3] Primele scrieri în proză le-a publicat în anul 1931 la revista „Luminiţa” din Paşcani, colaborând, ulterior, cu publicaţiile „Curentul literar”, „Curier ieşean” şi „Viaţa Basarabiei”…
[4] G. Topîrceanu / Constantin Ciopraga. – Bucureşti: „Editura pentru literatură”, 1966.– 448 de pagini. Un studiu axat pe următoarele etape din viaţa şi opera scriitorului Goerge Topîrceanu: Începuturi. Perigrinări timpurii; În ambianţa liceului. Debutul literar; Certitudini poetice; Teatrul şi lumea lui; Şezători literare; Epoca celor dintîi volume; Între literatură şi război; Climatul maturităţii; Universul poetului; Parodia – critică disimulată; Dimensiunile prozei (extras din cuprinsul cărţii). Volumul este însoţit de un grupaj de fotografii inedite ale scriitorului şi de un capitol consistent de trimiteri bibliografice (pp. 399-443)…
[5] Mihail Sadoveanu: Fascinaţia tiparelor originare / Constantin Ciopraga. – Bucureşti : Editura „Eminescu”, 1981. – 424 de pagini. Liniile sugerate de acest volum, în capitolele corespunzătoare, sunt dezvoltate în monografiile dedicate operei eminesciene şi sadoveniene. În primul caz, sunt urmărite „arhetipuri şi metafore fundamentale”, în al doilea – „fascinaţia tiparelor originare”. De fiecare dată, se identifică un strat arhetipal şi mitologic (Eseu lexicografic. Dan Mănucă). În „Preludiu”, Constantin Ciopraga afirmă: „Nu numai prin masivitate, opera ciclopică a lui Sadoveanu este fără egal”. Urmează o minuţioasă prezentare a spiritului vieţii şi operei sadoveniene, reunită în cinci părţi, conform cuprinsului: O panoramă a mediilor (Stiluri umane şi destine, Semnele mentalităţilor originare; Timpul naturii: prezent şi eternitate); Timpul regăsit (Istoria ca literatură); Între Carpaţi şi Orient (Tipare dacicie şi ecouri din Răsărit) ; Mitologii ale Pământului (Muntele – fragment de totalitate, Între tăcere şi cuvânt); Panoramic final (este prezentat un tabel cronologic amănunţit al scriitorului (G. Topîrceanu)…
[6] Între ULYSSE şi DON QUIJOTE : Reflecţii despre lteratură / Constantin Ciopraga. – Iaşi, „Junimea”, 1978. – 301 pagini. „Imensităţi de cuvinte, rostite de oameni care există, trec inevitabil în neant. Totuşi, de partea cuvintelor stă miracolul. Scrisul poate fi voluptate, expansiune, mod de rezistenţă. Din cuvinte au luat fiinţă Ulysse şi Don Quijote, care n-au existat…” (Reflecţie liminară, p. 5) Volumul Între Ulysse şi Don Quijote înscrie, programatic, exegeza critică – pe de o parte, între contemplarea entuziastă a scrisului artistic şi, de cealaltă parte, necesitatea prozaică a conceptualizării; de aici, preferinţa pentru cumpătarea propusă de comentariul istorico-literar. În primul capitol al cărţii (Suprafeţe şi adâncimi) sunt reflecţiile autorului asupra unor astfel de teme: Poezia şi cuvintele, Poetul şi condiţia umană, Poezie şi certitudine, Metamorfozele poeziei, Nichita Stănescu în două oglinzi etc. În capitolul II, autorul ne prezintă Înţelesuri constructive despre Timp şi evocare, Reflecţii depsre gust, Despre lectura literaturii, Măştile lui G. Ibrăileanu etc. Umează să aflăm din capitolul trei (Reflecţii nefanteziste), care se referă la: Viaţa ca panoramă, Viaţă şi literatură, Orizonturi ale artei…
[7] Propilee : Cărţi şi destine / Constantin Ciopraga. – Iaşi: „Junimea”, 1984. – 369 de pagini. „Simbolic vorbind, Propileele au funcţia unui memento, avertizînd şi instruind în sensul reculgerii. Te consideri, poate, asemenea celor vechi, un constructor. Ai cioplit coloane şi frize, ai sculptat cariatide şi figuri votive, – însă acestea nu sînt încă temple. Ele, piesele astfel pregătite, aşteaptă momentul convergenţei, prinderea în încheieturi, clipa cînd, vor spune privitorilor mai mult decît nişte lucruri disparate” (Constantin Ciopraga).
Lucrarea dată este compusă din următoarele compartimente: Galerie de portrete (Dimitrie Cantemir, Nicolae Iorga, Garabet Ibrăileanu, George Bacovia, Zaharia Stancu, Albert Camus, Marin Preda), Perspective şi reflecţii (despre Mihail Sadoveanu, Tudor Arghezi, Turor Vianu, G. Călinescu ş.a.), Farmecul memoriilor (despre Memoralistica – o retorică a genului, Şerban Cioculescu, G. T.Kirileanu, E. Lovinescu ş.a)…
[8] Amfiteatru cu poeţi / Constantin Ciopraga. – Ed. a 2-a rev. – Iaşi: Editura „Princeps Edit”, 2002. – 578 p. „Nici o literatură nu e făcută numai de scriitori mari. Singuri ei însă o reprezintă, ceilalţi fiind voci de acompaniament, de unde, ca într-o piesă muzicală, profilarea în diminuendo a celor de nivel secund, lăsînd ca reliefurile, înălţimile caracteristice, să apară la seara reală. Distanţarea de lucruri condiţionează acea privire filtrantă care, asociindu-şi distanţe în timp, lasă deoparte cărţile de orizont mic, monologurile fără aripi, pentru a se opri la valorile cu destin vertical. Prin considerabila diversitate figurativ-statistică, prin modalităţile de imersiune în mister şi abisal, implicit prin capacitatea de a produce mitologii, poezia interbelică probează că un sfert de veac a fost de ajuns pentru a propulsa personalităţi columnare, apte să onoreze orice literatură”. (Constantin Ciopraga. Deschidere, p. 5).
Cartea este structurată în trei capitole: Personalităţi columnare (T. Arghezi, Lucian Blaga, Ion Barbu); Reliefuri interferente (Ion Pillat, V. Voiculescu, Adrian Maniu, Al. Philippide; Ion Vinea, B. Fundoianu); Voci şi partituri ale poeţilor din diferite generaţii (Nichifor Crainic, Zaharia Stancu, Dan Botta, Perpessicius, Aron Cotruş, Emil Botta, Tristan Tzara, Virgil Gheorghie, Emil Gulian, Magda Isanos ș.a.)…
[9] Personalitatea literaturii române / Constantin Ciopraga. – Iaşi : „Princeps Edit” 2007. – 412 pagini. Sunt numeroase dificultăţilele definirii a ceea ce numim personalitatea literaturii române/văzute din interior. Din păcate, doar în câteva cazuri ni se oferă păreri contadictorii din afară (de peste hotarele României). Departe de orice fanatisme și apologie, dar cu voluptatea adevărului, sinteza reprezintă, în esenţă, puncte de vedere, mai exact o meditaţie despre literatura română în raport cu literaturi romanice sau de gen diferit. Alte perspective sunt nu numai posibile, dar şi necesare. (Constantin Ciopraga). În Personalitatea literaturii române este propusă o privire generală asupra întregii noastre literaturi, urmărindu-se nota fundamentală, distinctă. Lectura acestui volum contribuie la dezvăluirea, pentru cititor, a unor astfel de teme: Despre reverberaţiile sacrului, Dimensiuni ale fantasticului, Tăcerea mamei universale, „Mioriticul” sau despre exorcizarea tragicului etc., fiind expuse şi viziuni ale autorului despre opera scriitorilor: Mihai Eminescu, Ion Creangă, Ion Luca Caragiale, M. Sadoveanu, Camil Petrescu, Hortensia Papadat-Bengescu, Urmuz, Vintilă Horia, ş.a. În ajutorul cititorului a fost alcătuit un Indice de nume…
[10] Vezi, în acest sens, și Petru Ioan, coord., Cu şi despre Constantin Ciopraga, sub semnul continuităţii, Editura „Ştefan Lupaşcu”, Iaşi, 2008… În carte, printre altele și alții, Constantin Coroiu constată „Fluidul intelectual şi afectiv stabilit cu ilustrul său predecesor” Garabet Ibrăileanu… Personalitatea culturală însăși a exprimat, la Radio Iași (înregistrare din anul 1996), cartezianismul său structural şi discret, filtrat prin impresionismul lui Lovinescu şi fineţea analitică a lui Ibrăileanu…
[11] Constantin Ciopraga este deţinător al unor premii importante: Premiul Uniunii Scriitorilor (1985), Premiul „Mihai Eminescu” (1987), Premiul „Convorbiri literare” (2000), Premiul „Mediterraneo” – Italia (1985), Premiul Criticilor Literari Italieni „Olivo d’Oro”…
